ICCJ. Decizia nr. 7559/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7559/2013
Dosar nr. 1882/54/2012
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3443 din 7 septembrie 2012, Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii prin care reclamantul Consiliul Local al Oraşului Turceni, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - D.D.C.A., solicita anularea Deciziei nr. II/332/2011, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul pe care autoritatea publică emitentă a actului atacat îl ocupă în cadrul sistemului administraţiei publice, autoritatea pârâtă fiind una de nivel central.
Prin sentinţa nr. 344 din 4 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul cauzei priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare fiind stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite de actul administrativ atacat, de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate centrală, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale O.G. nr. 66/2011.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În speţă, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de obţinere de către reclamant a unor sume avansate din fonduri de cofinanţare comunitare, în temeiul O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Conform dispoziţiilor art. 46 din actul normativ susmenţionat, „Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă” (alin. (1)) iar „Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii” (alin. (2)).
De asemenea, potrivit art. 51 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanţă atacat, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Aşadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În speţă, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 9 1.911,75 lei - asimilată creanţelor fiscale, în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local al Oraşului Turceni, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - D.D.C.A., în favoarea Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 7558/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7560/2013. Contencios → |
---|