ICCJ. Decizia nr. 7423/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7423/2013
Dosar nr. 295/43/2011
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 august 2011 sub nr. 295/43/2011, reclamanta SC A.V. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a solicitat anularea Deciziei nr. 15A/6097/CA din 08 august 2011 prin care Guvernul României a soluţionat plângerea prealabilă şi anularea în parte a H.G. nr. 580/2009, publicată în M. Of. al României nr. 532/2009, vizând trecerea în domeniul public al com. Pogăceaua a bunului teren suprafaţă totală de 67,44 ha, teren pe care sunt amplasate activele amenajării piscicole, din care luciu de apă 64,87 ha şi 2,5 ha aferent acestei amenajări, aflate pe teritoriul administrativ al localităţii Văleni.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul teren în litigiu a aparţinut domeniului public al statului, fiind în administrarea A.D.S.-ului şi, ulterior, în baza unui protocol, imobilul teren litigant a intrat în administrarea A.N.P.A., acesta fiind şi motivul pentru care reclamanta a încheiat contractul de concesiune cu privire la teren direct cu titularul dreptului de administrare.
În ipoteza în care se urmărea trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se impunea ca, în baza unei solicitări a com. Pogăceaua, să fie emisă o hotărâre a Guvernului României.
A susţinut reclamanta că, în cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (1) Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, deoarece, în baza H.G. nr. 580/2009 publicată în M. Of. al României nr. 532/2009 s-a dispus trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al com. Pogăceaua, fără a exista o hotărâre a Guvernului României în acest sens.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi tardivităţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 52 din data de 9 martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii.
A respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei din 08 august 2011.
A respins ca tardivă cererea de anulare a H.G. nr. 580/2009 publicată în M. Of. al României nr. 532/2009 vizând trecerea în domeniul public al com. Pogăceaua a bunului teren în suprafaţă totală de 67,44 ha, teren pe care sunt amplasate activele amenajării piscicole din care luciu de apă 64,87 ha şi 2,5 ha teren aferent acestei amenajări.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât cererea de anulare a Deciziei nr. 15A/6097/CA din 08 august 2011 este, în fapt, o adresă care reprezintă răspunsul comunicat de Secretariatul General al Guvernului la o reclamaţie probabilă formulată de reclamantă, aceasta neîntrunind elementele şi caracteristicile actului administrativ care potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ.
Cu privire la excepţia tardivităţii, prima instanţă a apreciat că, deşi reclamanta contestă caracterul de act administrativ individual al actului atacat, H.G. de atestare a domeniului public al unei unităţi administrativ - teritoriale nu poate fi calificată ca fiind act administrativ normativ, pentru că nu cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr determinat de cazuri şi persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităţilor administrativ - teritoriale, prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.
Prin urmare, natura juridică a actului administrativ atacat este cea a unui act administrativ individual, care atrage incidenta termenelor de prescripţie şi de decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu a normelor cuprinse în alin. (4) al aceluiaşi articol.
Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situaţie de excepţie de la regula prescriptibilităţii acţiunii în termenul de 6 luni şi se calculează începând, în cazul de faţă cu data luării la cunoştinţă. Or, curtea a reţinut că data luării la cunoştinţă este data la care reclamanta a putut lua cunoştinţă de conţinutul actului, respectiv data la care actul a fost publicat (inclusiv anexa contestată) în M. Of. al României-26 mai 2009.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că introducerea acţiunii la data de 29 august 2011 s-a făcut cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data aducerii la cunoştinţa publică a actului.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A.V. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, dat fiind că aceasta nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
În motivarea recursului, a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, actele contestate de reclamantă fiind acte administrative, inclusiv Decizia nr. nr. 15A/6097/CA din 08 august 2011, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată împotriva H.G. nr. 580/2009.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii de către prima instanţă, recurenta a arătat că actul administrativ atacat este un act administrativ normativ.
A mai arătat că, în ipoteza în care H.G. nr. 580/2009 ar fi fost un act administrativ individual, se impunea ca publicitatea acestuia să se realizeze prin comunicare şi nu prin publicare în M. Of.
A invocat, de asemenea, excepţia nulităţii absolute sentinţei recurate susţinând că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii formulate de pârât privind introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare este solicitată, respectiv a Comunei Pogeceaua, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004.
4. Procedura în fața instanței de recurs.
Intimatul - pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele și soluția instanței de recurs.
Examinând cauza, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse, făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cu consecinţa casării sentinţei aflate în control judiciar şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii absolute a sentinţei recurate, invocată de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reţine că potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.
Trebuie observat că din actele dosarului rezultă că, prin întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României pentru termenul de judecată din 10 februarie 2012 (fila 21 dosar fond), reprezentantul legal al pârâtului a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a com. Pogăceaua, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, beneficiar al actului administrativ a cărui anulare se solicită, în vederea respectării dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii.
Mai mult, cu ocazia exercitării căii de atac recurenta-reclamantă arată că este de acord cu măsura introducerii în cauză a acestei persoane.
Cert este că pentru o bună administrare a actului de justiţie este necesară prezenţa în proces şi a beneficiarului actului administrativ emis de pârâtul Guvernul României, pe care recurenta-reclamantă îl consideră nelegal, doar în acest fel putându-se asigura respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare pentru toate părţile.
Reţinând, astfel, omisiunea primei instanţe de a se pronunţe asupra acestei cereri în raport cu dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte, consideră că se impune ca în temeiul acestor dispoziţii legale să se dispună introducerea în cauză a destinatarului actului a cărui anulare s-a cerut.
2. Referitor la critica adusă de recurentă hotărârii instanţei de fond, critică ce priveşte greşita admitere a excepţiei tardivităţii şi respingerea acţiunii ca tardiv formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 statuează asupra termenului de prescripţie de 6 luni înlăuntrul căruia se poate introduce acţiune în contencios administrativ (alin. (1)) şi asupra termenului de decădere de 1 an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ peste termenul de 6 luni, însă pentru motive temeinice (alin. (2)), precum şi asupra momentelor în raport de care aceste termene se calculează.
Înalta Curte observă că abordarea primei instanţe în interpretarea şi aplicarea art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ este greşită, deoarece termenul pentru formularea acţiunii în anularea parţială a H.G. nr. 580/2009 curge de la momentul la care partea interesată şi care nu este beneficiar al actului a luat la cunoştinţă de acesta şi nu de la momentul la care a fost publicat în M. Of.
În sprijinul acestei soluţii este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, a reţinut în considerentele soluţiei sale că termenul în care se poate introduce acţiune se calculează, în privinţa terţilor, de la data la care au luat cunoştinţă prin orice mijloace de emiterea actului administrativ individual pe care au interesul să îl conteste (Decizia nr. 316/2008 publicată în M. Of. nr. 303 din 17 aprilie 2008).
În cauză, este evident că recurenta-reclamantă este terţ în raport cu actul administrativ atacat, iar din înscrisul aflat la dosarul cauzei la fila 107 din dosarul de fond, respectiv adresa din 10 februarie 2011 emisă de Primăria com. Pogăceaua, depus de recurentă şi în dosarul de recurs la fila 30, rezultă că data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ atacat este 10 februarie 2011.
Acţiunea fiind formulată la data de 29 august 2011, în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că acţiunea a fost formulată peste termenul legal, aceasta raportându-se la data publicării actului administrativ în M. Of.
Aşadar, urmează ca instanţa de fond să se pronunţe asupra fondului acţiunii cu care a fost învestită legal.
Pentru motivele expuse, văzând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
De asemenea, potrivit considerentelor reţinute de Înalta Curte la pct. II.1 din prezenta decizie, în rejudecare, instanţa de fond urmează să dispună introducerea în cauză a destinatarului actului a cărui anulare s-a cerut, în conformitate cu dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.V. SRL împotriva sentinţei nr. 52 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7337/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 7557/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
