ICCJ. Decizia nr. 7571/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7571/2013
Dosar nr. 653/45/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantul S.N.M.N. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. şi M.E.C.T.S., solicitând obligarea pârâţilor la eliberarea diplomei de licenţă, ca urmare a studiilor universitare efectuate între anii 2006-2009, studii finalizate prin susţinerea şi promovarea examenului de licenţă organizat de către F.D.A.P. Bucureşti, facultate acreditată din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.S., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de obiect a acţiunii reclamantului.
Universitatea S.H. a formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 60-63 C. proc. civ. şi art. l8 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art 28 din aceeaşi lege, cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţa şi suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancţiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 282 din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S.N.M.N., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. , în sensul că a fost obligată pârâta la eliberarea către reclamanţi a diplomelor de licenţă şi respectiv a suplimentelor de diplomă, prin care să se ateste că a susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea „D.A.P.";
Instanţa a respins acţiunea reclamantului formulată în contraditoriu cu pârâta M.E.C.T.S., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea "S.H.", în contradictoriu cu M.E.C.T.S., fiind obligată chemata în garanţie ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 50 lei penalităţi pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantului de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti, cu obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a încheiat, în anul 2006, contract de studii cu Universitatea „S.H.” Bucureşti, având ca obiect pregătirea, în cadrul formei denumită „învăţământ la distanţă”, la Facultatea de Drept şi administraţie publică, şi că, în urma promovării examenului de licenţă, în sesiunea iulie 2009, reclamantului i s-a eliberat adeverinţa din 9 iulie 2009, prin care se atestă că a fost „susţinut şi promovat examenul de licenţa”, obţinându-se „Titlul de Licenţiat” în specialitatea urmată, iar la finalul înscrisului menţionat se face precizarea că adeverinţa are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă” şi că „Universitatea S.H., având învăţământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă”.
Instanţa de fond reţine că, prin adresa din 25 iunie 2009, M.E.N. a adus la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ acreditate că SC R. SA - Compania de Material Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor, numai cu aprobarea scrisă a M.E.N., cerându-li-se celor vizaţi să „solicite M.E.N. aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei”.
Urmare acestei solicitări, Universitatea „S.H.” Bucureşti, prin adresa din 25 august 2009 a înaintat M.E.N. necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor anului 2009 (estimat la cca. 70.000 de absolvenţi), cerere la care s-a revenit prin adresele din 8 octombrie 2009 şi din 5 august 2010, confirmându-se primirea unui număr de formulare tipizate.
Întrucât reclamantului nu i s-a eliberat diploma de licenţă, prin cererea adresată M.E.N. şi Universităţii „S.H.” la data de 25 mai 2012, acesta a solicitat eliberarea actului administrativ, care atestă absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009; cerere căreia nu i s-a dat curs.
În raport de această situaţie de fapt, Curtea a constatat că Universitatea „S.H.” a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă, printre care se numără şi „drept”.
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, Universitatea „S.H.” se bucură, conform Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi a-şi exercita libertăţile academice, precum şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
În raport de acest cadru normativ, care permitea (chiar dacă nu într-o formă suficient de clară) Universităţii „S.H.” să organizeze forme de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, Curtea, constatând că Facultatea de „Drept şi administraţie publică” figurează în anexa nr. 3 la H G. nr. 676/2007, apreciază că forma de învăţământ urmată de reclamant nu poate fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal”, astfel cum susţine M.E.N.
În acest sens, se constată că, nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, nici unul din factorii cu atribuţii de decizie în cadrul sistemului naţional de educaţie nu numai că nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul Universităţii „S.H.”, dar, în aceeaşi perioadă, M.E.N. a autorizat chiar şi eliberarea de diplome de licenţă, pentru absolvenţi ai formei de învăţământ la distanţă, organizată de universitatea menţionată, ceea ce echivalează cu o confirmare, fie ea şi indirectă, a legalităţii procesului de învăţământ în acel domeniu.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici până la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, M.E.N., în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ superior de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în organizarea admiterii, în funcţionarea domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, şi nici cu privire la susţinerea examenelor de licenţă, acesta, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamantă şi să ia măsurile administrative corespunzătoare, care să permită satisfacerea dreptului celei în cauză de ai se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
În atare condiţii, Curtea apreciază că refuzul pârâtului-chemat în garanţie de a aproba eliberarea formularelor tipizate, solicitate de Universitatea „S.H.”, nu poate acoperi sau suplini lipsa de acţiune a instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul asigurării calităţii educaţiei, atâta timp cât O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educaţie ca, după obţinerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă, iar pe instituţia de interes public naţional menţionată să avertizeze pe furnizorul de educaţie, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, şi să procedeze la aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale în vigoare.
Întrucât instanţa a constatat că între reclamanţi şi pârâtul M.E.N. nu există nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor şi de eliberare a actelor de studii, Curtea a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive în prezenta cauză.
Curtea constată însă că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea „S.H.” şi M.E.N., născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC R. SA a numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înfiinţarea menţionatei universităţi, nu s-a acţionat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal prin organizarea formei de învăţământ la distanţă, în condiţiile în care Ordinul nr. 3404/2006 nu interzicea, în mod explicit, instituţiei de învăţământ să desfăşoare această activitate, dacă forma de învăţământ prin cursuri de zi fusese acreditată.
Aşa fiind, cererea de chemare în garanţie a fost admisă, în sensul obligării M.E.N. să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării hotărâri, a tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanţilor, sub sancţiunea plăţii sumei de 50 lei penalităţi întârziere.
3. Recursul formulat de M.E.N.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, fiind indicate motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Având în vedere motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greşit a fost admisă cererea de chemare în garanţie, în condiţiile în care nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri.
Recurentul a precizat că nu există un raport juridic între Universitatea S.H. şi M.E.N., care ar putea determina admiterea unei astfel de cereri.
Cu privire la motivele subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susţinut că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu, conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
S-a susţinut că prin hotărârea pronunţată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au nevoie de obţinerea acreditării prevăzute de lege, instanţa de fond s-a substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S. şi Instituţiilor de Învăţământ superior, depăşind astfel limitele puterii judecătoreşti.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, ca instanţă de fond, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la obligarea pârâţilor la eliberarea diplomei de licenţă.
Înalta Curte reţine că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea „S.H.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Înalta Curte a reţinut că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.
Văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o instanţă de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de instanţă formulată de reclamant, conform normei legale arătate.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de M.E.N. împotriva sentinţei nr. 282 din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7570/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
