ICCJ. Decizia nr. 95/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 95/2013
Dosar nr. 2401/1/2012
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1474 din 20 martie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de C.N., împotriva sentinţei civile nr. 1774 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, cu modificările ulterioare în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât C.N.
S-a constatat că în perioada 1988-1989 recurentul-pârât C.N. a fost recrutat pentru încadrarea informativă a numiţilor L.A., I.I. şi L.N. şi a altor persoane pretabile la manifestări tendenţioase.
În acest sens, recurentul-pârât a semnat cu numele real un „Angajament” având nume conspirativ de colaborator „I.”.
Susţinerea recurentului, potrivit cu care „Angajamentul” a fost semnat în stare de ebrietate este lipsită de relevanţă având în vedere faptul că acesta nu a negat existenţa „Angajamentului”, iar pe de altă parte condiţia impusă de lege este aceea a „furnizării în orice mod a informaţiilor”.
Or, aşa cum în mod corect s-a reţinut, din coroborarea informaţiilor conţinute de înscrisurile existente la dosar, precum şi din cuprinsul raportului de recrutare, rezultă cu certitudine că recurentul-pârât C.N. era aceeaşi persoană cu „sursa” I. care a întocmit mai multe note informative despre numiţii L.A., L.N. şi I.I. Aşa cum rezultă din cuprinsul acestor note, informaţiile furnizate se refereau la intenţia acestora de a părăsi fraudulos ţara, ceea ce a fost de natură să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestora.
Împrejurarea că, aşa cum susţine recurentul-pârât era de notorietate că numitul L.A. intenţiona să fugă din ţară, nu prezintă nicio relevanţă cu privire la condiţia impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, de vreme ce persoana respectivă suferise o condamnare pentru trecerea frauduloasă a frontierei şi tocmai din această cauză era în vizorul Securităţii.
De altfel, ceea ce informa recurentul-pârât prin notele întocmite, era tocmai faptul că acesta avea noi intenţii de trecere frauduloasă a frontierei.
Împotriva deciziei nr. 1474 din 20 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal C.N. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul susţine că pentru judecarea recursului a primit citaţie pentru data de 28 martie 2012 la completul nr. 2.
Ulterior, fără să primească o altă citaţie a aflat că recursul a fost judecat pe data de 20 martie 2012, când nici avocatul său nu a participat, fiind imobilizat la pat.
După judecarea recursului a aflat că data soluţionării recursului s-a decalat ca urmare a desfiinţării completului nr. 2 şi că s-a judecat la completul nr. 5 la 20 martie 2012, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de acest termen ca să poată susţine motivele de recurs.
Contestatorul mai arată că nu poate fi considerat colaborator al Securităţii doar pe baza unui angajament nesemnat de el şi nişte rapoarte ale ofiţerului de securitate a cărui citare a propus-o, ca să fie audiat, dar solicitarea i s-a respins.
Înalta Curte, examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul este nefondat.
Contestatorul a precizat că a primit citaţie pentru termenul din 28 martie 2012, însă recursul s-a judecat pe 20 martie 2012, fără a primi citaţie, ca urmare a desfiinţării Completului nr. 2.
Înalta Curte constată că susţinerile sunt neîntemeiate, deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că atât pentru termenul din 28 martie 2012 cât şi pentru cel din 20 martie 2012, recurentul a primit citaţie, aceasta fiind înmânată soţiei, care a semnat de primire.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt întemeiate criticile sub acest aspect, recurentul-contestator având cunoştinţă de termenul acordat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.N. împotriva deciziei nr. 1474 din 20 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 91/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 102/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
