ICCJ. Decizia nr. 13/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 13/2014
Dosar nr. 331/32/2012
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă Bucureşti:
1. Obligarea I. la a soluţiona favorabil cererea din 1 martie 2012, respectiv la a înscrie pe decizia privind capacitatea de muncă emisă de către I. diagnosticul de Aspergilloză, ca diagnostic principal, cod diagnostic B 44, prevăzut în Lista tabelară a bolilor ICD - 10 - AM, publicată de Ministerul Sănătăţii Publice Centrul Naţional pentru şi asigurarea sistemului informaţional şi informatic în domeniul sănătăţii vol. I al Clasificării internaţionale şi statistice a bolilor şi problemelor de sănătate înrudite, revizia 10;
2. Obligarea I. la prelungirea termenului de revizuire a deciziei privind capacitatea de muncă a reclamantei emisă de către I. - la martie 2015;
3. Obligarea I. la comunicarea către reclamantă a Foii de observaţie 1715 internare I. 29 februarie - 2 martie 2012;
4. Obligarea I. la a-i comunica reclamantei concluziile asupra capacităţii sale de muncă, în urma internării acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012;
5. Obligarea I. la comunicarea către reclamantă a raportului de expertiză, încheiat în urma internării acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012.
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea introductivă, solicitând următoarele:
- obligarea pârâtului Institutul Naţional de Expertiză medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (I.) Bucureşti la plata daunelor morale de 10.000 lei (zece mii de lei);
- obligarea pârâtului Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (I.) Bucureşti la comunicarea copiilor mai multor teste psihologice, efectuate în cadrul internării la I. Bucureşti, din perioada 29 februarie 2012 - 2 martie 2012;
- obligarea pârâtului să îi comunice numele celor 2 medici care au parafat ilizibil pe Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012 asupra capacităţii de muncă;
- obligarea pârâtului să îi comunice o copie după ancheta socială;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de recuzare a domnului judecător Ş.C., formulată de reclamanta G.D.M., ca nefondată, în cauză având ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 19/2013 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (I.) Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, reţinând următoarele aspecte:
S-a constatat, în raport cu înscrisurile depuse de pârât la dosarul cauzei, că încadrarea reclamantei în gradul de invaliditate II a fost dispusă în conformitate cu evoluţia sănătăţii reclamantei şi cu respectarea criteriilor prevăzute de H.G. nr. 155/2011.
Cererea nr. 191 din 1 martie 2012 a primit răspuns prin însăşi emiterea foii de observaţie din 2 martie 2012, dar şi prin concluziile raportului de expertiză medicală (dosar), în care se precizează atât gradul de invaliditate, cât şi toate afecţiunile şi principala cauză invalidantă, respectiv diagnosticul clinic "Tulburare de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative. Astm bronşic intricat. Bronşită cronică: Aspergiloză bronho-pulmonară alergică", dar mai ales prin indicarea clară a diagnosticului funcţional, respectiv "Deficienţă globală accentuată prin tulburări de afectivitate, ideaţie, personalitate, comportament, adaptare."
Curtea a apreciat că, atâta timp cât medicii au menţionat toate afecţiunile de care suferă reclamanta şi şi-au motivat deciziile pe criteriile prevăzute de H.G. nr. 155/2011, nu-i poate fi reproşat pârâtului că acesta nu a menţionat ca principală cauză invalidantă boala despre care reclamanta consideră că este cea mai gravă, respectiv aspergiloză bronho-pulmonară alergică.
Aceasta nu a dovedit, peste constatările medicilor inserate în foaia de observaţie, împotriva celor cuprinse în raportul de expertiză medicală şi împotriva concluziilor Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, că aspergiloză bronho-pulmonară alergică ar fi cauză invalidantă cu grad mai ridicat de severitate decât deficienţa globală accentuată prin tulburări de afectivitate, ideaţie, personalitate, comportament, adaptare.
Având în vedere şi că gradul II de invaliditate presupune o deficienţă accentuată, care presupune o incapacitate adaptativă între 70 - 90%, şi care împiedică desfăşurarea unei activităţi profesionale în sistemul organizat de muncă, precum şi că, în asemenea cazuri, capacitatea de muncă este pierdută în totalitate, dar se păstrează capacitatea de a se auto-îngriji, după cum rezultă din prevederile introductive la Anexa I din H.G. nr. 155/2011, în mod corect a stabilit pârâtul că reclamanta se încadrează în gradul de invaliditate II şi că acest grad este dat de incapacitatea adaptivă de 70% a reclamantei, incapacitate care este efectul tulburărilor de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative ale acesteia.
Rezultă că refuzul pârâtului de a schimba principala cauză invalidantă este unul justificat şi temeinic şi nu se poate vorbi despre o nesoluţionare favorabilă a cererii din 1 martie 2012.
De asemenea, a reţinut prima instanţă, contestaţia reclamantei cu privire la Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012 a fost soluţionată de forul ierarhic superior prevăzut de lege, anume Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, care şi-a motivat menţinerea dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012.
Rezultă deci că reclamantei i s-a soluţionat în mod legal şi temeinic contestaţia din 21 martie 2012, atât în privinţa componenţei, cât şi pe fondul acesteia.
Nu a putut fi primit ca fondat nici capătul de cerere privind comunicarea: rezultatului testului S. (respectiv cifrele reprezentând figurile umane alese de mine), celor 2 teste ale arborelui, testului cu desen pornind de la o formă geometrică şi testului cu desenul unui chip uman, precum şi a altor documente enunţate de reclamantă, din moment ce pârâtul s-a conformat şi i-a înmânat reclamantei biletul de ieşire din spital, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 46/2003, bilet care constituie un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Curtea a apreciat că nu se poate solicita şi nu există un interes dovedit pentru comunicarea tuturor testelor materiale la care a fost supusă reclamanta, pentru unele dintre acestea nefiind obligatorie ori fiind imposibilă păstrarea lor, iar cu privire la obligarea pârâtului la comunicarea foii de observaţie nr. x/2012 şi a raportului de expertiză încheiat în urma internării sale la I., aceste înscrisuri au şi fost depuse la dosar de către pârât, reclamanta putând lua uşor la cunoştinţă de conţinutul lor.
Rezultă din dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 272/2004 atât obligaţia angajaţilor pârâtului de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, dacă aceştia constată, cu prilejul investigaţiilor medicale, că reclamanta şi-ar putea pune în pericol propriul copil din cauza bolii psihice de care suferă, de unde rezultă că, dacă ar fi iniţiat un asemenea demers prin emiterea unei adrese către şcoală, pârâtul nu ar fi făcut decât să respecte prevederile Legii nr. 272/2004, iar pe de altă parte rezultă că nu pârâtul face ancheta socială, ci direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul respectiv, astfel că şi acest capăt de cerere apare ca nefondat.
Totodată, s-a reţinut că nu s-a făcut de către reclamanta nici dovada că prin trecerea afecţiunii tulburării psihice ca principală cauză invalidantă i s-ar fi refuzat sau i s-ar fi limitat dreptul acesteia la tratamentul şi îngrijirea medicală aferente celorlalte afecţiuni pulmonare grave de care suferă aceasta şi de care s-au făcut menţiune în raportul de expertiză medicală; pe de altă parte asigurarea acestor tratamente se face în baza calităţii de asigurat, calitate pe care reclamanta şi-a păstrat-o prin emiterea Deciziei nr. 2368 din 21 martie 2012 şi nu înseamnă în nici un caz că celelalte afecţiuni de care suferă reclamanta ar fi excluse, ca urmare a conţinutului deciziei, de la tratamentul gratuit oferit se stat în privinţa acestor afecţiuni pulmonare grave.
În fine, nu a putut fi primit nici capătul de cerere privitor la stabilirea unui termen de revizuire de 3 ani, din moment ce art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 arată că medicul de specialitate poate stabili intervale cuprinse între 1 an şi 3 ani, iar oportunitatea stabilirii unui termen în aceste limite este lăsată exclusiv la latitudinea medicilor specialişti, nefiind făcută dovadă în speţă că aceştia ar fi procedat abuziv ori că în cazuri similare ar fi acordat termene de revizuire mai lungi.
Având în vedere că toate capetele principale de cerere sunt nefondate, pârâtul necăzând în pretenţii, instanţa a respins şi cererea de acordare a despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Atât împotriva încheierii din data de 4 decembrie 2012, cât şi împotriva sentinţei, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta G.D.M. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac formulate, recurenta descrie într-o manieră detaliată demersurile efectuate în vederea valorificării drepturilor privind condiţia sa medicală şi redă dispoziţiile legale pe care le consideră ca fiind incidente în cauză.
Totodată, recurenta expune conţinutul documentelor medicale relevante în cauză, critică soluţia Curţii de apel, susţinând că judecătorul fondului nu a analizat obiectiv şi imparţial probatoriul administrat în cauză şi solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii tuturor capetelor de cerere formulate în faţa primei instanţei.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond situaţia de fapt, reclamanta a fost internată în perioada 29 februarie 2012 - 2 martie 2012 la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti, pentru reverificarea capacităţii sale de muncă. La finalul investigaţiilor, comisia de evaluare, formată din cel puţin 8 medici specialişti, au trecut în foaia de observaţie de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă nr. 175/2012 diagnosticul privind toate afecţiunile de care suferea reclamanta.
Se constată că în această foaie de observaţie au fost trecute inclusiv constatările medicilor specialişti pneumologi, precum şi diagnosticul stabilit de aceştia, respectiv astm bronşic intricat; bronşită cronică şi aspergiloză bronho-pulmonară alergică.
La data de 1 martie 2012, în timpul desfăşurării investigaţiilor, reclamanta a formulat cererea înregistrată în 1 martie 2012, prin care a solicitat ca diagnosticul principal să fie cel de aspergiloză bronho-pulmonară alergică, ca principală cauză invalidantă, în locul celui de tulburare depresiv anxioasă.
La data de 21 martie 2012, prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr. x1, s-a constatat pierderea totală a capacităţii de muncă a reclamantei, pentru diagnosticul clinic F61, J45 şi gradul II de invaliditate, fixându-se termen de revizuire în luna martie a anului 2013. Acest diagnostic a fost menţinut şi prin avizul Comisiei Superioare nr. x1/2012 (dosar), prin acest aviz menţinându-se şi termenul de revizuire de un an şi stabilindu-se că afecţiunile diagnosticate au potenţial recuperator.
Instanţa de fond a soluţionat cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - fiecare capăt de cerere cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată şi prin completările ulterioare formulate de reclamantă.
Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la soluţionarea favorabilă a cererii din 1 martie 2012, Înalta Curte reţine că pârâtul a emis decizia asupra capacităţii de muncă din 21 martie 2012 în mod legal şi în acord cu diagnosticul din foaia de observaţie de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă nr. x2/2012, întocmită cu ocazia internării contestatoarei la instituţia pârâtă, în intervalul 29 februarie 2012 - 2 martie 2012.
Totodată, se reţine că decizia asupra capacităţii de muncă a contestatoarei din 21 martie 2012 a fost emisă de comisia de avizare şi control în concordanţă cu competenţele sale legale, stabilite prin dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din anexa la O.U.G. nr. 1229/2005, modificată şi completată.
După cum atestă înscrisurile aflate la dosarul cauzei, contestatoarea a fost diagnosticată cu tulburări de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative, astm bronşic intricat, bronşită cronică şi aspergiloza bronho-pulmonară alergică, iar acest diagnostic a fost înregistrat în foaia de observaţie, în raportul de expertiză medicală şi în biletul de ieşire din spital. Întrucât aspergiloza bronho-pulmonară nu reprezenta principala afecţiune invalidantă, aceasta nu a fost înregistrată în Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012, nefiind, aşadar, nesocotite prevederile H.G. nr. 155/2011.
Se mai reţine că, în soluţionarea contestaţiei reclamantei din 1 martie 2012, dosarul medical al acesteia a fost analizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul instituţiei pârâte şi, prin intermediul avizului din 28 mai 2012, această comisie s-a pronunţat în sensul menţinerii concluziilor ce au stat la baza emiterii deciziei nr. x1 din 21 martie 2012, fiind precizat în mod expres faptul că aspergiloza bronho-pulmonară nu reprezintă principala afecţiune invalidantă, motiv pentru care nu a fost înregistrată în cuprinsul deciziei medicale contestate.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile reclamantei în sensul că pârâtul nu ar fi răspuns adresei sale din 1 martie 2012 sunt lipsite de temeinicie, deoarece afecţiunea reclamantei privitoare la aspergiloza bronho-pulmonară alergică a fost corect diagnosticată cu ocazia internării acesteia şi menţionată în mod expres în toată documentaţia medicală întocmită de instituţia pârâtă.
Totodată, întrucât reclamanta prezenta pe lângă aspergiloza bronho-pulmonară şi alte afecţiuni mai grave cu caracter invalidant, acestea au făcut obiectul deciziei asupra capacităţii de muncă din 21 martie 2012, fiind respectate astfel criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II şi III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la prelungirea la 3 ani a termenului de revizuire a deciziei nr. x din 21 martie 2012, Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, corect aplicate de către instituţia pârâtă şi conform cărora pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale, iar în cauza dedusă judecăţii, termenul de revizuire a fost fixat la un an, ţinându-se cont de potenţialul recuperator al afecţiunilor invalidante, astfel cum reiese şi din avizul Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din 28 mai 2012.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la comunicarea foii de observaţie nr. x1/2012 şi a raportului de expertiză încheiat în urma internării sale, se reţine relevanţa prevederilor art. 12 din Legea nr. 46/2003, potrivit cărora pacientul are dreptul să primească la externare un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Înalta Curte constată că instituţia pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile legale, eliberând reclamantei biletul de ieşire din spital, document conţinând toate informaţiile prevăzute de lege.
Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la comunicarea concluziilor asupra capacităţii de muncă în urma internării sale în intervalul 29 februarie 2012 - 2 martie 2012, se constată că toate concluziile asupra capacităţii de muncă a reclamantei se regăsesc în cuprinsul deciziei nr. x1 din 21 martie 2012, prin care a fost menţinut gradul II de invaliditate al acesteia.
Pe de altă parte, astfel cum corect a reţinut judecătorul fondului, este nefondat şi capătul de cerere privind comunicarea rezultatului testului S., a celor 2 teste ale arborelui, a testului cu desen pornind de la o formă geometrică şi a testului cu desenul unui chip uman, precum şi a altor documente (enumerate de reclamantă), în condiţiile în care pârâtul a respectat obligaţiile sale legale şi a înmânat reclamantei biletul de ieşire din spital, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 46/2003, bilet ce conţine rezumatul scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
De asemenea, Curtea de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 272/2004, conform cărora:
"(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă.
(2) Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă."
Deoarece toate capetele de cerere principale au fost apreciate ca fiind nefondate de către instanţa de fond, pârâtul necăzând în pretenţii, corect a fost respinsă şi cererea de acordare a despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată temeinicia soluţiei de respingere a cererii de recuzare formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada că independenţa şi imparţialitatea judecătorului fondului au fost puse sub semnul îndoielii în cursul judecării cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.D.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 decembrie 2012 şi a Sentinţei nr. 19/2013 din 29 ianuarie 2013 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1720/2014. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
