ICCJ. Decizia nr. 191/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 191/2014
Dosar nr. 11482/3/2012
Şedinţa de la 17 ianuarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă cu nr. 2951 din 24 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC E.B. GMBH, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş, în favoarea Tribunalului Argeş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că singura parte litigantă cu sediul în ţară este D.G.F.P. Argeş şi, prin urmare, singurul criteriu de determinare a competenţei teritoriale aplicabil, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este după sediul acesteia. Cu alte cuvinte, reclamanta nu are alegerea între instanţe care să fie deopotrivă competente, de vreme ce este persoană juridică cu sediul pe teritoriul altui stat.
Învestit prin declinare, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 4271 din 9 octombrie 2013 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeş a reţinut că în cauză, reclamanta a optat pentru instanţa în raza căreia se afla sediul mandatarului ales.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Potrivit art. 218 C. proc. fisc., deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Aceste dispoziţii se completează cu cele prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Conform aceloraşi dispoziţii, dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În cauză, reclamanta a optat pentru instanţa în raza căreia se afla sediul mandatarului ales, situaţie în care, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Din acţiunea iniţială rezultă că SC E.B. GMBH, care este nerezident, a desemnat ca reprezentant fiscal societatea românească cu sediul în Bucureşti, care a depus în Bucureşti cererea de rambursare a TVA-ului pentru bunuri şi servicii cu TVA românesc. Cererea a fost prelucrată de serviciul pentru reprezentanţe străine, ambasade şi administrare contribuabili nerezidenţi din interiorul D.G.F.P. al municipiului Bucureşti, iar aceasta a fost trimisă către D.G.F.P. Argeş în baza unui ordin al preşedintelui A.N.A.F., nepublicat în M. Of.
Înalta Curte constată că nu există vreun motiv care să atragă competenţa Tribunalului Argeş.
Reprezentantul fiscal are sediul în Bucureşti, iar persoană străină îşi exercită aceste drepturi prin reprezentant fiscal.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe contestatoarea SC E.B. GMBH şi pe intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.B. GMBH şi pe intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 193/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
