ICCJ. Decizia nr. 187/2014. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 187/2014

Dosar nr. 5047/233/2011*/a1

Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. 5047/233/2011, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a chemat în judecată pârâta Banca C.R. solicitând să se analizeze şi să se constate că în conţinutul contractelor de credit utilizate de bancă au fost introduse clauze abuzive, acestea fiind descrise în procesul-verbal de constatare din 1 martie 2011, să fie obligată banca la modificarea sau excluderea lor din contract şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12, art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 193/2000.

În aceeaşi cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu intervenienţii D.E. şi D.A.

Prin sentinţa nr. 9488 din 10 octombrie 2012 a Judecătoriei Galaţi a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale a amenzii ca neîntemeiată, a fost admisă în parte sesizarea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, au fost admise în parte cererile de intervenţie în interes propriu, a fost menţinut procesul-verbal de constatare din 1 martie 2010, s-a constatat că art. 5 şi art. 2.10 din condiţiile generale de creditare constituie o clauză abuzivă şi că art. 8 lit. a) şi lit. f) din contractul de credit bancar reprezintă o clauză abuzivă, a fost aplicată contravenientei Banca C.R. o amendă contravenţională de 600 RON şi s-a dispus obligarea acesteia, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere, să modifice clauzele constatate ca fiind abuzive şi au fost respinse restul pretenţiilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Băncii C.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat la secţia a II-a civilă a Tribunalului Galaţi, iar prin încheierea din 9 ianuarie 2013 s-a dispus transpunerea cauzei pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi cu motivarea că litigiul nu este unul comercial ci de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, fiind consecinţa sesizării instanţei de către A.N.P.C. urmare a procedurii prevăzute de art. 11-13 din Legea nr. 193/2000.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 8 februarie 2013 s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a fost transpusă cauza la secţia a II-a civilă a Tribunalului Galaţi şi trimisă la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru stabilirea secţiei Tribunalului Galaţi competentă funcţional.

În motivarea soluţiei, secţia de contencios administrativ, a reţinut că obiectul principal al acţiunii îl reprezintă verificarea existenţei şi constatarea clauzelor abuzive ceea ce presupune competenţa secţiei a II-a civilă, iar o eventuală aplicare a sancţiunii reprezintă un capăt de cerere accesoriu, subsecvent care nu e apt să atragă competenţa contenciosului administrativ, ci revine spre judecare instanţei competente să soluţioneze capătul de cerere principal, în baza prorogării legale.

2. Soluţia instanţei de fond

Cauza a fost înregistrată sub nr. 5047/233/2011*/a1 la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ, iar prin sentinţa nr. 12/CC/2013 din 21 februarie 2013 a fost stabilită competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, reţinând că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 trebuie interpretat în sensul că această completare vizează sancţiunile şi procesul-verbal, dar O.G. nr. 2/2001 nu este aplicabilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intervenienţii în interes propriu D.A. şi D.E.

În recursul declarat de intervenientul în interes propriu D.A., s-a arătat că litigiul din cererea principală se circumscrie contenciosului administrativ având în vedere că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, actele emise de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi reprezintă acte administrative, iar art. 13 din lege reglementează, pe lângă răspunderea civilă delictuală şi pe cea contravenţională, din moment ce fapta ilicită este sancţionată cu o amendă contravenţională.

S-a solicitat admiterea recursului şi stabilirea competenţei funcţionale în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În recursul declarat de intervenienta în interes propriu D.E., s-a solicitat să se constate ca instanţa de fond competentă să judece în primă instanţă cauza a fost chiar instanţa care a judecat în fond cauza, Judecătoria Galaţi, secţia civilă şi inadmisibilitatea conflictului negativ de competenţă între secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi.

Au fost invocate, în motivele de recurs, dispoziţiile din vechiul C. proc. civ., dar şi dispoziţiile din noul C. proc. civ. şi dispoziţiile Legii nr. 193/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 şi O.U.G. nr. 4/2013.

Soluţia instanţei de recurs

Judecătoria Galaţi a fost învestită cu sesizarea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi pentru a se analiza conţinutul clauzelor din contractul de credit încheiat de Banca C.R., clauze descrise într-un proces-verbal de control şi aplicare sancţiunilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în forma în vigoare la data sesizării Judecătoriei Galaţi, „Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai A.N.P.C., precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor”, iar art. 11 prevede că „organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele din lege încălcate de comerciant”, iar în art. 12 s-a prevăzut că „procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul îşi are domiciliul sau sediul”.

Art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale în măsura în care contractul rămâne în fiinţă sau desfiinţarea acelui contract cu daune-interese, după caz”, iar în alin. (2) „în caz contrar, instanţa va anula procesul-verbal întocmit”.

În raport cu aceste prevederi, nu se contestă competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă a Judecătoriei Galaţi.

Curtea de Apel Galaţi a avut de soluţionat litigiul dintre secţia civilă şi secţia de contencios administrativ a Tribunalului Galaţi şi s-a stabilit de către această instanţă că Tribunalul Galaţi, secţia civilă, va fi competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Galaţi pentru că nu suntem în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, iar criticile din recurs sunt nefondate.

Litigiile de contencios administrativ sunt cele soluţionate de instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal or din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza prevederilor Legii nr. 193/2000 nu rezultă că aceasta ar fi instituit competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor ivite în legătură cu aplicarea acestei legi, iar trimiterea din art. 16 alin. (2) din această lege: „Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu excepţia art. 27-art. 29” nu poate conduce la concluzia că instanţa de contencios administrativ ar soluţiona recursul declarat de părţi împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, ci se referă la completarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, cu dispoziţiile legii speciale în materia contravenţiilor, având în vedere că instanţa aplică sancţiuni contravenţionale fiind aplicabile astfel dispoziţiile din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu excepţia dispoziţiilor art. 27-art. 29.

De altfel, capătul principal de cerere ce urmează a fi analizat de instanţa de recurs, cel referitor la constatarea clauzelor abuzive din contractele de credit, este un capăt de cerere ce poate fi de competenţa instanţei civile şi nu a celei de contencios administrativ şi nu s-ar putea considera competentă instanţa de contencios administrativ datorită unei norme de trimitere, cum este cea reglementată la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Oricum, chiar dacă s-ar considera că prin art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 se instituie competenţa instanţei de contencios administrativ la soluţionarea recursului, capătul de cerere privind aplicarea sancţiunii contravenţionale este un capăt accesoriu faţă de cel principal privind constatarea existenţei clauzelor abuzive din contractele de credit, iar potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, astfel că secţia civilă a tribunalului trebuia să soluţioneze recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, potrivit Legii nr. 193/2000.

Referirile din motivele de recurs invocate de recurentul D.A. în ceea ce priveşte O.U.G. nr. 4/2013 şi Legii nr. 76/2012 nu au legătură cu soluţionarea prezentului litigiu deoarece sesizarea Judecătoriei Galaţi s-a făcut anterior modificărilor aduse Legii nr. 193/2000, astfel că se aplică Legea nr. 193/2000 în forma în vigoare la acel moment, când competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei.

În ceea ce priveşte criticile recurentei D.E. privind constatarea inexistenţei conflictului de competenţă, acestea sunt nefondate.

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sesizată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi pentru că dosarul a fost înaintat acestei secţii de către secţia civilă a Tribunalului Galaţi.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004, până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

Prin urmare, secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu sunt simple componente funcţionale din structura tribunalelor, ci potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, sunt instanţa de contencios administrativ cu i competenţă materială expres consacrată prin lege organică, respectiv prin art. 10 din acelaşi act normativ.

De altfel, şi modificările aduse normelor de procedură civilă prin Legea nr. 134/2010, C. proc. civ. recunosc existenţa conflictului de competenţă chiar între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 136 alin. (1).

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii D.E. şi D.A. împotriva sentinţei civile nr. 12/CA/2013 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 187/2014. Contencios