ICCJ. Decizia nr. 1972/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1972/2014
Dosar nr. 454/64/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 233 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul C.A.C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care solicita anularea raportului de evaluare nr. 30376/G/II din 15 iunie 2012, emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform art. 14 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a purces la informarea reclamantului referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în două rânduri, prin scrisoare recomandată, să-şi prezinte propriul punct de vedere cu privire la împrejurarea că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate. Astfel, la data de 14 martie 2012 şi, ulterior, în ziua de 23 aprilie 2012 informarea şi invitarea s-au făcut prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pentru care mama reclamantului a semnat, personal, de primire, în numele său, la 19 martie 2012, comunicarea efectuându-se în ambele dăţi la adresa cu care reclamantul figurează în baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv la adresa din mun. Braşov, strada A.B. nr. 23, domiciliu pe care însuşi reclamantul l-a indicat la momentul depunerii candidaturii. Cum pârâta a depus la dosar înscrisuri ce dovedesc existenţa şi cuprinsul adreselor menţionate mai sus, precum şi dovada depunerii acestora la oficiul poştal, iar domiciliul la care s-au realizat cele două comunicări este cel real, legiuitorul permiţând comunicarea actelor de procedură prin poştă, cu scrisoare recomandată [art. 86 alin. (3) C. proc. civ.], se constată că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului legate de nerespectarea de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13, art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 176/2012, date fiind diligenţele acestuia în îndeplinirea prescripţiilor legale.
În ce priveşte fondul cauzei, se constată că prin raportul de evaluare nr. 30376/G/II din 15 iunie 2012 s-a concluzionat că reclamantul, în calitate de consilier local, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât în perioada exercitării mandatului de ales local (2008-2012) a încălcat interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, în sensul că societatea comercială la care el şi mama sa deţin funcţia de administrator şi calitatea de asociat a încheiat un contract de prestări servicii cu o regie autonomă de interes local.
În speţă, reclamantul, al cărui mandat de consilier local a fost validat la data de 20 iunie 2008, figurează în evidenţele O.N.R.C. ca deţinând funcţia de administrator şi calitatea de asociat la SC G.P. SRL începând cu data de 10 februarie 1998, firmă la care şi mama sa deţine calitatea de administrator, societate care a încheiat un contract urmat de 4 acte adiţionale cu RAT Braşov, aflată sub autoritatea Consiliului local Braşov. Legiuitorul se raportează la cumulul calităţii de ales local cu cea de asociat sau administrator la o societate comercială cu capital privat, societate, care prin intermediul persoanei abilitate a o reprezenta nu poate încheia contracte comerciale sau de asociere cu autoritatea administraţiei publice locale din care alesul local face parte, cu instituţiile aflate în subordinea ori sub autoritatea acesteia ori cu societăţile înfiinţate de respectiva autoritate, ceea ce denotă că nu există o obligativitate expresă ca acele convenţii să fie perfectate exclusiv de alesul local în numele firmei ci este suficient ca acele contracte să intervină între societatea la care alesul local este acţionar sau asociat şi autoritatea administrativă unde acesta îşi exercită mandatul. Mai mult, voinţa unei societăţi comerciale se manifestă prin organele sale, or, în speţă, convenţia enunţată mai sus a fost perfectată de persoana abilitată a reprezenta interesele societăţii comerciale, respectiv reclamantul investit cu drept de semnătură socială. În acest sens, sunt şi prevederile art. 218 din Noul C. civ., faţă de care "actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi".
Faţă de înscrisurile comunicate atât de O.N.R.C. cât şi de către A.N.I., se constată că reclamantul, pe perioada exercitării mandatului de ales local, a încălcat interdicţia prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003; cum inspectorul de integritate căruia i s-a repartizat lucrarea s-a conformat cerinţelor prevăzute de art. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 176/2010, nedemarând activitatea de evaluare înainte de a invita şi informa scriptic persoana în cauză, cerându-i în repetate rânduri să furnizeze informaţiile pe care le consideră utile în apărarea sa, faţă de concordanţa menţiunilor din raportul contestat cu cele reieşite din materialul probator existent la dosar, se apreciază ca fiind nefondată acţiunea reclamantului.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, respectiv modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ contestat, în subsidiar.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., reclamantul arată, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond a soluţionat cauza printr-o decizie, în loc de sentinţă, pe care a pronunţat-o într-un dosar purtând alt număr decât cel în care recurentul-reclamant a fost parte;
- instanţa de fond nu a analizat probele şi argumentele aduse de reclamant şi nu a arătat motivele care i-au format convingerea în sensul soluţiei pronunţate;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă ar fi respectat prevederile art. 13 alin. (2), raportat la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, la emiterea actului contestat;
- în mod greşit a reţinut prima instanţă că reclamantul s-ar afla în stare de incompatibilitate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Agenţia Naţională de Integritate a emis Raportul de Evaluare nr. 30376, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate la data de 15 iunie 2012 prin care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor constând în aceea că în perioada 2008-2012, recurentul-reclamant C.A.C., consilier local în cadrul Consiliului Local Braşov, a acţionat cu încălcarea prevederilor art. 90 din legea 161/2003, în sensul că a prestat servicii cu Regia Autonomă de Transport Braşov, în baza Contractului de Prestări Servicii nr. 13503 din 31 decembrie 2006.
Motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de fond a pronunţat o decizie şi nu o sentinţă încălcându-se astfel dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ. precum şi la faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată într-un alt dosar decât cel care a format obiectul judecăţii.
Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 12 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 454/64/2012, instanţa de fond a admis sesizarea din oficiu şi în consecinţă a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în ambele exemplare ale sentinţei în sensul că a fost trecută Sentinţa civilă nr. 233/F din 23 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 454/64/2012, în loc de Decizia nr. 233/R din 23 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 454/119/2011, cum din eroare a fost trecută.
Prin urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.
De asemenea, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a analizat toate probatoriile şi argumentele formulate de ambele părţi, astfel cum rezultă şi din considerentele hotărârii recurate unde se fac referiri şi trimiteri la anexele dosarului.
Referitor la nulitatea raportului de evaluare, motivat de neinvitarea recurentului-reclamant pentru a da informaţii, Înalta Curte constată că inspectorul de integritate a procedat la informarea recurentului-reclamant referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în două rânduri, prin scrisoare recomandată, să-şi prezinte propriul punct de vedere, comunicându-i că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:
"(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.
(2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
(3) Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare."
Având în vedere că recurentul-reclamant nu şi-a prezentat punctul de vedere în scris, deşi avea această posibilitate, procedura de comunicare fiind îndeplinită conform legii, acesta nu poate susţine că s-a aflat în imposibilitate de a formula apărarea.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că incompatibilităţile privind aleşii locali, în speţa de faţă consilierul local, sunt enumerate în contextul Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 88-93.
Conform dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale-din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective".
Potrivit prevederilor art. 92 din Legea nr. 161/2003:
"(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.
(2) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
(3) Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local."
În cauză, recurentul-reclamant a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Braşov, în mandatul 2008 - 2012, a acţionat cu încălcarea prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece SC G.P. SRL, la care acesta este asociat unic şi administrator, a desfăşurat relaţii comerciale, constând în prestări de servicii, cu Regia Autonomă de Transport Braşov.
Recurentul-reclamant a fost validat în mandatul de consilier local 2008 - 2012, prin Hotărârea nr. 533 din 20 iunie 2008, deci în această perioadă, a încălcat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în perioada exercitării funcţiei de consilier local în cadrul Consiliului Local Braşov, SC R.F. SRL, SC G.P. SRL, societate administrată împreună cu mama acestuia, doamna C.M., a încheiat un număr de 5 (cinci) acte adiţionale la Contractul de Prestării Servicii nr. 13503 din 31 decembrie 2006, prin care s-a hotărât prelungirea duratei acestuia cu Regia Autonomă de Transport Braşov, în perioada 2008 - 2012.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.A.C. împotriva Sentinţei nr. 233 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1966/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1977/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
