ICCJ. Decizia nr. 201/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 201/2014
Dosar nr. 4412/2/2010
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4412/2/2010, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primul - Ministru al Guvernului României şi Guvernul României - Corpul de Control al Primului - Ministru, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună:
- (i) Anularea Ordinului nr. 14 din 12 februarie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru;
- (ii) Anularea Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru;
- (iii) Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei următoarele:
La data de 12 iunie 2009 a fost emis Ordinul nr. 14 prin care s-a dispus efectuarea unui control la SC P. SA, în perioada 16 iunie 2009 - 23 iunie 2009, având ca obiect „verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către SC P. SA cu privire la administrarea şi înstrăinarea activelor, proprietatea societăţii, în perioada 1999-2009”.
Temeiul juridic indicat în Anexa 1 la Ordin a fost reprezentat de „prevederile art. VII alin. (5) lit. a) şi g) coroborate cu cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009”.
Constatările echipei de control au fost consemnate în Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009.
În opinia reclamantei, cele două acte administrative au fost emise cu nesocotirea normelor legale incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.
1.1. Cele două acte administrative au fost emise în temeiul unui act normativ declarat neconstituţional.
Astfel, temeiul legal pentru emiterea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 l-a constituit art. 7I din O.U.G. nr. 3/2009, cu referire expresă la alin. (5) lit. a).
Or, prin Decizia nr. 1039 din 09 iulie 2009, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, reţinând că „întreaga ordonanţă de urgenţă, aprobată prin lege, este lovită de neconstituţionalitate”.
De asemenea, şi O.U.G. nr. 94/2009, act normativ de existenţa căruia se prevalează pârâtul în răspunsul la plângerea prealabilă şi în justificarea respingerii solicitării de revocare a actului administrativ, a fost declarată neconstituţională.
1.2.Corpul de Control al Primului Ministru nu avea abilitarea legală de a dispune operaţiunii de control asupra SC P. SA, în considerarea structurii acţionariatului acesteia.
La emiterea Ordinului şi a Raportului de Control au fost încălcate chiar dispoziţiile legale indicate de emitent respectiv prevederile art. 7 alin. (5) lit. a) şi g) coroborate cu cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009, întrucât SC P. SA nu este o entitate ce poate fi supusă verificărilor Corpului de Control, în condiţiile în care Statul Român nu figurează printre acţionarii acestei societăţi.
În plus, prin cele două acte administrative s-au încălcat prevederile art. 7 pct. 15 din O.U.G. nr. 3/2009, vizând sfera controlului exercitat de Corpul de Control, aceasta rezumându-se la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public.
În speţă, s-a dispus şi s-a realizat verificarea unor acte juridice ale societăţii, perfectate conform dispoziţiilor societare, adoptate cu respectarea prevederilor legale incidente, având ca obiect bunuri ale societăţii, bunuri ce intră în sfera patrimoniului privat, nicidecum în cea a patrimoniului public, nefiind nici în prezenţa utilizării fondurilor publice.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 şi următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi a oricăror alte acte normative incidente cauzei.
Pârâtul Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a Corpului de Control al Primului Ministru, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pârâtul Primul Ministru al Guvernului României a solicitat, prin întâmpinare, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că actele administrative individuale a căror anulare se solicită nu sunt emise de Primul Ministru.
La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive susţinând că nu există niciun temei legal sau convenţional care să justifice legitimarea procesuală pasivă a Guvernului României.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 5817 din 11 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, admiterea cererii reclamantei SC P. SA, anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru şi a Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009, obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 5.956,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut urătoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al Guvernului României este întemeiată, având în vedere că actele administrative contestate nu au fost emise de acesta, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, autoritate publică având capacitate de drept administrativ.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României este neîntemeiată, întrucât Corpul de Control al Primului Ministru se organizează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, fiind finanţat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 3/2009.
Prin Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru s-a dispus efectuarea unui control la societatea reclamantă, cu obiectivele prezentate în Tematica - anexă, urmând ca la finalizarea controlului, echipa de control să întocmească un Raport de control cuprinzând constatările, concluziile, propunerile şi măsurile ce urmează a fi luate în continuare, Raport ce se va prezenta spre aprobare Şefului Corpului de Control al Primului Ministru.
Din conţinutul Ordinului a cărui anulare s-a solicitat rezultă că, la emiterea lui s-au avut în vedere dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1039 din 09 iulie 2009, publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009, s-a constat că Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituţională.
La data emiterii Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 încă nu se pronunţase Curtea Constituţională a României însă, la data întocmirii Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1039 din 09 iulie 2009 fusese deja publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009.
Raportul de Control a fost întocmit la data de 10 septembrie 2009, a avut la bază dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009 care, la acea dată erau declarate neconstituţionale, întregul act normativ fiind suspendat de drept, astfel că actul administrativ a fost emis în temeiul unui act normativ suspendat de drept prin efectul deciziei Curţii Constituţionale şi în baza legii.
Chiar dacă ulterior a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2009 care, de asemenea, a fost declarată neconstituţională, acest act normativ nu a fost avut în vedere la emiterea Ordinului contestat şi a Raportului de Control.
Emiterea Ordinului contestat în baza unui act normativ declarat ulterior ca fiind neconstituţional şi întocmirea Raportului de Control, în baza unui act normativ suspendat de drept prin efectul deciziei Curţii Constituţionale şi în baza legii, au fost de natură să afecteze drepturile reclamantei, viciul de neconstituţionalitate vizând şi actele administrative contestate în cauza de faţă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Guvernul României şi Corpul de Control al Primului Ministru.
3.1. Recurentul Guvernul României a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât în mod eronat a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamată, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În această privinţă, prima instanţă trebuia să observe că Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 şi Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 nu sunt acte emise de Guvernul României, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, structură fără personalitate juridică organizată în aparatul de lucru al Guvernului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative.
Prin urmare, nu există niciun temei juridic care să justifice legitimarea procesuală pasivă a Guvernului României, astfel că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi scoaterea din a Guvernului, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
3.2. Recurentul Corpul de Control al Primului Ministru a criticat hotărârea primei instanţe, invocând următoarele motive de nelegalitate:
Reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009, nu pentru că dispoziţiile acestui act ar fi fost ilegale, prin ele însele, ci pentru că au fost declarate neconstituţionale atât dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cât şi cele ale O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 a fost emis în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009, în vigoare la momentul emiterii ordinului, iar controlul s-a efectuat în perioada 16 iunie - 23 iunie 2009 când, de asemenea, O.U.G. nr. 3/2009 era în vigoare şi producea efecte.
Prin Decizia nr. 1039/2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009 a fost declarată neconstituţională.
În raport de prevederile art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Curţii Constituţionale nu desfiinţează retroactiv actele normative sau prevederile legale declarate neconstituţionale.
După data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1039/2009, dar până la data emiterii Raportului de control nr. 172, în intervalul 21 august 2009 - 10 septembrie 2009 a fost emisă O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,publicată în M. Of. nr. 602 din 31 august 2009.
Raportul din 2009 a fost transmis prin adresa din 10 septembrie 2009 şi înregistrat la SC P. SA cu nr. 1523 din data de 23 septembrie 2009, această perioadă fiind ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2009, fiind respectate astfel prevederile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2009, temeiul legal pentru aprobarea Raportului fiind de necontestat.
Atât prin O.U.G. nr. 3/2009, cât şi prin O.U.G. nr. 94/2009 au fost stabilite atribuţiile Corpului de Control al Primului Ministru, printre care şi aceea „de a efectua controale, de a întocmi rapoarte de control şi de a propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi a încălcării legilor în vigoare”.
Perioadele de timp pentru care Corpul de Control al Primului Ministru le poate supune controlului nu sunt condiţionate de data intrării în vigoare a actelor normative mai sus-menţionate, atât timp cât prin acţiunile de control se urmărea „ respectarea aplicării prevederilor legale”, iar conform principiului „tempus regit actum”, aceste prevederi nu pot fi decât cele care erau în vigoare şi trebuiau aplicate în perioada supusă controlului.
În concluzie, recurentul Corpul de Control al Primului Ministru a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi respingerea cererii reclamantei, ca inadmisibilă.
4. Apărările formulate de intimata SC P. SA.
Prin întâmpinarea înregistrată la instanţă la data de 15 ianuarie 2014, intimata SC P. SA a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, se constată că, în raport de dispoziţiile art. 161 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi de principiul disponibilităţii, citarea în cauză a pârâtului Guvernul României a fost în mod legal dispusă de prima instanţă, care a încuviinţat în acest sens cererea reclamantei SC P. SA.
Legitimarea procesuală pasivă a acestei autorităţi publice este justificată în considerarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative potrivit cărora, Corpul de Control al Primului Ministru este o structură fără personalitate juridică, organizată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
În pus, atât Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009, cât şi Raportul de control nr. 172 din 10 septembrie 2009 sunt emise de Corpul de Control al Primului Ministru, sub antetul şi purtând sigla Guvernului României.
Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentului Guvernul României privitoare la greşita respingere de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
1.2. Pe fondul cauzei, în mod legal, a fost admisă cererea reclamantei SC P. SA având ca obiect anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 şi a Raportului de control nr. 172 din 10 septembrie 2009.
Dispunând în acest sens, prima instanţă a dat eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1039/2009, publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009, prin care a fost declarată neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, fiind respectate astfel prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 conform cărora, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor.
Cum la data pronunţării hotărârii recurate era în vigoare Decizia Curţii Constituţionale nr. 1039/2009, în considerarea caracterului obligatoriu al acesteia, în mod legal, prima instanţă a constatat că actele administrative a căror anulare se solicită sunt lipsite de efecte juridice, din moment ce elementele de neconstituţionalitate afectează însuşi actul normativ primar, pe baza şi în executarea căruia acestea au fost emise.
Admiterea opiniei contrare, exprimată de recurentul Corpul de Control al Primului Ministru, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Guvernul României şi Corpul de Control al Primului Ministru - Secretariatul General al Guvernului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Corpul de Control al Primului Ministru - Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 207/2014. Contencios → |
|---|
