ICCJ. Decizia nr. 1880/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1880/2014
Dosar nr. 162/45/2009
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 162/45 din 2 martie 2009, reclamanta A.V. a formulat contestaţie împotriva deciziei din 23 decembrie 2008 emisă de pârâta D.G.F.P. Vaslui, Compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru inspecţii din 9 februarie 2009, pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
A arătat reclamanta că, la data de 15 iulie 2008 a formulat cerere prin care a solicitat constituirea comisiilor de recepţie a lucrărilor menţionate în procesul-verbal întocmit de inspectorii din cadrul organului fiscal pârât, adresată fostului preşedinte al Comisiei, primar T.V., ce a deţinut acea calitate în intervalul în care a avut loc renovarea imobilelor, grădiniţa B.-A., aducţiunea de apă sat B., P., igienizarea şcolilor din Buneşti, P.O., A., R., A. şi P.
Întrucât s-a aflat permanent într-o stare conflictuală cu fostul primar S.G., inginerul consultant agricol, M.V. în calitate de casier şi actualul primar, a considerat că pentru soluţionarea neregulilor reţinute de organele de control, era necesară efectuarea unei expertize tehnice în construcţii, pentru a se verifica cuantumul sumelor aferente materialelor folosite la imobilele la care s-au desfăşurat lucrări de investiţii/ reparaţii, respectiv a existenţei vreunui prejudiciu şi a culpei sale în înregistrarea acestuia.
1.2. Prin încheierea din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă, reţinând că în speţă acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, care în art. 22 pct. 8 prevede, în mod derogator de la regulile de competenţă materială prevăzute în C. proc. civ., competenţa curţii de apel în soluţionarea acţiunilor promovate împotriva deciziilor emise în baza acestui act normativ.
1.3. La termenul din 26 octombrie 2009, reclamanta a solicitat suspendarea cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea Dosarului penal nr. 211/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, unde aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals şi uz de fals, angajarea cheltuielilor bugetare peste limita creditelor aprobate, în legătură cu actele şi faptele contabile ce fac şi obiectul deciziei din 23 decembrie 2008 a D.G.F.P. Vaslui în cauză, iar probele administrate în faţa organelor penale, precum şi soluţia ce va fi pronunţată, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra dosarului de faţă.
Având în vedere că obiectul prezentei cauze îl constituie atât stabilirea întinderii prejudiciului, dar şi eventuala culpă a reclamantei pentru înregistrarea lui, prin încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2009, Curtea a admis cererea de suspendare în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
1.4. Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2011, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, dosarul penal fiind soluţionat definitiv prin decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 787 din 30 iunie 2011, prin care a fost admis în parte recursul inculpatului S.C. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huşi, cu menţinerea dispoziţiilor sentinţei privitoare la inculpata A.V.
La solicitarea Curţii, pârâta a precizat că în intervalul scurs de la introducerea acţiunii de reclamantă în cauză, nu au intervenit modificări în ce priveşte sumele reţinute în procesul-verbal de control, întrucât nu s-au întocmit procese-verbale de recepţie ulterioare, şi nici nu s-au depus acte contabile de natură a justifica parte din sumele stabilite în sarcina reclamantei.
1.5. Prin sentinţa nr. 84 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prin acţiunea de faţă, reclamanta a contestat decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru inspecţie din cadrul D.G.F.P. Vaslui din 23 decembrie 2008, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei şi au fost menţinute măsurile luate de echipa de inspecţie a D.G.F.P., cu privire la recuperarea sumelor stabilite în procesul-verbal de inspecţie din 30 iunie 2006 întocmit la sediul Primăriei comunei B,, judeţul Vaslui, conform O.G. nr. 119/1999.
Prin procesul-verbal de inspecţie sus-menţionat, s-a stabilit printre altele recuperarea următoarelor sume de la reclamantă:
a) 31.490,78 RON, din totalul de 125.944,28 RON, reprezentând facturi fiscale care la rubrica „primitor” era menţionat numele, prenumele şi semnătura persoanei ce a recepţionat marfa, serviciul sau lucrarea, însă acestea nu au fost urmate de depunerea la contabilitate a proceselor-verbale ale comisiei de recepţie aferente;
b) 34.697,20 RON aferentă unor facturi fiscale ce nu prezentau semnături la rubrica „primitor” marfă, servicii ori lucrare, dar s-au făcut plăţile, fără proces-verbal de recepţie al comisiei abilitate;
c) 24.495,25 RON aferentă unor facturi ce prezentau semnături indescifrabile la rubrica „primitor” marfă, serviciu, lucrare, pentru care de asemeni nu există proces-verbal al comisiei de recepţie până la data întocmirii raportului de control;
d) 28.582,37 RON, din care 19.858,20 RON pentru 2006 şi 8724,17 RON pentru anul 2007, reprezentând lipsa de numerar din casieria unităţii, urmare a inexistentei unor neconcordante între documentele aferente unor achiziţii de materiale, erori de înregistrare, rulaje totalizate incorect, solduri zilnice de casă incorect întocmite, sume încasate şi neînregistrate în registrele de casa.
La această sumă au fost calculate penalităţi conform regulamentului operaţiunilor de casă de 0,05% pe zi întârziere, rezultând suma de 38.786,89 RON, din care în sarcina reclamantei a fost prevăzută 19.393,45 RON;
e) 7.262,16 RON c/val. motorină şi 2.681,04 RON c/val. benzină achitate în numerar din casierie, fără documente justificative;
f) 5.176,78 RON c/val. produse alimentare achitate din casierie fără documente justificative;
g) 700 RON trecută în plus în registrul de casă, fără document justificativ, urmând a fi imputată reclamantei în solidar cu casierul M.V.
Reclamanta a formulat contestaţie în data de 16 ianuarie 2008, alături de ceilalţi angajaţi ai Primăriei B.-A. menţionaţi în procesul-verbal de inspecţie din 30 iunie 2008, respinsă prin decizia din 23 decembrie 2008.
A constatat Curtea de apel, raportat la sumele reţinute în actele fiscale, că, în faza administrativă, reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar casierie pentru anii 2006 şi 2007 reţinute la lit. d) în sarcina sa la nivelul sumei de 19.393,45 RON şi nici c/val. combustibililor achitaţi fără documente justificative prevăzute la lit. e), 7262,16 + 2681,04 RON c/val. produselor alimentare (5.176,78) şi a plusului în casă, actul de control reţinând la dosar că aceasta „recunoaşte că a mai încălcat prevederile legale în vigoare (...)”.
Din cuprinsul sentinţei penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huşi, definitivă prin decizia penală nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, s-a reţinut că inculpata A.V. a recunoscut activitatea infracţională legată de întocmirea de note de recepţie pe baza unor facturi de combustibil false, fiind condamnată cu amenda penală, precum şi pentru comiterea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri constând în registrul de casă al Primăriei, cu scopul ascunderii falsurilor, confirmându-se aşadar sumele imputate de organul de control legat de evidenţele nelegale din registrul de casă.
În ceea ce priveşte sumele evidenţiate la lit. a), lit. b), lit. c) din procesul-verbal, reprezentând contravaloarea de facturi fiscale incorect completate, privind materiale şi lucrări ce nu au fost însoţite şi nici ulterior confirmate prin procese-verbale de recepţie întocmite de comisia legal constituită în acest scop, Curtea a constatat că în fapt reclamanta recunoaşte că astfel de documente nu au fost legal întocmite, invocându-se situaţia conflictuală existente în interiorul Primăriei.
În opinia instanţei, funcţia deţinută de reclamantă, aceea de contabil, o obliga a nu face plăţi din casierie în lipsa actelor de recepţie, a bonurilor de consum, care să ateste modul de utilizare a sumelor respective, conform pct. 2 alin. (4) din Normele metodologice la O.G. nr. 120/1999, neavând vreo relevanţă relaţia sa cu ceilalţi angajaţi, ori faptul că nu şi-ar fi însuşit nici o sumă de bani.
S-a mai reţinut că, deşi prin procesul-verbal de control s-a prevăzut în sarcina primarului comunei şi a reclamantei, întocmirea de procese-verbale de recepţie pentru justificarea sumelor de mai sus din precizările depuse de organul fiscal pârât la data de 22 februarie 2012, până la data actuală nu au fost aduse la îndeplinire măsurile dispuse, respectiv nici un act justificativ nu a intrat în contabilitatea Primăriei comunei B.-A.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii şi a încheierii din 13 aprilie 2009, a formulat recurs reclamanta, care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- prin încheierea din 13 aprilie 2009, instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia necompetenţei acestei Curţi de apel, reţinând dispoziţiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, deşi competenţa materială aparţine Tribunalului Vaslui (art. 304 pct. 3);
- soluţia instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 7 şi pct. 9);
- pe fondul recursului a susţinut că prima instanţă a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii atunci când a apreciat că „reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar în casierie pentru anii 2006 şi 2007”, deşi a investit instanţa cu controlul legalităţii actului administrativ în acest dosar (art. 304 pct. 8).
În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi a acţiunii, cu consecinţa anulării actelor administrative atacate, ca fiind nelegale.
Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Critica prin care recurenta susţine că, în cauză, Tribunalul Vaslui este instanţa competentă material pentru judecarea cauzei de faţă, este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (8), ultima frază, din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, împotriva deciziei prin care se soluţionează contestaţie privind procesul-verbal de inspecţie, se poate formula acţiune la Curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Or, în cauza de faţă, litigiul a fost soluţionat de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sesizată, de altfel, chiar de recurenta-reclamantă, în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Nu este fondată nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop, garantarea,unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu indicaţiile deciziei de casare.
În alţi termeni, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actele administrative atacate.
De asemenea, este nefondată şi critica fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când instanţa, interpretând în mod greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că a fost învestită cu o cerere privind anularea unor acte administrative:
Procesul-verbal de inspecţie din 2 iulie 2008, întocmit la data de 30 iunie 2008 de Compartimentul de inspecţie generală din cadrul D.G.F.P. Vaslui, precum şi decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru inspecţii din cadrul D.G.F.P. Vaslui, prin care s-au constatat, reţinut şi menţinut în sarcina recurentei-reclamante, în calitatea sa de referent contabil la Primăria comunei B.-A., debitele care i-au fost imputate.
În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs invocat prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că este nefondat.
În esenţă, referitor la acest motiv de recurs, reclamanta-recurentă a susţinut că actele administrative sunt nelegale, instanţa de fond reţinând în mod greşit răspunderea, deşi organele de control nu au probat că sumele imputate ar fi fost însuşite de ea.
Din probele administrate în cauză rezultă că S.G., fost primar, referenta-contabilă A.V. şi casierul M.V., de la Primăria B.-A., judeţul Vaslui, precum şi alţii, au fost trimişi în judecată şi condamnaţi prin sentinţa penală nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huşi, menţinută prin decizia penală nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de fals şi uz de fals în legătură cu activitatea realizată la Primăria B.-A., care a făcut şi obiectul inspecţiei în urma căreia au fost întocmite, emise actele administrative în litigiu.
Referitor la debitele care au fost imputate recurentei-reclamante s-au reţinut următoarele:
- În perioada 2006-2007 s-a constatat că Primăria comunei B.-A. a efectuat plăţi din casieria unităţii în sumă totală de 38.786,89 RON.
Suma imputată este eferentă unor plăţi efectuate de către unitate fără documente justificative sau cu documente justificative incorect întocmite.
Persoanele vinovate sunt casierul unităţii, M.V., şi contabilul unităţii şi persoana responsabilă cu controlul financiar preventiv, respectiv A.V.
Drept urmare, în vederea recuperării prejudiciului de la persoanele responsabile, casierului i-a fost imputată suma de 19.393,45 RON iar recurentei A.V., în calitate de persoană responsabilă cu viza controlului financiar preventiv, suma de 19.393,45 RON.
- În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că, pentru lucrările efectuate de către Primărie şi deplasarea autoturismului din dotarea unităţii, s-a achiziţionat cantitatea de 9.155,51 litri motorină, în timp ce pe documentele justificative era menţionată cantitatea de 9.739 litri de motorină.
Prin urmare, în realitate a fost consumată cantitatea de 9.155 litri, iar din casierie a fost plătită suma aferentă cantităţii de 9.739 litri.
Astfel, suma de bani aferentă diferenţei de 582,49 litri a fost achitată de primărie fără a fi consumat carburantul.
În concluzie, persoanelor vinovate de efectuarea plăţii, le-au fost imputate sumele, după cum urmează: A.V. = 7.262,16 RON şi M.V. = 7.262,16 RON.
- În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că a fost plătită din casieria unităţii, numerar, suma de 5.362,08 RON reprezentând contravaloarea cantităţii de 1.426,57 litri benzină, dar autoturismul ce consuma benzină a fost achiziţionat de către Primărie la data de 17 iulie 2007, iar autoturismul deţinut de unitate până la data de 16 iulie 2007 avea un motor diesel.
Astfel, pentru contravaloarea combustibilului achitat şi nejustificat cu documente, recurentei A.V., în calitate de contabil şi persoană responsabilă cu viza de control financiar preventiv i-a fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului, respectiv 2.681,04 RON.
- În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că contabilul şi responsabilul cu viza de control preventiv, respectiv recurenta A.V., a acceptat la plată, iar casierul a plătit, suma de 10.353,56 RON aferentă achiziţionării de produse alimentare, fără ca bugetul primăriei să prevadă asemenea cheltuieli.
Astfel, pentru contravaloarea produselor achitate, recurentei A.V., în calitate de contabil şi persoană responsabilă cu viza de control financiar preventiv i-a fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului, respectiv 5.176,78 RON.
- În perioada 2006-2007, din casieria unităţii sau cu op-uri din Trezoreria Huşi, a fost achitată suma de 244.329,16 RON, sumă cu care au fost plătiţi diverşi furnizori.
La verificările efectuate s-a constatat faptul că bunurile achiziţionate nu au intrat în gestiunea unităţii, lucru confirmat de către S.C., gestionarul Primăriei comunei, care nu se cunoaşte destinaţia acestora şi nu au fost întocmite note de intrare, bonuri de consum sau procese-verbale de recepţie.
Astfel, recurentei A.V., alături de celelalte persoane responsabile, i-au fost imputate următoarele sume de bani:
- 31.490,78 RON, pentru facturile fiscale ce au menţionate la primitor numele reclamantei, dar nu a prezentat marfa sau lucrarea la comisia de recepţie;
- 34.697,20 RON, pentru plăţi efectuate în contul unor facturi ce nu au menţionate numele primitorului şi bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepţie;
- 24.495,25 RON, pentru plăţi efectuate în contul unor facturi ce au menţionat indescifrabil numele primitorului şi bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepţie.
De menţionat că, fostul primar S.G. a atacat la rândul său, decizia din 23 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Vaslui, acţiunea sa fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 66 din 24 februarie 2012, irevocabilă prin decizia nr. 6128 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care recursul formulat a fost anulat ca netimbrat.
De asemenea, fostul casier M.V. a atacat decizia din 23 decembrie 2008, acţiunea sa fiind perimată prin sentinţa civilă nr. 63 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În concluzie, recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, soluţia instanţei de fond, ca şi actele administrative atacate, fiind legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V. împotriva încheierii din 13 aprilie 2009 şi a sentinţei nr. 84 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 201/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
