ICCJ. Decizia nr. 214/2014. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 214/2014
Dosar nr. 4032/2/2011
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
La data de 29 aprilie 2011, reclamantul P.I. s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) anularea deciziei din 28 octombrie 2010 emisă de C.N.V.M.;
(ii) anularea ordonanţei C.N.V.M. din 30 septembrie 2010;
(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3130 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că, prin ordonanţa din 30 septembrie 2010, C.N.V.M. a dispus sancţionarea reclamantului P.I. cu amendă în valoare de 2.000 RON, motivat de faptul că, în calitatea sa de acţionar al SC A. SA Braşov, a contribuit la adoptarea hotărârii A.G.E.A. din data de 18 august 2010, prin exprimarea votului în sensul aprobării retragerii de la tranzacţionare a acţiunilor. S-a considerat că, la data convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor, SC A. SA nu îndeplinea condiţiile cumulative impuse prin art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri nr. 8/2006 şi că adoptarea hotărârii a reprezentat o încercare de sustragere de la obligaţia derulării ofertei publice de preluare instituită prin ordonanţele C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 şi din 31 august 2010.
Instanţa a constatat că dispunerea de măsuri nr. 8/2006 face parte din categoria actelor adoptate de C.N.V.M. în temeiul art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. şi că opozabilitatea acesteia faţă de terţi a fost asigurată prin publicarea în Buletinul C.N.V.M., conform art. 7 alin. (10) din Statut.
În acest context, s-a apreciat că reclamantul era ţinut să respecte reglementarea în cauză, atât timp cât nu a invocat nelegalitatea acesteia, în condiţiile prevăzute de lege.
Referitor la libertatea exprimării dreptului de vot, instanţa a reţinut că aceasta era restrânsă de obligaţia reclamantului, în calitate de acţionar, de a respecta dispoziţiile C.N.V.M. emise în exercitarea atribuţiilor de reglementare şi control a pieţei de capital. Or, prin votul său, reclamantul a contribuit la adoptarea hotărârii privitoare la retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare emise de SC A. SA şi radierea acestora de la C.N.V.M., cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 şi a ordonanţelor C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 şi din 31 august 2010.
De asemenea, instanţa a reţinut legalitatea sancţiunii aplicate în temeiul art. 210, art. 271, art. 272 alin. (2) lit. a) şi art. 273 lit. b) din Legea nr. 297/2004, apreciind că însăşi adoptarea unei hotărâri privitoare la retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare, în condiţiile în care erau incidente prevederile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, face să fie îndeplinită condiţia efectului de lezare a drepturilor altor deţinători privind valorile mobiliare.
În consecinţă, pretenţiile reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.I., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
Soluţia primei instanţe se raportează la analiza unor aspecte care ţin de legalitatea hotărârii A.G.E.A. din 18 august 2010, aspecte ce ar fi putut fi invocate într-o pricină care să aibă ca obiect acţiunea în anularea unei astfel de hotărâri, demers formulat în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Considerentele primei instanţe legate de validitatea unei hotărâri A.G.E.A. sunt cu atât mai irelevante pentru prezenta cauză cu cât nici măcar anularea unei hotărâri a adunării generale nu poate conduce la concluzia că acţionarii care au votat „pentru” şi-ar fi exercitat în mod abuziv dreptul la vot.
3.2. Hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Astfel, a fost ignorată neîndeplinirea cerinţei privind existenţa elementului obiectiv al abuzului de drept, reţinându-se eronat faptul că „însăşi adoptarea unei hotărâri cu privire la retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare, în condiţiile în care erau incidente dispoziţiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privitoare la obligaţia de lansare a ofertei publice” ar conduce la un efect de lezare a drepturilor altor acţionari prin însăşi natura sa.
Considerentul primei instanţe porneşte de la premisa greşită, în sensul că reclamantului P.I. i-ar fi fost aplicabil art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, text de lege care vizează exclusiv ipoteza unor achiziţii. Or, în cazul reclamantului, transferul acţiunilor (de la Asociaţie la un membru al acesteia) nu a implicat o „achiziţie” în sensul acestui text de lege, reclamantul fiind proprietarul unui număr de 4.793.317 acţiuni la SC A. SA încă de la momentul încheierii contractului de privatizare din 31 iulie 1996 cu Fondul Proprietăţii de Stat.
Dobândirea acţiunilor respective în cadrul privatizării reprezintă o „tranzacţie exceptată”, aflată sub incidenţa art. 205 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, astfel că reclamantul nu avea obligaţia de a derula o ofertă publică de preluare ca urmare a depăşirii plafonului de 33%.
Acest aspect a fost tranşat printr-o hotărâre având autoritate de lucru judecat, respectiv sentinţa civilă nr. 104CC din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 9150/62/2010, astfel că nu poate fi rediscutat în prezenta cauză, în considerarea efectului negativ pe care îl produce o hotărâre având autoritate de lucru judecat.
Pe de altă parte, prima instanţă a pornit de la premisa că prejudiciul nu ar reprezenta o condiţie distinctă pentru a analiza incidenţa art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci acesta ar decurge din fapta săvârşită. Or, textul legal enunţă, ca şi elemente componente ale laturii obiective, atât fapta, recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, cât şi prejudiciul, lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.
Prima instanţă a ignorat, de asemenea, neîndeplinirea cerinţei privind existenţa elementului subiectiv al abuzului de drept.
Un prim argument în sensul inexistenţei elementului subiectiv decurge din faptul că C.N.V.M. nu a furnizat o dovadă a relei credinţe, deşi îi revenea o astfel de obligaţie întrucât, potrivit art. 1898 C. civ., buna credinţă se prezumă.
Simplul fapt că, prin delistarea societăţii, ca urmare a hotărârii A.G.E.A., reclamantul nu ar mai fi trebuit să deruleze oferta publică de preluare (obligaţie care, de altfel, nici nu îi revenea, astfel cum s-a arătat), nu conduce automat la concluzia că acesta ar fi acţionat pentru a-i vătăma pe ceilalţi acţionari. Acţionarii unei societăţii comerciale îşi pot exercita dreptul de vot astfel cum consideră că este oportun pentru realizarea intereselor lor comerciale.
Un al doilea argument din care rezultă lipsa elementului subiectiv decurge din faptul că reclamantul a acţionat cu convingerea că dispunerea de măsuri nu produce efecte juridice.
Această convingere era una rezonabilă, susţinută, pe de o parte, de faptul că dispunerea de măsuri reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, conform art. 9 din Statutul C.N.V.M., art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 58 din Legea nr. 24/2000, iar, pe de altă parte, de faptul că dispunerea de măsuri nu a fost publicată în M. Of., astfel că nu a produs efecte juridice, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
Faptul că dispunerea de măsuri a fost publicată în Buletinul C.N.V.M. nu este de natură să conducă la concluzia că, în speţă, ar fi întrunită cerinţa elementului subiectiv din perspectiva reclamantului. O atare soluţie se impune, în contextul în care aducerea la cunoştinţa publică prin Buletinul respectiv reprezintă o formalitate care vizează opozabilitatea, adică un aspect distinct de intrarea în vigoare a unui act administrativ cu caracter normativ.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9, art. 3041, art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Apărările intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturi a C.N.V.M.
Prin întâmpinarea formulată la data de 16 ianuarie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit netemeinic şi nelegal şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în considerarea următoarelor argumente:
4.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în vedere că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în baza argumentelor pro şi contra existente la dosarul cauzei, în raport de documentele şi hotărârile pronunţate în legătură cu speţa, precum şi de apărarea pârâtei pe fondul cauzei, constituită şi în raport de hotărârea A.G.E.A. a SC A. SA Braşov, din data de 18 august 2010, anulată de Tribunalul Braşov prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 9426/62/2011, definitivă şi executorie.
4.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiat, având în vedere că reclamantul deţinea la momentul votului exprimat în A.G.E.A. din data de 18 mai 2010 atât direct, cât şi indirect, 37% din acţiunile emitentului SC A. SA, iar hotărârea privind aprobarea retragerii de la tranzacţionare a acţiunilor emise de acest emitent a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acţiunile prezente ale emitentului. Este evident astfel, încadrarea acestuia în teoria potrivit căreia acţionarul majoritar, administratorul poate folosi în mod abuziv poziţia deţinută în cadrul societăţii.
În mod corect prima instanţă a reţinut că dispunerea de măsuri nr. Din 8/2006, emisă de C.N.V.M. este publicată pe site-ul C.N.V.M. şi în Buletinul Oficial al C.N.V.M., atât forma scrisă, cât şi forma electronică, având un caracter public, asigurându-se opozabilitatea acesteia faţă de societăţile admise la tranzacţionare şi faţă de terţii interesaţi (acţionari sau viitori acţionari).
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum cele de: nemotivare, motivare insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipoteza la care face referire recurentul în primul motiv de recurs are în vedere existenţa unor motive străine de natura pricinii în hotărârea primei instanţe.
Această critică este neîntemeiată întrucât, din analiza considerentelor şi a dispozitivului hotărârii atacate se observă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată a fost pronunţată prin raportare la obiectul şi cauza raportului juridic dedus judecăţii, la argumentele hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel cum acestea au fost invocate atât în cerere, cât şi în întâmpinare.
Aprecierile pe care prima instanţă le face privitoare la hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 se circumscriu cerinţelor instituite de art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, text de lege care reprezintă însuşi temeiul de drept al sancţiunii aplicate prin ordonanţa contestată, astfel că nu se pate susţine că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Astfel, nelegalitatea hotărârii atacate, pentru acest motiv de recurs, poate consta, după caz, în lipsa de temei legal, în încălcarea legii sau în aplicarea greşită a legii.
În cauza dedusă judecăţii, ceea ce se invocă de către recurent este încălcarea şi aplicarea greşită a legii de către prima instanţă.
Susţinerile recurentului în această privinţă sunt neîntemeiate, întrucât soluţia primei instanţe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, se bazează pe interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
Astfel, premisa de la care porneşte prima instanţă este una corectă, întrucât recurentului îi revenea obligaţia de a depune la C.N.V.M. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC A. SA Braşov, obligaţie prevăzută de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi instituită în sarcina acestuia prin actele administrative individuale emise de C.N.V.M., reprezentate de ordonanţele din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 şi din 31 august 2010.
Împotriva acestor ordonanţe, instanţa de contencios administrativ a exercitat controlul de legalitate dispunând respingerea cererii de anulare, prin sentinţa civilă nr. 5870 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7062 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste circumstanţe, puterea de lucru judecat se opune ca în acest cadru procesual să fie repusă în discuţie existenţa/inexistenţa obligaţiei de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie a SC A. SA instituită în sarcina recurentului P.I., în considerarea dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod legal, prima instanţă a constatat întrunirea cerinţelor art. 210 din Legea nr. 297/2004, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.
Astfel, hotărârea A.G.E.A. din data de 18 august 2010, prin care s-a aprobat retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de SC A. SA, cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 şi a ordonanţelor C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 şi din 31 august 2010, a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acţiunile prezente ale emitentului SC A. SA, recurentul P.I. deţinând la momentul votului, atât direct, cât şi indirect, 37% din acţiunile societăţii.
Poziţia deţinută în cadrul societăţii a fost utilizată în mod abuziv de către recurent, de vreme ce acesta avea cunoştinţă atât de obligaţia de derulare a ofertei publice obligatorii, cât şi de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de SC A. SA, în acest sens fiind emise adresele C.N.V.M. din 21 iulie 2010, din 27 iulie 2010 şi din 30 iulie 2010.
În privinţa opozabilităţii dispoziţiei de măsuri nr. 8/2006, susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, întrucât acest act administrativ a fost publicat atât pe site-ul C.N.V.M., cât şi în Buletinul Oficial al C.N.V.M., fiind opozabil terţilor, o astfel de modalitate de aducere la cunoştinţă a reglementărilor specifice C.N.V.M. având temei legal în prevederile art. 7 alin. (1), alin. (10) şi alin. (15) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul C.N.V.M., cu modificările şi completările ulterioare.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului declarat de recurentul P.I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinţei civile nr. 3130 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 228/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
