ICCJ. Decizia nr. 2515/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2515 /2014
Dosar nr. 10183/121/2010*
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 334/2012 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Galaţi şi A.F.P. Galaţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că între părţi s-au născut creanţe reciproce, pe rolul instanţelor din Galaţi şi din ţară existând un număr impresionant de dosare în acest sens, aflate în diferite cicluri procesuale şi în diferite căi de atac, ordinare şi extraordinare, în care SC P. SRL a alegat, în esenţă, faptul că pârâta A.F.P. Galaţi refuză să compenseze creanţa pe care aceasta o are împotriva societăţii, respectiv creanţa constatată prin decizia din 9 iulie 2010, cu creanţa SC P. SRL împotriva A.F.P. Galaţi. De asemenea, se reproşează în mod constant faptul că A.F.P. Galaţi nu a procedat la valorificarea unor bunuri ale SC P. SRL ce au fost sechestrate tocmai în scopul asigurării acoperirii unor creanţe, bunuri care între timp şi-au diminuat valoarea economică.
Curtea a apreciat că lungul şir de procese soldate cu soluţii favorabile sau nefavorabile pentru societate şi faptul că dosarele numeroase sunt pe rolul unor instanţe diferite face imposibilă stabilirea la acest moment a unei situaţii de fapt clare şi de actualitate, cu evitarea dublei impuneri ori cu respectarea autorităţii de lucru judecat, o simplă înşiruire de hotărâri judecătoreşti şi de texte de lege nefiind suficientă pentru stabilirea conţinutului raportului juridic concret stabilit între părţi, aşa încât este cu neputinţă la acest moment a se efectua o centralizare a creanţelor exigibile dintre părţi şi cu atât mai puţin se poate obliga pârâta la efectuarea unor compensări, ştiut fiind faptul că această modalitate de stingere a creanţelor reciproce presupune ample verificări prealabile, verificări care în speţă nu pot fi efectuate în lipsa unor date importante referitoarea la cronologia contractării creanţelor, la scadenţa acestora, la totalul accesoriilor, la cele hotărâte deja de diferite instanţe în privinţa creanţelor.
În lipsa acordului pârâtei pentru operarea compensaţiei convenţionale, a reţinut judecătorul fondului, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la operarea compensării cu privire la anumite creanţe poate fi interpretată ca şi solicitare a unei compensări judiciare pentru operarea căreia nu sunt întrunite condiţiile analizate mai sus, condiţii derivând din interpretarea art. 1151 C. civ.
Pentru aceste motive, apreciind că nu este fondată contestaţia reclamantei, Curtea a respins-o ca atare, cu consecinţa menţinerii deciziei din 17 septembrie 2010 emise de pârâtă în procedura contestării administrative a măsurilor luate prin decizia din 9 iulie 2010 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Împotriva sentinței civile nr. 334 din data de 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secţia de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC P. SA Galați, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât, pe de o parte, față de reducerea pretențiilor reclamantei făcute prin concluziile scrise, Curtea de Apel Galați trebuia să trimită pricina spre competentă soluționare Tribunalului Galați, și, pe de altă parte, față de completările formulate în cadrul termenului de pronunțare, Curtea de Apel Galați trebuia să constate tardivitatea deciziei din data de 17 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Galați.
A susținut recurenta că netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate rezultă din împrejurarea că deși instanța de judecată a constatat că A.F.P. Galați nu a procedat la valorificarea bunurilor reclamantei, bunuri care între timp și-au diminuat valoarea economică, ce au fost sechestrate tocmai în scopul asigurării unor creanțe nu a reținut în același timp și reaua credință a organelor fiscale, care au calculat majorări de întârziere, pe toată perioada indisponibilizării bunurilor.
S-a mai relevat, de către reclamantă, că instanța de fond în loc să analizeze documentele depuse la dosar, respectiv hotărâri judecătorești definitive, care reprezintă izvor de drept, a constatat eronat că aceste hotărâri judecătorești nu sunt suficiente pentru stabilirea conținutului raportului juridic concret stabilit între părți și a apreciat greșit că este cu neputință ca la momentul pronunțării hotărârii să se efectueze o centralizare a creanțelor exigibile dintre părți și să se dispună obligarea pârâtei A.F.P. la valorificarea datoriilor reciproce.
S-a precizat, în fine, că reclamanta a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize care să stabilească verificări prealabile privind cronologia impunerii creanțelor de către D.G.F.P., scadența acestora, accesoriile aferente, cât și modul cum A.F.P. a executa hotărârile instanțelor prin care s-a dispus exonerarea recurentei de la plata unor creanțe și a accesoriilor acestora, și că se impune casarea cu trimitere pentru a se administra proba solicitată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata A.F.P. Galați a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Intimata a arătat că recurenta reclamantă nu a mai achitat la bugetul de stat consolidat nicio sumă de aproximativ 10 ani, că majorările de întârziere au fost calculate datorită faptului că societatea nu a achitat obligațiile fiscale stabilite în baza propriilor declarații fiscale, că toate hotărârile judecătorești de exonerare a reclamantei au fost puse în executare de organul fiscal și după operarea acestora recurenta figurează în continuare cu debite în sumă de 2.330.801 RON, și că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7713 din data de 12 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6800/121/2011*, în care reclamanta a solicitat anularea unei decizii de accesorii calculată la aceleași baze de calcul, dar la un lat trimestru a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată.
Recursul declarat de reclamanta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 334 din data de 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secţia de contencios administrativ și fiscal, este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial la Tribunalul Galați, secţia de contencios administrativ și declinată ulterior, spre competentă soluționare Curții de Apel Galați, secţia de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P. SA Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a județului Galați și A.F.P. Galați, anularea deciziei din data de 9 iulie 2010 emisă de A.F.P. Galați și a deciziei din data de 17 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. a județului Galați, cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 849.018 RON reprezentând sume debit prevăzute în decizia din 9 iulie 2010 a A.F.P. Galați și a sumei de 75.916 RON majorări de întârziere.
Ulterior sesizării instanței de judecată reclamanta și-a redus cuantumul pretențiilor a căror exonerare s-a solicitat la suma de 281.152 RON cu titlu de debit principal și suma de 75.916 RON obligații fiscale accesorii, dar această împrejurare nu prezintă relevanță asupra competenței materiale a instanței chemată să soluționeze litigiul, fiind incidente prevederile art. 181 C. proc. civ., potrivit cărora „Instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.
Curtea de Apel Galați, secţia de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 334 din data de 5 iulie 2012, recurată în cauză, nu a cercetat practic fondul litigiului, cu alte cuvinte nu a analizat, în concret, legalitatea actelor administrative atacate și temeinicia pretențiilor reclamantei, limitându-se numai a preciza, în considerente, că urmare existenței unui număr foarte mare de litigii între recurentă și organele fiscale locale este imposibilă stabilirea unei situații de fapt clare și de actualitate, cu evitarea dublei impuneri ori cu respectarea autorității de lucru judecat.
A mai învederat, instanța de fond, că simpla înșiruire de hotărâri judecătorești și de texte de lege nu sunt suficiente pentru stabilirea conținutului raportului juridic concret stabilit între părți, fiind cu neputință a se efectua la momentul pronunțării hotărârii o centralizare a creanțelor exigibile dintre părți și cu atât mai puțin a putea fi obligată pârâta la efectuarea unor compensări, știut fiind faptul că această modalitate de stingere a creanțelor reciproce presupune ample verificări, verificări care în speță nu pot fi efectuate în lipsa unor date importante referitoare la cronologia contractării creanțelor la scadența acestora, la totalul accesoriilor, la cele hotărâte deja de diferite instanțe în privința creanțelor.
Or, rezultă cu evidență, din cele mai sus relevate, că prima instanță nu a realizat, în realitate, o statuare asupra raportului juridic litigios, fiind încălcat astfel principiul disponibilității procesuale, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunțe în limitele în care a fost investit prin cererea de chemare în judecată, dar și nesocotite cerințele procesului echitabil, care impun judecătorului obligația de a proceda la o examinarea efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor părților.
Pe de altă parte, se constată că instanța de fond nu a exercitat, în litigiu, rolul activ conferit de prevederile art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., aceasta având, în primul rând, obligația, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le-au invocat în susținerea pretențiilor și apărărilor lor de a cere explicațiile necesare, oral sau în scris, și de a pune în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar nemenționate în cerere sau în întâmpinare.
În al doilea rând, se reține că prima instanță nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, în vederea aflării adevărului în litigiu, a stabilirii depline a faptelor și a aplicării corecte a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și nelegale, și nu a depus diligențe, în condițiile în care probele aflate la dosar sunt clar neîndestulătoare, pentru completarea de către reclamantă a probatoriului cu înscrisuri, în primul rând cu toate hotărârile judecătorești date între părți și care prezintă relevanță pentru dezlegarea litigiului.
În fine, se constată că judecătorul fondului, în raport de circumstanțele cauzei, avea îndatorirea de a pune în discuția părților, chiar din oficiu, necesitatea administrării probei cu expertiza contabilă, la care de altfel face referire și recurenta în cererea de recurs, și de a ordona efectuarea acesteia, numai în această modalitate fiind create pe deplin premisele pentru corecta soluționare a litigiului, atât sub aspectul stării de fapt cât și a aplicării normelor de drept.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, pe motiv că nu s-a intrat în cercetarea fondului, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de SC P. SA Galați împotriva sentinței civile nr. 334/2012 din data de 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secţia de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 334/2012 din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2517/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
