CSJ. Decizia nr. 2601/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
NALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2601 /2014
Dosar nr. 375/33/2011
Şedinţa de la 3 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Cluj, a solicitat admiterea contestaţiei reclamantei împotriva actelor administrativ fiscale decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 şi raportul de inspecţie fiscală înregistrat la D.G.F.P. a judeţului Cluj din 30 noiembrie 2010, întocmite de D.G.F.P. a judeţului Cluj şi comunicate reclamantei la data de 13 decembrie 2010; anularea actelor administrativ fiscale atacate, ca nelegale şi neîntemeiate şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 3.179.633 RON, reprezentând: 768.624 RON, impozit pe profit, 298.583 RON, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 115.293 RON, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.301.064 RON TVA, 500.718 RON majorări de întârziere aferente TVA şi 195.351 RON penalităţi de întârziere de plată aferente TVA.
Reclamanta a depus pentru termenul de judecată din 11 mai 2011, o precizare de acţiune prin care solicită să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună şi anularea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia din 8 aprilie 2011, ca nelegal şi neîntemeiat, arătând că după înregistrarea la data de 17 martie 2011 a acţiunii introductive, pârâta A.N.A.F. i-a comunicat, la data de 18 aprilie 2011, soluţia privind contestaţia.
Astfel, prin aceasta decizie, pârâta a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru suma de 1.251.644 RON, reprezentând:300.844 RON impozit pe profit suplimentar; 74.155 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 42.703 RON penalităţi aferente impozitului pe profit; 625.991 RON taxa pe valoarea adăugată suplimentară; 114.053 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 93.898 RON penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată.
Reclamanta a apreciat această soluţie ca neîntemeiată, întrucât suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei nu are ca scop lămurirea pe fond a elementelor reţinute de către organul de control şi, respectiv, a elementelor reale existente în evidenţele noastre contabile, care nu au fost reţinute de către organul de control în conformitate cu dispoziţiile legii.
A precizat că suspendarea neîntemeiată, conform art. 214 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, a soluţionării contestaţiei reprezintă refuz nejusitificat de soluţionare a contestaţiei, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a arătat că prin decizia de soluţionare a contestaţiei, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 454.035 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată suplimentară.
Suma a fost respinsă cu o motivaţie de oportunitate a activităţilor comerciale desfăşurate de subscrisa, fiind înlăturate de la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu motivarea că reclamanta nu ar fi avut nevoie de terenul pe care urma să edifice o construcţie.
Nici una dintre pârâte nu a vrut să releve faptul volumului activităţii desfăşurate de reclamantă, efectuând activităţi de pază şi protecţie, pe arii geografice extinse, cu nu număr foarte mare de angajaţi.
Tot prin decizia contestată, a fost respinsă de către pârâtă ca nemotivată contestaţia pentru suma de 985.836 RON, reprezentând: 467.780 RON impozit pe profit suplimentar, 224.428 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 72.590 RON penalităţi aferente impozitului pe profit şi 221.038 RON taxa pe valoarea adăugată suplimentară.
Cu privire la această soluţie, reclamanta a invocat lipsa motivării deciziei, ca element de nelegalitate a acesteia.
De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată şi nemotivată contestaţia pentru suma de 488.118 RON, reprezentând 386.665 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată şi 101.453 RON penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată.
Referitor la sumele de 386.665 RON şi de 101.453 RON, calculate la valoarea însumată de 488.118 RON, pârâta A.N.A.F. le-a respins ca fiind accesorii, fără să precizeze suma la care s-au calculat, fără nici o altă motivaţie .
Totodată, a fost transmisă spre soluţionare contestaţia privind capătul de cerere privind dispoziţia din 30 noiembrie 2010 către D.G.F.P. Cluj, acest capăt de cerere al contestaţiei reclamantei formând obiectul Dosarului nr. 1536/117/2011, aflat pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Astfel, D.G.F.P. Cluj, în loc să soluţioneze în mod real contestaţia reclamantei, a procedat la soluţionarea ei formală, după comunicarea cu aceasta a citaţiei emisă în prezentul dosar şi nu s-a pronunţat asupra apărărilor reclamantei, procedând la încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003.
Pârâta D.G.F.P. a judeţului Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, susţinând că prin acţiunea în contencios administrativ formulata de către reclamanta nu se aduc alte critici faţă de cele cuprinse în contestaţia formulata împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 emisa de către D.G.F.P. a judeţului Cluj şi asupra cărora s-a pronunţat organul de soluţionare a contestaţiei, respectiv A.N.A.F.
Faţă de suspendarea soluţionării contestaţiei formulata de către reclamanta pentru suma de 1.251.644 RON, a arătat că motivele reclamantei nu vin să înlăture starea de fapt şi prevederile legale incidente în cauza, aceasta suspendare impunându-se în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 216 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care solicită, respingerea acţiunii formulate de către reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
Faţă de precizarea de acţiune depusă, Curtea a apreciat, prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2011, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare de către pârâta A.N.A.F., se impune a fi respinsă, reclamanta făcând dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 205-art. 218 din O.G. nr. 92/2003 şi solicitând inclusiv anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Prin sentinţa nr. 803 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Cluj; a anulat în parte decizia din 8 aprilie 2011; a admis în parte contestaţia SC S.S. SRL împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală înregistrat la D.G.F.P. Cluj din 30 noiembrie 2010, pe care le-a anulat în parte şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.032.087 RON, impozit pe profit, majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestuia, TVA, majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestuia.
Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei, că, în mod corect, a sesizat reclamanta faptul că nu există o obligaţie de natură imperativă în privinţa suspendării, trebuind să se ţină seama de o serie de particularităţi ale cauzei şi să se motiveze măsura în mod suficient pentru a se înlătura arbitrariul.
Raportat la principiul echităţii şi al egalităţii persoanelor, este important ca organul fiscal să procedeze la o analiză temeinică a conexiunii dintre infracţiunea ale cărei indicii au determinat suspendarea soluţionării cauzei şi litigiul fiscal ce face obiectul contestaţiei respective.
Referirile făcute de către organul fiscal în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, cu privire la principiul potrivit căruia „penalul ţine în loc civilul” nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, nefiind vorba, raportat la procedura administrativă, de desfăşurarea unei acţiuni jurisdicţionale propriu-zise în faţa organului fiscal, care să se impună a fi suspendată, aplicabilitatea art. 244 C. proc. civ. fiind limitată acţiunilor înregistrate pe rolul instanţelor de judecată.
Pe parcursul judecăţii, nici una dintre părţi nu a invocat art. 244 C. proc. civ., cu referire la plângerea penală înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi înregistrată sub nr. 258/P/2010 din 27 aprilie 2010 şi, mai mult, până la închiderea dezbaterilor în cauză nu s-a depus la dosar vreun act din care să rezulte stadiul lucrărilor penale efectuate în dosarul înregistrat în urmă cu aproximativ 2 ani.
În ceea ce priveşte fondul acţiunii precizate, curtea de apel a avut în vedere concluziile expertizei contabile ample şi judicios documentate, pe care le-a corelat cu celelalte probe administrate în cauză.
Judecătorul fondului a argumentat achiesarea la concluziile raportului de expertiză contabilă împrejurarea că proba a fost încuviinţată tocmai în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei care necesită cunoştinţe de strictă specialitate într-un domeniu de interferenţă dintre contabilitate şi drept, vizând fenomenele şi procesele economice reflectate de documentele cu valoare probatorie indicate de către fiecare parte aflată în litigiu.
În ceea ce priveşte TVA, s-a ţinut seama de principiul neutralităţii conferit de dreptul de deducere, de faptul că acordarea dreptului de deducere se realizează pe baza intenţiei persoanei de a desfăşura activităţi economice, C.J.C.E.: Empresa de Miniero Miniero, Gent Coal, Coal- transpuse în legislaţiile SM şi în legea naţionala armonizata, de faptul că rambursarea TVA nu poate fi condiţionată de neplata TVA de către furnizor decât în cazul în care se dovedeşte reaua intenţie a părţilor.
Curtea a avut în vedere, de asemenea, faptul că dreptul de deducere al TVA nu poate fi restrâns prin impunerea unor condiţii de formă, atâta vreme cât condiţiile de fond prevăzute de legislaţia naţională şi comunitara sunt respectate pe de-o parte, iar pe de altă parte, referirile organului fiscal la prevederile legislative care sancţionează nerespectarea de către persoana impozabilă a obligaţiilor contabile şi a celor privind declaraţiile fiscale depăşesc în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului corectei colectări a TVA.
În ceea ce priveşte realitatea unor operaţiuni fiscale, aceasta trebuie interpretată şi analizată prin raportare la principiile comunitare aplicate în materia fiscalităţii, şi anume la principiul preeminenţei fondului asupra formei, acesta având în vedere evitarea situaţiei în care lipsa analizei adecvate a raporturilor comerciale şi a relaţiilor economice pe care contribuabilul se bazează, dar şi o viziune formalistă şi limitată asupra textelor de lege aplicabile conduc deseori la adoptarea unor concluzii şi la luarea unor măsuri nelegale.
Principiul realităţii nu doar că trebuie coroborat cu principiul neutralităţii dreptului de deducere, dar trebuie interpretat ca reprezentând obligaţia organelor fiscale de a căuta realitatea economică a tranzacţiilor şi nu de a se limita la aspectele pur juridice sau contabile ale acesteia.
Raportând statuările instanţei comunitare în cauzele Jeunehomme-1988, Ecotrade-2008 şi Bockemuhl, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză contabilă, instanţa de fond a apreciat că achiziţiile de la societatea NSD T. SRL nu au fost înregistrate corect în contabilitatea S.S. SRL din punct de vedere al legislaţiei fiscal contabile aplicabile, în privinţa înregistrării ca şi cheltuieli deductibile, pentru 621.516 RON, fără TVA, şi pentru 140.318 RON, ca şi TVA deductibilă.
În schimb, achiziţiile în suma de 200.800 RON fără TVA şi TVA de 15.922 RON îndeplinesc condiţiile pentru a fi înregistrate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit şi pentru care TVA poate fi dedusă.
Astfel, achiziţiile în suma de 200.800 RON fără TVA şi TVA de 15.922 RON de la NSD T. SRL se refera la echipament de lucru specific activităţii desfăşurate de reclamanta.
Echipamentul a fost înregistrat direct pe cheltuieli în luna în care a fost achiziţionat şi distribuit salariaţilor, fără ca echipamentul sa fie depozitat efectiv într-o gestiune/depozit special de păstrare a acestor echipamente. Echipamentul de lucru a fost acordat salariaţilor conform Regulamentului intern al reclamantei pe baza proceselor-verbale de predare-primire încheiate cu salariaţii beneficiari ai echipamentelor.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul achiziţiilor de la SC A.T. SRL (cizme de cauciuc, bocanci şi echipament de lucru), ele fiind de asemenea aferente activităţii societăţii, astfel cum rezulta din înregistrările contabile.
De asemenea, în ceea ce priveşte facturile primite de la SC A. SRL şi ATC N. SRL, acestea au fost corect înregistrate în contabilitate societatea având dreptul sa deducă cheltuielile aferente, existând documentele justificative aferente.
Achiziţiile de la societatea SC A.R. SRL conform facturii din 12 octombrie 2008 au fost corect înregistrate în contabilitate din punct de vedere al legislaţiei fiscal contabile aplicabile şi dreptul de deducere TVA a fost corect exercitat.
Prima instanţă a mai reţinut că, în mod justificat, în baza reglementarilor prezentate şi a documentelor examinate, experţii nu au avut argumente care sa anuleze dreptul la libera gestiune a reclamantei.
A constatat faptul că, deşi susţinerile organului fiscal sub aspectul nerealităţii unor operaţiuni sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză contabilă, finalitatea urmărită de către reclamantă, recunoaşterea deductibilităţii cheltuielii, nu este atinsă în cazul achiziţiilor de la SC L.C. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC Z.I. SRL, G.J.S. SRL, C.G. SRL, G.G. SRL, G.A.E. SRL, M.C. SRL şi parţial SC L.F. SRL şi NSD T. SRL, fie datorită înregistrării lor greşite în contabilitate, fie datorită neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 155 C. fisc.
Raportat la recunoaşterea caracterului deductibil al unor cheltuieli avansate de către reclamantă, din totalul de 3.179.633 RON, stabilit de către organul fiscal cu titlu de impozit pe profit, TVA, penalităţi şi majorări, Curtea a apreciat că se impune a fi păstrată suma de 2.147.546 RON, restul de 1.032.087 RON reprezentând diferenţe stabilite ca nedatorate.
Din această din urmă sumă, 305.904 RON reprezintă impozit pe profit, 74.806 RON majorări de întârziere, 52.078 RON penalităţi de întârziere, iar 472.671 RON TVA, 55.727 RON majorări de întârziere şi 70.901 RON penalităţi de întârziere.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la soluţia pronunţată în cauză şi la cuantumul efectiv al a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă, 12.239 RON, taxa timbru şi onorariu expert, instanţa de fond a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A.N.A.F. şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a invocat aplicarea greşită a legii în pronunţarea hotărârii atacate susţinând în esenţă că la pronunţarea sentinţei, instanţa de judecată s-a bazat numai pe concluziile expertizei contabile, fără a lua în calcul materialul probator de la dosarul cauzei şi întreaga legislaţie în materie.
În acest sens, recurenta a criticat soluţia instanţei în ceea ce priveşte suspendarea soluţionării contestaţiei dispusă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru suma de 1.254.644 RON, invocând dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat cu modificările şi completările ulterioare, susţinând că între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată prin decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, de care depinde soluţionarea cauzei în procedura administrativă.
În ceea ce priveşte soluţionarea instanţei de fond numai pe baza concluziilor expertizei contabile, recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod greşit aceasta a ignorat obiecţiunile formulate la aceasta, cât şi notele de şedinţă astfel că hotărârea pronunţată nu răspunde cerinţelor procesului echitabil.
Astfel, în ceea ce priveşte analiza modului de înregistrare a achiziţiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC A. SRL, SC L.F. SRL şi SC U.C. SRL, recurenta-pârâtă a susţinut că nu au făcut obiectul contestaţiei.
Cu privire la modul de înregistrare a achiziţiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL şi SC G.G.C. SRL recurenta a arătat că organul de soluţionare a contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în temeiul dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte deducerea taxei pe valoare adăugată aferentă unor achiziţii de bunuri şi servicii facturate recurenta-pârâtă a susţinut că aceasta nu putea fi acordată întrucât respectivele achiziţii nu erau destinate realizării de operaţiuni taxabile, invocând în acest sens dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată susţinând în esenţă că acestea nu sunt datorate, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea acestora şi solicitând în subsidiar diminuarea onorariului de avocat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Judeţului Cluj a formulat aceleaşi critici invocate de către recurenta-pârâtă A.N.A.F., cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei în procedura administrativă, susţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 214 şi art. 216 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În cadrul criticilor formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cauzei, aceasta a rezumat elementele relevante pe baza cărora organul de inspecţie fiscală a reţinut stare de fapt fiscală şi a arătat, în esenţă, că expertiza contabilă judiciară a ajuns la concluzii eronate, fără a fi aprofundat aspectele fiscale rezultate din evidenţa contabilă a societăţii şi care fuseseră analizate prin raportul de inspecţie fiscală cât şi faptul că o serie de documente justificative nu au fost prezentate în timpul efectuării controlului.
Recurenta-pârâtă a susţinut că la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare prin decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. de cele ale art. 145 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor formulate de recurentele-pârâte cât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt întemeiate, pentru motivele expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile formulate de recurentele-pârâte cu privire la măsura suspendării soluţionării contestaţiei pentru suma de 1.251.644 RON potrivit pct. 1 al deciziei din 8 aprilie 2011, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, având în vedere prevederile dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Potrivit acestor prevederi, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Întrucât din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în urma investigaţiilor efectuate la societatea intimată au existat serioase suspiciuni asupra legalităţii şi realităţii unor operaţiuni comerciale derulate de către aceasta, Garda Financiară, Secţia Cluj a formulat sesizare penală nr. 1558/CJ din 26 aprilie 2010 care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi înregistrată cu nr. 258/P/2010 din 27 aprilie 2012.
Având în vedere că între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite exista o strânsă interdependenţă care consta în stabilirea realităţii şi legalităţii operaţiunilor efectuate de societate, aspecte de care depindea soluţionarea cauzei în procedura administrativă, măsura suspendării soluţionării contestaţiei cu privire la suma de 1.251.644 RON este legală în raport de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr, 92/2003 privind C. proc. fisc.
Înalta Curte constată că sunt fondate şi criticile recurentelor-pârâte formulate pe fondul cauzei, reţinând că soluţia instanţei de fond s-a bazat numai pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, fără a avea în vedere întregul material probator administrat în cauză, obiecţiunile pârâtelor formulate cu privire la raportul de expertiză cât şi dispoziţiile legale incidente în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. expertiza efectuată în cauză, conţine o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar-contabile supuse analizei, dar nu poate servi exclusiv la formarea convingerii instanţei, în condiţiile în care nu se poate vorbi despre o ierarhizare a probelor în procesul civil, iar instanţa avea obligaţia de a supune evaluării proprii în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, cât şi prin prisma prevederilor legale aplicabile raportului fiscal dedus judecăţii.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că în mod eronat la pronunţarea sentinţei nu au fost avute în vedere obiecţiunile formulate de pârâte în ceea ce priveşte analizarea modului de înregistrare a achiziţiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC A. SRL, SC L.F. SRL şi SC U.C. SRL deşi acesta nu au făcut obiectul contestaţiei.
În ceea ce priveşte analiza modului de înregistrare a achiziţiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL şi SC G.G.C. SRL, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză fără a avea în vedere faptul că organul de soluţionare al contestaţiei a dispus în temeiul art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei.
Pe de altă parte, în analiza modului în are intimata reclamantă şi-a exercitat dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii facturate de SC N.S.D.T. SRL, SC O.T. SRL, SC G.J.S. SRL, SC R.C. SRL, SC M.C. SRL şi SC G.A.E.C. SRL, judecătorul fondului a ignorat probatoriul administrat în cauză din care rezultă că documentele verificate nu îndeplineau condiţiile legale.
Astfel, în ceea ce priveşte jurnalele de vânzări aferente perioadei ianuarie 2008-ianuarie 2009 referitoare la SC N.S.D.T. SRL sunt documente care nu poartă nici o semnătură din care rezultă mai multe facturi decât cele cuprinse în evidenţa contabilă, nereguli privind contractele de custodie încheiate de reclamantă cu o persoană fizică din care rezultă că unele materiale achiziţionate au fost predate spre păstrare de două ori, în ceea ce priveşte recepţiile şi bonurile de consum s-a constatat că un număr de 169 facturi cu TVA în sumă de 156.240 RON emisă de aceeaşi societate nu sunt reale şi nu sunt aferente desfăşurării activităţii intimatei, iar notele de recepţii aferente anilor 2007 şi 2008 nu conţin denumirea furnizorilor, cantitatea recepţionată şi nu corespund cu poziţiile şi cantităţile din facturi.
Unele facturi au fost prezentate în copie iar recepţiile nu au anexate situaţii nominale de dare în consum a echipamentelor de lucru pe bază de semnătură.
Astfel de nereguli au fost constatate şi în cazul celorlalte societăţi mai sus menţionate, respectiv achiziţii de materiale de construcţii fără acte de recepţie sau bonuri de consum, note de recepţie care nu conţin materialele aprovizionate (de la societatea SC R.C. SRL) note de recepţie întocmite eronat (SC O.T. SRL), lipsă recepţii pentru materialele de construcţii achiziţionate de la SC G.J.S. SRL, lipsă documente, contracte, situaţii de lucrări, devize, etc. de la celelalte societăţi.
Având în vedere toate aceste nereguli constatate din perspectiva prevederilor art. 145 alin. (1) şi alin. (2), art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (5) C. fisc., coroborate cu dispoziţiile pct. 45 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc. potrivit cărora persoana impozabilă poate beneficia de acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată doar în baza documentelor care să cuprindă toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale, în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată nedatorarea sumei de 1.032.087 RON, reprezentând impozit pe profit, şi TVA cu majorările şi penalităţile de întârziere aferente.
Astfel cum s-a dovedit în cauză de către organul fiscal societăţile comerciale emitente ale facturilor în cauză nu îşi desfăşoară activitate la sediul social înregistrat iar achiziţiile şi livrările de mărfuri nu reflectă operaţiuni reale.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte A.N.A.F. şi D.G.F.P. Cluj şi va modifica sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei nr. 803 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2517/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2689/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
