ICCJ. Decizia nr. 2519/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2519/2014
Dosar nr. 1140/33/2010*
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.S.C., în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României si Statul Român reprezentat prin M.F.P., a solicitat instanţei obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum total de 9.352,76 lei, pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Statul Roman prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P. si a solicitat respingerea acţiunii fata de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
M.E.C.T.S., în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în temeiul art. 49-56 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul Guvernului României.
Pe fondul cauzei, intervenientul a invocat inadmisibilitatea prezentei cereri de chemare în judecată având în vedere că acţiunea introdusă conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile create prin ordonanţe ale Guvernului.
M.M.F.P.S. a depus, în condiţiile art. 49 C. proc. civ., cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, cererea fiind justificată de calitatea de iniţiator al actului normativ, respectiv, O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Contestaţia formulată de reclamant împotriva, O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar este nefondată.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată a solicitat admiterea următoarelor excepţii: excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute imperativ de Legea nr. 554/2004, iar pe fond, intervenientul a solicitat respingerea pretenţiile reclamantului ca nefondate.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat obligarea, în solidar cu Statul Român reprezentat prin M.F.P., la plata unor despăgubiri în cuantum total de 9.352,76 lei pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, cu cheltuieli de judecată.
În primul rând, pârâtul a invocat excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului având în vedere că reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii cererii, faţă de obiectul său exclusiv patrimonial având în vedere dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată. Pe fondul cauzei, a solicitată respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 15 februarie 2012, Curtea a admis în principiu cererile de intervenţie accesorii în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de către M.E.C.T.S. şi M.M.F.P.S.
S-au respins excepţiile nelegalei timbrări şi a lipsei plângerii prealabile, prin raportare la înscrisul existent la fila 33 din dosarul în care s-a pronunţat sentinţa casată şi la prev. art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, a inadmisibilităţii acţiunii faţă de obiectul său exclusiv patrimonial şi a tardivităţii, având în vedere şi îndrumările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu prevederile art. 315 C. proc. civ., acestea au fost unite cu fondul cauzei în baza prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 619/2012 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond după casare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi, în consecinţă, a respins acţiunea precizată pe acest temei faţă de pârâtul Statul Român, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, precum şi excepţia tardivităţii invocate de către pârâtul Guvernul României. Totodată a admis acţiunea precizată formulată de către reclamantul M.S.C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului M.S.C. suma de 15.989,04 lei, cu titlu de despăgubiri şi 6.926,05 lei, cheltuieli de judecată şi a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii M.E.C.T.S. şi M.M.F.P.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dovedit că din anul 2006 are calitatea de asistent universitar la Facultatea de geografie din cadrul U.B.B. Cluj-Napoca.
Potrivit probelor administrate în cauză (înscrisuri şi proba cu expertiza) din această calitate reclamantul era un beneficiar al dispoziţiilor O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.
Acest act normativ a fost aprobat ulterior prin Legea nr. 221/2008 pentru O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008, act normativ publicat în M. Of. nr. 730 din 28 octombrie 2008 şi intrat în vigoare la data de 31 octombrie 2008.
Expertiza administrată ca probă în cauză (fila 53) a relevat că Legea nr. 221/2008 ar fi determinat pentru reclamant o creştere a veniturilor salariale.
Dispoziţiile noului act normativ, respectiv Legea nr. 221/2008 nu au mai fost aplicate în privinţa reclamantului ca urmare a intării în vigoare a O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, act normativ publicat în M. Of. nr. 739 din 31 octombrie 2008
Prin Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 2 decembrie 2008 s-a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 136/2008 în integralitatea ei.
Prin O.U.G. nr. 151 din 10 noiembrie 2008 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ publicată în M. Of. nr. 759 din 11 noiembrie 2008 s-a procedat, din nou, la reglementarea drepturilor salariale ale personalului din învăţământ.
Acest nou act normativ a fost declarat neconstituţional parţial prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în M. Of. nr. 464 din 6 iulie 2009.
Aşa cum s-a arătat anterior au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 1, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008, respectiv acele dispoziţii care afectau drepturile salariale ale reclamantului.
Prin O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar publicată în M. Of. nr. 60 din 30 ianuarie 2009 şi intrată în vigoare la data de 30 ianuarie 2009, s-a prevăzut şi acordarea creşterilor salariale, parţial sub aspect temporal, creşteri salariale prevăzute de O.G. nr. 15/2008.
Mai apoi, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ și a celor ale art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în M. Of. nr. 531 din 31 iulie 2009, au fost declarate ca neconstituţionale dispoziţiile relevante, menţionate anterior.
Pârâtul a emis mai apoi O.U.G. nr. 31 din 1 aprilie 2009 privind unele masuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar publicată în M. Of. nr. 211 din 1 aprilie 2009 prin care s-au reluat o parte din prevederile O.U.G. nr. 1/2009.
Aşa cum s-a menţionat anterior succesiunea legislativă expusă anterior a creat iniţial cadrul legal pentru majorarea veniturilor salariale ale reclamantului, iar ulterior, ca urmare a unor intervenţii legislative, reclamantul nu a mai putut beneficia de majorarea salarială.
Actele normative prejudiciabile, sub aspect material, pentru reclamant (O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009) au fost declarate ulterior ca fiind neconstituţionale, prin deciziile menţionate anterior.
Curtea a constatat că textul legal incident în prezenta cauză este cel al art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În concret, acţiunea reclamantului este întemeiată pe alin. (4) al art. 9, constatarea neconstituţionalităţii fiind realizată în alte două cauze, iar termenul de un an a fost respectat, cererea de chemare în judecată fiind depusă la organul poştal în data de 05 iulie 2010 (fila 12). Sub acest aspect excepţia tardivităţii este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Acţiunea reclamantului este una în despăgubiri, drepturi salariale neîncasate, admisibilă din perspectiva alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de conţinutul dispoziţiei legale menţionată anterior, apărarea pârâtului Guvernul României, exprimat sub forma unei excepţii de inadmisibilitate, este neîntemeiată.
Art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu exclude ci dimpotrivă, chiar include varianta unei acţiuni în despăgubiri, independent de situaţia în care întemeiat pe art. 9 se cere, fie anularea unui act administrativ, fie obligarea la emiterea unui act, etc.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat favorabil în privinţa prejudiciului pretins a fi reparat, iar prin notele de şedinţă (fila 69) reclamantul şi-a precizat cuantumul pretenţiilor.
Proba cu expertiza a fost reţinută de către instanţă ca relevând valoarea despăgubirilor ce pot fi acordate reclamantului.
În privinţa excepţiilor invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a statului român prin M.F.P. Curtea a fost apreciată ca fiind întemeiată, întrucât Guvernul este autoritatea publica a puterii executive care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administraţiei publice. Potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţie guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004 instituie răspunderea Guvernului, în calitate de emitent al unui act al său, declarat neconstituţional, răspundere ce poate îmbrăca şi forma unei răspunderi pentru un prejudiciu patrimonial, atât timp cât art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ce constituie chiar temeiul prezentei acţiuni, nu exclude o acţiune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o ordonanţă guvernamentală neconstituţională.
În speţă, Guvernului, în calitate de emitent al ordonanţelor considerate ca fiind neconstituţionale îi revine răspunderea de a acoperi şi prejudiciul direct cauzat reclamantului de această stare de drept (emiterea unor acte normative neconstituţionale).
Excepţia lipsei procedurii prealabile a fost apreciată ca fiind nefondată, deoarece art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 exclude obligativitatea formulării unei plângeri prealabile.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, se invocă ca prim motiv de recurs nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul susţine că nu i-a fost comunicată şi Încheierea de amânare a pronunţării din 13 octombrie 2010 (după cum nu au fost comunicate, de altfel, nici cele din 27 octombrie 2010 şi 29 octombrie 2010 prin care a fost, de asemenea, amânată pronunţarea), deşi se menţionează explicit că face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 410 din 03 noiembrie 2010, fiind evidentă încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii prin care sunt reglementate formele de procedură, cu violarea gravă şi evidentă a dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi procesului echitabil, recunoscute oricărui pârât.
O altă critică formulată de autoritatea recurentă este în sensul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea competenţei instanţelor specializate în litigii de muncă, motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Recurentul susţine că obiectul acţiunii îl formează drepturi salariale pretins neacordate, iar raportat la scopul urmărit, intimatul-reclamant era dator să-şi aleagă o altă cale procedurală, respectiv o altă instanţă, iar nu calea reglementată prin dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În materia litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri privind pretinse drepturi salariale, potrivit legislaţiei în vigoare funcţionează instanţe/secţii specializate, competenţa instanţelor de contencios administrativ fiind atrasă, în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziţii speciale. Cu titlu de exemplu, o astfel de reglementare o reprezintă dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care se referă la cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care nu sunt, însă, incidente în cauza de faţă, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcţii publice, în sensul legii speciale.
Aşadar, în lipsa unor dispoziţii precum cele ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect drepturi salariale/ despăgubiri privind pretinse drepturi salariale dintr-un raport de muncă, precum cel pe care intimatul-reclamant îl are cu universitatea angajatoare, sunt de competenta instanţelor/secţiilor specializate în litigii de dreptul muncii.
Totodată, recurentul susţine că, în cauză, la soluţionarea excepţiei tardivităţii cererii, judecătorul fondului a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
În susţinerea acestui motiv de recurs se arată că intimatul-reclamant şi-a fundamentat pretenţiile şi pe neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 136/2008, iar judecătorul fondului nu a analizat excepţia tardivităţii acţiunii şi prin raportare la momentul declarării neconstituţionale a O.U.G. nr. 136/2008 prin Decizia Curţi Constituţionale nr. 1221/2008, publicată în M. Of. al României,. Partea I nr. 804 la data de 2 decembrie 2008, iar gravitatea incidentului se reflectă în efectele pe care le-a produs în analiza fondului litigiului şi în dispozitivul hotărârii pronunţate.
În ultimul rând, recurentul arată că, d atorită unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a acestora.
Recurentul susţine faptul că o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, redând argumente detaliate cu privire la fiecare motiv de recurs şi invocând, în susţinerea temeiniciei soluţiei instanţei de fond, jurisprudenţa instanţei supreme.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Răspunzând punctual criticilor formulate de instituţia recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la motivul de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine lipsa oricărei dovezi în ceea ce priveşte existenţa vreunui prejudiciu cauzat recurentului, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că problema competenţei a fost tranşată prin Decizia instanţei supreme nr. 4877/2011, în primul ciclu procesual, astfel încât şi această critică adusă sentinţei este nefondată.
Referitor la inadmisibilitatea acţiunii, instanţa de control judiciar reţine că acţiunea în contencios administrativ reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 poate fi promovată exclusiv pentru acordarea de despăgubiri în scopul reparării unui prejudiciu cauzat prin emiterea unor ordonanţe de guvern declarate neconstituţionale, neexistând exigenţa formulării unei cereri principale îndreptată împotriva unui act administrativ emis în baza O.G.
Având în vedere că Decizia Curţii Constituţionale nr. 842 din 2 iunie 2009 privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008 a fost publicată în M. Of. nr. 464 din 6 iulie 2009, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 989 din 30 iunie 2009 privind neconstituţionalitatea art. 2 şi art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 531 din 31 iulie 2009 şi, în raport de data înregistrării acţiunii reclamantului, respectiv 02 iunie 2010, Înalta Curte constată că reclamantul a respectat termenul de 1 an impus de prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei, termen calculat de la data publicării în M. Of. a deciziilor Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că, pe calea prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, ca efect al aplicării unor prevederi din O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, toate declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. al României anterior învestirii instanţei de contencios administrativ.
Ulterior pronunţării sentinţei şi formulării recursului în prezenta cauză, problema de drept de care depinde dezlegarea fondului a format obiectul unui recurs în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of., Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, în sensul că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile O.U.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru solicitarea diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.
Potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României.
În aceste condiţii, argumentele recurentului ce tind spre modificarea hotărârii recurate, hotărâre pronunţată de către instanţa de fond în acord cu soluţia dată în interesul legii, invocându-se aspecte legate de inaplicabilitatea deciziilor Curţii Constituţionale sau inadmisibilitatea solicitării diferenţelor salariale astfel constituite, sunt nefondate.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 şi ale O.U.G. nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2008, invocate de către recurentul Guvernul României, nu sunt de natură a modifica premisele prezentei cauze sau determina adoptarea unei alte soluţii.
Nu se poate reţine nici faptul că instanţa de fond şi-ar fi arogat competenţe ce ţin de sfera puterii legiuitoare, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat, câtă vreme aceasta a procedat doar la interpretarea şi aplicarea legii, în speţă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, adoptând o soluţie legală şi prin prisma jurisprudenţei constituţionale (din care menţionăm Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 272 din 27 aprilie 2010 şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în M. Of. al României nr. 531 din 31 iulie 2009).
Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentului potrivit cărora se impunea angajarea răspunderii contractuale a unităţii de învăţământ al cărei angajat este reclamantul, întrucât angajarea răspunderii Guvernului pentru prejudiciile cauzate particularilor de O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009 este întemeiată pe o răspundere civilă cu caracter obiectiv, fiind prezumate de lege condiţiile existenţei unei fapte ilicite, a culpei, a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Argumentele instituţiei recurente referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care aceste decizii sancţionează o stare de neconstituţionalitate pre-existentă, ce poate fi remediată prin intermediul acţiunii consacrate de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului solicitat de către reclamant, Înalta Curte constată că modalitatea de calcul a fost expusă pe larg în cererea de chemare în judecată, iar în contextul în care pârâţii nu l-au contestat, instanţa de fond a stabilit în mod corect despăgubirile în cuantum de 6.926,05 lei.
Pe lângă toate aceste argumente, trebuie precizat şi faptul că la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi, s-a conturat o practică unitară în această materie. Astfel, pentru a fi respectat principiul dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din C.E.D.O., se impune pronunţarea soluţiei în raport de jurisprudenţa instanţei supreme pentru că, aşa cum C.E.D.O. a statuat că, între alte speţe şi cauza Beian, deşi divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţe inerente oricărui sistem juridic care se bazează pe jurisdicţii de fond, rolul unei jurisdicţii supreme este exact acela de a regla aceste contradicţii de jurisprudenţă şi să nu devină ea însăşi o sursă de insecuritate juridică, întrucât persistenţa în timp a unei practici judecătoreşti neunitare este în sine contară principiului securităţii raporturilor juridice, principiu consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 619/2012 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3865/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
