ICCJ. Decizia nr. 4026/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4026/2014
Dosar nr. 138/33/2011
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 86/2013 pronunţată în Dosarul nr. 138/33/2011, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată. De asemenea, a respins cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de SC F.C. SRL şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej. Instanţa de fond a obligat reclamantul şi intervenienta în interesul acestuia la plata, în favoarea Parohiei Romano-Catolice Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 2407 din 20 decembrie 2010 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea către Parohia Reformată Dej a imobilului situat în mun. Dej, compus din construcţie şi teren, înscris în CF Dej, comasate într-un singur corp funciar.
Reclamantul a susţinut faptul că prin decizia sus-menţionată s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 1201 C. civ. raportat la Sentinţa civilă nr. 191/2001 a Tribunalului Cluj.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 191/2001, pronunţată de către Tribunalul Cluj, irevocabilă, s-a respins acţiunea formulată de către Parohia Romano-Catolică din Dej împotriva Consiliului Local Dej, având ca obiect recunoaşterea dreptului de proprietate a Parohiei ca urmare a constatării faptului că imobilele au trecut în mod abuziv în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului de naţionalizare nr. 176/1948.
Trebuie subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se raportează la existenţa unei acţiuni în justiţie soluţionată irevocabil iar pe de altă parte la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de Retrocedare, motiv pentru care ea nu poate fi analizată de instanţă ca o veritabilă excepţie de procedură ci ca o apărare făcută de către reclamant şi intervenienta în interesul acestuia. Doar în cazul în care pe rolul instanţelor există două acţiuni cu acelaşi obiect, părţi, cauză se poate discuta despre incidenţa art. 1201 C. civ., nu şi în ipoteza de faţă, când ne raportăm la o acţiune şi la un act administrativ.
Reţinând aşadar că excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost invocată raportat la obiectul prezentei acţiuni, instanţa nu s-a pronunţat asupra ei în condiţiile art. 137 C. proc. civ.
Aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a contractului de închiriere încheiat de reclamant cu SC F.C. SRL, invocată de intervenienta Parohia Romano-Catolică Dej, fiind apreciată de către instanţă ca o apărare de fond.
Faţă de depunerea la dosar a contractului de închiriere din 29 decembrie 2010 prin care locaţiunea imobilului din P-ţa B., a fost prelungită în favoarea SC F.C. SRL, excepţiile lipsei calităţii procesuale şi a lipsei de interes a intervenientei în interesul reclamantului, invocate de către Parohia Romano Catolică Dej nu au mai fost susţinute, potrivit menţiunilor implicite din încheierea de şedinţă din 11 mai 2011.
Reclamantul Municipiul Dej a apreciat că Decizia nr. 2407 din 20 decembrie 2010 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este nelegală întrucât bunul retrocedat se afla în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Consiliului Local al mun. Dej.
Cu privire la acest aspect instanţa de fond a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foştilor proprietari.
Potrivit alin. (7) în situaţia în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ teritoriale acesta urmează a fi scos din domeniul public potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare.
Prin urmare, contrar susţinerilor reclamantului, instanţa de fond a constat că apartenenţa imobilului la domeniul public al statului nu împiedica emiterea deciziei de retrocedare a bunului dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 astfel încât din această perspectivă nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate.
A fost invocată şi incidenţa art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 în forma iniţială, în condiţiile în care prin Legea nr. 501/2000 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 au fost abrogate prevederile care făceau trimitere la Legea nr. 213/1998.
Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2000 au fost aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002 astfel încât nu se poate reţine teza acreditată de către reclamant cu privire la existenţa unui impediment cu privire la emiterea deciziei de retrocedare.
De asemenea, în condiţiile în care imobilul în litigiu a fost preluat abuziv el nu se poate afla sub protecţia art. 11 din Legea nr. 213/1998 şi nici a art. 136 alin. (2) din Constituţie tocmai datorită modalităţii în care statul a dobândit proprietatea asupra acestuia.
Un alt aspect susţinut în cauză de către reclamant şi intervenienta în interesul acestuia, SC F.C. SRL vizează lipsa de identitate între imobilul înscris în CF Dej, rezultat în urma comasării cu descrierea înscrisă sub A4 în CF.
Verificând aceste susţineri pe baza actelor existente la dosar dar şi a concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert C.M., instanţa de fond a constatat că parcela cu nr. topo. x evidenţiată în CF Dej avea iniţial înscrisă construcţia "casă din piatră cu etaj în P.C. cu 7 încăperi şi curte în suprafaţă de 240 stjp., echivalentul a 863 mp în prezent construcţia existentă pe această parcelă are la nivel P+1 29 de încăperi la care se adaugă încăperile de la subsol.
Expertul a arătat că, raportat la elementele constructive actuale se poate afirma că o parte din încăperi provin din compartimentarea unor încăperi mai mari.
În ceea ce priveşte parcela cu nr. topo. x din CF Dej aceasta era înscrisă iniţial "casă de piatră cu etaj în centru la nr. 64 cu 6 încăperi şi curte" în suprafaţă de 135 stjp. echivalentul a 486 m.p. În prezent construcţia existentă pe această parcelă are la P+E 13 încăperi provenite din compartimentarea celor 6 încăperi iniţiale.
În configuraţia actuală a imobilului situat în P-ţa B. intră imobilele rezultate prin comasarea parcelelor cu nr. topo. x şi y potrivit concluziilor aceluiaşi raport de expertiză cuprinse la pct. 3.
În ceea ce priveşte disputele cu tentă istorică referitoare la proprietatea asupra imobilelor în litigiu, instanţa de fond a reţinut că potrivit înscrierilor din CF Dej imobilul cu nr. topo. x a fost dobândit în 1906 prin cumpărare de către Biserica Romano-Catolică Dej, iar în 1913 proprietarul dă o declaraţie aprobată de episcopul romano-catolic al Eparhiei Romano - Catolice din Ardeal având nr. 123/1913, notată în CF în 15 ianuarie 1913 prin care se stabileşte că imobilul de sub A+1 "casă din piatră cu etaj în P.C., cu 7 încăperi şi curte" poate fi folosit exclusiv ca şi colegiu romano-catolic. Această menţiune înscrisă în CF nu poate fi interpretată în sensul vreunei intenţii de înstrăinare a imobilului fiind vorba doar de recunoaşterea unui drept de folosinţă cu scop de colegiu, proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică Dej până la data preluării imobilului de către stat.
Imobilul cu nr. topo. y a fost înscris în CF Dej în anul 1987 având ca proprietar Biserica Romano-Catolică Dej, Fondul pentru Şcoala Catolică de Băieţi, iar în anul 1910 în baza declaraţiei din 26 august 1910, dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. topo. y se intabulează în favoare Bisericii Romano-Catolice Dej cu titlul de drept rectificare, proprietarul rămânând acelaşi până la data preluării de către stat.
Aşadar, solicitanta a fost anterior momentului preluării abuzive, proprietar al întregului imobil format ca urmare a alipirii celor două nr. topo, respectiv x şi y.
Reclamantul şi intervenienta în interesul acestuia au încercat să acrediteze ideea potrivit căreia de la data preluării imobilului de către stat şi până în prezent au fost edificate/adăugate imobilului alte construcţii a căror procent depăşeşte 50% raportat la construcţiile existente la data preluării de către stat.
Sub acest aspect expertul topo. a arătat că în realitate este vorba despre o compartimentare a unor încăperi mai mari, concluzii susţinute de altfel prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert constructor R.M. Astfel, expertul constructor a arătat că "raportat la descrierea construcţiilor înscrise iniţial în CF, o parte din încăperi provin din compartimentarea unor încăperi mai mari. În întregul său construcţia s-a executat în 4 etape de timp diferite, între anii 1910 - 1913, nu există construcţii realizate ulterior înscrierilor iniţiale din CF.
Martorii audiaţi în cauză: B.C. şi L.A. au declarat şi ei faptul că nu există adăugiri sau extinderi aduse imobilului în litigiu ulterior momentul preluării lui de către stat.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Dej împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de SC F.C. SRL
A fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtei, formulată de Parohia Romano-Catolică Dej.
În temeiul art. 274, art. 277 C. proc. civ. au fost obligaţi reclamantul şi intervenienta în interesul acestuia SC F.C. SRL la plata, în favoarea Parohiei Romano - Catolică Dej, a sumei de 2480 lei fiecare, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial conform înscrisurilor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul Municipiul Dej criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor invocate de reclamant în susţinerea acţiunii şi nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la dosarul cauzei (inclusiv menţiunile cuprinse în extrasele de carte funciară), care probează nelegalitatea Deciziei nr. 2407 din 20 decembrie 2010.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (punctul I), reclamantul a relevat că în mod nelegal s-a dispus restituirea, către Parohia Romano-Catolică Dej, inclusiv a imobilului cu nr. topo. x, care a fost înscris în C.F. Dej, constând din casa de piatră cu etaj în P.C., cu 7 apartamente şi curte, cu suprafaţa de 240 stânjeni, întrucât acest imobil a fost realizat din fondurile statului, respectiv din bani publici, aşa cum rezultă din Încheierea nr. 255 din 15 ianuarie 1913.
Din analiza dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Decizie, raportat şi la menţiunile cuprinse în C.F. Dej, se constată că intimata-pârâtă:
- a trecut în proprietate privată, prin Decizie de restituire, un imobil realizat din fonduri publice;
- a prevăzut schimbarea destinaţiei de şcoală după trecerea a 5 ani de la emiterea Deciziei, cu toate că există o interdicţie expresă de schimbare a destinaţiei, firească raportat la fondurile din care a fost realizată construcţia;
- a dispus obligarea şcolii să plătească chirie, cu toate că o astfel de obligaţie nu a fost prevăzută în anul 1913 şi nici nu era firesc să se prevadă câtă vreme scoală a fost realizată din fonduri publice.
Faptul că O.U.G. nr. 94/2000 prevede o astfel de posibilitate nu înseamnă că măsura trebuia dispusă fără să se ţină cont de situaţia concretă a imobilului, respectiv de menţiunile cuprinse în C.F. Dej.
Instanţa de fond nu a analizat toate efectele care decurg din înscrierile din C.F. Dej de sub B6, limitându-se să reţină următoarele: "Această menţiune înscrisă în CF nu poate fi interpretată în sensul vreunei intenţii de înstrăinare a imobilului fiind vorba doar de recunoaşterea unui drept de folosinţa cu scop de colegiu, proprietarul rămânând Biserica Romano - Catolică Dej până la data preluării imobilului de către stat."
La pronunţarea hotărârii, prima instanţa nu a ţinut seama nici de menţiunile cuprinse în înscrisul referitor la starea clădirilor în care funcţionează scoli primare la data de 1 octombrie 1942.
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1201 din vechiul C. civ., reţinând următoarele:
"Trebuie subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant se raportează la existenta unei acţiuni în justiţie soluţionată irevocabil iar pe de altă parte la emiterea unei decizii de către Comisia Specială de Retrocedare, motiv pentru care ea nu poate fi analizată de instanţă ca o veritabilă excepţie de procedură ci ca o apărare făcută de către reclamant şi intervenienta în interesul acestuia. Doar în cazul în care pe rolul instanţelor există două acţiuni cu acelaşi obiect, părţi, cauza se poate discuta despre incidenţa art. 1201 C. civ., nu şi în ipoteza de faţă, când se raportează la o acţiune şi la un act administrativ."
Aceste considerente sunt criticabile, deoarece:
Prima instanţa trebuia să ţină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat, respectiv să aibă în vedere modalitatea în care au fost tranşate anterior anumite aspecte litigioase dintre părţi, fără a avea posibilitatea de a statua diferit.
Prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 86/2013 a Curţii de Apel Cluj s-a ajuns în situaţia ca printr-o hotărâre judecătorească posterioară să fie infirmate constatările făcute prin hotărâri judecătoreşti anterioare, definitive şi irevocabile.
În sensul expus anterior s-a pronunţat şi Cutea Europeană a Drepturilor Omului. Cu titlu de exemplu, a fost invocată cauza Amurariţei c. României din septembrie 2008, în care instanţa de fond a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în pare a respins acţiunea reclamantului, apreciind că decizia atacată este legală, cu toate ca prin emiterea Deciziei nr. 2407 din 20 decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziţii legale, în sensul că s-a dispus restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.
Recurentul susţine că prin decizia sus-menţionată au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul înscris în prezent în C.F. Dej, nu a aparţinut în totalitate Parohiei Romano-Catolice Dej, sens în care se arată că:
Având în vedere situaţia de fapt expusă anterior, reclamanta susţine că, pentru a se putea pronunţa asupra retrocedării imobilului situat în Dej, P-ţa B., judeţul Cluj, solicitat de Parohia Romano-Catolică Dej, Comisia specială de retrocedare trebuia să verifice dacă, la data preluării abuzive (respectiv în anul 1948), Parohia Romano-Catolică a fost proprietar asupra ambelor imobile cu nr. topo. x şi y, înscrise anterior comasării în C.F. Dej.
Potrivit menţiunilor cuprinse sub B4 din C.F. Dej, pe baza declaraţiei din data de 26 august 1910 Parohia Romano-Catolică din Dej a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+1, imobil care avea nr. topo. 130 şi ramura de folosinţă casa de piatră cu etaj, 6 încăperi şi curte în centru, cu teren în suprafaţă de 135 stj, adică 486 mp.
Este discutabilă dobândirea de către Biserica Romano-Catolică din Dej a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. topo. 130 prin declaraţia de 26 august 1910 deoarece, potrivit menţiunilor de sub B2 din C.F. Dej, la data de 30 august 1910, adică la 4 zile după pretinsa dobândire a dreptului de proprietate, prin încheierea nr. 7063 "cererea Bisericii Romano-Catolice din Dej formulată împotriva Fondului pentru şcoala romano-catolică de băieţi, a cărei obiect a fost rectificarea titlului de drept a fost respinsă."
Instanţa de fond nu a avut în vedere că imobilul este proprietate publică a Municipiului Dej nu doar pe considerentul că este cuprins în domeniul public al Municipiului şi că urmează regimul juridic al proprietăţii publice, ci şi pentru faptul că această destinaţie a avut-o încă din anul 1913 datorită alocării de către stat a fondurilor necesare realizării şcolii şi afectaţiunii speciale stabilite cu ocazia acordării fondurilor.
Recursul este nefondat.
Recurentul susţine că imobilul înscris în CF Dej a fost edificat din fonduri publice şi că, prin urmare, în mod nelegal a fost trecut în proprietate privată în baza deciziei de restituire din 20 decembrie 2010.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că imobilul retrocedat Parohiei Romano-Catolice Dej, situat în municipiul Dej, înscris în CF Dej, comasate într-un singur corp funciar, a aparţinut Parohiei Romano-Catolice Dej până la preluarea acestora de către statul român în baza Decretului nr. 176/1948. Astfel, cum a reţinut şi prima instanţă, şi cum rezultă expres din menţiunile aflate în foaia de proprietate a CF Dej, proprietarul imobilului cu nr. topo x apare Parohia Romano-Catolică Dej. De asemenea, tot Parohia Romano Catolică Dej apare ca proprietar al imobilului cu nr. topo y, înscris ulterior în CF Dej.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că, imobilul în discuţie a fost realizat din fonduri publice, astfel că Parohia Catolica Dej nu este proprietarul acestuia, nu poate fi primită. Împrejurarea că la edificarea construcţiei s-a beneficiat de sprijin financiar din partea statului este lipsită de orice relevanţă juridică în ceea ce priveşte proprietarul imobilului edificat. Parohia Catolică Dej a devenit proprietar al imobilului, din înscrierile de carte funciară rezultând fără echivoc că până la preluarea abuzivă, în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta s-a aflat în patrimoniul intervenientei.
Criticile formulate de către recurent în privinţa menţiunilor din decizia de restituire referitoare la impunerea unei interdicţii de schimbare a destinaţiei imobilului, precum şi de obligare la plata unei chirii nu sunt fondate. Decizia de restituire nr. 2407 din 20 decembrie 2010 a fost emisă în baza O.U.G. nr. 94/2000, or, actul normativ precitat conferă Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cutelor religioase din România, emitent al actului administrativ contestat, puteri juridice exprese în acest sens (art. 1 alin. (10)). Cum controlul judecătoresc al actelor infralegislative, în temeiul Legii nr. 554/2004 se realizează din perspectiva verificării respectării actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, în speţă, se constată, observă Înalta Curte, consonanţa deplină între decizia contestată şi actul normativ în baza căruia a fost emisă.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica recurentului, că instanţa de fond nu a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat. Sub acest aspect, constată Înalta Curte, prin Sentinţa civilă nr. 121/2001 a Tribunalului Cluj a fost soluţionată acţiunea de recunoaştere a dreptului de proprietate a Parohiei Romano-Catolice Dej, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, pe când în prezenta cauză obiectul acţiunii îl reprezintă anularea unei decizii administrative emise de către Comisia specială de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că în mod just Curtea de Apel Cluj a reţinut că nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, cum în mod imperativ şi inderogabil pretind dispoziţiile art. 1201 din vechiul C. civ., şi a analizat autoritatea de lucru judecat invocată de către reclamant ca o apărare făcută de către acesta, iar nu ca o veritabilă excepţie de procedură.
În consecinţă, în raport de cele de mai sus, nu poate fi reţinută susţinerea recurentului că prin hotărârea pronunţată de către instanţa de fond ar fi fost infirmate constatările dintr-o hotărâre judecătorească anterioară, şi că, din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu ar fi fost respectat.
Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanţă a stabilit, în baza probelor administrate în cauză, că Parohia Catolică Dej a fost neîntrerupt proprietara imobilului în discuţie, până la preluarea abuzivă de către stat în anul 1949, în baza Decretului nr. 176/1948.
Contrar celor susţinute de recurent, judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a probelor administrate în cauză în privinţa ambelor imobile, atât a celui de la nr. topo 129, cât şi a celui de la nr. topo 130, ulterior comasate într-un singur corp de Carte funciară, examinând atent înscrierile din CF, pe baza cărora a statuat în mod corect, că până la preluarea abuzivă de către stat imobilul în cauză a aparţinut Parohiei Catolice Dej.
Sub acest aspect, este nefondată susţinerea recurentului că ar fi discutabilă dobândirea dreptului de proprietate de către intervenientă, în condiţiile în care, conform menţiunii din CF Dej, de la data de 30 august 2010, a fost respinsă cererea Parohiei Romano-Catolice de rectificare CF. Aceasta pentru că înscrierea la care se referă recurentul, potrivit menţiunilor din CF, a fost radiată, iar prin Înscrierea nr. 8792 din 16 noiembrie 1910 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului a Parohiei Catolice Dej.
Nici susţinerea recurentului că, de la data preluării imobilului de către statul român au fost edificate sau adăugate imobilului alte construcţii nu este fondată.
În speţă, constată Înalta Curte, au fost efectuate două expertize de specialitate, una topografică, iar cealaltă în construcţii, concluzia fiind fără echivoc în sensul că respectiva construcţie a fost executată în patru etape de timp diferite, între 1910 - 1913, că alte construcţii nu au fost realizate ulterior şi că în realitate ceea ce s-a realizat a fost o recompartimentare a unor încăperi mai mari. Mai mult, au fost audiaţi doi martori de către instanţa de fond, care au arătat, de asemenea, că după preluarea de către stat a imobilului nu au fost efectuate construcţiei lucrări de adăugire sau de extindere a acesteia.
În fine, este nefondată şi critica întemeiată pe considerentul că, imobilul în cauză este proprietatea publică a municipiului Dej, şi că, în consecinţă urmează regimul juridic al proprietăţii publice. În primul rând, aşa cum rezultă din considerentele prezentei decizii, acordarea unui sprijin financiar de către stat în scopul edificării construcţiei, nu plasează statul în postura de proprietar al acelui imobil şi nici nu situează construcţia respectivă în categoria bunurilor din domeniul public al statului. În al doilea rând, este irelevant că imobilul la care se referă decizia de retrocedare s-a aflat până la emiterea acesteia în domeniul public, câtă vreme scopul O.U.G. nr. 94/2000 este tocmai acela de reparare a prejudiciilor cauzate foştilor proprietari deposedaţi de către statul comunist de bunurile lor prin preluări abuzive, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 - 2 decembrie 1999, iar art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede în mod expres că imobilele retrocedate se scot din domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale pentru a fi retrocedate foştilor proprietari.
Faţă de cele ce preced, rezultă că, recursul promovat de Municipiul Dej este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând că au fost solicitate cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentul, conform art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2500 lei, cu acest titlu, către intervenienta Parohia Romano-Catolică Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Dej împotriva Sentinţei civile nr. 86 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatei-interveniente Parohia Romano-Catolică Dej 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3250/2014. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 2519/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
