ICCJ. Decizia nr. 268/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 268/2014
Dosar nr. 840/2/2013
Şedinţa de la 23 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele
I. Circumstanţele cauzei
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentinţa nr. 1007 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantul M.V.C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Persoanelor Vârstnice şi L., ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul M.V.C. a formulat o cerere de acordare a ajutorului de urgenţă prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 461/2001 şi deşi, reclamantul nu a depus la dosar cererea formulată în acest sens, purtând viză de primire din care să rezulte data înregistrării, existenţa unei astfel de cereri este netăgăduită de părţi şi rezultă implicit din celelalte adrese depuse la dosar, emise de Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială Ilfov şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală Asistenţă Socială.
Totodată, prima instanţă a reţinut că din adresa din 26 ianuarie 2009 emisă de Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială Ilfov rezultă că aceasta a fost formulată anterior datei de 22 decembrie 2008, moment la care s-a adresat cu o petiţie prin care se solicitau informaţii cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii de acordare a ajutorului de urgenţă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi nu se poate stabili cu exactitate data la care reclamantul a formulat cererea de acordare a ajutorului de urgenţă reglementat de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, aceasta nu ar fi putut fi formulată ulterior datei de 22 decembrie 2008, moment la care a formulat o cerere prin care a solicitat informaţii cu privire la modalitate de soluţionare a acestei cereri.
Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că cererea de acordare a ajutorului de urgenţă prevăzut de Legea nr. 416/2001 trebuia soluţionată cel mai târziu la data de 22 ianuarie 2009, moment de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, care s-a împlinit la data de 22 iulie 2009.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamantul M.V.C., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că deşi a depus în faţa instanţei de fond cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, precum şi cerere de acordare a ajutorului public judiciar, totuşi Curtea de Apel a reţinut cauza spre soluţionare fără a se pronunţa pe aceste cereri.
A mai arătat recurentul că, în mod greşit, prima instanţă a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea adresată instanţei la data de 22 februarie 2013, reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, motivat de faptul că are o indemnizaţie de handicap mică. De asemenea, se constată că prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2013 reclamantul a solicitat şi acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare.
Din practicaua sentinţei pronunţate de instanţa de fond în şedinţa publică din 14 martie 2013, în care s-au consemnat dezbaterile părţilor, cu ocazia soluţionării cauzei, rezultă că nu au fost puse în discuţie cererile reclamantului, iar instanţa a procedat la soluţionarea cauzei fără a se pronunţa asupra acestora.
Pronunţându-se asupra cererii de chemare în judecată fără a pune în discuţie cererile reclamantului, instanţa fondului a încălcat două principii ce guvernează procesul civil, respectiv cel al contradictorialităţii şi cel privitor la respectarea dreptului la apărare, al reclamantului, în speţă, fiind privată de posibilitatea de a-şi susţine şi dovedi drepturile
Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora se va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii. Noţiunea de „proces echitabil” presupune respectarea şi aplicarea atât a principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să asigure el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte reguli ale procesului civil.
În mod evident, procedând la soluţionarea acţiunii fără a pune în discuţie şi a se pronunţa pe cererile reclamantului, judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil ale contradictorialităţii şi ale respectării dreptului la apărare, astfel că este lovită de nulitate sentinţa nr. 1007 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de fond, prin hotărârea dată, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate.
În raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 1007 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 269/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
