ICCJ. Decizia nr. 269/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 269/2014
Dosar nr. 879/32/2012
Şedinţa de la 23 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Curtea de Apel Bacău a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 în raport cu prevederile constituţionale.
2.Hotărârea Curții de Apel
Prin sentinţa nr. 40 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bacău a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, formulată de reclamantul R.C.B. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bacău şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din H.G. nr. 1897/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că fiind vorba de acordare a unui drept, condiţiile restrictive prevăzute în art. 43 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 fac o distincţie artificială între cei care execută pedeapsa în temeiul unui mandat de executare a pedepsei şi cei care sunt privaţi de libertate şi se află în arest preventiv în temeiul unei alte hotărâri judecătoreşti.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, întrucât durata arestului preventiv se deduce din pedeapsa stabilită şi aplicată inculpatului prin hotărârea penală definitivă, considerându-se că retroactiv acesta a fost în executarea pedepsei închisorii pe durata arestului preventiv, este total ilogic şi iraţional ca celor aflaţi în arest preventiv să li se refuze dreptul la vizita intimă pe motivul că justiţia nu s-a pronunţat încă definitiv cu privire la pedeapsa pe care o vor executa în final, aceştia neavând nicio vină cu privire la eventuala tergiversare a judecăţii cauzei penale.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs Penitenciarul Bacău, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea Curţii de Apel este lipsită de temei legal, fiind întemeiată pe argumente contradictorii.
Astfel, recurentul a arătat că deşi prima instanţă a constatat iniţial că Legea nr. 275/2006 nu face distincţie între persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi persoanele arestate preventiv, totuşi ulterior a constatat în cadrul argumentului regulamentului de aplicare al legii o distincţie artificială pentru cele două categorii de persoane private de libertate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu prevederile alin. (1) al acestui text, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea pe fond a litigiului, va sesiza prin încheierea motivată instanţa de contencios administrativ competentă care, potrivit dispoziţiilor alin. (2); se pronunţa asupra acesteia în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a emitentului actului administrativ.
În cauză, Înalta Curte constată că cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea refuzului nejustificat al administraţiei Penitenciarului Bacău de a-i acorda reclamantului R.C.B., dreptul de a beneficia de vizita intimă, în cadrul căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din H.G. nr. 1897/2006
Din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a soluţionat excepţia de nelegalitate fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, respectiv Guvernul României, şi fără ca cererea să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamant şi pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces şi la comunicarea actelor de procedură.
Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente şi dispoziţiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. (...)”.
Astfel, realizarea citării şi comunicării actelor de procedură conform dispoziţiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea şi comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa C.E.D.O.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză şi emitentul actului a cărui nelegalitate s-a invocat, respectiv Guvernul României.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Penitenciarul Bacău împotriva sentinţei nr. 40/2013 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
