ICCJ. Decizia nr. 3116/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3116/2014
Dosar nr. 5244/2/2011
Şedinţa de la 2 iulie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1154 din 21 februarie 2012:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC "S.D." SRL în contradictoriu cu aceasta;
- a admis în parte acţiunea reclamantei SC "S.D." SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă R.R.B.I., formulată în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- a anulat decizia din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti;
- a respins cererea de anulare a deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată;
- a respins cererea de anulare a procesului-verbal din 27 octombrie 2010, a procesului-verbal din 9 decembrie 1010 şi a deciziei de impunere din 9 decembrie 2010, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
1. Cererea de anulare a deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti este fondată.
Prin această decizie a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia depusă de reclamantă împotriva procesului-verbal din 27 octombrie 2010, cu motivarea că nu a fost respectat termenul de 30 de zile, reglementat de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.
Soluţia pronunţată este nelegală, în condiţiile în care procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poştă către SC "R." SPRL, în calitate de lichidator judiciar al reclamantei, prin semnarea confirmării de primire, în data de 1 noiembrie 2010; contestaţia reclamantei a fost depusă la poştă la 30 noiembrie 2010, în cadrul termenului de 30 de zile, aşa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar, în care este menţionată olograf data prezentării, alături de semnătura funcţionarului.
2. Cererea de anulare a procesului-verbal din 27 octombrie 2010 este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
3. Cererea de anulare a deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor este neîntemeiată.
Prin această decizie, contestaţia reclamantei împotriva deciziei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010 pentru suma totală de 46.300.474 lei, precum şi a procesului-verbal din 9 decembrie 1010 a fost respinsă ca tardivă.
Soluţia pronunţată este legală: cele două acte fiscale au fost comunicate reclamantei, societate în insolvenţă, la data de 10 decembrie 2010, fiind primite de SC "R." SPRL - lichidator judiciar - la data de 14 decembrie 2010.
Lichidatorul judiciar SC "R." SPRL a fost desemnat de Tribunalul Bucureşti prin încheierea din 9 iulie 2010. Acesta a solicitat înlocuirea prin cererea din data de 3 decembrie 2010, iar aceasta a fost admisă prin încheierea din 4 martie 2011.
Ca atare, SC "R." SPRL a avut calitatea de lichidator judiciar din data de 9 iulie 2010 până la data de 4 martie 2011.
La 13 ianuarie 2011, SC "R." SPRL a încunoştinţat pârâta cu privire la faptul că a făcut cererea de înlocuire din calitatea de lichidator judiciar în dosarul reclamantei.
Prima instanţă a apreciat că în mod corect organele fiscale au comunicat procesul-verbal de control la data de 14 decembrie 2010 la sediul lichidatorului.
Faptul că SC "R." SPRL a formulat cererea de înlocuire din calitatea de lichidator judiciar nu are nicio relevanţă, de vreme ce acest fapt a fost adus la cunoştinţa organelor fiscale după data comunicării actului administrativ fiscal (la 13 ianuarie 2011). Faptul că lichidatorul primise sau nu numirea este unul exterior raportului juridic din speţă.
Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal din 27 octombrie 2010, prin care reclamanta şi-a ales un sediu la avocat, nu poate fi invocată drept argument pentru comunicarea celui de-al doilea act fiscal la acel sediu.
Nu are relevanţă faptul că Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti a comunicat alte acte la sediul social, de vreme ce dispoziţiile legale privind comunicarea actelor societăţilor aflate în insolvenţă au fost respectate.
2. Recursul declarat de reclamanta SC "S.D." SRL.
În recursul său, reclamanta a solicitat casarea parţială a sentinţei, în sensul anulării şi a deciziei din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situaţia factuală existentă în speţă şi au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1. Aprecierea primei instanţe în sensul că "cele două acte fiscale au fost comunicate reclamantei, societate în insolvenţă, la data de 10 decembrie 2010, fiind primite de SC "R." SPRL - lichidator judiciar - la data de 14 decembrie 2010", este greşită.
Lichidatorul a refuzat orice discuţie cu organele fiscale atunci când acestea au încercat continuarea controlului fiscal la sediul său, precum şi comunicarea procesului-verbal de control.
Faţă de acest refuz, organele fiscale au trimis prin poştă, tot la sediul lichidatorului, procesul-verbal de control.
O dată cu primirea acestor documente, lichidatorul a început să facă demersurile necesare pentru a refuza mandatul încredinţat, lucru ce a fost comunicat verbal reprezentanţilor autorităţii fiscale.
2. În mod greşit curtea de apel a considerat că "faptul că SC "R." SPRL a formulat cererea de înlocuire din calitatea de lichidator judiciar nu are nicio relevanţă (...); faptul că lichidatorul primise sau nu numirea este unul exterior raportului juridic din speţă."
Până la comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei şi de numire a sa, lichidatorul nu reprezintă societatea şi nu poate să întreprindă nicio măsură în legătură cu aceasta.
Tribunalul Bucureşti nu a procedat la comunicarea încheierii de numire ca lichidator către SC "R." SPRL, lipsind de efectivitate dreptul acestuia de a refuza numirea în termen de 5 zile de la comunicarea actului de numire.
De la data depunerii cererii de înlocuire, lichidatorul a considerat că nu mai reprezintă debitorul SC "S.D." SRL şi nu a mai luat legătura cu reprezentanţii societăţii pentru a le comunica documentele.
3. În mod greşit judecătorul fondului a reţinut că "refuzul SC "R." SPRL de a semna pentru comunicarea actului administrativ fiscal din 27 octombrie 2010 nu are nicio relevanţă, de vreme ce acesta a fost comunicat lichidatorului prin poştă."
Lichidatorul a refuzat primirea actului, deoarece nu ştia că a fost desemnat în această calitate şi a precizat că nici nu intenţionează să exercite o astfel de însărcinare.
În această situaţie, organul fiscal trebuia să comunice actele aflate în discuţie la sediul ales al SC "S.D." SRL, după cum a procedat şi în alte situaţii.
Ca atare, recurenta a concluzionat că cel de-al doilea set de acte administrative de control nu a fost comunicat în mod legal la sediul lichidatorului judiciar.
3. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
În recursul său, pârâta a solicitat, în principal, modificarea hotărârii judecătoreşti, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere ce vizează anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii ca rămas fără obiect a capătului de cerere anterior individualizat.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este emitenta deciziei din 24 februarie 2011, iar faptul că Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti se află în subordinea sa nu prezintă nicio relevanţă juridică, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
În altă ordine de idei, recurenta a susţinut că cererea de anulare a deciziei din 24 februarie 2011 a rămas fără obiect, în condiţiile în care au fost emise decizia de impunere din 9 decembrie 2010 şi RIF nr. x din aceeaşi dată.
4. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti
În recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii capătului de cerere ce vizează anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti.
În motivare, recurenta a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poştă, iar lichidatorul judiciar a luat cunoştinţă de acesta la data de 29 octombrie 2010. Contestaţia administrativă formulată împotriva acestui act nu s-a depus în cadrul termenului legal de 30 de zile de la comunicare.
5. Procedura derulată în recurs
Instanţa a luat act de faptul că noul lichidator al SC "S.D." SRL este B.I.I., care a arătat că îşi însuşeşte memoriul de recurs depus de reprezentanţii convenţionali ai societăţii.
Recurenta-reclamantă a depus la dosar copia dovezii de comunicare a procesului-verbal din 27 octombrie 2010, precum şi factura emisă la data de 30 noiembrie 2010 cu nr. x, probe admisibile în recurs, în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta ANAF sunt fondate, iar recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Referitor la recursul formulat de reclamanta SC "S.D." SRL.
Prin decizia din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia depusă de recurenta-reclamantă împotriva deciziei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010 pentru suma totală de 46.300.474 lei, precum şi a procesului-verbal din 9 decembrie 2010.
Emitentul actului administrativ a reţinut, în esenţă, faptul că autorul contestaţiei nu a respectat termenul legal de depunere a acesteia, respectiv cel de 30 de zile de la comunicare.
Astfel, decizia privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010, raportul de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2010 şi anexele aferente au fost comunicate lichidatorului SC R. SPRL cu adresa din 10 decembrie 2010, care a fost primită la sediul acestuia din Bucureşti, sub semnătură, la data de 14 decembrie 2010, conform confirmării de primire existente în copie la dosarul cauzei (CAB).
Autoritatea fiscală competentă să soluţioneze recursul administrativ a apreciat că lichidatorul SC R. SPRL al societăţii recurente avea dreptul să depună contestaţia la organul care a emis decizia privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010, respectiv la Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1, până la data de 14 ianuarie 2011, inclusiv.
Contestaţia semnată şi ştampilată de avocatul A.A. din cadrul SCA P.A. şi însuşită de lichidatorul Cabinetul individual de insolvenţă B.I.R.R. a fost înregistrată la data de 18 aprilie 2011, sub nr. x, aşa cum reiese din amprenta ştampilei Serviciului Registratură generală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aplicată pe contestaţia aflată în original la dosarul cauzei.
Prima instanţă a confirmat soluţia dispusă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, reţinând faptul că cele două acte fiscale au fost comunicate reclamantei, societate în insolvenţă, la data de 10 decembrie 2010, fiind primite de SC "R." SPRL - lichidator judiciar - la data de 14 decembrie 2010.
Această concluzie nu este corectă şi nu va fi împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Reevaluând întregul ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în etapa recursului şi răspunzând, în acelaşi timp, la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Problema aflată în divergenţă este aceea dacă comunicarea deciziei privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2010 şi a anexelor aferente către lichidatorul SC R. SPRL respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia:
"2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate."
De asemenea, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, "În cadrul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege (...) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat."
Din interpretarea celor două norme anterior citate, rezultă faptul că scopul pentru care legiuitorul a instituit această procedură de comunicare a actelor administrative fiscale a fost asigurarea efectivităţii dreptului de informare a contribuabilului şi a dreptului la apărare.
Prin încheierea din data 9 iulie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 26153/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială a desemnat drept lichidator judiciar al SC "S.D." SRL - aflată sub incidenţa Legii nr. 85/2006 - pe SC R. SPRL, fără însă a proceda la comunicarea încheierii către lichidator.
Într-adevăr, actele administrative fiscale aflate în discuţie au fost comunicate lichidatorului SC R. SPRL, cu adresa din 10 decembrie 2010, care a fost primită la sediul acestuia, sub semnătură, la data de 14 decembrie 2010.
Lichidatorul a solicitat înlocuirea prin cererea înregistrată la registratura instanţei în data de 3 decembrie 2010. Această cerere a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin încheierea de şedinţă din data de 4 martie 2011, prin care s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar SC R. SPRL cu Cabinetul individual de insolvenţă B.I.R.R.
Înalta Curte apreciază că este nelegală comunicarea actelor administrative fiscale aflate în discuţie către lichidatorul SC R. SPRL pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.
Până la momentul comunicării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei şi de numire a sa, lichidatorul nu reprezintă societatea şi nu poate să întreprindă nicio măsură în legătură cu aceasta.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, nu a procedat la comunicarea încheierii de numire ca lichidator către SC "R." SPRL, lipsind de efectivitate dreptul acestuia de a refuza numirea, "în termen de 5 zile de la comunicarea sentinţei de numire", după cum impun prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Faptul că organele de inspecţie fiscală, cu ocazia controlului fiscal, au informat SC "R." SPRL că a fost numit lichidator al SC "S.D." SRL nu echivalează cu o comunicare a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii insolvenţei şi de numire ca lichidator, în sensul legii insolvenţei.
În condiţiile în care lichidatorul a primit un mandat pe care nu îl cunoştea şi pe care nici nu l-a acceptat, comunicarea actelor administrative către acesta nu poate avea nicio relevanţă juridică.
Pe problema analizată, instanţa de control judiciar apreciază că se impun a fi nominalizate prevederile art. 12 C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, care statuează că "relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii."
În aplicarea principiului bunei-credinţe, organul fiscal trebuia să comunice actele administrative fiscale deduse controlului de legalitate la sediul ales al societăţii, după cum a procedat şi în alte situaţii şi după cum permit dispoziţiile art. 44 alin. (4) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 93 C. proc. civ.
Relevante pe chestiunea aflată în discuţie sunt şi considerentele expuse de instanţa constituţională în Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011: "Interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată în modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa."
Ca atare, în speţa de faţă, instanţa apreciază că modul în care s-a realizat comunicarea actelor administrative fiscale nu poate fi opozabil societăţii recurente, întrucât încalcă dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 31 şi art. 44 C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că recursul administrativ formulat de societatea recurentă, prin reprezentanţii aleşi, a respectat termenul reglementat de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, în raport de considerentele anterior arătate, decizia din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia recurentei-reclamante, este nelegală.
2. Referitor la recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti
În cadrul memoriului de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea a susţinut că soluţia pronunţată de prima instanţă în privinţa cererii de anulare a deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti este nelegală.
În motivare, recurenta a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 44 alin. (2) pct. c) C. proc. fisc., procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poştă, iar lichidatorul judiciar a luat cunoştinţă de acesta la data de 29 octombrie 2010. Contestaţia administrativă formulată împotriva acestui act nu s-a depus în cadrul termenului legal de 30 de zile de la comunicare.
Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, în condiţiile în care, din actele dosarului, rezultă în mod indubitabil faptul că procesul-verbal din 27 octombrie 2010 a fost comunicat prin poştă la data de 1 noiembrie 2010, iar contestaţia administrativă a fost depusă la data de 30 noiembrie 2010.
3. Referitor la recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Înalta Curte apreciază că recurenta nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei din 24 februarie 2011, deoarece nu este emitenta acestui act administrativ.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta SC "S.D." SRL şi de pârâta ANAF, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va anula decizia din 24 mai 2011 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi o va obliga pe aceasta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva deciziei privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 9 decembrie 2010 şi a anexelor aferente. Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF pe capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti şi va respinge acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu această pârâtă. Totodată, instanţa de control judiciar va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC "S.D." SRL, prin lichidator judiciar B.I.I. şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 1154 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată.
Anulează Decizia nr. 205 din 24 mai 2011 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi o obligă pe aceasta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă, împotriva deciziei privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 decembrie 2010, a R.I.F. din 9 decembrie 2010 şi a anexelor aferente, contestaţie înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din 10 mai 2011.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei din 24 februarie 2011 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti şi, în consecinţă:
Respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1154 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2971/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4758/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
