ICCJ. Decizia nr. 359/2014. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 359/2014
Dosar nr. 1823/2/2012
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1823/2/2012, reclamanta SC O.T. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., contestaţie împotriva Deciziei C.N.A. nr. 87 din 16 februarie 2012, prin care a solicitat anularea acestei decizii ca netemeinică şi nelegală, iar pe cale de consecinţă, anularea sancţiunii amenzii în valoare de 200.000 lei dispusă în sarcina O.T.V., precum şi obligaţia difuzării aplicării acestei sancţiuni prevăzute la art. 93 alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual; în subsidiar a solicitat reducerea amenzii aplicate la minimul special de 5.000 lei, prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare s-a arătat că nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la imagine, demnitate şi viaţă privată a fostului Prim Ministru E.B. si nici nu se poate dispune sancţionarea pentru o asemenea pretinsa încălcare întrucât imaginile în speţă au fost difuzate intr-un moment în care primiseră o foarte mare notorietate, fiind deja distribuite prin intermediul posturilor de televiziune si a internetului, fiind preluate de pe un alt post de televiziune.
S-a mai arătat că, în aplicarea prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie garantată libertatea de exprimare, art. 10 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului acoperind nu numai "informaţiile" şi "ideile" primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Codul Audiovizualului, potrivit cărora "Dreptul la propria imagine nu trebuie sa împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat".
S-a arătat în acţiune că fostul Prim-ministru a apărut intr-o ipostază ce prejudiciază în primul rând imaginea Statului Roman, astfel că este firesc ca presa să înştiinţeze publicul cu privire la aceste aspecte.
Cu privire la eventualele afirmaţii efectuate de realizatorul emisiunii, s-a arătat că acestea constituie judecaţi de valoare emise în exercitarea dreptului sau la libera exprimare.
Referitor la sancţiunea aplicată, s-a considerat că aceasta trebuie sa fie proporţionala cu gravitatea încălcării, astfel că, în subsidiar, s-a solicitat diminuarea cuantumului amenzii, ce a fost stabilita în speţă, în mod nejustificat, la maximul legal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
La data de 19 aprilie 2012, prin serviciul registratură, pârâtul C.N.A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2896 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că prin Decizia nr. 87 din data de 16 februarie 2012, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei SC O.T. SRL sancţiunea amenzii în cuantum de 200.000 lei, reţinându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale dispoziţiilor art. 30, 32 alin. (1) şi 2, art. 33 alin. (1) şi 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, întrucât pe parcursul ediţiei din data de 13 februarie 2012 a emisiunii „D.D.D.”, în intervalul orar 01.29 - 01.56, postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având ca sursă A. 1, imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea, onoarea, reputaţia şi dreptul la imagine.
S-a mai reţinut că moderatorul D.D. şi invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice şi ofensatoare cu privire la aspectul fizic al fostului premier E.B.
Reţinând prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 30, art. 32 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului, a reţinut instanţa de fond că împrejurarea că respectivele imagini au mai fost prezentate anterior şi de alte posturi de televiziune, putând şi accesate şi pe internet nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, ci este de natură a atrage şi în sarcina acelor posturi/ site-uri aplicarea de sancţiuni asemănătoare, răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe fiind individuală.
S-a reţinut şi că în cadrul emisiunii difuzate de reclamantă au fost făcute o serie de comentarii defăimătoare la adresa domnului B., ce vizau în mod deosebit aspectul fizic al acestuia, de către realizatorul emisiunii şi invitaţii acestuia.
În ceea ce priveşte garantarea libertăţii de exprimare invocată de reclamantă, instanţa a observat că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, iar intervenţia autorităţii statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a acestuia, justificată de interesul public constând în protecţia moralei publice şi a drepturilor altor persoane, respectând exigenţele Convenţiei.
Totodată, s-a avut în vedere şi că, în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenţie nu este absolut, exerciţiul libertăţii de exprimare comportând, potrivit parag. 2 al art. 10 din Convenţie, "îndatoriri şi responsabilităţi" care capătă o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputaţiei persoanelor, garantată şi ea de Convenţie, şi de a pune în pericol drepturile altora (cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Dalban împotriva României).
S-a arătat în considerentele sentinţei atacat că, deşi imaginile prezentate vizau o persoană a vieţii politice, trebuie ţinut cont că inclusiv persoanele care deţin funcţii publice au dreptul ca viaţa particulară să fie apărată, cu excepţia situaţiilor în care viaţa particulară ar avea efect asupra vieţii publice, însă comentariile făcute de realizatorul emisiunii şi invitatul acestuia vizau strict aspectul fizic al respectivului politician, care sub nicio formă nu puteau avea vreo înrâurire asupra activităţii sale publice, iar pe cale de consecinţă nu reprezentau informaţii de interes public.
A mai avut în vedere Curtea de apel, că aspectele din viaţa privată a politicianului prezentat, respectiv împrejurarea că acesta a mers la o sală de fitness, iar în cadrul vestiarului s-a dezbrăcat în scopul evident de a se spăla şi a-şi schimba hainele, nu reprezintă elemente care să influenţeze electoratul, ci fiind o atitudine firească, iar acesta nu a avut cunoştinţă de faptul că o persoană îl va fotografia pe ascuns, cu atât mai mult cu cât aceste fotografii au fost făcute în vestiarul unei săli de fitness, spaţiu în care toţi cei care frecventează respectiva sală efectuează acelaşi tip de activităţi.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că afirmaţiile realizatorului emisiunii ar constitui judecăţi de valoare emise în exercitarea dreptului său la liberă exprimare, s-a arătat că judecăţile de valoare trebuie să vizeze informaţii ce pot fi încadrate în limitele protejate de art. 10 din C.E.D.O.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina reclamantei, judecătorul de fond a constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta constituind contravenţie potrivit art. 90 alin. (1) lit. h) şi fiind sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, în concret neputându-se dispune diminuarea amenzii la minimul de 5.000 lei.
În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunii aplicate şi modalitatea de individualizare, Curtea a reţinut că, făcând aplicarea art. 90 alin. (2) din actul normativ indicat, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei amenda în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv suma de 200.000 lei, având în vedere că aceasta a repetat abaterea după ce, în prealabil a fost somată de 6 ori şi amendată de 4 ori, fiind incidente dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta - reclamantă SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă următoarele:
- Sentinţa civila nr. 2896 din 03 mai 2012, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1823/2/2012, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale în vigoare, instanţa de judecată apreciind în mod injust că, decizia de sancţionare este legală.
Conform legii speciale, art. 34 alin. (1) şi (3) din Codul Audiovizualului, dreptul la imagine constă în protejarea aspectului fizic, respectiv a vocii persoanelor, prin nedifuzarea acestora fără acordul prealabil al persoanelor în cauză.
În speţă nu se poate vorbi despre încălcarea unui asemenea drept, întrucât SC O.T. SRL nu a difuzat în cadrul emisiunilor indicate prin Decizia C.N.A. imagini sau voci ale niciunei persoane fără acceptul acesteia.
În aceste condiţii, contrar celor reţinute în Decizia C.N.A., nu se poate reţine în niciun fel încălcarea de către subscrisa a art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului şi nici nu se poate dispune sancţionarea subscrisei pentru o asemenea încălcare.
Normele juridice considerate de C.N.A. ca fiind încălcate de SC O.T. SRL sunt: art. 3 alin. (1) si (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare precum şi a dispoziţiilor art. 30, 32 alin. (2), art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
În speţă nu se poate vorbi despre încălcarea unor asemenea drepturi şi nici nu se poate dispune sancţionarea subscrisei pentru o asemenea pretinsă încălcare, astfel cum greşit a reţinut instanţa de recurs, întrucât imaginile respective au fost difuzate într-un moment în care primiseră o foarte mare notorietate, fiind deja distribuite prin intermediul posturilor de televiziune şi a internetului de altfel imaginile difuzate au fost preluate de pe un alt post de televiziune, ele fiind deja notorii.
- În aplicarea prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie ţinut cont de garantarea libertăţii de exprimare. Astfel, libertatea de exprimare garantată de art. 10 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratic şi una dintre cerinţele prioritare ale progresului societăţii, aceasta libertate garantată de Convenţie acoperind nu numai "informaţiile" şi "ideile" primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.
În plus, în sensul Codul Audiovizualului, "Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat" (art. 32 alin. (3) din Codul Audiovizualului).
În spiritul legii, protecţia persoanelor se impune a fi exercitată diferenţiat, după cum persoana în cauză este sau nu deţinătoarea unei funcţii publice sau exercita sau nu activităţi de interes public, în speţa, opiniile şi dezbaterile vizau imagini filmate într-un spaţiu public, având ca personaj central o personalitate publica, ce ocupa o funcţie publică.
În cazul unei persoane ce ocupa o funcţie publică, libertatea de exprimare a aprecierilor şi a opiniilor de către cetăţeni sau jurnalişti, permite extinderea limitelor şi asupra aspectelor tangenţiale vieţii personale ale acestora, atâta timp cât, astfel de informaţii prezintă relevanţă cu privire la demnitatea exercitaţii funcţiei şi la modalitatea de îndeplinire a activităţii profesionale, sau cu privire la posibila ingerinţa a intereselor private ale demnitarului, în deciziile luate în exercitarea mandatului său.
Fiind o persoană publică atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, în virtutea funcţiei pe care o deţine, este de datoria sa de a manifesta un maximum de diligenta în ceea ce priveşte apariţiile publice.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a arătat ca este de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a răspândi astfel de informaţii si idei, îi corespunde dreptul publicului de a le primi (Hotărârea Sunday Times c. Marea Briante, 26 aprilie 197), 6538/74). Aşadar, obligaţia jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informaţiilor, urmând ca interpretarea acestora sa fie atributul prioritar al celui care primeşte informaţia, urmând ca acesta să-şi exprime propria opinie ori de către ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.
- Consideră recurenta că eventualele afirmaţii efectuate de realizatorul emisiunii, constituie judecaţi de valoare emise în exercitarea dreptului sau la libera exprimare iar critica este izvorul libertăţii, este punctul de pornire a alegerii, a formării opiniei.
Se arată că prevederile constituţionale şi cele cuprinse în actele internaţionale indicate, nu fac diferenţa între expunerea de date sau ştiri ori interpretarea acestora. Libertatea de exprimare are ca scop principal asigurarea posibilităţii formarii opiniei altor persoane prin expunerea tuturor informaţiilor necesare în acest sens.
- În speţa pendinte, adusă în fata instanţei de judecata suntem în situaţia în care au fost difuzate imagini ce reprezintă un important pion în viaţa politica, imagini ce sunt de interes public, atâta timp cât postarea acestora pe internet şi posibilitatea oricărei persoane de a le accesa, aduc o grava atingere imaginii statului. Astfel cum deja s-a indicat, neglijenta persoanei ce ocupa o importantă funcţie politica, de a-şi conserva cu un maxim de diligenta imaginea si de a-si gestiona cu aceeaşi diligenta apariţiile publice, nu se poate transforma intr-o cenzurare a presei de a informa opinia publica cu privire la acest incident. Menţinerea unei atare sancţiuni ar echivala unei ingerinţa a statului în drepturile si libertăţile constituţionale.
În subsidiar, în situaţia în care se consideră că în speţă se retine săvârşirea faptei contravenţionale, recurenta solicit diminuarea cuantumului amenzii, ce a fost stabilită în speţă, în mod nejustificat, la maximul legal.
În drept se întemeiază recursul pe prevederile art. 304 alin. (9) şi art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 504/2002, Legea nr. 554/2004
Apărările intimatului
Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând raportul de monitorizare şi vizionând înregistrarea ediţiei din 13-14 februarie 2012 a emisiunii „D.D.D.", membrii Consiliului au constatat ca recurenta-reclamantă a încălcat grav prevederile din legislaţia audiovizuală referitoare la protecţia drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la demnitate, onoare, reputaţie, viaţă privată şi la imagine.
Membrii Consiliului au considerat că ediţia din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D." a fost de natură să prejudicieze dreptul la viaţă privată, imaginea şi reputaţia fostului premier E.B.
Prin difuzarea în mod continuu, timp de 27 de minute, a imaginilor cu fostul premier E.B., surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, precum şi prin conţinutul defăimător al comentariilor ce au însoţit respectivele imagini, recurenta - reclamantă a încălcat grav prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului care protejează drepturi fundamentale ale omului, respectiv, demnitatea, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la imagine a persoanei.
Aceste drepturi sunt ocrotite prin legislaţia secundară emisă în aplicarea Legii audiovizualului; în speţă, avem în vedere Codul audiovizualului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 30 din acest Cod, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
Normele invocate sunt în concordanţă cu cele consacrate în Constituţia României, care prevăd la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
De asemenea, membrii Consiliului au constatat că recurenta-reclamantă nu a ţinut cont de un aspect esenţial, şi anume că materialul prezentat nu era unul care să servească interesului public, ci unul care privea exclusiv viaţa privată a d-lui E.B.
Legislaţia audiovizuală protejează dreptul la viaţă privată a persoanei, norme armonizate cu cele consacrate la art. 26 alin. (1) din Constituţia României.
Recurenta-reclamantă nu a respectat aceste dispoziţii şi, implicit, nici pe cele prevăzute la alin. (2) al art. 8 din Convenţia Europeană, care protejează viaţa privată a persoanei.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, care prevăd că răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, respectiv radiodifuzorului.
La stabilirea responsabilităţii recurentei-reclamante în raport de faptele consemnate în raportul de monitorizare, Consiliul a avut în vedere atât modul în care aceasta a prezentat pe postul O.T.V. imaginile nud în care dl. E.B. fusese filmat la o sală de sport (imagini care nu prezentau un interes public justificat), cât şi comentariile defăimătoare la adresa d-lui B. (ce priveau aspectul fizic al acestuia) făcute de cei prezenţi în studioul emisiunii "D.D.D."
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele încălcate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Postul de televiziune O.T.V. a difuzat în data de 13 februarie 2012, începând cu ora 19.59, o ediţie a emisiunii "D.D.D.", moderată de dl. D.D. Emisiunea i-a avut ca invitaţi pe d-nii F.C., realizator T.V. şi S.O.B., reporter de investigaţii.
Subiectul dezbătut în cadrul emisiunii l-au constituit ajutoarele acordate de postul O.T.V. sinistraţilor din zonele înzăpezite, timp în care moderatorul a citit câteva mesaje primite de la telespectatori.
În intervalul orar 01.29 - 01.56, postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având ca sursă A. 1, imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea, onoarea, reputaţia şi dreptul la imagine.
În timp ce pe ecran splitat a fost expusă în mod continuu, timp de 27 de minute înregistrarea respectivă, moderatorul D.D. şi invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice şi ofensatoare cu privire la aspectul fizic al fostului premier E.B.
Membrii Consiliului au considerat că ediţia din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D." a fost de natură să prejudicieze în mod grav dreptul la viaţă privată, imaginea şi reputaţia fostului premier E.B.
Prin Decizia nr. 87 din 16 februarie 2012, reclamanta a fost sancţionată de C.N.A. cu amendă de 200.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale dispoziţiilor art. 30, 32 alin. (1) şi (2), 33 alin. (1) şi 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare.
Legea audiovizualului nr. 504/2002
- art. 3 alin. (1): Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale, ale omului.
Codul audiovizualului
- art. 30: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
- art. 32 alin. (1): Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor.
- alin. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată.
- art. 33 alin. (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului si a corespondenţei.
- În ceea ce priveşte motivul de recurs privind reţinerea greşită de către instanţa de fond a încălcării dreptului la imagine, demnitate şi viaţă privată ale d-lui E.B.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, faptul că imaginile prezentate mai erau prezentate şi de un alt post de televiziune, că nu recurenta - reclamantă era sursa materialului audiovizual, nu este de natură să diminueze, să anuleze răspunderea radiodifuzorului pentru conţinutul serviciilor difuzate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.
- Se reţine că în mod greşit recurenta - reclamantă analizează situaţia de fapt prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Codul audiovizualului. Din Decizia C.N.A. din 16 februarie 2012, contestată în prezenta cauză, nu rezultă că intimatul C.N.A. a luat în considerare şi a analizat faptele imputate prin incidenţa art. 34 alin. (3) ci art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (filele 30 - 35 dosar fond).
- În ceea ce priveşte interesul public justificat de recurenta - reclamantă prin imaginile prezentate, se constată că imaginile nud cu E.B. şi de asemenea comentariile defăimătoare privind aptitudinile fizice ale acestuia nu au nimic de-a face cu interesul public, schimbul de idei nu reprezintă opinii indispensabile pentru o societate democratică.
Chiar dacă persoana arătată în imagini este o persoană publică, activitatea politică a acestuia nu se suprapune cu viaţa sa privată, trebuie păstrat un echilibru rezonabil între libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 din C.E.D.O. şi prevederile art. 8 din această Convenţie, referitoare la protecţia dreptului la viaţă privată.
Libertatea de exprimare nu are un caracter absolut, exercitarea acesteia comportă anumite limitări, îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege (alin. (2)).
Curtea Europeană de la Strasbourg a admis că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă bază de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează, însă garanţia pe care art. 10 din Convenţie o conferă ziariştilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună ştiinţă, în respectul deontologiei profesionale.
Arată însă Curtea Europeană de la Strasbourg (cauza Lingeus contra Austriei) că presa nu trebuie să depăşească limitele prevăzute în mod special pentru protejarea reputaţiei altuia, ei îi incumbă obligaţia de a comunica informaţii şi idei asupra problemelor dezbătute în arena politică şi cele care privesc alte sectoare de interes public.
- Cât priveşte susţinerea că în speţă este vorba despre imaginea unei persoane ce ocupa o importantă funcţie în sistemul de conducere a unui stat şi cenzurarea dreptului presei de a informa opinia publică cu privire la o situaţie ce poate interesa publicul.
Se constată că imaginile care îl surprindeau de dl. E.B. surprins dezbrăcat în vestiarul unei săli de fitness, postate în mod deliberat un interval îndelungat de timp şi comentariile rău - voitoare la adresa fizicului acestuia nu se înscriu în limitele prevăzute de la art. 10 alin. (2) din C.E.D.O. deoarece aşa cum a arătat în mod constant C.E.D.O. „corpul unei persoane reprezintă aspectul cel mai intim al vieţii private”, imaginile prezentate nu aduc nicio contribuţie pozitivă la dezvoltarea politică a societăţii, iar comentariile nu asigură o dezbatere publică asupra unor subiecte de interes general, imaginile difuzate depăşesc limitele libertăţii de exprimare nefiind făcute în scopul menţinerii siguranţei publice, - ţinând cont şi de faptul că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut (art. 32 alin. (2) din Codul audiovizualului).
- În fine, în ceea ce priveşte susţinerea recurentei că afirmaţiile făcute de realizatorul emisiunii au constituit judecăţi de valoare emise în exercitarea dreptului său la libera exprimare.
Înalta Curte reţine că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Curtea Europeană a arătat că o asemenea judecată de valoare, o declaraţie a unui ziarist, făcute fără o bază factuală apare ca excesivă şi se situează în afara protecţiei conferite de art. 10 privind libera exprimare, această „judecată de valoare” nu este justificată prin scopul urmărit de art. 10 şi anume protejarea reputaţiei altei persoane.
Desigur, jurisdicţia europeană a decis că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic care acţionează în calitatea sa de personaj politic, decât în privinţa unui particular. Omul politic se expune, în mod inevitabil şi conştient, unui control atent al faptelor şi gesturilor sale, control ce este exercitat atât de ziarişti cât şi de masa cetăţenilor. El trebuie să dea dovadă de o mare toleranţă mai ales când face declaraţii publice care se pretează la critică (nu este cazul în speţă). Însă, omul politic are dreptul la protejarea reputaţiei şi demnităţii sale, în cadrul vieţii private şi în afara acestui cadru (Cauza Oberschlick c/Austriei).
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi că nu există motive de casare sau modificare, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl împotriva sentinţei nr. 2896 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 378/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
