ICCJ. Decizia nr. 3704/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3704/2014

Dosar nr. 1928/108/2013

Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 ianuarie 2013, reclamantul M.C.A.P. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, prin emiterea unor autorizaţii de înmatriculare provizorie din 30 în 30 de zile, a autoturismului marca M.B., cu numărul de identificare xxx, până la soluţionarea definitivă a litigiului care face obiectul Dosarului nr. 7925/108/2012.

Prin Sentinţa nr. 934 din 21 februarie 2013, Tribunalul Arad a respins ca nefondată cererea reclamantului M.C.A.P. de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru obligarea pârâtei Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad la înmatricularea provizorie a autovehiculului reclamantului marca M.B., cu numărul de identificare xxx, prin emiterea unor autorizaţii provizorii din 30 în 30 de zile, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ nr. 7925/108/2012.

Împotriva Sentinţei nr. 934 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, reclamantul M.C.A.P. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 1928/108/2013.

Prin Încheierea din data de 6 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea recursului, văzând lipsa nejustificată a părţilor la termenul de judecată din data de 6 iunie 2013 precum şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs M.C.A.P., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Recursul este lipsit de interes.

Prin Încheierea din data de 6 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamantul M.C.A.P. împotriva Sentinţei nr. 934 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, văzând lipsa nejustificată a părţilor la termenul de judecată din data de 6 iunie 2013 precum şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei.

Prin cererea formulată la data de 26 iunie 2013 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul M.C.A.P. a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 8439 din 12 septembrie 2013, a respins recursul declarat de reclamantul M.C.A.P. împotriva Sentinţei nr. 934 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1928/108/2013 în contradictoriu cu intimata Instituţia Prefectului Jud. Arad.

În aceste condiţii, având în vedere că lipsirea de interes a prezentului recurs a survenit ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 8439 din 12 septembrie 2013 de Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte urmează a-l respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.C.A.P. împotriva Încheierii din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3704/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs