ICCJ. Decizia nr. 3584/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3584/2014
Dosar nr. 9676/2/2011
Şedinţa de la 2 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP şi C.D., a solicitat următoarele:
- Obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese conform art. 1530 C. civ. şi art. 5803 alin. (2) C. proc. civ., în valoare de 122.735 euro, valoare ce se va reactualiza corespunzător până la data emiterii titlului de plată.
- Să se constate refuzul repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP de a se conforma titlului executoriu acordat în baza Legii nr. 10/2001, anume Sentinţa civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a C.A. Bucureşti, secţia a VIII-a în Dosar nr. 1057/2/2009, având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea în regim de urgenta a evaluării cu trimiterea dosarului la evaluator.
- Să se constata încălcarea Protocolului 1 art. 1
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 160 din 6 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins atât cererea formulată de reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cât şi cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Prin Sentinţa civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, s-a admis în parte acţiunea reclamantei P.E.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispunând obligarea acestei pârâte la efectuarea în regim de urgenţă a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator, precum şi la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi respinsă în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1928 din 16 aprilie 2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursului formulat de către Comisia Centrală.
Având în vedere că acţiunea iniţială a reclamantei în contradictoriu cu pârâta ANRP a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, s-a constatat că reclamanta nu a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată nici în prezenta cauză.
Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a constatat că acesta a executat obligaţia impusă de instanţă, în sensul că a înaintat dosarul reclamantei evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit şi raportul de evaluare.
S-a reţinut că fapta ilicită a pârâtei nu a fost de natură a produce reclamantei prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reţinută în cuprinsul raportului de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se reclamă nu a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei la plata acestei sume, mai ales că dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare din 1 iulie 2010, dispun ca pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu s-ar putea reţine vreo culpă a autorităţii.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva Sentinţei civile nr. 1610 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta P.E.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond, susţinând în esenţă că după pronunţarea hotărârii, judecătorul a revenit asupra părerii sale, dispozitivul sentinţei motivate fiind modificat în ceea ce priveşte respingerea acţiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu Statul Român prin C.C.S.D., în loc de respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, recurenta a susţinut că sentinţa este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii şi este sancţionată cu desfiinţarea acesteia.
A mai arătat recurenta că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa a aplicat greşit în cauză dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010, obligaţia de executare născându-se faţă de C.C.S.D. încă din data de 24 iunie 2009 când sentinţa a rămas definitivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea în regim de urgenţă a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator, precum şi la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată şi a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă". Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat, conform Deciziei nr. 1928 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta solicita obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese şi constatarea refuzului repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP de a se conforma titlului executoriu acordat în baza Legii nr. 10/2001, anume Sentinţa civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.
Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la situaţia potrivit căreia judecătorul fondului, după pronunţarea hotărârii, ar fi revenit asupra părerii sale şi ar fi modificat dispozitivul sentinţei, nefiind aduse niciun fel de probe în sensul celor susţinute.
Criticile recurentei privind motivarea pretins necorespunzătoare a hotărârii atacate este, de asemenea, nefondată.
Sentinţa conţine toate elementele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate şi toate menţiunile prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este atributul exclusiv al magistratului, iar împrejurarea că în considerentele acesteia nu sunt cuprinse toate alegaţiile justiţiabililor iar argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de aceştia nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată, cum greşit susţine recurentul.
Astfel potrivit art. 24 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004 "În cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind fapta culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că pârâta a fost obligată să trimită dosarul la evaluator, nu să emită titlul de despăgubire, obligaţia impusă de instanţă fiind executată, în sensul că a fost înaintat dosarul reclamantei evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit şi raportul de evaluare.
În mod corect instanţa de fond a constatat că îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei stabilite de către instanţă în sarcina pârâtei, nu a fost de natură a produce reclamantei prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reţinută în cuprinsul raportului de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se reclamă nu a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei la plata acestei sume, ci asupra trimiterii dosarului către un evaluator.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că nu sunt motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.E.I. împotriva Sentinţei civile nr. 1610 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3704/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3585/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
