ICCJ. Decizia nr. 4123/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4123/2014
Dosar nr. 533/2/2013
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 ianuarie 2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul I.I., domiciliat în localitatea Eforie Nord, oraşul Eforie, jud. Constanţa.
În motivare, reclamantul a arătat că prin cererea din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat verificarea domnului I.I., în calitate de deţinător al titlului de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989. Ţinând cont de prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, reclamantul a apreciat că cererea formulată este legală.
Au fost invocate susţinerile Notei de Constatare din 28 septembrie 2012 potrivit căreia pârâtul a fost recrutat iniţial la data de 04 septembrie 1971 de către organele de contrainformaţii ale U.M. X Constanţa sub numele conspirativ <D.G.>, pentru încadrarea informativă a unei persoane suspecte de evaziune, dată la care a completat şi semnat angajament tipizat.
S-a reţinut că în perioada satisfacerii stagiului militar, respectiv 1973-1975, a fost preluat în legătura organelor de contrainformaţii ale U.M. X Mangalia, fiind folosit pentru încadrarea militarilor din unitatea respectivă. După trecerea în rezervă şi încadrarea sa pe remorcherul <C. 6>, pârâtul a fost preluat în legătura U.S. Constanţa pentru a furniza informaţii despre persoane din portul Constanţa şi din Eforie Sud, care se află în atenţia organelor de securitate.
Reclamantul a susţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, materialele furnizate pe parcursul colaborării cu organele de securitate, referindu-se la intenţia unor cetăţeni români de a părăsi ţara, la corespondenţa unui militar cu o serie de turişti străini, la intenţiile unei persoane de a se stabili in R.F.G.
Reclamantul a arătat că şi ce-a de-a doua condiţie este îndeplinită, deoarece nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 3 lit. z), art. 2 lit. b), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 293/2008, coroborate cu art. 31 alin. (2) şi art. 35 alin. (5) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S, adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 20 martie 2013 (filele 11-12), pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 1475 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul I.I. S-a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de apel a reţinut că în cauză s-a făcut dovada faptului că pârâtul I.I. a furnizat fostei Securităţi informaţii cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din înscrisurile aflate la dosar, Curtea a reţinut că pârâtul a fost recrutat iniţial la data de 04 septembrie 1971 de către organele de contrainformaţii ale U.M. X Constanţa sub numele conspirativ <D.G.>, pentru încadrarea informativă a unei persoane suspecte de evaziune, la aceeaşi dată completând şi semnând angajament tipizat. S-a reţinut că în perioada satisfacerii stagiului militar, respectiv 1973-1975, pârâtul a fost preluat în legătura organelor de contrainformaţii ale U.M. X Mangalia, fiind folosit pentru încadrarea militarilor din unitatea respectivă, iar după trecerea în rezervă şi încadrarea sa pe remorcherul <C. 6>, pârâtul a fost preluat în legătura U.S. Constanţa pentru a furniza informaţii despre persoane din portul Constanţa şi din Eforie Sud, care se află în atenţia organelor de securitate.
În raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, s-a constatat că din analiza înscrisurilor aflate la dosar a reieşit întrunirea primei cerinţe legale, respectiv furnizarea de către pârât organelor de securitate a unor informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Curtea a apreciat că, din perspectiva raţiunii şi finalităţii legii, trebuie avut în vedere ceea ce autorităţile regimului comunist considerau ca fiind activităţi şi/sau atitudini potrivnice regimului, întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanşa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delaţiuni.
A fost reţinută in acest sens nota din 26 noiembrie 1971, în care sursa <D.G.> relatează securităţii că numitul M.M., fost condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei, nu a renunţat la intenţia de a părăsi ţara, afirmând că „dacă ar avea şi el motor şi barcă, ar pleca cu prima ocazie la Istanbul pe mare", Curtea reținând că intenţia unei persoane de a-şi stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviţi ca nişte trădători de patrie.
S-a reţinut că o altă categorie de informaţii, datând din perioada satisfacerii stagiului militar, s-au referit la faptul că soldatul M. poartă corespondenţă cu o serie de turişti străini pe care i-a cunoscut anterior, astfel cum a rezultat din nota din 17 mai 1974, ceea ce a generat măsura interceptării corespondenţei mamei, precum şi încadrarea respectivului cu o a doua sursă.
Au fost reţinute şi informaţiile furnizate la datele de 03 iulie 19743, 11 iulie 19744 şi 21 decembrie 1977, cu privire la contactele cu cetăţeni străini cu privire la o persoană (A.I.) care dorea sa părăsească ţara.
A mai apreciat judecătorul fondului că şi ce-a de-a doua condiţie legală este îndeplinită în cauză, deoarece nu se poate susţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări, că prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.
În concluzie a reţinut Curtea de apel că informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din P.I.D.C.P., precum şi dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 12 din P.I.D.C.P., fiind întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Iordache Ion, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurentul-pârât a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 deşi din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat ca fiind îndeplinită condiţia îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
A concluzionat recurentul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de fond privitoare la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi cea referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Criticile recurentului-pârât vizează în principal greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit acestor dispoziţii, este colaborator al securităţii, „persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din materialul probator existent la dosar, Înalta Curte reţine că normele cu caracter special în discuţie au o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., astfel încât soluţia instanţei de fond este legală, întrucât norma specială menţionează categoriile de persoane cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate.
Astfel, recurentul-pârât a informat organele de securitate ale regimului comunist sub acoperirea numelui conspirativ „D.G.” pentru actele despre intenţia de evaziune din ţară a numitului M.M.
De asemenea,recurentul-pârât a furnizat informaţii despre numitul M.D. care poartă corespondenţă cu o serie de persoane străine urmând a fi vizitat de un cetăţean străin ceea ce a determinat măsura de interceptare a corespondenţei acestuia.
Totodată a informat organele de securitate cu privire la intenţia unei persoane de a se stabili în R.F.G., având în vedere relaţia acestuia cu o cetăţeană germană, cât şi faptul că o altă persoană doreşte că părăsească ţara întrucât urmează a se căsători cu o cetăţeană franceză.
Urmare a acestor delaţiuni, împotriva persoanelor vizate au fost dispuse măsuri vizând interceptarea corespondenţei sau introducerea de tehnică de interceptare a convorbirilor la domiciliu, măsuri prin care au fost îngrădite şi încălcate drepturi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din P.I.D.C.P. precum şi dreptul la liberă circulaţie prevăzut de art. 12 din P.I.D.C.P.
Susţinerile recurentului privitoare la constatarea eronată că prin informaţiile furnizate acestea ar fi vizat încălcarea unor drepturi ale persoanelor respective sunt nefondate, având în vedere că în epoca respectivă intenţia de a părăsi teritoriul României era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar comunist iar măsurile dispuse de organele de Securitate confirmă acest caracter.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor ar. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/204 modificată şi completată, va respinge recursul formulat de recurentul-pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei nr. 1475 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4128/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
