ICCJ. Decizia nr. 422/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 422/2014
Dosar nr. 55037/3/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 55037/3/2011 din 27 iulie 2011, reclamantul N.C.V. a formulat plângere împotriva comunicării înregistrată sub nr. 13 din 13 iulie 2011 întocmită de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiţiei, prin respingerea cererii formulată de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă ca tardiv introdusă.
Prin cererea înregistrată la Ministerul de Justiţie sub nr. 59781 din 5 iulie 2011, reclamantul N.C.V. a solicitat Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiţiei să constate calitatea sa de luptător în rezistenţa anticomunistă în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006.
Prin adresa din 13 iulie 2011, pârâta i-a răspuns reclamantului că cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost tardiv formulată, termenul de depunere a cererilor fiind până la data de 27 noiembrie 2006, conform prevederilor art. II din Legea nr. 173/2006 care a modificat şi completat O.U.G. nr. 214/1999.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 484 din 7 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia invocată de pârâtă şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18 aprilie 2012.
Prin sentinţa nr. 3811 din 6 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul N.C.V. ca nefondată.
Curtea a apreciat că soluţia dispusă de pârâtă şi comunicată reclamantului prin adresa din 13 iulie 2011, de respingere a cererii reclamantului ca tardiv formulată, este legală şi temeinică.
Potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, în forma iniţială, cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă trebuia introdusă în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanţei, iar, ulterior, prin Legea nr. 670/2002 s-a stabilit că cererea poate fi introdusă până cel mai târziu la 31 decembrie 2003.
Prin ultima modificare adusă prin Legea nr. 173/2006, s-a prevăzut în art. 2 din această lege că „se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă”.
Având în vedere că Legea nr. 173/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial din 22 mai 2006 şi a intrat în vigoare în 3 zile de la data publicării, a reţinut instanţa că, în mod întemeiat, pârâta a apreciat că ultima zi de depunere a cererilor de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost de 27 noiembrie 2006.
Reclamantul a formulat cererea la data de 5 iulie 2011, astfel că cererea a fost depusă cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât, în mod temeinic şi legal, pârâta a respins cererea ca tardiv formulată.
Curtea a apreciat că termenul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 173/2006 este un termen legal ce atrage decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa comunistă, pentru care legea nu prevede posibilitatea repunerii în termen a persoanelor care nu l-au respectat, indiferent de motivele invocate.
Împotriva sentinţei nr. 3811 din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs N.C.V.
Calea de atac nu a fost motivată.
Referitor la recursul dedus judecăţii cu privire la care, din oficiu, a fost invocată nulitatea pentru nemotivare, se constată următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Iar potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Alin. (2) al aceluiaşi text stipulează că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Referitor la recursul dedus judecăţii cu privire la care a fost invocată nulitatea pentru nemotivare, se constată următoarele.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau,după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
A motiva recursul înseamnă, pe de parte arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât în cererea de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Aşa cum reiese din conţinutul cererii de recurs, aceasta nu reprezintă decât o preluare a cererii introductive de instanţă.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.
Pentru considerentele arătate, instanţa constată nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de N.C.V. împotriva sentinţei nr. 3811 din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 562/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
