ICCJ. Decizia nr. 426/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 426/2014
Dosar nr. 486/45/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 389/89/2012 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 388/CA din 9 aprilie 2012, reclamanţii P.L., V.I., D.C. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând obligarea Universităţii S.H. să le elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă (foaia matricolă) ca urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Sociologie-Psihologie (D.C.) şi respectiv Facultatea de Psihologie în sesiunea iulie 2009, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile menţionat anterior şi obligarea Ministerului Educaţiei să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomelor de licenţa şi a suplimentelor de diplomă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile menţionat anterior.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că sunt absolvente a Facultăţii de Sociologie-Psihologie (D.C.) şi respectiv a Facultăţii de Psihologie, (P.L., V.I. şi B.A.) Universitatea S.H., promoţia 2006-2009, au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, dobândind astfel titlul de licenţiate în psihologie.
S-a mai arătat că în urma absolvirii examenului de licenţă au primit câte o adeverinţă de absolvire.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei obiectului acţiunii cu privire la solicitarea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu această parte, întrucât a avizat deja achiziţionarea de formulare tipizate pentru anii 2008, 2009, 2010, fiind chemaţi în judecată pentru acest motiv de către Universitatea S.H.
Prin sentinţa nr. 273 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantele P.L., V.I., D.C. şi B.A. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă aferente cursurilor absolvite, a obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licenţă şi suplimentelor la diplomă şi a respins excepţia lipsei obiectului invocată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunţa această hotătâre s-au reţinut următoarele:
Reclamanţii au dovedit că au urmat cursurile Universităţii S.H. la diferite specializări, în perioada 2006-2009, susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009 şi primind din partea universităţii câte o adeverinţă în acest sens.
În privinţa primului capăt de cerere, privind obligarea Universităţii S.H. de a elibera reclamanţilor actele de studii, diplomă de licenţă şi supliment la diplomă, Curtea a reţinut că universitatea a beneficiat de avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru eliberarea formularelor tipizate ale actelor de studii doar pentru o parte dintre absolvenţii din 2009, printre care nu se regăsesc şi reclamanţii.
În opinia instanţei, pârâta, ca instituţie de învăţământ superior care a organizat cursuri la diferite specializări, urmate de examenul de licenţă, avea obligaţia de a asigura eliberarea actelor de studii pentru toţi absolvenţii care se încadrau în numărul de locuri acreditate pentru specializările respective.
A mai reţinut instanţa că Universitatea S.H. are obligaţia ca, ulterior eliberării adeverinţelor de studii, ce atestă absolvirea cursurilor facultăţilor respective, susţinerea şi promovarea examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009, să elibereze şi diplomele de licenţă. În mod evident şi de necontestat, această obligaţie nu poate fi adusă la îndeplinire datorită refuzului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a dispune tipărirea formularelor tipizate. Consideraţiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind imposibilitatea de a se elibera nelimitat formulare tipizate, ci numai pentru formele de învăţământ acreditate, nu au putut fi reţinute, atât timp cât instanţa nu a fost investită cu o solicitare de a se analiza criteriile care au stat la baza eliberării diplomelor de licenţă.
Prin urmare, instanţa a reţinut că reclamanţii au absolvit cursurile Universităţii S.H. şi au promovat examenul de licenţă la următoarele discipline:
- D.C., Facultatea de Sociologie-Psihologie;
- P.L., V.I., D.C. şi B.A., Facultatea de Psihologie.
A reţinut instanţa că reclamantele au calitatea de licenţiate în specialităţile arătate, actele prin care li s-a recunoscut această calitate nu au fost revocate sau anulate, bucurându-se de prezumţia de legalitate şi veridicitate proprie actului administrativ.
În ceea ce priveşte, excepţia lipsei obiectului invocată de către chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, s-a reţinut că este neîntemeiată, atât timp cât nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia şi în privinţa cererilor proprii ale reclamanţilor, iar universitatea este într-o imposibilitate obiectivă de a elibera actele finale de studii tocmai datorită lipsei formularelor tipizate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului, în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 273 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 421/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
