ICCJ. Decizia nr. 503/2014. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 503/2014

Dosar nr. 5715/102/2012/a1

Şedinţa publică de la 5 februarie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual.

Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii activităţii didactice în învăţământul universitar.

Excepţia de nelegalitate a fost invocată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, ce are ca obiect cererea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Generală P., judeţul Mureş, Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş de obligare la calcularea şi plata ajutorului financiar reglementat de Legea nr. 315/2006.

Pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul României, citat în calitate de emitent al actului administrativ atacat, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, arătând că aceasta din urmă poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, cum este cazul actului atacat în cauză. Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a invocat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 160 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a inadmisibilităţii şi a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007 invocată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii de reprezentant este neîntemeiată, faţă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor şi de art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, avându-se în vedere practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că pot face obiectul excepţiei de nelegalitate atât actele administrative cu caracter individual, cât şi cele cu caracter normativ.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea de apel a reţinut că H.G. nr. 453/2007 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României şi al art. 5 din Legea nr. 315/2006.

Potrivit normelor metodologice cuprinse în H.G. nr. 453/2007, facilitatea de a primi un ajutor financiar în sumă de 100 de euro este condiţionată de manifestarea de voinţă în acest sens, concretizată sub forma unei cereri ce se depune până la data de 1 noiembrie.

Instanţa a apreciat că prin actul administrativ emis de Guvern a fost instituit un termen limită de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului financiar, aspect ce nu constituie un motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat, fiind vorba de instituirea unei proceduri nediscriminatorii, aplicabile tuturor subiecţilor de drept cărora actul administrativ li se adresează. Această procedură este justificată de faptul că pentru asigurarea sprijinului financiar sunt angrenaţi mai mulţi factori care trebuie să conlucreze în anumite limite de timp, fiind vorba de instituirea unei proceduri legale, pentru punerea în executare a unei legi.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş a formulat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007.

A motivat recurentul-reclamant că, prin dispoziţiile art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007, care stabilesc termenul de 1 noiembrie pentru formularea cererilor pentru acordarea ajutorului financiar aferent anului următor, se adaugă la lege, în condiţiile în care prin art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 315/2006 se prevede cadrul legal pentru acordarea ajutorului financiar de 100 de euro, fără a se stabili un termen pentru depunerea cererilor de către personalul didactic.

Recurentul susţine că în acest caz trebuie aplicate regulile generale de drept, în sensul ca cererea să poată fi formulată oricând în interiorul termenului general de prescripţie.

A mai arătat că scopul regulilor instituite de o hotărâre de guvern este tocmai de a facilita aplicarea legii, iar instituirea regulilor prevăzute de art. 3 criticat, cu privire la stabilirea termenului nerezonabil pentru depunerea cererilor de acest tip, este de natură să împiedice cadrele didactice să obţină drepturile băneşti prevăzute de art. 1, art. 2 din Legea nr. 315/2006. Pe de altă parte, prin introducerea termenului limită se înlătură aplicabilitatea prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pe care îl consideră aplicabil cauzei de faţă.

4. Apărările formulate în faţa instanţei de recurs

Intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Guvernul României au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Decizia instanţei de recurs

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, publicată în M. Of. nr. 617/18.07.2006, a prevăzut prin dispoziţiile sale, art. 1-art. 6, acordarea unui ajutor financiar anual, la solicitarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar, în vederea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, ajutor ce reprezintă echivalentul în RON a 100 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii. Totodată, actul normativ a stabilit că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii vor fi elaborate normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Prin H.G. nr. 453/2007 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 315/2006, fiind explicitate modalităţile de punere în practică a acestor norme legale, acesta fiind de fapt rolul unei hotărâri de guvern, respectiv de a asigura punerea în executare a unor dispoziţii legale.

Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 453/2007 prevăd că ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar şi înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învăţământ la care beneficiarul exercită funcţia de bază, iar plăţile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.

Înalta Curte reţine că nu poate fi interpretat ca nelegal termenul limită impus de H.G. nr. 453/2007, având în vedere aspectele formale ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea plăţii acestor sume de la bugetul de stat, precum şi faptul că introducerea termenului până la care cererea cadrelor didactice trebuie formulată nu reprezintă o dispoziţie nelegală şi nu poate fi interpretată ca o adăugare la lege.

În sprijinul acestei interpretări sunt şi principiile generale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare pentru plata sumelor de la buget, fiind evident că predicţionarea şi previzibilitatea cheltuielilor, care se fac cu titlu de ajutor financiar, urmează regulile generale aplicabile plăţilor ce se fac din bugetul de stat, stabilite în sarcina ordonatorilor principali de credite.

Rolul hotărârii de Guvern adoptate pentru punerea în aplicare a Legii nr. 315/2006 a fost tocmai de a explicita pe larg formalităţile necesare pentru obţinerea ajutorului financiar prevăzut de lege, atât cu privire la cererea ce se formulează, la documentele justificative care trebuie depuse, cât şi cu privire la termenele de depunere a acestora, pentru obţinerea ajutorului financiar prevăzut de lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş împotriva sentinţei nr. 160 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 503/2014. Contencios