ICCJ. Decizia nr. 4321/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4321/2014

Dosar nr. 2137/54/2012

Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul-procesual

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta B.L.M. - PFA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud Oltenia, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Notificărilor din 28 martie 2012 şi nr. 5314 din 28 martie 2012, emise de pârâta A.P.D.R.P. şi obligarea acesteia la executarea contractului de finanţare din 13 martie 2012

În esenţă, reclamanta a arătat că actele administrative sunt nelegale deoarece pârâta nu mai avea dreptul să reverifice cererea de finanţare după semnarea Contractului de finanţare din 13 martie 2012, câtă vreme proiectul primise avizul în toate etapele de evaluare prevăzute în Ghidul solicitantului.

În aceste condiţii, reclamanta consideră că reevaluarea pârâtei îmbracă forma unui abuz, încălcând dispoziţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, unde se precizează la pagina 24 că „aprobarea Directorului General al Autorităţii de Management pentru P.N.D.R., reprezintă decizia finală asupra selecţiei proiectelor care îndeplinesc condiţiile minime pentru finanţare."

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 61 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei B.L.M. - PFA, a dispus anularea notificărilor din 28 martie 2012 emise de pârâta A.P.D.R.P. şi a obligat pârâta la executarea contractului de finanţare din 13 martie 2012.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamanta a formulat o cerere de finanţare în sesiunea de depunere şi evaluare a proiectelor, desfăşurată în perioada iulie 2011, fiind depus dosarul aferent Proiectului intitulat „Instalarea tinerei fermiere B.L.M. - pentru prima data ca şef al exploataţiei in oraşul Dăbuleni, sat Dăbuleni, judeţul DOLJ ” .

După parcurgerea procedurii de verificare a fost emisă notificarea din 09 decembrie 2011, prin care proiectul depus a fost declarat eligibil şi punctat cu 35 de puncte, fiind urmată de semnarea Contractului de finanţare din 13 martie 2012.

Ulterior, prin notificarea din 28 martie 2012 emisă de A.P.D.R.P., reclamantei i s-a comunicat că proiectul nu a mai întrunit punctajul necesar selecţiei deoarece s-a reverificat criteriul de selecţie S4, fiind propusă spre aprobare încetarea contractului de finanţare din 13 martie 2012 şi emisă nota de aprobare a încetării contractului de finanţare.

Prin Notificarea solicitantului privind modificarea punctajului aferent criteriile de selecţie din 15 martie 2012, reclamanta a fost informată că proiectul a fost declarat eligibil cu un scor de 15 puncte, însă la criteriul de selecţie S4 s-au acordat 0 puncte pentru nerespectarea prevederilor Ghidului solicitantului. Mai exact, s-a motivat că reclamanta a prezentat acte care nu respectă aceste prevederi, anume : document care atestă că solicitantul este înregistrat într-o formă asociativă în domeniul proiectului emis de către cooperativa agricola, însoţit de documentul de înfiinţare a acesteia, inclusiv act constitutiv, cererea de aderare avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală, declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv.

Sub un prim aspect, instanţa de fond a reţinut că, în justificarea măsurii de reverificare a unei cereri de finanţare, pârâta a invocat dispoziţiile art. 74 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, care reglementează responsabilităţile statelor membre, atribuţiile Autorităţii de management reprezentată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cele ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, precum şi dispoziţiile Ordinului nr. 28 din 31 ianuarie 2011 emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale.

Judecătorul fondului a admis că pârâta are posibilitatea de a efectua reverificări asupra unei cereri de finanţare chiar şi după centralizarea rezultatelor şi tocmirea raportului de evaluare, anterior publicării acestuia din urmă şi notificării solicitanţilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3), (4) şi (7) din Ordinul nr. 28/2011.

Însă, potrivit dispoziţiilor legale invocate chiar de către pârâtă în justificarea reevaluării, nu rezultă posibilitatea revenirii asupra rezultatelor verificărilor concretizate într-un raport de evaluare publicat şi asupra cărora solicitantul a fost înştiinţat oficial.

În speţă, reclamanta a fost informată prin Notificarea nr. 4325 din 09 decembrie 2011 că cererea a fost declarata eligibilă, proiectul depus privind 35 de puncte, ulterior fiind semnat contractul de finanţare din 13 martie 2012.

Aceste acte administrative au intrat în circuitul civil prin comunicarea lor către reclamantă, fiind supuse principiului irevocabilităţii actelor administrative, neputând fi revocate prin manifestarea unilaterală a pârâtei.

Sub acest aspect, pentru considerentele expuse, prima instanţă a apreciat că reverificarea efectuată de către pârâtă a unei cereri de finanţare deja aprobate este nelegală, iar actele administrative rectificative contestate nu pot fi apreciate ca valabile.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că documentele solicitate de pârâtă nu sunt însă prevăzute de Ghidul solicitantului versiunea 04 din mai 2011, în vigoare la data solicitării de finanţare, ci în versiunea 05 a Ghidului publicat pe site-ul oficial al A.P.D.K.P. la data de 2 noiembrie 2011, după data finală de depunere a solicitării de finanţare.

Pentru demonstrarea condiţiei că face parte dintr-o formă asociativă recunoscută conform legislaţiei în vigoare, reclamanta a prezentat următoarele înscrisuri: adeverinţa din 25 iunie 2011 eliberată de M.C.A., care atestă calitatea de membru cooperator, cererea - adeziune avizată de membrii consiliului de administraţie din 25 iunie 2011, certificat înregistrare al M.C.A., certificat constatator, rezoluţia din 18 martie 2011 privind autorizarea constituirii, înmatricularea şi înregistrarea datelor M.C.A., actul constitutiv şi statutul C.A.M.

Prima instanţă a constatat că cele două versiuni din Ghid sunt diferite în ceea ce priveşte dovada apartenenţei la o formă asociativă, versiunea 04 prevăzând că dovada se face cu un document care atestă că solicitantul este înregistrat într-o formă asociativă în domeniul proiectului, inclusiv act constitutiv, în timp ce în versiunea 05 se solicită cererea de aderare avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generala şi declaraţie expresă de recunoaştere a actului constitutiv.

Prin urmare, rezultă cu evidenţă că în procedura de reverificare pârâta s-a raportat în mod greşit la prevederile Ghidului solicitantului versiunea 05, publicat pe site-ul oficial al APDRP la data de 2 noiembrie 2011, după data finală de depunere a solicitării de finanţare şi, prin urmare, inaplicabil cererilor depuse în iulie 2011.

Concluzionând, instanţa a apreciat că verificarea se realizează conform ghidului valabil la momentul iulie 2011 - versiunea 04, publicat în mai 2011, nu a unui alt ghid din noiembrie 2011, ale cărui cerinţe reclamanta nu mai putea să le îndeplinească. Condiţiile de accesare si eligibilitate se verifică la momentul depunerii proiectului (a cererii de accesare si a dosarului), în funcţie de criteriile în vigoare la acel moment, care erau previzibile şi accesibile reclamantei şi fată de care aceasta a putut să-şi conformeze conduita. Aplicarea cerinţelor unui ghid ulterior, pentru documente pe care reclamanta le-a depus conform ghidului din iulie 2011 este, aşadar, nelegală.

3. Recursul intimatei - pârâte

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit [actualmente Agenţia - pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul unor ample referiri la situaţia de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a legii, prin interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză.

În acest sens, recurenta a arătat că reverificarea la care a fost supusă cererea intimatei îşi are temeiul în prevederile art. 74 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală (FEADR), Planul Naţional Strategic în domeniul agricol şi de dezvoltare rurală, precum şi în prevederile O.U.G. nr. 13/2006.

În ceea ce priveşte Măsura 112, s-a procedat la reverificarea criteriului de selecţie S 4 a cererilor de finanţare depuse în cadrul sesiunii.

Astfel, s-a verificat dacă există documentul care atestă că solicitantul este înregistrat în formă asociată în domeniul proiectului emis de cooperativa agricolă, însorit de documentul de înfiinţare al acesteia (actul constitutiv).

În urma analizei s-a constatat că documentele sunt ataşate cererii de finanţare, însă s-a observat că doi dintre membrii Consiliului de administraţie au aceleaşi nume (C.L. şi C.A.) şi acelaşi domiciliu - comuna Brăneşti, sat Capu-Dealului, judeţul Gorj.

Există astfel, în opinia recurentei, suspiciunea încălcării prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 566/2004, conform cărora „din consiliul de administraţie nu pot face parte în acelaşi timp soţul/soţia, precum şi rudele şi afinii membrilor până la gradul al treilea inclusiv" şi a prevederilor Statutului cooperativei agricole.

S-au mai constatat o serie de nereguli şi cu privire la diferenţe privind semnăturile de pe cerere, faţă de cele ale membrilor fondatori din Statutul cooperativei, emiterea adeverinţei care să demonstreze calitatea de membru anterior cererii de aderare înaintea solicitării înscrierii ca membru al solicitantului, încălcându-se prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 566/2004 în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de membru cooperator.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, raportat la prevederile legale incidente dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta - intimată a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea actelor administrative prin care i-a fost notificată modificarea punctajului aferent criteriilor de selecţie nr. 4634/15 martie 2012, cu consecinţa obligării pârâtei la încheierea contractului de finanţare pentru un proiect în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile recurentei vizând greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a prevederilor legale incidente, cu referire la Ordinul M.A.D.R. nr. 28 din 31 ianuarie 2011 şi la dispoziţiile art. 74 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Astfel, raportat la actele şi înscrisurile depuse la dosar, înalta Curte reţine că din cuprinsul Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri", versiunea 04 din mai 2011, rezultă că la pct. 12.1 se cere ca solicitantul să depună un „document care atestă că acesta este înregistrat într-o formă asociativă în domeniul proiectului emis de către grupul de producători/ societate/ cooperativă/ cooperativă agricolă/ organizaţie de îmbunătăţiri financiare, însoţit de documentul de înfiinţare al acestora (inclusiv act constitutiv/ aviz de recunoaştere pentru grupul de producători). Acest document se ataşează numai pentru dovedirea criteriului de selecţie „Solicitantul este membru al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare".

În cuprinsul versiunii 05 din octombrie 2011 a aceluiaşi Ghid, la pct. 12.1 se cere emiterea unui document de către cooperativele agricole, constituite conform Legii nr. 506/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentat de cererea de aderare avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală şi declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv.

Cerinţa depunerii unor documente care în mod evident nu erau cuprinse în Ghidul Solicitantului în vigoare la data depunerii cererii de finanţare - 19 iulie 2011 este nelegală, încălcând principiul neretroactivităţii legii civile.

În acord cu cele statuate deja în jurisprudenţa sa în această materie, (e.g. Decizia nr. 4826/2012, nr. 311/2013, nr. 1130/2014, nr. 2574/2014 etc.) Înalta Curte reţine că nu se contestă atribuţia de control şi dreptul autorităţii de a reverifica ulterior conformitatea şi eligibilitatea cererii de finanţare însă, iniţial, s-a pornit această procedură „pentru punctarea unitară a criteriului de selecţie S 4 privind apartenenţa la o formă asociativă a solicitantului finanţării nerambursabile".

În realitate, nu au fost avute în vedere numai documentele cerute de Ghidul Solicitantului 04, ci au fost solicitate documente prevăzute de un alt ghid, elaborat la o dată ulterioară celei la care a fost aprobată cererea de finanţare depusă de reclamantă.

Astfel, cererea de avizare vizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală şi declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv nu fac parte dintre documentele pe care reclamanta avea obligaţia să le depună.

Suspiciunile legate de unele „semnături" sau o posibilă legătură de rudenie, întrucât s-a constatat că două persoane din consiliul de administraţie poartă acelaşi nume de familie, nu sunt probate cu documente şi în mod corect instanţa de fond nu le-a luat în considerare drept motive de respingere a cererii de finanţare.

Concluzionând pe aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în mod evident, prezintă relevanţă împrejurarea că stabilirea punctajului iniţial, în etapa verificării eligibilităţii proiectului, nu a fost cauzată sau favorizată în vreun fel de comportamentul solicitantului, care a depus documentaţia cu care tindea la demonstrarea apartenenţei la o structură agricolă asociativă, iar reverificarea nu s-a fundamentat pe date sau împrejurări noi, care să justifice o soluţie radical diferită.

În acest context,măsura administrativă dispusă de autoritatea emitentă întruneşte elementele unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, având un evident caracter excesiv, disproporţionat în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat şi cu interesul public urmărit.

De altfel şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, raportat la tradiţiile constituţionale comune statelor membre, s-a reţinut în mod constant că măsurile şi restricţiile impuse de autorităţile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate şi să nu afecteze în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului (e.g. hotărârea din 13 decembrie 1979, Hauer c. Land Rheinland-Pfalz, C-44/79; Hotărârea din 24 septembrie 1985, The Queen, ex parte E.D.&F.Man (Sugar) LTD c. Intervention Board for Agricultural Produce, C -181/84.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele arătate, apreciindu-se că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.(3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.F.I.R. împotriva sentinţei nr. 61 din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4321/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs