ICCJ. Decizia nr. 4295/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4295/2014
Dosar nr. 13997/86/2010
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 411 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta B.D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Suceava, Uniunea Naţională a Avocaţilor din România şi Baroul Suceava, a anulat Decizia nr. 69 din 14 octombrie 2012 a Consiliului Baroului Suceava, a obligat prim pârâta Consiliului Baroului Suceava să emită o decizie prin care să constate încetarea stării de incompatibilitate şi să dispună înscrierea reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, ca nefondată, a obligat pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România să plătească reclamantei cu titlul de daune morale câte 10.000 lei şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate, a obligat pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România să plătească reclamantei suma de 943,60 lei cheltuieli de judecată şi a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, în baza cererii depuse în cursul anului 2007, prin Decizia nr. 112 din 13 iulie 2007 adoptată de Consiliul Baroului Suceava, reclamanta a fost primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Deoarece la data primirii în profesie, reclamanta exercita funcţia de procuror la Curtea de Apel Suceava, în baza cererii din 5 septembrie 2007 înregistrată la baroul Suceava, s-a emis Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007, prin care, constatându-se starea de incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, s-a dispus suspendarea din exerciţiul profesiei de avocat pe durata stării de incompatibilitate începând cu data de 21 august 2007 şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili.
Prin Decretul Preşedintelui României nr. 16 din 20 ianuarie 2010, reclamanta a fost eliberată din funcţia de procuror ca urmare a pensionării şi, pe considerentul încetării stării de incompatibilitate, a solicitat Baroului Suceava înscrierea în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
În urma analizării acestei cereri, la data de 14 octombrie 2010, Consiliul Baroului Suceava a adoptat Decizia nr. x, prin care a constatat "ca lipsite de efecte Decizia nr. 112 din 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava de primire în profesie cu scutire de examen a doamnei B.D. şi actele subsecvente acesteia, respectiv Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate, şi trecerea petentei pe tabloul avocaţilor incompatibili".
Prin punctul doi al aceleiaşi decizii s-a respins cererea reclamantei prin care solicita înscrierea în tabloul avocaţilor cu drept de exerciţiu al profesiei ca urmare a încetării stării de incompatibilitate.
Analizând argumentele invocate de reclamantă în justificarea demersului judiciar, în raport de actele normative avute în vedere de Consiliul Baroului Suceava la adoptarea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010, Curtea a constatat, în primul rând, neconformitatea acesteia cu Hotărârea nr. 620 din 10 octombrie 2009 a Consiliului UNBR.
Instanţa de fond a observat că dispoziţiile acestei Hotărâri se refera exclusiv la deciziile UAR sau UNBR emise între data înfiinţării UAR şi până la modificarea Legii nr. 51/1995, prin Legea nr. 255/2004 (intrată în vigoare la data de 26 iunie 2004) şi a avut drept scop clarificarea situaţiilor decurgând din drepturile conferite de deciziile de primire în profesie emise de Consiliul UAR/UNBR, întrucât prin Legea nr. 255/2004 s-a reglementat o schimbare de competenţă, în sensul că primirea în profesia de avocat a fost trecută în competenţa Consiliilor Barourilor.
Deci, Hotărârea vizează acele decizii care îndeplinesc cumulativ două condiţii: sunt emise de Consiliul UAR/UNBR şi sunt anterioare modificării Legii nr. 51/1995, prin Legea nr. 255/2004.
Or, reclamanta nu se află în situaţia premisă stabilită de această hotărâre, deoarece nici Decizia nr. 112 din 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava de primire în profesie şi nici Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate nu au fost emise de Consiliul UAR/UNBR anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004.
Situaţia juridică a reclamantei nu putea fi analizată din perspectiva Hotărârii nr. 620 din 10 octombrie 2009 a Consiliului UNBR, pentru că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 la care se referă, erau cele în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 255/2004, abrogate implicit prin art. 70 din Legea nr. 255/2004, care a modificat şi completat Legea nr. 51/1995.
Pe de altă parte, aspectele legate de modalitatea în care a fost rezolvată problema incompatibilităţii reclamantei, menţionate la pct. 2 din întâmpinare şi care au constituit motivele de fapt şi de drept ale invocării excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 115 din 7 septembrie 2007 a Consiliului Baroului Suceava prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate, au fost dezlegate prin Decizia nr. 3917 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat asupra legalităţii acestei decizii.
Legalitatea deciziei de primire în profesie cu scutire de examen nu a fost contestată sub aspectul respectării dispoziţiilor legale incidente la data adoptării ei, "lipsirea de efecte" hotărâtă de prim pârâta fiind consecinţa unor fapte ulterioare, legate de rezolvarea stării de incompatibilitate.
Analizând în continuare legalitatea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010 adoptată de Consiliul Baroului Suceava, Curtea a constatat cele două decizii considerate de Consiliul Baroului Suceava ca fiind lipsite de efecte, respectiv Decizia nr. 112 din 13 iulie 2007 de primire în profesie şi Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate.
Aceste două acte, a căror beneficiar este reclamanta, fac parte din categoria actelor administrative care creează situaţii continue, caracterizate prin faptul ca efectul lor se epuizează prin comunicare, instantaneu, însă situaţia juridică durează nelimitat în timp. Prin urmare, prin comunicarea către reclamanta a deciziei de primire în profesie şi a deciziei de suspendare din profesie, cele două acte şi-au produs efectele.
În condiţiile în care decizia de primire în profesie şi decizia de suspendare au produs efecte juridice, Curtea a reţinut că soluţia adoptată de Consiliul Baroului Suceava de a constata "ca lipsite de efecte" cele două acte administrative, evident cu efecte retroactiv (ex tunc) depăşeşte limitele dreptului de apreciere, de care se bucură autoritatea administrativă, şi încalcă drepturile dobândite de reclamantă.
Retractarea fundamentată pe "lipsirea de efecte" a două acte administrative, la 3 ani de la emiterea lor, nu numai că încălcă dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, dar încălcă şi principiul securităţii juridice, privit ca posibilitate a oricărui cetăţean de a se bucura de stabilitate juridică.
Raportat la susţinerile reclamantei şi probele administrate, s-a constatat că sub incidenţa aceloraşi acte normative, prin Decizia nr. 104 din 17 noiembrie 2009, Baroul Suceava a hotărât trecerea pe tabloul avocaţilor definitivi a avocatului C.I. ca urmare a încetării stării de incompatibilitate în urma eliberării din funcţia de procuror, prin pensionare, conform Decretului nr. 1394 din 2 octombrie 2009, fiind necontestat ca avocatul C.I. se afla într-o situaţie identică cu a reclamantei, iar practica Baroului Suceava de a acorda dreptul de trecere pe tabloul avocaţilor activi, numai a celor agreaţi, este arbitrară şi discreţionară şi constituie o încălcare a principiului constituţional prevăzut de articolul sus citat.
Constatând că adoptarea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010 de către Consiliul Baroului Suceava s-a făcut cu încălcarea actelor normative cu forţă juridică superioară şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligatorii şi cu aplicare prioritară conform art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, implicit au fost încălcate drepturile recunoscute reclamantei prin depăşirea limitelor dreptului de apreciere al autorităţii publice emitente a actelor administrative contestate, aşa încât, în temeiul art. 2 lit. n) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ contestat. Ca urmare, în temeiul art. 25 din Legea nr. 51/1995 şi art. 26 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR, privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, a obligat prim pârâta Consiliului Baroului Suceava să emită o decizie prin care să constate încetarea stării de incompatibilitate şi să dispună înscrierea reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Pentru rezolvarea capătului de cerere privind acoperirea pagubelor suferite prin adoptarea unui act administrativ anulat reclamanta a solicitat judecarea în contradictoriu cu Baroul Suceava şi UNBR, ambele autorităţi având personalitate juridică.
Curtea a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor cumulative ale răspunderii administrative patrimoniale ale autorităţilor publice pentru pagubele materiale şi morale (aşa cum au fost solicitate şi detaliate de reclamantă prin înscrisurile de la dosar) cauzate prin emiterea actului administrativ anulat, şi anume: actul administrativ să fie nelegal, să fi cauzat prejudicii materiale şi/sau morale, să existe legătura de cauzalitate între actul nelegal şi prejudiciu şi să existe culpa autorităţii publice, constatând că prima şi ultima condiţie, din cele mai sus enumerate sunt îndeplinite şi rezultă fără echivoc din considerentele pentru care s-a dispus anularea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2010.
Printr-o primă cerere reclamanta a solicitat câte 1.000 lei/zi reprezentând onorariile potenţiale pe care le-ar fi avut dacă ar fi exercitat profesia de avocat, însă prejudiciul material pretins nu este cert şi nu poate fi acordat de instanţă. Nefiind dovedită una din condiţiile cumulative pentru atragerea răspunderii materiale, respectiv prejudiciul, nu a mai fost cercetată legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, referitor la această cerere.
Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale constând în: contravaloare cheltuieli de spitalizare, consultaţii lunare, medicamente, şedinţe de psihoterapie, fotoliu masaj, analize, ochelari şi accesorii, cheltuieli justificate de boala ce a survenit după emiterea actului administrativ, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
Curtea de apel a observat că nu emiterea actului administrativ a dus, în mod direct şi necesar, la crearea prejudiciului, stările patologice fiind determinate de alte cauze, care au avut un rol determinant în producerea lor. Situaţia că actul administrativ a produs o accentuare a bolilor de care suferă reclamanta şi a intervenit în raportul de cauzalitate a acestora a fost analizat în cadrul daunelor morale.
Lipsind condiţia legăturii de cauzalitate, şi cererea privind repararea acestei daune a fost respinsă.
Prin cerere distinctă, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a celor două pârâte la plata sumei de 400.000 cu titlul de prejudiciu pentru daunele morale suferite.
Având însă în vedere însă ca starea de insecuritate şi disconfort psihic, de suspiciune, frustrare şi, cel mai important, de accentuare a afecţiunilor preexistente au depăşit limita care poate fi acceptată de orice persoană aflată într-o situaţie similară (aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor şi actele medicale depuse la dosar), instanţa, în absenţa unor criterii pe baza cărora să poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, a apreciat că acoperirea prejudiciului material pentru daunele morale suferite se poate face prin obligarea pârâtelor la plata a câte 10.000 lei fiecare.
În acest sens, nu a putut fi primită nici cererea reclamantei de obligare în solidar a Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România şi a Baroului Suceava la repararea daunei morale pentru că răspunderea este solidară numai atunci când fapta ilicită a fost săvârşită cu participarea mai multor persoane. Or, Baroul Suceava răspunde pentru fapta ilicită a Consiliului Baroului constând în emiterea unui act nelegal, iar UNBR pentru fapta de nu fi soluţionat în termenul de 30 zile prevăzut de art. 1 lit. h) din Legea contenciosului administrativ plângerea prealabilă prin care reclamanta îi solicita în calitate de autoritate publică ierarhic superioară emitentei, revocarea actului administrativ contestat în cauză. Deci, aceste două pârâte răspund fiecare pentru fapta proprie şi nu pentru o fapta săvârşită în participaţie care să justifice o răspundere solidară.
Totodată, Curtea a reţinut că, întrucât acţiunea reclamantei a fost admisă, pârâtele sunt în culpă procesuală şi pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Împotriva Sentinţei nr. 411 din data de 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal Uniunea Naţională a Barourilor din România, Consiliul Baroului Suceava şi B.D., prin care s-a solicitat, de către Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Baroului Suceava, admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.D. ca nefondată şi în subsidiar modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul înlăturării dispoziţiilor privind obligarea U.N.B.R. la plata despăgubirilor stabilite de către prima instanţă, şi de către reclamanta B.D., admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul acordării daunelor materiale astfel cum au fost solicitate şi a majorării valorii daunelor morale până la cuantumul solicitat prin acţiune.
Recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a învederat, prin cererea de recurs, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
Prin Legea nr. 255/2004 a fost modificată Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în sensul că toate atribuţiile privitoare la primirea în profesie revin barourilor şi nu Uniunii Naţionale a Barourilor din România care poate exercita controlul legalităţii actelor emise de barouri.
Prin Decizia nr. 112 din 13 iulie 2007 Consiliul Baroului Suceava a admis cererea reclamantei de primire în profesie cu scutire de examen, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a dispus primirea în profesie, dar prin aceeaşi decizie nu s-a dispus şi înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor întrucât la data emiterii deciziei aceasta lucra în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava fiind incidente prin urmare dispoziţiile art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Primirea în profesia de avocat a persoanelor aflate în stare de incompatibilitate parcurge două faze respectiv admiterea cererii prin decizia de primire în profesie şi, după rezolvarea stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului, emiterea deciziei de înscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, decizia de primire în profesie a persoanei aflate în stare de incompatibilitate va produce efecte numai după rezolvarea acestei stări într-un interval de două luni de la emiterea deciziei.
Or, din redactarea textului se înţelege că decizia de primire în profesie nu va mai produce nici un efect dacă la expirarea termenului menţionat persoana în cauză nu a înţeles să renunţe la exercitarea profesiei care atrage starea de incompatibilitate. Acest text trebuie analizat în ansamblul prevederilor privitoare la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în vigoare la momentul respectiv, iar împrejurarea că persoana în cauză nu îşi rezolvă starea de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei nu constituie un impediment pentru formularea unei noi cereri de primire în profesia de avocat cu scutire de examen atunci când chiar doreşte să exercite profesia de avocat.
Reclamanta nu a renunţat la starea de incompatibilitate în termenul legal şi în mod firesc decizia de primire în profesie din 13 iulie 2007 a rămas fără niciun efect astfel că nu a fost emisă nici decizie de înscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei pentru reclamantă.
Decizia nr. 115 din data de 7 septembrie 2007 a Consiliului Baroului Suceava, prin care reclamanta a fost suspendată din exerciţiul profesiei de avocat şi a fost înscrisă în tabloul avocaţilor incompatibili începând cu data de 21 august 2007, dată la care aceasta a achitat taxa pentru înscrierea în barou, este în mod vădit nelegală, astfel că în mod just acelaşi consiliu, prin Decizia nr. 69 din 14 octombrie 2010 a constatat ca fiind lipsite de efecte cele două decizii anterioare care o privesc pe reclamantă, iar acţiunea reclamantei apare ca nefondată.
Sentinţa recurată este nelegală şi în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Naţionale a Barourilor din România la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru depăşirea termenului de 30 de zile în care ar fi trebuit să soluţioneze contestaţia reclamantei formulată împotriva deciziei baroului, observându-se că procedura soluţionării contestaţiei reclamantei, prevăzută de Legea nr. 51/1995, prin modul în care este reglementată convocarea Consiliului U.N.B.R., face practic imposibilă soluţionarea contestaţiei în termen de 30 de zile de la înregistrare.
Nesoluţionarea contestaţiei în termenul menţionat nu constituie însă un impediment legal în promovarea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, întrucât la expirarea termenului de 30 de zile de la înregistrarea contestaţiei cel care a formulat-o este îndreptăţit să se adreseze instanţei de contencios administrativ. De altfel, procedura prealabilă prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 51/1995, nu este obligatorie, cel interesat putând opta pentru procedura prevăzută de legea-cadru, anume Legea nr. 554/2004, solicitând organului emitent să îşi reconsidere actul emis pe care îl contestă.
Mai mult, s-a arătat că decizia Consiliului U.N.B.R. nu a fost contestată iar instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia astfel că, formal, aceasta produce efecte, şi că în realitatea reclamanta doreşte să obţină venituri din tergiversarea soluţionării litigiului, în condiţiile în care deşi excepţia de nelegalitate a fost soluţionată irevocabil la data de 20 octombrie 2011 reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol abia la data de 26 septembrie 2012 la aproape un an de la momentul la care putea solicita repunerea pe rol a cauzei.
În fine, a mai susţinut recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România că instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiilor legale pentru obligarea la despăgubiri, nici modul în care această întârziere a fost de natură să-i producă reclamantei un prejudiciu moral susceptibil a fi reparat prin acordarea de despăgubiri civile, cu atât mai mult cu cât nu a fost împiedicată în niciun mod să promoveze acţiunea în justiţie la expirarea termenului legal de soluţionare a contestaţiei.
Recurentul Consiliul Baroului Suceava a susţinut, prin cererea de recurs, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
În situaţia reclamantei erau incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în reglementarea anterioară, în vigoare la acel moment, potrivit cărora decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen va produce efecte numai de la încetarea stării de incompatibilitate care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.
Aceste dispoziţii legale sunt explicite şi au un înţeles pe deplin lămurit, astfel că pentru ca reclamanta să poată dobândi calitatea de avocat în baza Deciziei nr. 112/2007 era necesar ca aceasta să renunţe la calitatea de procuror care atrăgea starea de incompatibilitate. Legiuitorul a stabilit un termen de două luni de la data emiterii deciziei în care aceasta produce efecte şi la expirarea căruia dacă starea de incompatibilitate nu a fost rezolvată decizia nu mai produce efectul primirii în profesie. Desigur legiuitorul a urmărit să înlăture orice incertitudine cu privire la calitatea de avocat prin stabilirea acestui termen, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă putea formula o nouă cerere de primire în profesie cu scutire de examen.
Interpretarea potrivit căreia emiterea deciziei de primire în profesie a persoanei aflate în stare de incompatibilitate are semnificaţia dobândirii calităţii de avocat ori că decizia produce efecte oricând ar fi în mod vădit contrară dispoziţiilor cuprinse în textul menţionat.
S-a apreciat că reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, nu a depus jurământul prevăzut de art. 21 din lege şi nu a fost înscrisă în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei până la expirarea termenului de două luni de la data emiterii deciziei şi aceasta nu mai poate produce efecte.
În consecinţă, cum reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, acestea nu-i erau aplicabile dispoziţiile privitoare la suspendarea profesiei prevăzute în art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 cu consecinţa înscrierii în tabloul avocaţilor incompatibili aşa cum greşit a procedat Consiliul Baroului Suceava prin Decizia nr. 115 din 7 septembrie 2007.
Din această perspectivă, prin Decizia nr. 69/2010, Consiliul Baroului Suceava a constatat în mod just ca fiind lipsită de efecte Decizia nr. 112/2007 de primire a reclamantei în profesia de avocat iar cererea reclamantei de anulare a acestei decizii este neîntemeiată.
S-a mai relevat că în mod greşit prima instanţă a obligat Consiliul Baroului Suceava să emită decizie de înscriere a reclamantei în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei. Chiar dacă Decizia nr. 69/2010 ar fi desfiinţată, până la înscrierea în tabloul anual al avocaţilor reclamanta ar mai trebui să facă examenul medical şi să depună jurământul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 51/1995, republicată. Prin urmare a apreciat recurentul Consiliul Baroului Suceava că cererea reclamantei este prematur introdusă şi trebuie respinsă ca atare.
În fine, recurentul Consiliul Baroului Suceava a învederat că obligarea sa la plata daunelor morale este fără suport legal, deoarece Decizia nr. 69/2010 este rezultatul unei aprecieri rezonabile a textelor de lege incidente în cauză, în absenţa unei practici judiciare suficient conturate şi care ar fi putut constitui un suport în apreciere.
Or, câtă vreme nu este stabilită reaua credinţă în aplicarea dispoziţiilor legale nu se justifică obligarea pârâtului Consiliului Baroului Suceava la plata daunelor morale, fiind în plus de observat că reclamanta nu a depus stăruinţă în soluţionarea prezentului litigiu, lăsând cauza în nelucrare până la limita termenului de perimare - aproape un an de zile.
Reclamanta B.D. a precizat, prin motivele de recurs, referitor la daunele materiale, că raportat la factorul temporal, legătura de cauzalitate dintre bolile de care suferă şi emiterea actului administrativ este pe deplin dovedită. Intimatele i-au refuzat reclamantei recurente continuarea unei vieţi active, iar din paleta de afecţiuni de care suferă reclamanta au fost depuse la dosar doar documentele medicale care se referă la tulburările de comportament ce au necesitat inclusiv internare în spitalul de psihiatrie şi controale periodice ulterioare. Aceste tulburări de comportament s-au dezvoltat strict sub influenţa acţiunilor abuzive ale intimatelor şi au evoluat pe măsură ce acestea persistau în negarea drepturilor legale ale reclamantei şi în interzicerea dreptului la muncă.
Tot referitor la daunele materiale, reclamanta a susţinut că respingerea în întregime a acestora s-a făcut în mod neîntemeiat atâta timp cât este foarte clar şi logic că orice persoană, pe lângă cheltuielile avansate cu onorariul de avocat şi taxa de timbru, este nevoită să avanseze şi sume de bani pentru tot ceea ce implică prezenţa în faţa instanţei, prezenţa la consultările cu avocatul, costurile copiilor xerox, care trebuie depuse în 3 exemplare, etc.
Aceste cheltuieli, s-a precizat, au fost dovedite cu chitanţe iar referirea instanţei la nedepunerea de documente justificative este neclară atât timp cât fiecare cheltuială a fost urmată de emiterea unei chitanţe care a fost depusă la dosar, astfel că se impune acordarea acestor cheltuieli astfel cum au fost solicitate.
În privinţa daunelor morale, recurenta reclamantă a arătat că suma de 20.000 lei acordată cu acest titlu nu acoperă nici pe departe prejudiciile morale încercate de reclamantă prin acţiunile intimatelor, în condiţiile în care după o viaţă dedicată sistemului de justiţie - timp în care s-a bucurat de respectul şi aprecierea colegilor săi - a crezut că va fi tratată, de către intimate, cu respectul cuvenit dacă nu unui fost magistrat cel puţin cuvenit oricărui cetăţean.
Intimatele au ales să adopte o atitudine care a bulversat tot sistemul de valori al recurentei reclamante, iar negarea constantă a dreptului la muncă precum şi tergiversarea emiterii răspunsurilor la cererile sale legitime i-au afectat încrederea în sine şi au atras întrebări, unele nerostite, din partea apropiaţilor.
În fine, s-a susţinut că nenumăraţi prezumtivi clienţi, pe care a fost nevoită să îi refuze în absenţa licenţei de avocat, au rămas cu impresia că reclamanta nu se ridică la nivelul unui avocat şi că acesta este motivul pentru care nu poate face parte din barou, acest fapt evident neputând fi combătut de către recurentă decât cu lungi explicaţii şi justificări.
În cauză au depus întâmpinare Consiliul Baroului Suceava şi B.D., prin care s-a solicitat, de către Consiliul Baroului Suceava, respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă, şi, de către B.D., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi de Consiliul Baroului Suceava.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanta B.D. şi de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Baroului Suceava, precum şi a apărărilor formulate prin întâmpinările depuse în cauză, se constată următoarele:
În mod întemeiat instanţa de fond, prin sentinţa recurată, interpretând şi aplicând corect normele de drept incidente la circumstanţele de fapt ale litigiului, a procedat la admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamanta B.D., la anularea Deciziei nr. 69 din data de 14 octombrie 2012 a Consiliului Baroului Suceava şi la obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii prin care să constate încetarea stării de incompatibilitate şi să dispună înscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat, la obligarea Baroului Suceava la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, la respingerea ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, precum şi la obligarea Baroului Suceava la plata în favoarea reclamantei a sumei de 943,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Se reţine, astfel, că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că Decizia nr. 69 din data de 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Suceava - prin care s-a constatat lipsirea de efecte a Deciziei nr. 112 din data de 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava de primire a reclamantei în profesie cu scutire de examen şi a actelor subsecvente acesteia (respectiv Decizia nr. 115 din data de 7 septembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea din profesie, pe durata stării de incompatibilitate - cu funcţia de procuror - şi trecerea reclamantei pe tabloul avocaţilor incompatibili), şi s-a dispus respingerea cererii reclamantei de înscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca urmare a încetării stării de incompatibilitate - este nelegală.
Se observă, în primul rând, că Decizia nr. 69 din data de 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Suceava a fost emisă cu nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se prevede că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral pretins nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, dar numai în termen de un an de la data emiterii actului, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs consecinţe juridice.
În mod evident, odată ce în temeiul Deciziei nr. 115 din data de 7 septembrie 2007 reclamanta a fost suspendată din profesia de avocat - profesie în care fusese primită, cu scutire de examen, prin Decizia anterioară cu nr. 112 din data de 13 iulie 2007 a Consiliului Baroului Suceava - şi a fost trecută pe tabloul avocaţilor incompatibili, actul administrativ în discuţie a intrat în circuitul civil şi nu mai putea fi revocat, astfel că Consiliul Baroului Suceava era îndrituit să formuleze o acţiune în contencios administrativ în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, şi nu să procedeze la revocarea acestuia.
Pe de altă parte, Consiliul Baroului Suceava nu putea revoca un act administrativ legal, în condiţiile în care prin Decizia nr. 3917 din data de 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, în mod irevocabil, excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 115 din 7 septembrie 2007, invocată în prezentul litigiu de Uniunea Naţională a Barourilor din România.
În aceste condiţii, prima instanţă, în mod just, constatând nelegalitatea Deciziei nr. 69 din data de 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Suceava, a obligat consiliul la emiterea unei decizii prin care să constate încetarea stării de incompatibilitate şi să dispună înscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat.
Dispoziţia din sentinţa recurată de obligare a Baroului Suceava la plata în favoarea reclamantei B.D. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi a sumei de 943,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată se impune a fi menţinută, intrând în puterea lucrului judecat, în condiţiile în care această pârâtă, nu a înţeles să formuleze recurs împotriva sentinţei date de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ci numai Consiliul Baroului Suceava care însă nu a fost obligată în acest sens.
În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de fond capătului de cerere din acţiunea reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, se constată că aceasta este corectă, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în special a caracterului cert al prejudiciului material pretins şi nici a legăturii de cauzalitate dintre daunele materiale constând în contravaloarea cheltuieli de natură medicală şi fapta ilicită a pârâţilor, în special a Consiliului Baroului Suceava.
În mod eronat judecătorul fondului a admis acţiunea reclamantei împotriva Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a obligat această pârâtă la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că prin simplul fapt al nesoluţionării contestaţiei în termenul de 30 de zile de la înregistrare, prevăzut de legea contenciosului administrativ, s-a produs reclamantei un prejudiciu de această natură, şi, pe de altă parte, reclamanta nici nu a înţeles să atace în contencios administrativ Decizia nr. 221/2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia îndreptată de aceasta împotriva Deciziei Consiliului Baroului Suceava nr. 69 din 14 octombrie 2010, aceasta rămânând astfel definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
În fine, se reţine că soluţia primei instanţe este justificată şi sub aspectul modului de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, şi la care a rămas obligat pârâtul Baroul Suceava, considerându-se în mod întemeiat că nu au fost produse documente justificative pentru anumite categorii de cheltuieli, că unele din acestea au fost eliberate (servicii de taximetrie) pentru alte zile decât cele în care au fost stabilite termenele de judecată din proces, şi că nu pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată costurile suportate cu consemnarea în formă autentică la notar a declaraţiilor extrajudiciare a unor persoane (în condiţiile în care s-a dat eficienţă principiului nemijlocirii administrării probelor).
În raport de cele mai sus menţionate, constatându-se că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate de recurenţii B.D. şi de Consiliul Baroului Suceava şi că sunt fondate motivele de recurs evocate de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 411 din data de 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.D. în contradictoriu cu U.N.B.R. ca neîntemeiată, şi a menţinerii celorlalte dispoziţii din hotărârea recurată - şi respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de reclamanta B.D. şi de pârâtul Consiliul Baroului Suceava împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 411 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta B.D. în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursurile declarate de B.D. şi de Consiliul Baroului Suceava împotriva Sentinţei nr. 411 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4233/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4321/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
