ICCJ. Decizia nr. 4587/2014. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4587/2014
Dosar nr. 25826/3/2010*
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 21 august 2009, reclamantul M.D.R.L. a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SRL solicitând constatarea intervenirii rezoluţiunii contractului de grant X1 încheiat cu pârâta, şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 21.124 euro fonduri PHARE şi 54,06 euro comisioane bancare, reprezentând suma virată cu titlu de finanţare nerambursabilă în baza Contractului de Grant X1, şi solicitată ca urmare a rezoluţiunii acestui contract şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere în cuantum de 3.176,95 euro, calculată conform art. 18 alin. (3) din Condiţiile Generale, plătibilă la data expirării termenului de plată şi până la achitarea în întregime a debitului, dobândă calculată pentru perioada 29 aprilie 2005 - 11 august 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta SC I.C. SRL a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza Contractului de Grant X1 în vederea implementării proiectului "Realizarea, implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii ISO 9000 şi a sistemelor de management al mediului ISO 14000".
Contractul de Grant X1 a fost încheiat în data de 28 noiembrie 2002 cu o perioadă de implementare de 11 luni, iar data de începere a proiectului a fost prevăzută prin art. 2 alin. (1) din Condiţiile Speciale ale Contractului şi reprezintă prima zi a lunii imediat următoare virării avansului.
În condiţiile în care avansul a fost virat în luna martie 2003, a arătat că în speţă durata de execuţie a proiectului s-a întins pe perioada 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.
S-a arătat că beneficiarul, în conformitate cu art. 7 (2)(1) din Condiţiile Speciale ale Contractului şi art. 2 alin. (1) şi (3) din Condiţiile Generale ale Contractului, trebuia să întocmească un Raport Final ce însoţea Cererea de Plată a tranşei finale, care trebuia înaintat Autorităţii Contractante prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est.
S-a mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 (4) coroborat cu art. 2 (6) din Condiţiile Generale, pârâta avea obligaţia depunerii acestui raport final, în termen de 3 luni de la terminarea duratei de desfăşurare a proiectului. Cum proiectul urma a fi analizat la 1 martie 2004, pârâta avea obligaţia depunerii raportului final, însoţit de documentaţia necesară, până la data de 1 iunie 2004.
Conform aceloraşi dispoziţii contractuale, nedepunerea rapoartelor menţionate mai sus era sancţionată cu rezilierea în baza art. 11 alin. (3) din Condiţiile Generale ale contractului şi recuperarea în întregime a sumelor plătite cu titlu de finanţare.
Mai arată reclamanta că la sfârşitul perioadei de implementare pârâta nu a obţinut certificările la care se angajase, neatingând astfel scopul proiectului şi nici nu a depus raportările tehnice şi financiare la care era obligată prin contract.
S-a mai susţinut prin acţiune că prin adresa din 11 mai 2004 i s-a adus la cunoştinţă pârâtei data limită de depunere a raportului final, respectiv 1 iunie 2004, şi că prin adresa din 13 august 2004, pârâta a fost notificată să depună în termen de 3 zile raportul final, în caz contrar urmând a se proceda la rezilierea proiectului.
Având în vedere aceste motive şi faptul că pârâta nici nu a atins obiectivul proiectului, neobţinând certificările ISO la care s-a obligat prin contract, autoritatea contractantă a decis rezilierea contractului de grant conform art. 11 alin. (3) din Condiţiile Generale ale Contractului, sens în care a înştiinţat pârâta, prin adresa din 21 februarie 2005, asupra deciziei de reziliere a contractului de grant conform art. 11 alin. (3), cu recuperarea în întregime a finanţării primite.
În drept, a invocat reclamantul art. 1073 - 1090 C. civ., dispoziţiile Contractului de Grant X1, ale C. proc. civ. şi art. 56 C. com.
Prin Încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2010, secţia a VI-a comercială, din cadrul Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 2 lit. c) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a fost înaintată cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ a tribunalului, reţinând că actul ce face obiectul capătului principal de cerere, contractul de grant, este încheiat cu o autoritate publică, fiind asimilat actelor administrative.
Pricina a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti la data de 26 mai 2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 553 din 11 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, reţinând, în esenţă, calitatea de autoritate publică centrală a reclamantului M.D.R.L. şi prevederile art. 3 alin. (10) din Legea nr. 554/2010, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 martie 2011.
Prin Sentinţa nr. 5075 din 13 septembrie 2011, această instanţă a respins acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Sentinţa a fost casată prin Decizia nr. 4183 din 17 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 25826/3/2010*.
La primul termen, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe capătul principal - constatarea intervenirii rezoluţiunii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 746 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul M.D.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC I.C. SRL, ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că durata de execuţie a proiectului s-a întins pe perioada 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.
În raport de art. 7 (2)(1) din Condiţiile Speciale ale Contractului şi art. 2 alin. (1) şi (3) din Condiţiile Generale ale Contractului, beneficiarul trebuia să întocmească un Raport Final, care trebuia înaintat Autorităţii Contractante prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, potrivit dispoziţiilor art. 2 (4) coroborat cu art. 2 (6) din Condiţiile Generale, în termen de 3 luni de la terminarea duratei de desfăşurare a proiectului.
A constatat prima instanţă că, în condiţiile în care proiectul urma a fi analizat la 1 martie 2004, pârâta avea obligaţia depunerii raportului final, însoţit de documentaţia necesară, până la data de 1 iunie 2004.
Curtea de apel a stabilit că reclamanta s-a adresat instanţei cu cererea de constatare a rezoluţiunii la data de 19 august 2009, după expirarea termenului general de prescripţie de trei ani.
În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.
S-a arătat în sentinţă că dreptul la acţiune pentru obţinerea rezoluţiunii contractului şi repunerea în situaţia anterioară a început să curgă de la momentul expirării termenului de executare a obligaţiei contractuale - 1 iunie 2004, iar introducerea acţiunii în pretenţii de către reclamantă în anul 2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Dosar 11950/302/2006 (având ca obiect obligarea pârâtei SC I.C. SRL la restituirea finanţării încasate în baza contractului şi accesorii ca urmare a rezilierii), nu a avut efectul întreruperii termenului, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă (ca prematur formulată, prin Sentinţa 5783/2007, irevocabilă prin respingerea recursului).
A avut în vedere judecătorul fondului dispoziţiile art. 16 din Decretului-lege nr. 167/1958 care reglementează cazurile de întrerupere a termenului prescripţiei.
Având în vedere că legiuitorul nu face distincţia între diferitele motive de respingere a acţiunii (ca neîntemeiată sau ca urmare a admiterii unei excepţii de fond), reţinând principiul "unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă", curtea de apel a constatat că nu sunt fondate apărările formulate de reclamant pe excepţia prescripţiei prin notele scrise.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.D.R.A.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, în esenţă M.D.R.A.P. a arătat următoarele:
- Arată recurenta că în cauză este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de legislaţia fiscală pentru creanţele bugetare deoarece sumele solicitate de instituţia noastră în baza contractului de grant X1 reprezintă creanţe bugetare.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 63/1999, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare, constituie creanţe bugetare sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare.
Aşa fiind, termenul de prescripţie a dreptului asupra creanţei fiscale este de 5 ani conform art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar nu termenul de prescripţie general de 3 ani reglementat de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
- Precizează recurenta că cererea de constatare a rezoluţiunii a fost introdusă la data de 21 august 2009 (şi nu 19 august 2009, cum a reţinut instanţa).
- Unul dintre motivele pentru care am cerut constatarea rezoluţiunii a fost faptul că intimata pârâtă nu a depus raportarea finală şi nici nu şi-a atins obiectivele puse prin proiect.
Potrivit dispoziţiilor art. 2(4) coroborat cu art. 2(6) din Condiţiile Generale, intimata pârâtă avea obligaţia depunerii acestui raport final, în termen de 3 luni de la terminarea duratei de desfăşurare a proiectului 1 martie 2004, deci pârâta intimată avea obligaţia depunerii raportului final, însoţit de toată documentaţia necesară (partea tehnică şi partea financiară) până la data de 1 iunie 2004.
Conform aceloraşi dispoziţii contractuale, nedepunerea rapoartelor mai sus menţionate era sancţionată cu rezilierea în baza art. 11 alin. (3) din Condiţiile Generale ale contractului şi recuperarea în întregime a sumelor plătite cu titlu de finanţare.
În consecinţă, dreptul la acţiune s-a născut la data de 1 iunie 2004.
Se arată că, de la această dată, instituţia recurentă nu a stat în pasivitate până la data de 21 august 2009 când s-a introdus prezenta cerere, ci prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 5 septembrie 2006, aceasta a solicitat obligarea pârâtei SC I.C. SRL la plata sumei de 21.124 euro finanţare Phare ca urmare a rezilierii contractului de grant în baza pactului comisoriu de grad 3 cuprins în dispoziţiile art. 11 alin. (3) din contractul de grant.
- Consideră recurenta că, în speţă, prescripţia a fost întreruptă prin cererea introdusă la data de 5 septembrie 2006 la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 11950/302/2006.
Apărările intimatului reclamant
- Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele următoare:
Referitor la termenul de prescripţie
În fapt - se reţine că SC I.C. SRL a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza contractului de grant X1 cu o perioadă de implementare a proiectului - "Realizarea, implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii ISO 9000 şi a sistemelor de management al mediului ISO 14000" - între 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.
Pentru a justifica suma primită ca avans şi pentru a putea primi tranşa fiscală, beneficiarul în conformitate cu prevederile art. 7(2) (1) din Condiţiile speciale ale contractului şi art. 2 alin. (1) şi (3) Condiţii generale - trebuia să întocmească un Raport final până la data de 1 iunie 2004.
Nedepunerea rapoartelor (parte tehnică şi parte financiară) era sancţionată în baza art. 11 alin. (3) din Condiţiile generale cu rezilierea contractului şi recuperarea în întregime a sumelor plătite cu titlu de finanţare.
Recurentul reclamant M.D.R.A.P. şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1073 - 1090 C. civ., dispoziţiile Contractului de Grant, C. com.
Însă, Contractul de Grant este un contract administrativ - care are ca obiect - fonduri europene nerambursabile.
În drept, art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 defineşte neregula ca reprezentând orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractului ori ale angajamentelor legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
Conform prevederilor O.G. nr. 79/2003 creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, iar pentru recuperarea acestora compartimentele de specialitate sunt abilitate să folosească procedurile prevăzute de O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală (art. 11).
Potrivit art. 21 din O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal se prevedea un termen de prescripţie de 5 ani pentru dreptul organelor de control fiscal, de a stabili creanţe bugetare, în acest sens fiind şi art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 93/2003.
Prin urmare, în cauză este vorba despre creanţe bugetare fiscale, iar termenul de prescripţie pentru recuperarea acestora este de 5 ani, şi nu de 3 ani, termenul general de prescripţie conform art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958.
- În ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei dreptului la acţiune
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că interpretarea dată de instanţa de fond este eronată în ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei în speţă.
Se reţine că dreptul la acţiune al recurentei reclamante pentru promovarea acţiunii în rezoluţiunea contractului de grant şi recuperarea sumelor de bani ca urmare a neexecutării obligaţiilor a început să curgă conform contractului la data de 1 iunie 2004.
Prezenta acţiune a fost introdusă la data de 21 august 2009 - însă la data de 5 septembrie 2006, recurentul reclamant a introdus acţiunea în pretenţii ce a format obiectul Dosarului nr. 11950/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - respinsă ca prematur introdusă prin Sentinţa nr. 7583/2007, irevocabilă.
Interpretând prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, instanţa fondului a concluzionat greşit că întrucât acţiunea fost respinsă ca prematură, această împrejurare nu întrerupe cursul prescripţiei.
Cauzele de întrerupere a prescripţiei sunt legale (limitative, de strictă interpretare şi aplicare) şi civile (recunoaşterea de către debitor).
Întreruperea însă operează numai între părţile interesate, între reclamant şi pârât pe de o parte, dar sub rezerva limitelor autorităţii de lucru judecat. Cu alte cuvinte prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958 sunt aplicabile şi prescripţia nu a fost întreruptă prin respingerea acţiunii iniţiale - dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4183/2012 - s-a constatat că în mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat între acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar şi acţiunea iniţială introdusă în 5 septembrie 2006 - Dosar nr. 11950/302/2006 la Judecătoria Sector 5 prin care nu s-a tranşat fondul litigiului, neexistând un impediment pentru introducerea unei noi cereri pe un alt temei juridic.
Prin urmare, având în vedere şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4183/2012 - arătată mai sus, Înalta Curte consideră că acţiunea nu este prescrisă, că a operat întreruperea cursului prescripţiei prin introducerea cererii în pretenţii din data de 5 septembrie 2006, fiind astfel ştearsă prescripţia începută la data de 1 iunie 2004, neputându-se considera că titularul acţiunii a fost în pasivitate sau neglijent.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat pricina fără a intra pe fondul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa şi trimite spre rejudecarea pe fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.D.R.A.P. împotriva Sentinţei nr. 746 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4586/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2587/2014. Contencios → |
|---|
