ICCJ. Decizia nr. 468/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 468/2014
Dosar nr. 28417/3/2013
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4480 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta T.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în raport de petitul cauzei, de calitatea pârâtei A.N.A.F. de autoritate publică centrală şi de dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind autorităţile publice centrale sunt soluţionate în fond de secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 3582 din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovată de reclamanta T.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 188/2009 privind Statutul funcţionarilor publici, Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, solicitând suspendarea Ordinului nr. 2172 din 13 august 2013 privind eliberarea sa din funcţie şi numirea în mod direct în noua funcţie publică de conducere de director al Direcţiei de audit public intern, care a rezultat ca urmare a reorganizării D.G.A.P.I. în cadrul căreia a deţinut funcţia de director general.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată, raportat la motivele de fapt şi de drept expuse de reclamantă, Curtea a constatat cu prioritate că prezentul demers judiciar vizează o situaţie intervenită în privinţa raporturilor de serviciu ale reclamantei cu angajatorul său, A.N.A.F., litigiu privind funcţionarii publici, fiind aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
Curtea a apreciat că, în raport de acest text legal, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului, împrejurarea că A.N.A.F. este o autoritate centrală fiind lipsită de relevanţă, ca şi împrejurarea că cererea are ca obiect suspendare act şi nu anulare.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de obiectul litigiului şi de dispoziţiile legale incidente.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin acţiunea promovată reclamanta T.D. a solicitat suspendarea Ordinului nr. 2172 din 13 august 2013 emis de pârâtă, privind eliberarea sa din funcţie, respectiv numirea în mod direct în noua funcţie publică de conducere de director al D.A.P.I., care a rezultat ca urmare a reorganizării D.G.A.P.I. în cadrul căreia a deţinut funcţia de director general.
Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că prezentul demers judiciar vizează o situaţie intervenită în privinţa raporturilor de serviciu ale reclamantei cu angajatorul său, A.N.A.F., litigiu privind funcţionarii publici, fiind aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta T.D. şi pe pârâta A.N.A.F. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 425/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 469/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
