ICCJ. Decizia nr. 471/2014. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 471/2014

Dosar nr. 4439/327/2013*

Şedinţa de la 31 ianuarie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de către petenta SC S.S. SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiei X1 din 6 iulie 2011 şi X2 din 6 iulie 2011, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi că din procesele-verbale de constatare a contravenţiei X1 din 6 iulie 2011 şi X2 din 6 iulie 2011 rezultă că petenta SC S.S. SA, cu sediul în Tulcea, a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.250 RON aferentă fiecărui proces-verbal în parte şi la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 de euro, locul săvârşirii contravenţiilor reţinute în sarcina petentei aflându-se în circumscripţia Judecătoriei Cornetu.

Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tulcea în soluţionarea prezentei plângeri, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.

Prin încheierea din 20 martie 2013, Judecătoria Cornetu a s cos de pe rolul instanţei cauza privind cererea formulată de petenta SC S.S. SA, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. şi a trimis-o, pe cale administrativă, Judecătoriei Tulcea, instanţă devenită competentă să o soluţioneze în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 18 septembrie 2013, Judecătoria Tulcea, în raport de sentinţa civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de această instanţă, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Tulcea şi Judecătoria Cornetu şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Judecătoria Tulcea a subliniat faptul că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile legale în materie de competenţă în vigoare la momentul săvârşirii faptei, respectiv art. 32 din O.G. nr. 2/2001, care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, în speţă Judecătoria Cornetu.

Având în vedere că Judecătoria Tulcea s-a desesizat prin sentinţa civilă nr. 97 din 16 ianuarie 2012, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu şi întrucât aceasta, la rândul său, s-a desesizat declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Tulcea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ. şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care, prin încheierea nr. 3902 din 12 noiembrie 2013, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin procesele-verbale de constatare a contravenţiei X1 din 6 iulie 2011 şi X2 din 6 iulie 2011, întocmite de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., petenta SC S.S. SA a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002 cu amendă contravenţională în cuantum de 1.250 RON aferentă fiecărui proces-verbal în parte şi la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 de euro.

S-a constatat că la data de 10 ianuarie 2011 şi respectiv 21 ianuarie 2011, vehiculul aparţinând petentei a circulat pe autostrada A2 Km 12+450 m, în localitatea G., judeţul Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.

Din procesele-verbale încheiate rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost autostrada A2 Km 12+450 m, în localitatea G., judeţul Ilfov, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Înalta Curte constată că, la data introducerii plângerii contravenţionale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Astfel, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 12 octombrie 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere al instanţei competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare şi că, prin urmare, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013.

Înalta Curte apreciază că în situaţia specială a stabilirii competenţei normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situaţia în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta. Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101 în acest act normativ.

Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal investite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în Secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „Modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 îşi păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravenţională întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 introduse la instanţă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale susmenţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei este localitatea G., judeţul Ilfov, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC S.S. SA şi pe pârâta C.N.A.D.N.R., în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 471/2014. Contencios