ICCJ. Decizia nr. 476/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 476/2014
Dosar nr. 9909/2/2011
Şedinţa publică de la 4 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, C.N.C.F. CFR SA şi Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, anularea parţială a Documentului constatator din data de 29 noiembrie 2010 întocmit de pârâte, respectiv a dispoziţiilor prevăzute la pct. 5 privind calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de reclamantă (lit. a) şi c)), precum şi a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, dacă există, necomunicate.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a susţinut că pe parcursul derulării Contractului din 30 noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147 aprilie 03 "Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului pe căile ferate române" - Lot 2, beneficiarul a avut o poziţie contradictorie, dând dovadă de inconsecvenţă în transmiterea solicitărilor tehnice, colaborarea cu acesta fiind dificilă, fapt care a condus la necesitatea unor revizuiri, operate după predarea documentaţiei la 30 septembrie 2009, iar, în final, i-a comunicat, prin documentul contestat, că au existat abateri de la calitate, fără a preciza în concret care au fost acestea, efectuând o plată parţială a onorariului solicitat.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii.
În susţinerea primei excepţii, s-a arătat că documentul constatator a cărui anulare parţială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat la data de 24 februarie 2011, iar împotriva acestui act, asimilat actelor administrative cu caracter individual în ceea ce priveşte procedura de contestare, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 20 aprilie 2011, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În susţinerea celei de-a doua excepţii, s-a argumentat că reclamanta ar fi trebuit să înregistreze acţiunea cel târziu la data de 25 octombrie 2011; or, data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată este 21 noiembrie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 2523 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile invocate de către pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta SC S. SA, ca tardiv formulată.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că prin documentul constatator nr. 644485 din 29 noiembrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor s-au constatat abateri de la calitatea serviciilor şi lucrărilor contractate de asocierea S. SA, EC H.P. SRL, L.B. SAS, neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării corespunzătoare a contractului, cu constatarea generică a riscului pierderii finanţării proiectului din PHARE 2006.
Curtea a mai constatat, în esenţă, că documentul a cărui anulare parţială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat acesteia la data de 24 februarie 2011, condiţii în care aceasta nu a respectat termenul legal de depunere a plângerii prealabile şi a acţiunii.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC S. SA, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că recurenta a luat cunoştinţă de documentul contestat în data de 24 februarie 2011, că l-a contestat la data de 8 martie 2011 prin e-mail, documentul având valoarea unei plângeri prealabile; că recurenta a apreciat aplicabile, în speţă, dispoziţiile referitoare la obligativitatea concilierii, raportat la care a trimis, în data de 20 aprilie 2011, o invitaţie la conciliere, cu respectarea dispoziţiilor art. 720 C. proc. civ.; că procedura de conciliere a inclus o serie de întâlniri şi notificări, iar în condiţiile în care eşecul acesteia a fost evident, la data de 18 noiembrie 2011 recurenta a sesizat instanţa de contencios administrativ.
A mai susţinut că instanţa de fond a calificat în mod eronat documentul constatator ca act administrativ individual în acceptul art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, aspect ce a determinat şi concluzia eronată privind termenul de sesizare a instanţei de judecată, şi a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A reiterat argumentele aduse instanţei de fond privind termenele aplicabile în speţă şi data la care acestea s-au împlinit şi a mai susţinut că prezenta cauză nu are ca obiect un litigiu legat de executarea contractului, având în vedere faptul că instanţa de judecată nu a fost chemată a se pronunţa asupra încălcării vreunei obligaţii contractuale, ci cu o acţiune vizând anularea parţială a unui document constatator, emis în executarea parţială a dispoziţiilor art. 971alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, cu o existenţă de sine stătătoare.
A mai învederat că nu pot fi reţinute, în speţă, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt motivele temeinice care au împiedicat-o să formuleze plângerea prealabilă şi acţiunea în termenele imperativ prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
a. Situaţia de fapt supusă analizei instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susţinerilor reclamantei şi înscrisurilor aflate la dosar, se conturează astfel:
- Între părţi a fost încheiat Contractul din 30 noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147 aprilie 03 "Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului pe căile ferate române", având ca obiect realizarea, de către reclamantă, a unei analize, a unor studii de fezabilitate şi a unor documentaţii.
- Ca urmare a aprobării livrabilelor, la data de 19 noiembrie 2010, recurenta a emis factura pentru plata studiilor de fezabilitate cu prioritizarea investiţiilor, în valoare de 346.852,80 euro;
- La 29 noiembrie 2010, pârâţii constată, prin documentul înregistrat sub nr. 644485, respectiv 40/2591, faptul că reclamanta nu a îndeplinit în mod corespunzător contractul;
- Recurenta constată faptul că facturile nr. X/2010 şi Y/2010 din data de 19 noiembrie 2010 nu au fost achitate decât parţial şi solicită, prin Adresele cu nr. A633/241-10 şi A633/01-11, comunicarea motivelor pentru care acestea nu au fost achitate integral;
- La acestea i se răspunde prin Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011 că suma reţinută, în valoare de 117.802,08 euro fără TVA reprezintă o reţinere aferentă contravalorii Studiilor de fezabilitate şi documentaţiilor de atribuire, datorate faptului că documentaţia transmisă a fost de slabă calitate;
- La data de 23 februarie 2011, la cererea reclamantei-recurente, pârâţii îi comunică acesteia Documentul constatator, contestat de aceasta în prezenta cauză;
- În data de 7 martie 2011, reclamanta-recurentă solicită pârâţilor modificarea Documentului constatator şi contestă aprecierile făcute de aceştia referitor la calitatea produselor livrate;
- La această adresă i se răspunde, de către intimatul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Adresa nr. 40/DM/GR/8459 din 11 martie 2011, cu acelaşi conţinut ca şi Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011;
- La data de 20 aprilie 2011, reclamanta-recurentă a adresat pârâţilor o notificare, pe care a calificat-o atât ca plângere prealabilă, cât şi ca o convocare la conciliere directă, în condiţiile art. 40 din Contract - Anexa II şi art. 6 şi 7 din Legea nr. 554/2004, pentru data de 19 mai 2011;
- Întrucât intimata C.N.C.F. CFR SA nu a putut participa la conciliere, o altă întâlnire a fost fixată pentru data de 22 iulie 2011;
- Întâlnirea a fost urmată de corespondenţă între părţi;
- La data de 18 noiembrie 2011, recurenta-reclamantă SC S. SA se adresează instanţei de contencios administrativ cu cererea privind anularea Documentului constatator din data de 29 noiembrie 2010.
b. Dispoziţiile legale incidente
H.G. nr. 925/2006 prevede că:
Art. 971 - (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii.
(5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Legea nr. 554/2004, la rândul său, arată că:
Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.
Art. 7 - (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.
Art. 11 - (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Înalta Curte constată că, raportat la conţinutul acestuia, documentul supus cenzurii instanţei de judecată este emis în cadrul procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 971alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, aspect faţă de care devin aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai constată, însă, că recurenta-reclamantă a satisfăcut exigenţele acestor dispoziţii legale prin adresa trimisă la data de 7 martie 2011, în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului contestat, care are semnificaţia şi valoarea unei plângeri prealabile, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme din conţinutul acestuia rezultă, fără echivoc, poziţia recurentei-reclamante şi solicitarea acesteia, adresată intimaţilor, de a reveni asupra conţinutului actului respectiv.
În continuare, analizând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 11 din acelaşi act normativ, Înalta Curte apreciază că nu se poate face abstracţie, în calculul termenelor astfel prevăzute, de contextul raporturilor între părţi şi a demersurilor reclamantei-recurente care au vizat inclusiv, în mod constant, determinarea autorităţilor publice intimate să modifice conţinutul actului contestat şi care s-au desfăşurat de-a lungul unei perioade substanţiale de timp, aspect determinat de reacţia evazivă a autorităţilor publice intimate.
A nu lua în considerare această perspectivă este echivalent cu golirea de esenţă a dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, care au în vedere în primul rând oferirea, în mod concret şi efectiv, autorităţii publice emitente, a oportunităţii de a reveni asupra unui act administrativ contestat, anterior oricărei sesizări a instanţei de judecată.
În acest context, nu se poate reţine sesizarea instanţei de contencios administrativ cu încălcarea, de către recurenta-reclamantă, a dispoziţiilor imperative a art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, şi întrucât instanţa de fond, admiţând excepţiile invocate de către pârâtul-intimat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a respins cererea fără a analiza fondul cauzei, pentru a nu priva părţile de dublul grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 484/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
