ICCJ. Decizia nr. 478/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 478/2014
Dosar nr. 145/3/2012
Şedinţa publică de la 4 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC B.C.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.I.S., anularea Procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011 emis de pârâtă; suspendarea măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menţionat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii reclamanta a criticat procesul-verbal contestat pentru faptul că sancţiunea ar fi fost aplicata unei entităţi fără personalitate juridică, descrierea faptei este insuficient conturată, iar, pe de altă parte, fapta reţinută nu se încadrează în temeiul legal indicat de actul contestat.
Reclamanta a motivat cererea de suspendare prin argumentul că executarea masurilor de remediere dispuse prin procesul-verbal contestat este imposibilă datorită individualizării insuficiente a faptei, iar executarea implica cheltuieli considerabile, în condiţiile în care poate fi reţinută existenţa cazului bine justificat.
Prin sentinţa civilă nr. 5160 din 14 decembrie 2012 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei materiala în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că pârâta este o autoritate de rang central în sistemul autorităţilor publice.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 959 din data de 11 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate atât cererea de suspendare, cât şi cererea de anulare a Procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011, formulate de către reclamanta SC B.C.R. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la Sucursala B.C.R. Bolintin Vale s-a efectuat un control cu privire la modalitatea de respectare a dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, constatările şi măsurile stabilite fiind indicate în anexa la respectivul proces-verbal.
Astfel, în cuprinsul anexei s-a indicat faptul ca rampa de acces pentru persoane cu handicap nu corespunde art. 62 din Legea nr. 448/ 2006 şi Normativului din 2001 respectiv, nu are elemente antiderapante, mână curentă şi ribord, accesul la principalele servicii ale instituţiei se face pe o treapta mai mare de 2,5 cm, neadaptat, uşa are o lăţime liberă a golului de 0,90 m, iar înălţimea de 2,10 m, clădirea nu este semnalizată vizual/ auditiv şi nu există benzi directoare, pentru relaţiile cu publicul există mese cu înălţime de până la 80 cm, nu este asigurat interpret mimico-gestual.
În consecinţă, s-a dispus măsura accesibilizării scării pentru accesul persoanei cu handicap la mediul fizic conform art. 62 alin. (1) şi respectarea art. 69 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006 şi a Ordinului nr. din 2001 a M.L.P.T.L., termenul acordat fiind 24 noiembrie 2011.
Examinând dispoziţiile legale invocate în actul contestat, instanţa fondului a arătat că reclamantei îi revenea obligaţia legală a adaptării spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap, că este fără relevanţă faptul că sucursala este lipsită de personalitate juridică, dat fiind faptul că legiuitorul impune o obligaţie generică în sarcina tuturor entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în clădirile de utilitate publică, că din cuprinsul procesului-verbal de control rezultă cu claritate descrierea faptei,, astfel cum de altfel a şi sintetizat instanţa în cuprinsul paragrafului privind descrierea situaţiei de fapt.
Curtea a mai constatat că în dosarul contravenţional înregistrat pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale sub nr. 3867/192/2011 s-a reţinut cu putere de lucru judecat pentru prezentul litigiu, existenţa faptei ce i se impută reclamantei, condiţii în care nu subzistă argumentele privind lipsa culpei acesteia.
Cererea de suspendare a executării procesului-verbal contestat a fost;respinsă cu motivarea, în esenţă, că în speţă reclamanta nu a probat niciuna dintre condiţiile privind suspendarea executării actului administrativ.
Împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 11 martie 2013 a formulat recurs reclamanta SC B.C.R. SA, solicitând modificarea acesteia şi admiterea cererii sale, cu consecinţa anulării procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011.
Recurenta a argumentat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 în calitate de operator privat de servicii bancare, că nu se poate argumenta că persoanele cu handicap care se adresează băncii ar fi prejudiciate şi că obligaţia prevăzută de lege este oricum excesivă şi nu poate fi realizată în mod obiectiv.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea ce priveşte obligaţiile speciale stabilite în sarcina unor instituţii bancare, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.
Astfel, independent de faptul că legea nu face nicio distincţie între „obligaţii generale” şi „obligaţii speciale”, dispoziţiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd în mod expres: „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestor, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”.
Rezultă fără putinţă de tăgadă din textul mai sus citat, că recurenta-reclamantă, unitate bancară care îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de utilitate publică, are obligaţia legală a adaptării spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap.
Împrejurarea că sucursala este lipsită de personalitate juridică, nu are nicio relevanţă raportat la obligaţia legală la care face trimitere art. 62 din Legea nr. 448/2006, obligaţie ce revine tuturor entităţilor care îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de utilitate publică.
Aşa fiind, în mod legal prima instanţă a constatat legalitatea întocmirii procesului-verbal de control din 2011 contestat de recurenta-reclamantă care a avut drept obiectiv verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile Legii nr. 448/2006.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinut şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.C.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 11 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 475/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 480/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
