ICCJ. Decizia nr. 483/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 483/2014
Dosar nr. 318/54/2012
Şedinţa publică de la 4 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC Z.C. SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 4 din 06 ianuarie 2012 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, a R.I.F. înregistrat sun nr. 2782 din 09 mai 2011 şi a Deciziei de Impunere nr. 55 din 12 mai 2011 întocmite de D.G.F.P. Olt, solicitând anularea debitului în sumă de 2.706.568 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 959 din data de 11 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC Z.C. SA, şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 4 din 06 ianuarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., Decizia de Impunere nr. 55 din 12 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F. şi R.I.F. nr. 2782 din 09 mai 2011 întocmit de D.G.F.P. Olt, în ceea ce priveşte suma de 1.198.995 lei, ce reprezintă T.V.A. aferentă livrărilor intracomunitare de zahăr, menţinând celelalte dispoziţii ale actelor contestate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- prin R.I.F.nr. 2782 din 09 mai 2011 emis de D.G.F.P. Olt şi Decizia de impunere nr. 55 din 12 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F., s-a respins la rambursare T.V.A. în sumă de 2.706.568 lei şi s-a stabilit astfel în sarcina reclamantei SC Z.C. SA obligaţia de plată a acestei sume.
- împotriva celor două acte, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 4 din 06 ianuarie 2012 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. Prin această decizie s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 55 din 12 mai 2011 pentru suma de 316.366 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară; respingerea ca neîntemeiată şi nesusţinută cu documente a contestaţiei formulată de SC Z.C. SA împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 55 din 12 mai 2011 pentru suma de 1.198.995 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară; desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 55 din 12 mai 2011 emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F., pentru T.V.A. în sumă de 1.191.207 lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, printr-o altă echipă, să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade, ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă, precum şi de cele precizate prin prezenta decizie.
Solicitările reclamantei privind sumele de 1.148.848 lei, ce reprezintă T.V.A. colectată aferentă livrărilor de zahăr efectuate de aceasta către firme aflate în procedura insolvenţei şi de 42.359 lei, aferentă achiziţiilor de la operatori economici inactivi sau de la operatori economici care nu au declarat livrările şi care nu au răspuns la toate solicitările de control încrucişat au fost respinse cu motivarea că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 4 din 06 ianuarie 2012 s-a desfiinţat decizia de impunere cu privire la aceste sume, urmând ca organele de inspecţie fiscală, printr-o altă echipă, să procedeze la o nouă verificare a taxei pe valoarea adăugată deductibilă pe aceeaşi perioadă, ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă, precum şi de cele precizate prin decizia de soluţionare, control care a avut loc, iar în urma reverificării, s-a emis Decizia de impunere nr. 542 din 31 august 2012 (fila 5 vol. II), prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o sumă de plată mai mică, respectiv de 1.597 lei şi numai pentru o tranzacţie efectuată cu SC R.M.G.P. SRL, decizie care poate fi atacată separat conform art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
Suma de 316.366 lei, ce provine din preluarea eronată a soldului sumei negative de T.V.A. din perioada precedentă, a fost reţinută ca recunoscută de reclamantă ca fiind datorată.
Contestaţia reclamantei privind suma de 1.198.995 lei, ce reprezintă T.V.A. colectată pentru livrările intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din Bulgaria, a fost admisă cu motivarea că, aşa cum reiese din actele dosarului, facturile fiscale privind achiziţiile în cauză cuprind informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din C. fisc., inclusiv codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. atribuit cumpărătorilor bulgari în Bulgaria, tranzacţiile bancare sunt stipulate prin extrase de cont şi sunt înregistrate în contabilitatea reclamantei, aspecte de altfel necontestate de organul fiscal, reclamanta a făcut dovada ca bunurile au fost transportate din România în Bulgaria cu scrisori de transport (C.M.R.), neregularităţile invocate de pârâtă nefiind de natură a afecta valabilitatea contractului de transport.
A arătat prima instanţă că faptul că societăţile bulgare nu au declarat achiziţiile intracomunitare de la SC Z.C. SA sau au declarat sume mai mici decât cele declarate de contestatoare ori nu au fost găsite la sediul social sau au declarat că nu au avut relaţii comerciale cu reclamanta, nu-i este imputabil reclamantei, persoana impozabilă neavând, potrivit dispoziţiilor Directivei nr. 2006/112/ CE a Consiliului Europei din 28 noiembrie 2006, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană de Justiţie, obligaţia de a se asigura că beneficiarul facturii şi-a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata taxei pe valoare adăugată.
Nici aspectele că unele firme de transport româneşti nu funcţionează la sediul social declarat sau că nu au fost identificate documente care să ateste vreo relaţie comercială între ele, contestatoare şi societăţile bulgare ori că s-au sustras de la efectuarea controlului sau au efectuat transporturi de zahăr pentru un operator bulgar, dar nu în Bulgaria, ci pe ruta Corabia-Craiova, nu-i pot fi imputate reclamantei, în condiţiile în care aceasta a arătat că transportul era în sarcina cumpărătorului şi astfel nu se impuneau verificări suplimentare din partea reclamantei.
Acest aspect se deduce cu claritate din actele dosarului, de unde rezultă că cele mai multe transporturi au fost efectuate cu mijloace de transport înregistrate în Bulgaria, iar organele de control i-au impus reclamantei să facă dovada cu acte că transportul era în sarcina cumpărătorului doar în situaţia în care transportator era o societate românească, nu şi când acesta era o societate bulgară, ceea ce conduce la ideea că o astfel de situaţie nu este necesar a fi dovedită pentru soluţionarea cererii de rambursare T.V.A..
Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 1 martie 2013 au formulat recurs atât reclamanta SC Z.C.a SA, cât şi pârâtele D.G.F.P. Olt şi A.N.A.F.
1. Recursul reclamantei SC Z.C. SA
Reclamanta a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanţei de fondaşi anume în ceea ce priveşte capătul de cerere ce viza suma de 1.148.848 lei reprezentând T.V.A. colectată aferent livrărilor de zahăr efectuate către firme aflate în insolvenţă.
A susţinut, în esenţă, că trebuia admisă contestaţia sa în sensul exonerării de la plata sumei astfel stabilite şi nu a dispunerii unei noi verificări şi că instanţa de fond a împărtăşit în mod incorect punctul de vedere exprimat în Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 4 din 6 ianuarie 2012 în sensul că s-ar impune o nouă reverificare, urmând ca rezultatele acesteia să fie contestate în instanţă.
2. Recursul pârâtei D.G.F.P. Olt
Această pârâtă a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond
în sensul respingerii în totalitate a contestaţiei reclamantei ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 4 din 06 ianuarie 2012, a Deciziei de impunere nr. 55 din 12 mai 2011 şi a R.I.F. nr. 2782 din 09 mai 2011.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte suma de 1.198.995 lei reprezentând T.V.A. colectată pentru livrări intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din Bulgaria, în condiţiile în care, în urma unei ample şi amănunţite verificări, coroborate de înscrisurile prezentate în cauză, s-a constatat că zahărul livrat de SC Z.C. SA către cele 11 firme din Bulgaria nu a ajuns în totalitate la destinaţie, ci a fost distribuit pe piaţa românească, astfel încât nu se poate acorda scutirea de taxă conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a) din C. fisc.
3. Recursul pârâtei A.N.A.F.
Această pârâtă a criticat, de asemenea, hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalei admiteri, în parte, a contestaţiei formulate de SC Z.C. SA.
A arătat că actele administrativ fiscale au fost legal şi temeinic emise din perspectiva dispoziţiilor art. 128, art. 134, art. 143, art. 1441, art. 155 alin. (5) C. fisc. şi ale art. 10 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007, în condiţiile în care C.M.R.-urile prezentate de reclamantă nu prezentau toate menţiunile cu caracter obligatoriu, partenerii bulgari ai reclamantei nu au declarat operaţiunile respective sau le-au declarat parţial, cantităţile din facturi şi din C.M.R.-uri nu corespund, iar cu privire la unii transportatori sau importatori au fost descoperite menţiuni care nu corespund realităţii.
Faţă de acestea, şi întrucât reclamanta nu a putut prezenta argumente sau înscrisuri din care să rezulte cu claritate că marfa a fost transportată din România în Bulgaria, livrările respective nu puteau fi considerate intracomunitare.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de probele administrate şi cadrul legal aplicabil, Curtea le va respinge pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă SC Z.C. SA prin care se susţine nelegalitatea respingerii cererii referitoare la anularea T.V.A. în sumă de 1.148.848 lei calculată aferent livrărilor de zahăr efectuate către firme aflate în insolvenţă, Curtea reţine următoarele:
În cadrul contestaţiei administrative formulate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 55/2011, capătul de cerere privind anularea sumei de 1.148.848 lei ce reprezintă T.V.A. calculată aferentă livrărilor de zahăr către firmele aflate în insolvenţă, a fost admis, prin Decizia nr. 4/2012 a D.G.S. - A.N.A.F., care face obiectul prezentei cauze.
Astfel, cu privire la acest capăt de cerere s-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată (Decizia nr. 55/2011) cu privire la suma de 1.148.848 lei, reţinându-se în sarcina organelor de inspecţie fiscală, obligaţia efectuării unei noi verificări a T.V.A. pe aceeaşi perioadă. Cu alte cuvinte, în legătură cu acest capăt de cerere organul administrativ nu a soluţionat pe fond contestaţia ci a dispus efectuarea unei noi verificări.
În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., în mod corect judecătorul fondului a reţinut că nu se poate pronunţa în mod direct, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., asupra actului administrativ contestat.
De altfel, aşa cum rezultă din actele de la dosar, în urma reverificării dispuse, s-a emis o nouă Decizie de impunere nr. 542 din 31 august 2012 prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o sumă de plată mai mică, decizie care poate fi atacată separat, conform dispoziţiilor art. 205 C. proc. fisc.
II. În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii-pârâţi D.G.F.P. Olt şi A.N.A.F., acestea vor fi analizate împreună, dat fiind faptul că în ambele recursuri se susţin, în esenţă, aceleaşi motive de nelegalitate cu privire la admiterea acţiunii în legătură cu suma de 1.198.995 lei reprezentând TVA colectată pentru livrări intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din Bulgaria.
Curtea va înlătura susţinerile recurentelor cu privire la această sumă, reţinând următoarele:
Reclamanta-recurentă SC Z.C. SA a efectuat în perioada 1 august 2009 - 28 februarie 2010 livrări de zahăr la un număr de 11 firme din Bulgaria în sumă totală de 14.833.234 lei.
Pentru toate aceste operaţii reclamanta-recurentă a prezentat facturi fiscale întocmite conform dispoziţiilor art. 155 alin. (5) din C. fisc. (împrejurare necontestată de pârâţii-recurenţi).
Potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc. în vigoare la data încheierii tranzacţiilor, sunt scutite de taxă „livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de T.V.A. atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru (…)”.
În aplicarea dispoziţiilor mai sus enunţate, a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007, care la art. 10 alin. (1) prevede în mod expres că „scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri… se justifică pe baza următoarelor documente: a) factura care trebuia să conţină menţiunile prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc. şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. atribuit cumpărătorului în alt stat membru; documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; şi după caz c) orice alte documente doveditoare”.
Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta-intimată SC Z.C. SA a prezentat toate facturile fiscale privind achiziţiile în cauză facturi ce cuprind informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) C. fisc., inclusiv codul de înregistrare în scopuri T.V.A. atribuit cumpărătorilor bulgari şi a făcut dovada că bunurile au fost transportate din România în Bulgaria prin scrisorile de trăsură (C.M.R.).
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu i se poate imputa reclamantei-intimate (care şi-a respectat obligaţiile prevăzute de legislaţia română) faptul că operatorii bulgari nu au declarat toate operaţiunile organelor competente din Bulgaria sau nu au fost găsite la sediul social declarat.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Directivei nr. 2006/112/ CE a Consiliului Europei din 28 noiembrie 2006, în raport de care persoana impozabilă (reclamanta-intimată) nu are obligaţia de a se asigura că beneficiarul facturii (partea bulgară) şi-a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata taxei pe valoare adăugată.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, soluţia pronunţată fiind legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC Z.C. SA şi pârâţii A.N.A.F. şi D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Olt împotriva sentinţei civile nr. 104 din data de 1 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 481/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 723/2014. Contencios → |
|---|
