ICCJ. Decizia nr. 723/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 723 /2014
Dosar nr. 6082/2/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat in judecata pe paratul T.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul este primar al comunei Adunaţii - Copăceni din judeţul Giurgiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanele care candidează, ocupă sau deţin demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h).
Prin sentinţa civilă nr. 365 din 25 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul T.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că trebuie îndeplinite două condiţii pentru ca o persoană să aibă calitatea de colaborator al Securităţii şi anume:
-informaţiile furnizate Securităţii, indiferent sub ce formă, să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
-informaţiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
Curtea de Apel a considerat că informaţiile furnizate de pârât nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Potrivit depoziţiilor martorilor audiat, pârâtul a completat o lista cu persoanele care le cunoştea, mai mult sau mai puţin.
Completarea acestei liste nu reprezintă o activitate potrivnică regimului totalitar comunist.
Curtea de Apel a considerat că, în acea perioadă, întreţinerea de relaţii cu cetăţeni străini sau români stabiliţi în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, prin ea însăşi.
Astfel că instanţa de fond a apreciat că prima condiţie nu este îndeplinită.
Curtea de Apel a constatat că nici această a doua condiţie nu este îndeplinită deoarece, prin informaţiile date, pârâtul nu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la liberă exprimare. Aceste informaţii nu au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată, de vreme ce informaţiile privesc fapte ale pârâtului care nu au caracter secret, confidenţial, ci fapte care au caracter public, putând fi uşor cunoscute pe altă cale.
De asemenea, informaţiile nu au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare, deoarece ele nu puteau să împiedice persoana vizată să se exprime.
Faptul că aceste informaţii nu au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la liberă exprimare este confirmat de faptul că persoana vizată nu a suferit vreo consecinţă negativă datorită acestor informaţii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul arată că prima instanţă a aplicat eronat definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii.
Prima instanţă a arătat că „în acea perioadă întreţinerea de relaţii cu cetăţeni străini sau români stabiliţi în străinătate nu era considerată o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, prin ea însăşi. Numai dacă prin aceste relaţii erau propagate idei, valori contrare valorilor promovate de regimul comunist putem vorbi de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist”.
Or, din analiza rapoartelor precum şi a motivelor dezvoltate nu rezultă sub nicio formă că intimatul ar fi denunţat simpla relaţie dintre cetăţeni români şi un cetăţean străin. Aşa cum s-a arătat, informaţiile se refereau la atitudini vădit îndreptate împotriva regimului comunist şi nu doar la simpla relaţie dintre un cetăţean român şi unul străin.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că nu ar fi îndeplinită condiţia referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale. Sentinţa atacată a arătat că această condiţie nu este îndeplinită întrucât informaţiile furnizate aveau „caracter public, putând fi uşor cunoscute pe altă cale".
Recurentul mai precizează că Securitatea nu cunoştea respectivele informaţii înainte de a le primi de la intimat. Chiar dacă, strict ipotetic, Securitatea ar fi cunoscut din altă sursă aceste informaţii, intimatul, care nu putea cunoaşte gradul de informare a Securităţii, ar fi trebuit să adopte o atitudine precaută, să ia în calcul şi ipoteza în care ofiţerul nu cunoştea respectivele date şi, protejându-şi cunoscuţii, să nu divulge informaţiile.
Definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţi nu cere existenţa unei pluralităţi de informaţii furnizate, fiind de ajuns şi un singur denunţ, care să îndeplinească cele două condiţii, pentru reţinerea acestei calităţi.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;
Lit. b) a aceluiaşi articol defineşte colaboratorul Securităţii prin persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.
Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.
Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securităţii trebuia să furnizeze informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiţie cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cum corect a apreciat judecătorul fondului.
Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 şi la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.
Însă în analiza forţei probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere şi modul în care ofiţerii de securitate trebuiau să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu.
Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forţa unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofiţerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informaţii etc., context în care informaţia putea să nu aparţină persoanei la care se face referire.
În aceste condiţii relatările consemnate în rapoartele informative ale ofiţerilor nu pot beneficia de o prezumţie legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.
A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliţie politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.
În cauza de faţă, probele administrate în susţinerea acţiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securităţii, demonstrează că pârâtul nu şi-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informaţii prin care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
La dosarul cauzei nu există nicio notă semnată de pârât, ci numai note informative redactate de ofiţerul de securitate.
Dimpotrivă, probele propuse în apărare de pârât, în cadrul judecării cauzei la instanţa de fond, atestă contrariul.
De altfel, prin decizia nr. 672/2012 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii”.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiţii pentru ca pârâtul să aibă calitatea de colaborator al Securităţii.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 25 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 75/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
