ICCJ. Decizia nr. 490/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 490/2014
Dosar nr. 679/46/2012
Şedinţa publică de la 4 februarie 2014
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeş a solicitat anularea Încheierii nr. 94 din 1 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, emisă de Camera de Conturi Argeş, precum şi a actelor care au stat la baza acesteia.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin încheierea de mai sus, s-a respins contestaţia pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, prin care s-a stabilit că a plătit nelegal drepturi de natură salarială personalului contractual, dispunându-se recuperarea acestora împreună cu despăgubirile civile calculate conform art. 1531 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 1536 C. civ.
A arătat că acordarea drepturilor salariale avute în vedere s-a făcut legal, în baza sentinţei civile nr. 122 din 14 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a menţinut Hotărârea Consiliului local nr. 38/2010, prin care s-a aprobat plata indemnizaţiei de hrană, prevăzută în contractul colectiv de muncă şi acordul de muncă încheiate la nivelul Primăriei, S.P.L., Creşei, Casei de cultură şi Muzeului.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de Argeş, care a solicitat ca şi reclamantul, pentru aceleaşi motive invocate de către acesta, anularea actelor administrative menţionate mai sus.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeş şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de Argeş şi, în consecinţă, a anulat Încheierea nr. 94 din 1 iunie 2012, Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 şi actele care au stat la baza acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada că a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul bugetar în baza contractului colectiv de muncă, înregistrat la autoritatea publică competentă, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de lege pentru părţile contractante şi a căror respectare în condiţiile nedeclarării nulităţii acestora este garantată de art. 41 alin. (5) din Constituţia României.
A mai reţinut că asupra legalităţii acordării drepturilor în discuţie s-a pronunţat deja o instanţă prin hotărâre judecătorească irevocabilă a cărei ignorare ar încălca regulile statului de drept.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea în întregime a acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, precum şi a cererii de intervenţie în interes propriu, şi menţinerea actelor contestate ca temeinice şi legale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile legale de strictă aplicare care reglementau salarizarea personalului bugetar în perioada verificată, anume art. 24 alin. (2)1 şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 329/2009 coroborat cu art. 5 alin. (4) şi art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 25 din H.G. nr. 833/2007, ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, ale Legii nr. 273/2006, ale art. 14 alin. (3) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 şi ale art. 3 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 10/2008.
A susţinut că actele contestate au fost legal şi temeinic emise, raportat la prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale şi a altor drepturi pentru personalul bugetar, funcţionari publici şi personal contractual, că nu sunt permise derogări sau adăugiri la dispoziţiile legale prin contractele colective de muncă şi că, în speţă, autoritatea publică a acordat drepturi salariale în afara cadrului legal.
4. Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., şi anume „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe”, faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
Situaţia de fapt supusă analizei instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susţinerilor reclamantei şi înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel:
1. În urma efectuării acțiunii de audit financiar de către organele competente ale autorității publice pârâte, privind contul anual de execuţie bugetară pentru anul 2011 la reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeş , s-a fost constatat, prin procesul verbal de constatare din 24 februarie 2012, faptul că s-au plătit nelegal drepturi de natură salarială în suma estimată de 242.600 lei, reprezentând indemnizaţie de hrană acordată necuvenit personalului contractual din cadrul S.P.G.C. Curtea de Argeş în anul 2011 ;
2. În baza acestui proces-verbal şi a R.A.F., Camera de Conturi a Judeţului Argeş a emis Decizia nr. 9 din 20 martie 2012, prin care s-au dispus măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperării acestuia.
3. Prin Contestaţia înregistrată sub nr. 426 din 03 aprilie 2012, S.P.G.C. Curtea de Argeş a contestat Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeş;
4. Prin Încheierea nr. 94 din 01 iunie 2012, Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată de către reclamant, apreciind că decizia contestată a fost legal şi temeinic emisă.
5. În continuare, reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeş a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Încheierii nr. 94 din 1 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, emisă de Camera de Conturi Argeş, precum şi a actelor care au stat la baza acesteia .
Atât petitul cererii reclamantului, cât şi criticile formulate de acesta, faţă de succesiunea actelor emise în speţă, îndreptăţesc concluzia că ceea ce se contestă, în cadrul prezentei acţiuni în contencios administrativ este, în esenţă, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speţă Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeş, act circumscris prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Se mai constată că, de asemenea, încheierea nr. 94 din 01 iunie 2011 a fost emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită în cadrul Camerei de Conturi a României.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede - „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Actele emise în temeiul acestor dispoziţii legale sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedura de contestare a acestora fiind cea prevăzută de Legea nr. 94/1992 coroborată cu Legea nr. 554/2004.
Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei - valoarea impozitului, taxei,contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a autorităţii emitente a actelor al căror conţinut se contestă, şi anume Camera de Conturi Argeş.
În aceste condiţii, competenţa soluţionării acţiunii reclamantului, vizând anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi Argeş, revine tribunalului, iar nu curţii de apel.
În ceea ce priveşte determinarea instanţei de contencios administrativ competente teritorial, Înalta Curte constată că atât reclamantul, cât şi pârâta au sediile în judeţul Argeş, ca urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Gorj.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre soluţionare instanţei competente, Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând a respinge, faţă de soluţia astfel pronunţată, cererea intimaţilor-pârâţi de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 495/2014. Contencios → |
|---|
