ICCJ. Decizia nr. 508/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 508/2014
Dosar nr. 269/54/2013
Şedinţa publică de la 5 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Cabinet Avocat D.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Vrancea şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, constatarea nulităţii absolute a convocării Adunării Generale a Avocaţilor Baroului Vrancea din 16 decembrie 2011, a procesului-verbal al Adunării Generale din 16 decembrie 2011 şi a convocării de către consiliul nou ales a turului al II-lea al Adunării Generale a Avocaţilor din 20 ianuarie 2012 şi suspendarea executării acestor hotărâri.
La termenul din 26 aprilie 2012, reclamantul şi-a completat acţiunea solicitând şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Avocaţilor din 29 martie 2012, cât şi a deciziei nr. 395/2012 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România de respingere a plângerii sale.
2. Apărările pârâţilor şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâtul Baroul Vrancea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia prematurităţii privind atacarea procesului-verbal şi a Adunării Generale a Avocaţilor Baroului Vrancea din 16 decembrie 2011 şi excepţia inadmisibilităţii în ce priveşte anularea convocărilor şi a adunării generale. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Excepţia necompetenţei materiale a fost respinsă de prima instanţă, reţinând că reclamantul a contestat şi decizia pronunţată în plângerea prealabilă de Uniunea Naţională a Barourilor din România, autoritate publică centrală.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului Cabinet Avocat D.C. pentru lipsa calităţii procesuale active.
A reţinut prima instanţă, în esenţă, dispoziţiile art. 50 şi art. 52 din Legea nr. 51/1995 şi faptul că reclamantul cabinet individual de avocatură reprezintă o formă de exercitare a profesiei, iar nu un membru al Baroului Vrancea, astfel că nu este îndreptăţit să solicite anularea actelor emise de barou.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Cabinet Avocat D.C. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Motivează recurentul-reclamant că nu putea fi reţinută lipsa calităţii procesuale active întrucât există identitate între persoana reclamantului, Cabinet individual de avocatură D.C., şi persoana care este titular al dreptului în raportul dedus judecăţii, avocat D.C., conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitare profesiei de avocat, potrivit căruia cabinetul individual este definit prin numele avocatului titular urmat de sintagma cabinet individual.
A mai invocat şi prevederile art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 conform cărora persoana fizică autorizată este acea persoană autorizată, în speţă, prin Legea specială nr. 51/1995 modificată, să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă, şi dispoziţiile Legii nr. 51/1995, respectiv art. 1 alin. (1) şi alin. (2) privind definiţia profesiei de avocat, şi art. 5 alin. (2) care defineşte cabinetul individual ca formă de exercitare a profesiei.
II. Decizia instanţei de recurs
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluţia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Dispoziţiile art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, nu sunt incidente cauzei, având în vedere că, în materia organizării şi exercitării profesiei de avocat, există prevederi normative speciale, Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat.
Potrivit art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din legea menţionată, dispoziţii la care face referire şi recurentul în cererea de recurs,
„(1) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.
(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (...).”,
iar potrivit art. 5 alin. (1) şi alin. (2),
„(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată.
(2) În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori.”
În ce priveşte componenţa baroului, art. 50 alin. (1) prevede că „Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din Municipiul Bucureşti”, iar, conform art. 52 alin. (1l), „Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei”.
Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu există identitate între titularul dreptului afirmat, avocatul, şi persoana reclamantului, cabinet individual de avocat care este o formă de exercitare a profesiei de avocat.
La adunările generale ale avocaţilor au dreptul să participe avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, şi nu formele de exercitare a profesiei în care sunt organizaţi avocaţii, cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată.
Prin urmare, numai avocaţii pot contesta modul de organizare şi de desfăşurare a adunărilor şi hotărârile luate.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
În ce priveşte cererea intimatei-pârâte Uniunea Naţională a Barourilor din România de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte urmează a o admite, reţinând culpa procesuală a recurentului.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurentul-reclamant la plata a 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Cabinet Avocat D.C. împotriva sentinţei civile nr. 330 din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 557/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 509/2014. Contencios → |
|---|
