ICCJ. Decizia nr. 509/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 509/2014
Dosar nr. 269/54/2013
Şedinţa publică de la 5 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, suspendarea deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligaţia de plată a 794.120 RON TVA, 26.199 RON majorări TVA, 119.118 RON penalităţi TVA, 514 RON impozit pe profit, 432 RON majorări impozit pe profit şi 77 RON penalităţi impozit pe profit.
Susţine reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare. A sesizat autoritatea publică emitentă a actului atacat şi a făcut dovada existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Impunerea s-a făcut ca urmare a neanalizării cu atenţie a stării de fapt, rigiditatea evidentă a D.G.F.P. Dolj fiind în contradicţie cu hotărâri obligatorii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în speţe similare. Simpla apreciere ca fiind nedeductibilă taxa aferentă prestaţiilor făcute de un terţ declarat formal ca inactiv, în măsura în care prestaţia este reală, conduce la încălcarea principiului neutralităţii TVA afirmat atât în Directiva a VI-a cât şi în C. fisc.
Arată că a încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit contractul de finanţare din data de 29 decembrie 2009, obiectul fiind acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare pentru Proiectul „înfiinţare fermă de găini ouătoare”. În vederea finalizării proiectului, a încheiat cu SC L.C. SRL, în calitate de constructor-executant, contractul de antrepriză din 15 septembrie 2010 având ca obiect furnizarea de utilaje, echipamente precum şi efectuarea de lucrări de construcţii, valoarea contractului fiind de 7.014.393 RON cu TVA de 1.683.454 RON. Plata sumelor convenite între părţi s-a făcut pe baza situaţiilor de lucrări emise de prestatorul SC L.C. SRL după ce acestea au fost vizate de dirigintele de şantier.
Cele 32 de facturi emise de către SC L.C. SRL pentru lucrările prestate (în valoare de 4.481.336 RON plus TVA 1.075.520 RON) conţin toate elementele cerute de art. 155 C. fisc. pentru a fi apreciate ca documente justificative. Astfel, apreciază reclamanta că este vorba despre operaţiuni taxabile, a căror realitate nu poate fi contestată.
Apreciază reclamanta că organul fiscal trebuia să aibă în vedere, la momentul impunerii, principiul neutralităţii fiscale care stă la baza funcţionării sistemului comun de TVA instituit prin legislaţia Uniunii Europene, de Directiva 2006/112/C.E. şi care prevede în mod explicit că persoana impozabilă are dreptul de a deduce din valoarea TVA aferentă operaţiunilor efectuate, valoarea TVA datorată sau achitată pentru bunurile, serviciile care îi sunt sau urmează să îi fie livrate, prestate de o altă persoană impozabilă.
În ce priveşte paguba iminentă, arată că are în desfăşurare contractul linie de credit pentru investiţii pentru proiecte finanţate din fonduri europene din 13 mai 2011, cu rate scadente, orice întârziere la plată ducând la executarea de către instituţia de credit a garanţiilor mobile şi imobile aduse la preţurile actuale de piaţă, mult inferioare valorii reale a bunurilor, consecinţele fiind de neremediat printr-o eventuală întoarcere ulterioară a executării atât pentru codebitor cât şi pentru garanţi.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamantă.
A reţinut prima instanţă, în esenţă, că, potrivit art. 11 alin. (12) din Legea nr. 571/2003, nu sunt luate în considerare, de către autorităţile fiscale, tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv, care nu mai poate efectua operaţiuni comerciale care să producă consecinţe fiscale. Astfel, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, aspectele invocate de reclamantă, privind jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi compatibilitatea dispoziţiilor din legea naţională cu Directiva nr. 2006/112/C.E. privind fondul cauzei şi urmând a fi analizate odată cu cererea de anulare a actelor.
În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a apreciat că nici aceasta nu este îndeplinită, în condiţiile în care împotriva societăţii reclamante nu au fost dispuse măsuri de executare silită, conturile nu i-au fost poprite şi nici nu au fost demarate alte proceduri execuţionale cu privire la patrimoniul societăţii, măsura sechestrului asigurător, dispusă prin decizia nr. 123 din 12 decembrie 2012, reprezentând doar o măsură de siguranţă a titlului de creanţă.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii şi, pe fond, suspendarea executării deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013.
Motivează recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a analizat argumentele sale, actul contestat fiind în contradicţie cu hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în speţe similare. Astfel, D.G.F.P. Dolj ar fi trebuit să aibă în vedere principiul neutralităţii fiscale care stă la baza sistemului comun de TVA iar stabilirea, de către prima instanţă, a faptului dacă în speţă actul administrativ încalcă în aparenţă un principiu de drept comunitar, nu putea fi apreciată ca o pronunţare asupra fondului.
II. Decizia instanţei de recurs
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluţia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Prin decizia contestată, s-a reţinut faptul că societatea reclamantă a încheiat contractul de antrepriză din 15 septembrie 2010 cu SC L.C. SRL, aceasta din urmă executând lucrări pentru reclamantă şi primind avansuri în valoare totală de 6.479.822 RON pentru realizarea fermei de găini ouătoare din localitatea S., judeţul Dolj.
Conform bazei de date a D.G.F.P. Dolj, SC L.C. SRL a fost declarată societate inactivă în perioada 11 mai 2012-23 noiembrie 2012 şi avându-se în vedere că în perioada 11 mai 2012-30 septembrie 2012 SC M. SRL a dedus TVA în sumă de 757.960 RON aferent facturilor emise de SC L.C. SRL, s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 republicată.
Potrivit art. 11 alin. (12) din Legea nr. 571/2003,
„Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 781 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.”
În cauză, criticile recurentei nu sunt fondate, întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică, în mod evident, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
În cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, iar aspectele invocate de recurenta-reclamanta nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare şi evaluare a aspectelor învederate, privind aplicabilitatea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi compatibilitatea legislaţiei naţionale cu Directiva nr. 2006/112/C.E., neputându-se realiza decât cu prilejul soluţionării acţiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu se poate reţine vreo îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei contestate.
În ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, citate anterior, nedovedind că punerea în executare a deciziei contestate ar prejudicia-o iremediabil.
Recurenta-reclamanta nu a dovedit că încheierea contractului linie credit pentru investiţii pentru proiecte finanţate din fonduri europene din 13 mai 2011 şi a contractului de finanţare din 29 decembrie 2009 cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ar pune-o în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea. Cele două contracte au fost depuse în faţa instanţei de fond, fără, însă, a se depune şi alte înscrisuri în dovedirea îndeplinirii acestei condiţii.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 100 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 508/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 512/2014. Contencios → |
|---|
