ICCJ. Decizia nr. 587/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 587/2014
Dosar nr. 3933/1/2013
Şedinţa publică de la 7 februarie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.N.I., a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.D.N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare întocmit de A.N.I., prin care s-a reţinut că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât, prin Adresa nr. 10506 din 21 mai 2010 emisă de Secretariatul General al Guvernului, a avizat Nota Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" nr. 5968 din 21 mai 2010, având ca obiect atribuirea spaţiului de 105,2 mp situat la parterul imobilului din M.B., sector 3, pentru o perioadă de 1 an, Asociaţiei "C.P.S.D.F.".
De asemenea, prin Adresa nr. 10506 din 2 iunie 2010, emisă de Secretariatul General al Guvernului, a fost aprobată extinderea termenului de atribuire de la 1 an la 5 ani, pentru acelaşi spaţiu atribuit asociaţiei respective, condusă de T.A., soţul intimatei.
Prin urmare, intimata a participat la luarea unor decizii care au produs un folos material acestuia, încălcând astfel dispoziţiile art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a raportului de evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost dovedit folosul material, condiţie pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, conform art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003.
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a anulat raportul de evaluare contestat în cauză, reţinându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele de gradul I, pentru a se reţine existenţa conflictului de interese în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Instanţa de recurs a observat că aspectele invocate de reclamantă în susţinerea nulităţii absolute a raportului de evaluare, legate de neretroactivitatea legii şi de încălcarea art. 15 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi sancţionat pentru fapte neincriminate la data săvârşirii acestora, dar şi legate de dreptul de apărare, la informare, la o citare corespunzătoare, nu au fost reţinute de instanţa de fond, ca fiind întemeiate, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinţei, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie.
Pe de altă parte, a reţinut că recursul formulat de A.N.I., care este fondat, vizează aplicabilitatea prevederilor legale privind conflictul de interese, conform art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concret, instanţa de recurs a apreciat că se impune a se lămuri dacă a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la un "interes personal de natură patrimonială", respectiv "folos material pentru sine, pentru soţul său sau rudele de gradul I" pentru a se reţine conflictul de interese în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Reevaluând probatoriul administrat în cauză, instanţa de recurs a constatat că intimata-reclamantă, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a aprobat, prin Adresa nr. 10506 din 21 mai 2010, Nota RA-APPS nr. 5968 din 21 mai 2010, Cererea de atribuire cu nr. 5968 din 20 mai 2010, către Asociaţia "C.P.S.D.F.", aflată în curs de dobândire a personalităţii juridice, a spaţiului în suprafaţă de 105,20 mp situat la parterul imobilului din str. M.B. sector 3, Bucureşti, în vederea stabilirii sediului social al asociaţiei, pe o perioadă de un an.
Adresa nr. 20/10506 din 21 mai 2010, semnată de reclamantă, a fost anulată prin Adresa nr. 20/10506 din 2 iunie 2010, emisă tot de reclamantă în calitatea sa de secretar general al Guvernului, prin care s-a aprobat atribuirea spaţiului asociaţiei pe o perioadă de 5 ani, însă Contractul de închiriere/locaţiune cu nr. AA a fost încheiat la 1 iunie 2010, pe o perioadă de 5 ani, anterior aprobării.
Instanţa de recurs a reţinut că un aspect necontestat este faptul că membru fondator şi preşedinte al asociaţiei este soţul reclamantei, T.A., care, potrivit actului constitutiv, a adus ca aport suma de 350 RON la constituirea patrimoniului social al acesteia.
Aprobările pentru atribuirea spaţiului au fost acordate şi semnate de intimata-reclamantă, în calitate de secretar general al Guvernului, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, RA-APPS "este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplineşte faţă de aceasta atribuţiile legale prevăzute pentru ministerul de resort."
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (4) din H.G. nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea RA-APPS, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea spaţiului şi încheierea contractului de închiriere nu se puteau realiza fără aprobarea Secretariatului General al Guvernului, respectiv a reclamantei. Este adevărat că atribuirea se putea face, în condiţiile legii, şi către fundaţii sau asociaţii, dar la momentul acordării/semnării aprobării, asociaţia menţionată nu dobândise personalitate juridică şi deci nu se încadra în categoria subiectelor enumerate de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, care puteau beneficia de atribuirea spaţiilor deţinute de RA-APPS, aprobarea intervenind la 2 iunie 2010, ulterior încheierii Contractului de locaţiune nr. AA din 1 iunie 2010.
Astfel, prin actele emise în termen foarte scurt cu aprobarea reclamantei, asociaţiei i-a fost facilitată posibilitatea de a face dovada sediului în vederea obţinerii personalităţii juridice, potrivit cerinţei impuse de art. 5 din O.G. nr. 26/2000, în condiţii avantajoase patrimonial, fiind de notorietate că RA-APPS practică chirii mult mai scăzute decât cele de pe piaţa imobiliară liberă.
Mai mult, aprobarea a vizat inclusiv posibilitatea de a se încheia contractul de închiriere, inclusiv plata chiriei la o dată nedeterminată ce era lăsată la libera apreciere, după dobândirea personalităţii juridice, fapt ce era în favoarea solicitantei.
În acest context, este evident faptul că deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea reţinută anterior au fost influenţate de calitatea pe care soţul său o deţinea în cadrul asociaţiei şi care participase cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acesteia, afectând imparţialitatea, respectiv atitudinea neutră la care aceasta era obligată în virtutea funcţiei deţinute, de secretar general al Guvernului.
Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat că există un interes personal de natură patrimonială prin faptul că un membru al familiei reclamantei, respectiv soţul său, implicat patrimonial, era membru fondator şi preşedintele asociaţiei ce a solicitat şi a beneficiat de spaţiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care deţinea funcţia de secretar general al Guvernului, în condiţiile reţinute în raport de înscrisurile existente la dosar.
Implicarea patrimonială a soţului său şi acordarea aprobării închirierii spaţiului de reclamantă asociaţiei unde acesta avea calităţile menţionate, în situaţiile de fapt expuse, confirmă inclusiv folosul material al soţului.
Reclamanta, în raport cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, avea obligaţia de a nu emite vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice deţinute care produce un folos material pentru soţul său. Prin aprobările date în maniera expusă, având ca obiect atribuirea spaţiului menţionat şi vizat de asociaţia al cărei preşedinte şi membru fondator era soţul său, implicat patrimonial, căruia evident i-a fost produs un folos material, a încălcat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum este prevăzut de art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003.
Prin contestaţia înregistrată la data de 16 iulie 2013, intimata-reclamantă a cerut anularea Deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 654/2/2012, prin care s-a admis recursul formulat de A.N.I., s-a casat sentinţa instanţei de fond, respectiv Sentinţa nr. 3526 din 25 mai 2012, şi s-a respins acţiunea promovată de A.D.N. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 2277/6/II din 16 ianuarie 2012 emis de A.N.I., ca neîntemeiată, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei formulate, intimata-reclamantă susţine că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5036/2013 cuprinde dispoziţii prin care se încalcă normele de competenţă generală a instanţei judecătoreşti, cu nerespectarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, al principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, al art. 162 alin. (2) din Constituţie, susţinând în acest sens că prin considerentele deciziei contestate s-au completat motivele din Raportul de evaluare al A.N.I., încălcându-se atribuţiile puterii executive ale A.N.I. şi totodată s-a substituit puterii legislative întrucât a apreciat şi interpretat o nouă definiţie a conflictului de interese pentru ocupantul funcţiei de secretar general al Guvernului, extinzând prevederile art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003 şi al categoriilor de persoane la care se referă prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi la funcţia de secretar general al Guvernului.
Totodată, contestatoarea a susţinut că decizia instanţei de recurs a fost motivată prin trimiteri la împrejurări şi situaţii care nu au fost puse, în prealabil, în discuţia părţilor cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, ale art. 13 şi 14 C. proc. civ. care reprezintă esenţa unui proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţie care se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru că soluţia dată în recurs este rezultatul unor erori materiale procedurale prilejuite de nepunerea în discuţia părţilor anterior, a aspectelor semnalate ulterior prin decizia pronunţată.
Contestatoarea a susţinut că pe lângă aceste erori materiale se adaugă şi erori care privesc aprecierea unor probe ignorate privind cuantumul chiriei, care nu era preferenţial, cu datele la care s-au transmis aprobările, cu semnatarii cererilor de atribuire a spaţiului şi a contractului de închiriere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 317, art. 318 C. proc. civ., ale Legii nr. 24/2000, Legii nr. 26/2000, Legii nr. 161/2003, ale Convenţiei şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Printr-o completare a contestaţiei în anulare formulate contestatoarea a susţinut că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale produse de aprecierea greşită a faptului că A.N.I. era în luna mai - iunie 2010, instituţie competentă să verifice şi să întocmească rapoarte de evaluare pentru fapte probabile de conflict de interese de natură administrativă, deşi activitatea A.N.I. era suspendată în perioada 14 aprilie 2010 - 1 octombrie 2010 ca urmare a publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010.
Totodată, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a verificat susţinerea din întâmpinare privind refuzul A.N.I. de a depune sesizarea în baza căreia a întocmit raportul de evaluare, prin această eroare materială încălcându-se dreptul la apărare şi accesul la un proces echitabil pentru reclamantă, cât şi încălcarea în pronunţarea deciziei de către instanţa de recurs a principiilor contradictorialităţii, al disponibilităţii şi a dreptului la apărare.
Intimata A.N.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare formulate arătând în esenţă că aspectele invocate nu se regăsesc în cele limitativ prevăzute de dispoziţiile legale invocate ca temei de drept, respectiv art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, decizia contestată având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.D.N.
Contestaţia în anulare s-a întemeiat în mod generic pe dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 pct. 2 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Examinând motivele invocate prin contestaţia în anulare formulată în cauză din perspectiva acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât acestea nu vizează încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, la care se referă dispoziţiile art. 159 C. proc. civ.
Susţinerile contestatoarei potrivit cărora prin decizia atacată s-au încălcat atribuţiile puterii executive ale A.N.I. prin completarea motivelor reţinute din Raportul de evaluare contestat, cât şi cele referitoare la faptul că instanţa s-ar fi substituit puterii legislative în ceea ce priveşte interpretarea unui act normativ sunt nefondate şi nu pot fi primite, având în vedere că acestea exced prevederilor restrictive ale dispoziţiilor art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea temei legal invocat de contestatoare, respectiv dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care reglementează exercitarea contestaţiei în anulare specială, Înalta Curte, examinând susţinerile contestatoarei, constată că acestea nu pot fi încadrate în motivele legale expres prevăzute pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare, respectiv atunci când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei potrivit cărora, la pronunţarea deciziei instanţa printr-o greşeală materială, fără a observa şi corela datele prezentate de contestatoare, ar fi dezlegat cauza pe baza unor susţineri greşite, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
În fapt, aspectele invocate nu pot fi considerate ca reprezentând o greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., text care vizează greşeli materiale cu caracter procedural şi care nu necesită o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În speţă, însă, susţinerile contestatoarei nu vizează aspectele formale judecăţii, ci vizează modul în care instanţa de recurs a interpretat sau aplicat eronat prevederile legale referitoare la soluţionarea cauzei pe fondul ei.
În fapt, contestaţia în anulare formulată reprezintă o reluare a argumentelor invocate prin acţiune, aceste aspecte fiind deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul.
Cum prin contestaţia în anulare formulată se doreşte în realitate o rejudecare a recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.
De altfel, această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în mod constant Curtea reamintind faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine rejudecarea cauzei, contestaţia în anulare neavând semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci aceasta trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale de atac extraordinară nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent faptul că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie.
În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.D.N. împotriva Deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 600/2014. Contencios → |
|---|
