ICCJ. Decizia nr. 574/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 574/2014
Dosar nr. 6311/2/2012
Şedinţa publică de la 7 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 7 august 2012, reclamanta SC H.T. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Teleorman şi A.N.A.F. a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012 emisă de către A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiei, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P. Teleorman;
- anularea Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de către D.G.F.P. Teleorman;
- înlăturarea tuturor obligaţiilor de plată instituite în sarcina societăţii reclamante prin actele fiscale atacate;
- în cazul în care se va considera că, în lipsa unei decizii emise de A.N.A.F. asupra fondului contestaţiei formulate de SC H.T. SA împotriva Deciziei de impunere F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 a D.G.F.P. Teleorman şi nu se vor putea lua în discuţie capetele de cerere 2 şi 3 privind anularea deciziei de impunere amintite şi înlăturarea obligaţiilor de plată instituite, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012, emisă de A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi obligarea A.N.A.F. la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze pe fond contestaţia societăţii.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a solicitat şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 emisă de către D.G.F.P. Teleorman, până la soluţionarea contestaţiei împotriva actului administrativ.
Prin cererea depusă la termenul din 7 ianuarie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., societatea reclamantă a renunţat la judecata capetelor 2 şi 3 ale acţiunii, iar în şedinţa de la acelaşi termen a precizat că renunţă şi la cererea de reexaminare a cuantumului cauţiunii, ca urmare a faptului că a înţeles să renunţe şi la cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 emisă de către D.G.F.P. Teleorman.
Astfel, societatea reclamantă şi-a restrâns acţiunea exclusiv la cererea de anulare a Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012 emisă de către A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P. Teleorman.
În motivarea acestei cereri, reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele:
În fapt, în anul 2008, SC H.T. SA a primit din partea acţionarului majoritar, care deţinea peste 98% din acţiunile societăţii, o cerere de restituire în natură a unei părţi din aportul său la capitalul social şi reducerea corespunzătoare a cotei sale de participaţie la capitalul social, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 207 - 208 din Legea nr. 31/1990.
Cererea a fost aprobată de către adunarea generală extraordinară a SC H.T. SA, care a hotărât restituirea către acţionarul majoritar a unei clădiri şi a terenului aferent, concomitent cu reducerea egală ca valoare a participaţiei la capitalul social. Urmare Hotărârii AGA nr. 6 din 7 ianuarie 2009, restituirea clădirii şi a terenului către acţionarul majoritar a fost făcută de către societate în baza unei convenţii - act adiţional, autentificată la 17 februarie 2009.
După restituire, la solicitarea consiliului de administraţie, asociatul majoritar a renunţat la intenţia de folosire în alte scopuri a imobilului şi a închiriat clădirea şi terenul către SC H.T. SA, conform Contractului de închiriere din 17 februarie 2009, societatea continuând să le utilizeze în scopul obţinerii de venituri.
În anul 2011, SC H.T. SA a făcut obiectul unui control de fond din partea pârâtei D.G.F.P. Teleorman, control finalizat prin Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 şi în baza căreia, în sarcina societăţii comerciale reclamante au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 31.225.942 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 17.619.024 RON şi accesorii în sumă de 13.606.918 RON, aferente impozitului pe profit.
Împotriva deciziei de impunere societatea reclamantă a formulat contestaţie pe cale administrativă, dosarul fiind trimis spre rezolvare către Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. şi, deşi instituţia respectivă era obligată prin art. 70 din O.G. nr. 92/2003 să emită o decizie în termen de 45 de zile, a preferat să suspende sine die soluţionarea contestaţiei prin Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012, pe motiv că organul fiscal teritorial ar fi făcut o sesizare penală pentru a se verifica dacă prin operaţiunea de restituire a capitalului social s-au încălcat norme de natură penală şi dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Pentru a justifica măsura suspendării, A.N.A.F. a făcut trimitere la mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, fără însă a ţine seamă de faptul că instanţa constituţională a statuat că întâietatea rezolvării acţiunii penale consacrată de prevederile C. proc. pen. presupune existenţa pe rolul unei instanţe a unui proces penal în curs de soluţionare, în timp ce, în speţă, sesizarea parchetului nu a condus nici măcar la începerea urmăririi penale.
În realitate, a arătat reclamanta, măsura suspendării soluţionării contestaţiei nu este decât o modalitate prin care A.N.A.F. a evitat să se pronunţe asupra probelor evidente de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei de impunere depuse de societate împotriva constatărilor D.G.F.P. Teleorman, probe care demonstrau în mod cert că restituirea către acţionarul majoritar nu s-a efectuat în baza unei vânzări, iar restituirea către acţionar a cotei-părţi din aportul la capitalul social nu a avut implicaţii asupra veniturilor şi cheltuielilor societăţii, tranzacţia nefiind impozabilă.
În concluzie, s-a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost restrânsă şi anularea Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012, emisă de către A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiei, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P. Teleorman.
Ambele autorităţi publice pârâte au formulat în cauză întâmpinări.
D.G.F.P. a Judeţului Teleorman a invocat, în principal, excepţia prematurităţii formulării acţiunii cu privire la anularea Deciziei de impunere nr. F - TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată argumentându-se, în esenţă, că actele administrativ-fiscale atacate sunt legale şi temeinice.
A.N.A.F., referitor la cererea de anulare a Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012, a susţinut că soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F - TR 608 din 30 noiembrie 2011, este legală şi temeinică şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a argumentat de către autoritatea publică pârâtă că, prin Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2011, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman prin înaintarea Procesului-verbal nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 încheiat la SC H.T. SA, ale cărui constatări se regăsesc şi în raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza întocmirii deciziei de impunere contestate, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
S-a mai învederat faptul că, între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin Procesul-verbal nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 ale cărui constatări se regăsesc în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-TR 425 din 30 noiembrie 2011 încheiat de către organele de inspecţie fiscală ale D.G.F.P. Teleorman - Activitatea de inspecţie fiscală, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, aşa încât organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. nu se poate pronunţa pe fondul contestaţiei administrative a societăţii mai înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale a cauzei.
Cum la termenul de judecată din data de 7 ianuarie 2013 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata capetelor 2 şi 3 din acţiunea principală referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de către D.G.F.P. Teleorman, şi la înlăturarea tuturor obligaţiilor de plată instituite în sarcina sa, precum şi la cererea de suspendare a acestei decizii de impunere, prima instanţă, luând act de concluziile părţilor, a constatat că nu se mai impune discutarea excepţiei prematurităţii şi respectiv a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâta D.G.F.P. Teleorman, şi nici cererea de suspendare provizorie a Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1 din 7 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC H.T. SA - în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Teleorman şi A.N.A.F., ca neîntemeiată.
Pentru a decide în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În urma controlului efectuat de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman şi materializat în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-TR 425 încheiat în data de 30 noiembrie 2011, a fost emisă Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii comerciale reclamante obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 31.225.942 RON reprezentând impozit pe profit (17.619.024 RON) şi accesoriile aferente (13.606.918 RON).
Împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, societatea reclamantă a formulat contestaţie fiscală în temeiul art. 205 C. proc. fisc., cu privire la care A.N.A.F. a emis Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012 dispunând, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a faptului că organul fiscal de control D.G.F.P. Teleorman a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman cu Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012.
În conţinutul sesizării, organul fiscal competent D.G.F.P. Teleorman a apreciat că, având în vedere aspectele referitoare la omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, pot fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, coroborat cu prevederile art. 43 din Legea nr. 82/1991 în care se precizează că "efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ" constituie infracţiune de fals intelectual, urmând ca asupra acestor aspecte să se pronunţe organul de urmărire penală.
Analizând prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., prima instanţă a constatat că, într-adevăr, între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin Procesul-verbal nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 ale cărui constatări se regăsesc în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-TR 425 din 30 noiembrie 2011 încheiat de organele de inspecţie fiscală ale D.G.F.P. Teleorman şi care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.
Totodată, a reţinut că reglementarea instituită prin art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. are ca scop evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleaşi operaţiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare, precum şi existenţa unor indicii de săvârşire a unor infracţiuni şi reprezintă consecinţa principiului juridic potrivit căruia "penalul ţine în loc civilul", legiuitorul statuând că acest principiu funcţionează şi în ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie administrativă, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 449/2004 referitoare la neconstituţionalitatea art. 183 alin. (1) lit. a), actualmente art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
În cauză, autoritatea fiscală competentă a sesizat organul de urmărire penală, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a comunicat instanţei cu Adresa nr. 570/P/2011 din 28 decembrie 2012 că dosarul privind pe D.B. şi M.C. a fost preluat la data de 12 decembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Susţinerea societăţii comerciale reclamante potrivit căreia măsura suspendării soluţionării contestaţiei poate fi luată de organul fiscal competent doar atunci când acesta constată existenţa pe rolul unei instanţe a unui proces penal în curs de soluţionare a fost apreciată ca lipsită de temei legal, deoarece A.N.A.F. a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale în temeiul art. 214 alin (1) lit. a) C. proc. fisc.
Apărarea invocată de societatea comercială reclamantă vizează situaţia avută în vedere de legiuitor la art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., când măsura suspendării poate fi luată atunci când soluţionarea cauzei (soluţionarea contestaţiei fiscale) depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi (existenţa unui litigiu pe rolul unei instanţe de judecată).
3. Calea de atac exercitată de reclamanta SC H.T. SA
Împotriva Sentinţei nr. 1 din 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pronunţată, în fapt şi în drept; încălcând astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prima instanţă nu a motivat împrejurarea că a înlăturat două hotărâri judecătoreşti irevocabile care rezolvaseră din punct de vedere juridic problema preţurilor de transfer şi clarificaseră în mod definitiv faptul că operaţiunea în cauză nu a fost o vânzare încheiată între acţionarul majoritar şi societate, ci numai o restituire în natură a bunului, fără a se obţine niciun profit ce putea fi supus impozitării.
Recurenta arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât textul de lege nu instituie o obligaţie în sarcina A.N.A.F. de a suspenda în toate cazurile soluţionarea contestaţiei administrative doar pentru simplul fapt că s-a formulat o plângere penală ci, dimpotrivă, textul respectiv dă posibilitatea organului competent de a suspenda soluţionarea contestaţiei cu condiţia să existe indicii temeinice că în cauză s-a săvârşit o infracţiune, iar decizia de suspendare să fie motivată.
Or, în cauză, A.N.A.F. a făcut afirmaţii generice în cuprinsul Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012, fără a preciza în mod concret care anume este infracţiunea care a fost săvârşită de societate, în ce constă fapta penală şi de ce ar fi influenţată soluţia administrativă de cea pronunţată pe latură penală.
Recurenta a mai precizat că hotărârea fondului contravine probelor administrate, instanţa reţinând contrar probelor aflate în dosar că este îndeplinită condiţia existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce ar urma să fie dată în procedura administrativă.
Instanţa de fond ar fi trebuit să vadă că societatea recurentă nu avea cum să săvârşească vreuna dintre infracţiunile de care a fost acuzată şi nu avea cum să fie corectă măsura impozitării, în condiţiile în care societatea nu a încasat nicio sumă de bani pentru imobil, întrucât restituirea către asociaţi a bunurilor aduse ca aport în natură se face numai la valoarea existentă în capitalul social la data la care s-a realizat aportul, valoare cu care se reduce capitalul social, astfel încât nu este necesară o reevaluare a bunurilor aduse ca aport în natură.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Deciziei nr. 66/2012, emisă de A.N.A.F.
4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Intimata-pârâtă D.G.F.P. Teleorman, prin întâmpinarea formulată la data de 31 decembrie 2013, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Urmare a controlului efectuat de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman şi finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. F-TR 425 din 30 noiembrie 2011, a fost emisă Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii comerciale reclamante obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 31.225.942 RON reprezentând impozit pe profit - 17.619.024 RON şi accesorii aferente - 13.606.918 RON.
Împotriva deciziei de impunere, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie fiscală conform dispoziţiilor art. 205 C. proc. fisc.
Prin Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012, A.N.A.F. a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a faptului că organul de control fiscal a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman cu Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012, apreciind că omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2006 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale coroborat cu prevederile art. 43 din Legea nr. 82/1991, în care se precizează că "efectuarea de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrării în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi a elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ" constituie infracţiune de fals intelectual.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei, atunci când organul ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituţională a stabilit că întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenţei sau nu a infracţiunii cu privire la care instanţa are unele indicii.
În cauză, este de necontestat că autoritatea fiscală competentă a sesizat organele de urmărire penală (Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012) şi, pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a comunicat instanţei, cu Adresa nr. 570/P/2011 din 28 decembrie 2012, că dosarul de urmărire penală a fost preluat la data de 12 decembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică.
Însă, Înalta Curte are în vedere că situaţia de fapt reţinută nu este contestată, în discuţie fiind doar încadrarea fiscală a respectivei situaţii de fapt, anume dacă în cauză este vorba despre restituirea în natură a aportului la capitalul social (imobil şi teren aferent) către acţionarul majoritar, persoană fizică, şi care, în concepţia reclamantei, nu reprezintă o operaţiune economică, sau este vorba despre o operaţiune de vânzare-cumpărare.
Astfel, nu există nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor fiscale, aşa cum a reţinut judecătorul fondului.
Mai mult decât atât, de la data sesizării organelor de cercetare penală, prin Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012, până în prezent, au trecut 16 luni fără ca în dosar să se fi dispus vreo măsură, ceea ce este de natură a încălca şi exigenţele privind respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la termenul rezonabil.
Reţinând că faţă de societatea comercială reclamantă până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de Fisc (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), precum şi faptul că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru raţiunile expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea, va anula Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de H.T. SA Turnu Măgurele împotriva Sentinţei nr. 1 din 7 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC H.T. SA Turnu Măgurele.
Anulează Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. şi obligă pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 587/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
