ICCJ. Decizia nr. 612/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 612/2014
Dosar nr. 8201/2/2009*
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâţii I.I., A.D.P.I., D.I., M.O. şi H.V., solicitând să se constate calitatea de colaboratori, respectiv lucrători ai Securităţii a pârâţilor.
În motivarea, în fapt, a cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâţii furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aşa cum rezultă din actele dosarului, iar acţiunile lor în această calitate au încălcat dreptul de exprimare şi libertatea opiniilor, secretul corespondenţei şi dreptul la viaţă privată.
De asemenea, în ceea ce priveşte pe pârâtul I.I., se susţine că acesta a avut calitatea de lucrător al Securităţii, pârâtul având calitatea de ofiţer, iar acţiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la viaţă privată a celor semnalaţi, a anturajului şi rudelor acestora.
Prin încheierea din data de 09 iunie 2009, Curtea a dispus, în temeiul art. 165 C. proc. civ., în ceea ce priveşte pe pârâţii I.I., A.D.P.I. şi H.V., disjungerea cererii, cauza fiind în stare de judecată doar cu privire la pârâţii D.I. şi M.O.
Urmare a disjungerii s-a format un nou dosar cu nr. 8201/2/2009, iar Curtea, având în vedere că acţiunea este în stare de judecată în ceea ce priveşte pe pârâţii I.I. şi A.D.P.I., a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în ce priveşte pârâtul H.V. pentru administrarea probei cu martori şi a acordat termen la 05 ianuarie 2010 în cunoştinţa părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3087 din 06 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâţii I.I. şi A.D.P.I., constatând că pârâtul A.D.P.I. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, iar pârâtul I.I. a avut calitatea de lucrător al Securităţii, cauza privind pe pârâtul H.V. fiind disjunsă, fiind acordat termen la data de 05 ianuarie 2010.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul A.D.P.I., care prin decizia nr. 3753 din 28 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis, hotărârea atacată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La data de 04 octombrie 2011, preşedintele completului de judecată C 11F a formulat cerere de abţinere, ce a admisă prin încheierea dată în Camera de Consiliu, la data de 11 octombrie 2011, dispunându-se, totodată, înaintarea cauzei la Registratură în vederea repartizării aleatorii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF la data de 31 octombrie 2011 sub nr. 8201/2/2009*.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2488 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâţii A.D.P.I. şi I.I.; a constatat că pârâtul A.D.P.I. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, iar pârâtul I.I. a avut calitatea de lucrător al Securităţii.
În ceea ce priveşte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul A.D.P.I., instanţa de fond a reţinut, din probele administrate în cauză de reclamant, ca fiind îndeplinită prima condiţie impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informaţii sub formă de note scrise despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
În raport de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că prin informaţiile furnizate, pârâtul a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar, iar acestea vizau îngrădirea dreptul la libertatea de exprimare a persoanelor vizate în notele informative întocmite ca urmare a angajamentului de colaborare cu structurile Securităţii, fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra persoanelor indicate, apreciind astfel că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Sub aspectul celei de-a treia condiţii enunţate, prima instanţă a observat că interpretările gramaticală, logico - sistematică şi teleologică ale prevederilor legale anterior indicate, conduc la concluzia certă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.
Activitatea concretă a pârâtului, astfel cum rezultă din materialul probator, a determinat o supraveghere îndeaproape a persoanelor despre care dăduse informaţii.
În concluzie, a reţinut că informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul I.I., instanţa de fond a reţinut că, analiza documentelor depuse de reclamant în probaţiune conduce la concluzia categorică a întrunirii condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Cu privire la prima condiţie nu s-a contestat semnătura existentă pe înscrisurile ataşate de reclamant în dovedire, fiind dovedită deci calitatea specială cerută de lege, iar cu privire la cea de-a doua condiţie se reţine că măsurile dispuse au avut ca scop în esenţă de a depista poziţia ostilă/atitudinea duşmănoasă a celor urmăriţi faţă de politica partidului şi statului, a conducerii acestora, faţă de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celor vizaţi relativ la aspectele menţionate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile şi opţiunile religioase ale acestora.
Acest interes, pus în practică prin măsurile dispuse, coroborat cu urmările pe care le antrena împotriva celor vizaţi probează un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a dreptului la viaţă privată, a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, a libertăţii religioase, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care, în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi, poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.
Toate aceste acţiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieţi a unor persoane, dar şi opiniile acestora persoane constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
A reţinut judecătorul fondului că, astfel cum reiese din documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acţiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată, iar prin aceasta încălcându-se concomitent, şi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare, acţiunile pârâtului fiind grave şi constituind acte de poliţie politică în accepţiunea legii, adică vizează „instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâţii A.S.D. şi I.I. , recurentul – pârât A.S.D. declarând recurs şi împotriva Încheierii din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea recursului, recurentul I.I. a susţinut, în esenţă, că, prin folosirea surselor, informatorilor sau surselor de ocazie nu a încălcat prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi constatat lucrător al securităţii, considerând ca fiind utilă şi necesară activitatea sa din acea perioadă.
Cât priveşte cererea de recurs formulată de recurentul – pârât A.S.D., aceasta nu cuprinde şi motivele de recurs pe care se sprijină.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Referitor la recursul dedus judecăţii de către recurentul – pârât A.S.D., Înalta Curte constată faptul că recursul nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, …motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau,după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
A motiva recursul înseamnă, pe de parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În cauză, recurentul nu a depus la dosar dezvoltarea motivelor de recurs.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul – pârât I.I., Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat, in limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se reţine că prin cererea nr. P 1332/08 din 25 aprilie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către petentul B.R., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului deschis de securitate pe numele său.
În cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, autoritatea publică intimată a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, „persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia,care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”.
Alin. (8) al aceluiaşi art. prevede că (8) „De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari”.
Deci, din interpretarea sistematica şi teleologică a textelor legal citate mai sus, rezultă în primul rând că, atunci când nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea unei persoane care a aparţinut fostelor structuri ale Securităţii se poate face doar la cererea unei persoane îndreptăţite, adică a unei persoane care a fost subiect al unui dosar de urmărire din partea fostelor structuri ale Securităţii, sau la cererea soţului supravieţuitor şi a rudelor acestuia.
Totodată, rezultă că cererea de aflare a identităţii şi de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii îi poate viza exclusiv pe ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei îndreptăţite, care a formulat cererea, iar nu şi cu privire la ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au formulat cerere de verificare in temeiul dispoziţiilor respective.
În speţă, numitul B.R. a solicitat verificarea recurentului-pârât I.I.
Este obligatoriu, în aceste condiţii, ca recurentul să fi contribuit la instrumentarea dosarului informativ al numitului B.R. în scopul constatării calităţii de lucrător al Securităţii al recurentului.
Din actele depuse la dosarul de fond nu rezultă îndeplinirea condiţiilor deja expuse mai sus.
Din nota de constatare emisă în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată rezultă că recurentul a contribuit la instrumentarea dosarului numiţilor O.V. şi P.A., nicidecum la instrumentarea dosarului persoanei care a cerut verificarea, B.R.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a mai pronunţat, în situaţii similare şi prin alte decizii (ex. decizia nr. 1582/2011, 2562/2011, 5359/2011).
Această abordare se regăseşte constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, făcând şi obiectul unei soluţii de principiu din data de 11 iunie 2012 având ca obiect interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată, care a fost adoptată în exercitarea rolului Înaltei Curţi, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume acela de a veghea la interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Faţă de acestea, constatându-se întrunite motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează să admită recursul formulat, să se modifice sentinţa recurată şi, pe fond, să se dispună respingerea acţiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de A.S.D. împotriva Încheierii din 29 martie 2012 şi a Sentinţei nr. 2488 din 5 aprilie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de I.I. împotriva Sentinţei nr. 2488 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea în constatare privind pe pârâtul I.I.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
