ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 616/2014
Dosar nr. 32746/3/2009
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 32746/3/2009, reclamantul A.N., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, Preşedintele României şi Statul Român, prin Preşedintele României, a solicitat obligarea pârâţilor să ordone SRI să numească şi să constituie un Consiliu de Judecată a Apelului, în baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliilor de Judecată (RG.8), să judece contestaţia nr. 1553218 din 10 iunie 2003, depusă împotriva hotărârii Consiliului de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat în esenţă că, din anul 1998 şi până la data de 23 iunie 2003, când a fost trecut în mod abuziv în rezervă a lucrat în calitate de şef birou "Logistică" la UM 0793 Bacău a SRI, perioadă în care a obţinut anual calificativul "foarte bun".
Prin Ordinul nr. DP 0737 din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI, a fost trecut în rezervă, abuziv şi ilegal, având în vedere propunerea Consiliului de judecată, pentru abateri grave de ala prevederile regulamentelor militare.
Regulamentul militar invocat nici nu exista la data trimiterii sale în faţa Consiliului de judecată, iar hotărârea consiliului nu prevedea calea de atac, termenul şi locul depunerii cererii.
Împotriva Hotărârii Consiliului de judecată, încă din data de 10 iunie 2003 a formulat contestaţie, înregistrată la SRI sub nr. 1553218, însă SRI a clasificat propunerea abuzivă a Consiliului de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4316 din 02 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 32746/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 32746/3/2009, iar la termenul din data de 13 martie 2012, Curtea a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1811 din data de 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamantul a fost trecut în rezervă, prin Ordinul nr. DP 0737 din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI, având în vedere propunerea Consiliului de judecată din data de 09 iunie 2003 pentru abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ordin pe care-l consideră abuziv şi ilegal, întrucât a respectat obligaţiile de loaialitate şi devotament, respectiv jurământul militar, potrivit art. 8 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, înainte de data de 09 mai 2003 nu avea cum să cunoască Ordinul S/912 din 12 mai 2003, întrucât a fost emis ulterior, sancţionarea sa fiind absurdă şi abuzivă.
Ordinul nr. DP 0737 din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI a fost modificat în parte, prin Ordinul nr. DP 0930 din 31 iulie 2003 emis de directorul SRI, în sensul că trecerea în rezervă a reclamantului se face în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, pentru motive determinate de nevoi ale SRI, cu drept de pensie militară de serviciu potrivit Legii nr. 164/2001.
Împotriva Hotărârii Consiliului de judecată a formulat contestaţie, înregistrată la SRI sub nr. 1553218 din 10 iunie 2003, împrejurare confirmată chiar de către SRI, care a ataşat contestaţia la dosarul cauzei.
Reclamantul a susţinut faptul că clasificarea Hotărârii Consiliului de Judecată de către SRI după o anumită perioadă de la emitere s-a făcut cu scopul de a ascunde documentul şi de a nu constitui un Consiliu de Judecată a Apelului, aşa cum prevede art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliilor de Judecată (RG.8).
În drept, curtea a reţinut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, în vigoare la acel moment nu prevedea constituirea unei Comisii de judecare a apelului, iar propunerea Consiliului de judecată din data de 09 iunie 2003 a fost adoptată în baza Ordinului directorului SRI nr. S/912 din 12 mai 2003, care de asemenea nu prevedea o asemenea cale de atac, şi nu a Ordinului nr. 153 din 12 septembrie 2005 de aprobare a Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8), care nici nu a fost adoptat la acea dată.
Prin urmare, a apreciat că nu se poate reţine un refuz nejustificat al SRI de a constitui un Consiliu de judecată a apelului, aşa cum a solicitat reclamantul, întrucât la data pronunţării Hotărârii Consiliului de judecată nu exista o asemenea cale de atac, aceasta fiind introdusă prin Ordinul nr. 153 din 12 septembrie 2005 de aprobare a Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8), care se aplica evident hotărârilor pronunţate după data emiterii şi nu anterior.
Pe de altă parte, în ipoteza în care reclamantul se considera vătămat de trecerea sa în rezervă, pentru faptul că nu era vinovat de nerespectarea regulamentelor militare, se putea adresa instanţelor de contencios administrativ cu acţiune în anulare împotriva Ordinului de trecere în rezervă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond a apreciat cauza ca fiind în stare de judecată, deşi la dosarul cauzei nu exista o solicitare scrisă de judecare a cauzei în lipsă, astfel încât consideră că nu a beneficiat de un proces echitabil şi nici de o instanţă imparţială.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica recurentului pârât referitoare la faptul că, la termenul din 13 martie 2012, la care s-a judecat cererea sa şi s-a pronunţat hotărârea recurată, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că există o solicitare a părţilor de judecare a cauzei în lipsă, instanţa de control judiciar constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea depusă de reclamant la fila 72 din dosarul Tribunalului Bucureşti, acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pe fondul cererii, Înalta Curte reţine că noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâţilor Statul Român, prin Preşedintele României şi Consiliul Suprem de Apărare al Ţării să ordone SRI să numească şi să constituie un Consiliu de Judecată a Apelului, în baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliilor de Judecată (RG.8), să judece contestaţia nr. 1553218 din 10 iunie 2003, depusă împotriva hotărârii Consiliului de judecată, aşa cum a solicitat expres recurentul reclamant prin cererea introductivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, nu îi poate fi imputat SRI împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantului, dat fiind faptul că la data pronunţării Hotărârii Consiliului de judecată nu exista o asemenea cale de atac, aceasta fiind introdusă prin Ordinul nr. 153 din 12 septembrie 2005 de aprobare a Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8), care se aplica evident hotărârilor pronunţate după data emiterii şi nu anterior.
Totodată, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă că, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării şi Preşedintele României au această posibilitate, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că potrivit art. 4 lit. f) pct. 23 din Legea nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării aprobă structura organizatorică, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale SRI, SIE, STS şi SPP, neputând fi extinsă la alte situaţii, în care competenţele de aplicare a acestor regulamente aparţin altor autorităţi publice.
De asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că nici instanţa de contencios administrativ nu are posibilitatea legală de a obliga pârâţii să ordone SRI să numească şi să constituie un Consiliu de Judecată a Apelului, astfel cum a solicitat recurentul - reclamant prin cererea ce face obiectul dosarului de faţă.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N. împotriva Sentinţei nr. 1811 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 640/2014. Contencios → |
|---|
