ICCJ. Decizia nr. 640/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 640/2014
Dosar nr. 550/35/2012
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.P.V. a solicitat:
- anularea plângerii penale a Gărzii Financiare din anul 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4, din Dosarul nr. 11364/P/2008.
- anularea raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti;
- anularea deciziei din 01 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Bucureşti privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere menţionate;
- anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din 29 ianuarie 2010 şi a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri şi imobile din 17 februarie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti;
- anularea somaţiei din 18 mai 2010 şi a titlului executoriu din 18 mai 2010 din dosarul de executare silită şi implicit anularea executării silite ca nelegale;
- anularea sentinţei civile nr. 456 din 19 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11886/4/2010.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, indicând actele a căror anulare o solicită, respectiv: ordinul de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, nota de constatare din 6 noiembrie 2008 a Gărzii Financiare, adresa din 21 noiembrie 2008 a Gărzii Financiare către D.G.F.P. Bucureşti, plângerea penală a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, ordinul de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, decizia de instituire de măsuri asigurătorii din 29 ianuarie 2010 şi procesul-verbal de sechestru asigurător din 17 februarie 2010, înscrierea dreptului de sechestru asupra imobilului situat pe Str. C.V., înscris în cartea funciară Bucureşti, sector 4 în favoarea A.N.A.F., raportul de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi decizia de impunere din 31 martie 2010, somaţia de plată din 18 mai 2010 şi a titlului executoriu din 18 mai 2010, decizia de soluţionare a contestaţiei din 1 iunie 2010, sentinţa civilă nr. 456 din 19 ianuarie 2011, sentinţa civilă nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, adresa de înfiinţare a popririi din 31 august 2012.
Prin completarea la cerere şi răspuns la întâmpinările formulate în cauză, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a numiţilor:
- C.I.G., şef administraţie la A.F.P. sector 4 Bucureşti, în calitate de semnatar al întâmpinării din 9 iunie 2011 depuse în Dosarul nr. 4951/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;
- M.M., director general la Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală 1, A.N.A.F., în calitate de semnatar al ordinului de control din 2 septembrie 2009 privind organizarea şi desfăşurarea acţiunii de impunere a TVA la persoanele fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare, alături de preşedintele S.B. care împreuna cu vicepreşedinte D.G.B. aprobă acest control ilegal şi fără precedent. Solicită să fie obligat la plata de daune morale în valoare de 2.165.397 RON, precum şi la cota ce-i revine şi din suma care va fi stabilită definitiv pentru daune materiale, deoarece a încălcat premeditat şi cu rea-credinţă drepturile fundamentale ale omului, precum şi statutul civil al persoanelor fizice cu vătămarea gravă a proprietăţii private, precum şi a intereselor private ale persoanelor fizice.
- F.P., Comisar General al Gărzii Financiare la data semnării întâmpinării ce conţine şi nota de constatare falsificată depuse la dosarul în cauză, care prin semnarea actului devine complice la fals în înscrisuri oficiale şi responsabilă pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în temeiul art. 15 şi art. 16 din Constituţia României şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi în consecinţă solicită obligarea acesteia la daune morale în valoare de 2.165.397 RON şi daune materiale în cotă parte;
- L.D., director executiv adjunct al D.G.F.P. Bucureşti, Biroul Juridic Contencios 4, în reprezentarea A.F.P. sector 4 Bucureşti, deoarece intervine în apărarea ilegalităţilor săvârşite de către toţi cei numiţi în acest dosar şi susţine în mod mincinos că Poliţia sectorului 4, Serviciul de Investigare a Fraudelor a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti, în conformitate cu întâmpinarea depusă la data de 6 februarie 2013, când faptele în realitate sunt tocmai invers, adică Poliţia sector 4 a fost pusă chiar de către Parchet sector 4 să cerceteze o eventuală infracţiune, iar Poliţia sector 4 a cerut la A.F.P. sector 4 Bucureşti, să constate dacă persoana fizică D.V. este obligată să colecteze TVA pentru bugetul de stat.
2. Hotărârile primei instanţe
În raport cu actele contestate, menţionate în precizarea de acţiune, p rin încheierea din 14 mai 2013, Curtea de apel a disjuns capetele de cerere privind anularea somaţiei de plată din 18 mai 2010 şi a titlului executoriu din 18 mai 2010, declinând competenţa de soluţionare a acestor capete de cerere în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 108/CA/2013 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. Bucureşti şi A.F.P. sector 4 Bucureşti şi, în consecinţă, a respins acţiunea precizată de reclamantul D.P.V., în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Bucureşti, A.F.P. sector 4 Bucureşti şi Garda Financiară Bucureşti;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.P.V. în contradictoriu cu pârâţii S.B. preşedintele A.N.A.F., D.G.B. vicepreşedinte A.N.A.F., M.V. director în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia de Legislaţie în Domeniul TVA, M.C. director executiv în cadrul D.G.F.P. Bucureşti, Serviciul soluţionare contestaţii, I.D.F. şef serviciu soluţionare contestaţii în cadrul D.G.F.P. Bucureşti, A.O. director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Bucureşti, E.G. şef birou juridic contencios 4 din cadrul D.G.F.P. Bucureşti, C.L. consilier juridic în cadrul D.G.F.P. Bucureşti, M.L. consilier juridic în cadrul D.G.F.P. Bucureşti, A.D. şef administraţie adjunct al A.F.P. sector 4 Bucureşti, F.L.D. şef serviciu al A.F.P. sector 4 Bucureşti, D.H. şef adjunct administraţie în cadrul A.F.P. sector 4 Bucureşti, serviciul de colectare şi executare silită persoane fizice, T.G., consilier în cadrul A.F.P. sector 4 Bucureşti, M.I. consilier în cadrul A.F.P. sector 4 Bucureşti, S.A. comisar al Gărzii Financiare, D.G. comisar al Gărzii Financiare, G.I. expert contabil judiciar în cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamant împotriva plângerii penale a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 şi sentinţelor civile nr. 456 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, respectiv nr. 7558 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere vizând anularea plângerii penale a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008, precum şi a sentinţei civile nr. 456 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi a sentinţei civile nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curţii de apel Bucureşti, instanţa a reţinut că aceste acte nu se circumscriu noţiunii de act administrativ definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. Bucureşti şi A.F.P. sector 4 Bucureşti, instanţa a reţinut că celelalte acte a căror anulare se solicită de către reclamant, sunt raportul de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi decizia de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti şi decizia de soluţionare a contestaţiei din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Bucureşti .
Reclamantul a mai solicitat anterior anularea acestor acte, în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect acţiunea formulată de D.P.V. în contradictoriu cu D.G.F.P. Bucureşti şi cu A.F.P. sector 4 Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti, precum şi anularea deciziei din 1 iunie 2010 emisa de D.G.F.P. Bucureşti, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală. În dosarul respectiv, prin sentinţa civilă nr. 7558 din 13 decembrie 2011, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind anularea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere şi a admis, în parte, acţiunea formulată privind anularea deciziei nr. 187 din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Bucureşti şi a obligat această pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere. Sentinţa respectivă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de D.P.V., D.G.F.P. Bucureşti şi A.F.P. sector 4 Bucureşti.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că operează autoritatea de lucru judecat, reţinând că, în speţă, reclamantul D.P.V. beneficiază deja de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care a fost anulată decizia nr. 187 din 1 iunie 2010 şi a fost obligată D.G.F.P. Bucureşti să soluţioneze pe fond contestaţia, astfel încât o altă instanţă nu se mai poate pronunţa încă odată pe acest aspect.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea de apel a reţinut că reclamantul a formulat acţiune împotriva angajaţilor instituţiilor care au emis actele atacate, persoane care nu au calitate procesuală faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.P.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului de acces la justiţie, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin. (3) din Constituţie şi susţine că instanţa în mod greşit nu a admis cererea sa formulată în contradictoriu cu funcţionarii publici chemaţi în judecată, invocând în acest sens prevederile art. 227 alin. (3) C. proc. fisc.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond în mod greşit a invocat şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
Mai susţine recurentul că prima instanţă în mod nelegal, nu s-a pronunţat cu privire la capetele de cerere vizând anularea ordinului de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, notei de constatare a Gărzii Financiare din anul 2008 şi ordinului de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009.
Recurentul-reclamant invocă faptul că nesoluţionarea contestaţiei sale administrative timp de 3 ani este nelegală şi netemeinică.
În continuare, recurentul-reclamant expune argumente referitoare la taxa pe valoarea adăugată şi invocă vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime prin actele contestate.
La data de 28 ianaurie 2014, recurentul-reclamant a depus note scrise şi înscrisuri în susţinerea criticilor şi argumentelor expuse în cererea de recurs.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cuprevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Cu referire la criticile din recurs privind ordinul de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, nota de constatare a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 şi ordinul de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a constatat că obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamant îl reprezintă anularea raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti, precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Bucureşti , iar restul actelor contestate fie nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fie urmează alte proceduri de contestare, cum sunt, spre exemplu, căile de atac reglementate de C. proc. civ. în cazul hotărârilor judecătoreşti contestate, fie proceduri specifice dreptului procesual penal, în cazul actelor de sesizare penală emise de Garda Financiară, fie sunt acte premergătoare emiterii unor acte administrative, cum este, în speţă, ordinul de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, care se analizează în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ tipic sau asimilat. În consecinţă, este temeinică şi legală soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capetele de cerere indicate în dispozitivul sentinţei.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prima instanţă, cu just temei, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care actele administrativ-fiscale ce formează obiectul acţiunii în anulare au format obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionată irevocabil prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 4951/2/2011, litigiu în cadrul căruia a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de D.P.V. de anulare a raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti şi a fost admisă, în parte, cererea aceluiaşi reclamant, dispunându-se obligarea D.G.F.P. Bucureşti să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere emisă de A.F.P. sector 4 Bucureşti.
Susţinerile recurentului referitoare la nesoluţionarea contestaţiei sale administrative formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 Bucureşti nu pot forma obiectul analizei în cadrul prezentului demers judiciar pentru aceleaşi considerente care au fundamentat soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant referitoare la funcţionarii publici care au contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actelor contestate pot fi analizate, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, în cadrul litigiului având ca obiect anularea actelor respective. Or, în cadrul prezentului litigiu, instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea unor excepţii de procedură, astfel că este corectă soluţia de admiterea a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor indicaţi în dispozitivul sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de acces la justiţie, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte reţine că atât Curtea Constituţională, cât şi C.E.D.O. au statuat în mod constant în jurisprudenţa lor că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi există posibilitatea unor limitări implicite admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (C.E.D.O., hotărârea din 21 februarie 1975 pronunţată în cauza Golder împotriva Regatului Unit; Curtea Constituţională, Decizia nr. 396/2012).
În cauză, se constată că dreptul de acces la justiţie al reclamantului în privinţa actelor contestate a fost asigurat atât în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011, soluţionat irevocabil prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi în cadrul litigiului având ca obiect actele în privinţa cărora prima instanţă a dispus măsura disjungerii prin încheierea din 14 mai 2013.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.P.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.P.V. împotriva sentinţei nr. 108/CA/2013 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 646/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
