ICCJ. Decizia nr. 677/2014. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 677/2014
Dosar nr. 3920/2/2012
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.N.R.D.E a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N.T. SA, obligarea acesteia la plata creanţei certe, lichide şi exigibile, în cuantum total de 1.704.076,57 RON, reprezentând tarif regularizare aferent anului 2008 pentru licenţa de dispecerizare din 2006 acordată de A.N.R.E., şi actualizarea debitului în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autoritatea pârâtă a refuzat plata facturii fiscale cu debitul menţionat, precizând, prin adresa din 26 iulie 2010, că nu există bază legală pentru achitarea acestei facturi.
Reclamanta a susţinut că între părţi există un istoric procesual centrat tocmai pe neplata de către pârâta S.N.T.G.N.T. SA a tarifului licenţei de dispecerizare a gazelor naturale din 13 ianuarie 2006, acordată prin decizia preşedintelui A.N.R.G.N. din 13 ianuarie 2006 după expirarea licenţei de dispecerizare din 25 iulie 2001 acordată prin decizia preşedintelui A.N.R.G.N. din 25 iulie 2001, menţionând decizia nr. 3304/2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Reclamanta a arătat că activitatea de dispecerizare desfăşurată de pârâtă este definită la art. 3 pct. 22 din Legea gazelor, corelativ aceasta desfăşoară şi activitatea de tranzit a gazelor naturale definită la art. 27 al aceleiaşi legi. Pct. 35 al art. 3 din Legea gazelor defineşte licenţa, art. 46 din Legea gazelor enumera tipurile de licenţe, între acestea licenţa de dispecerizare fiind stipulată în mod distinct de licenţa de tranzit, iar art. 9 din Regulamentul pentru acordarea licenţelor în sectorul gazelor naturale prevede în mod distinct cele două licenţe, de tranzit şi de dispecerizare.
În speţă, pârâta nu a achitat decât tariful de dispecerizare aferent activităţii de transport, dar cantitatea de gaze naturale dispecerizată conţine cantitatea de gaze naturale transportate şi cantitatea de gaze naturale tranzitate.
În concluzie, reclamanta a susţinut că, în cauză, pârâta trebuie să plătească tariful aferent dispecerizării gazelor naturale tranzitate, acesta fiind izvorul obligaţiei pârâtei, celor două activităţi le corespund tarife distincte a căror facturare se face distinct şi, prin urmare, pârâta debitoare S.N.T.G.N.T. SA are obligaţia de a achita regularizarea licenţei de dispecerizare, în cuantum de 1.704.076,57 RON, conform facturii din 5 iulie 2010 reprezentând dispecerizarea realizată aferentă tranzitului de gaze naturale realizat de S.N.T.G.N.T. SA.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, faţă de prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresa invocată de reclamantă (din 27 martie 2012) cu titlu de plângere prealabilă reprezentând de fapt o punere în întârziere pentru plata unor sume de bani stabilite printr-o decizie a instanţei, sume care au fost achitate în totalitate de S.N.T.G.N.T. SA; excepţia tardivităţii acţiunii, întrucât S.N.T.G.N.T. SA a refuzat la plată factura din 5 iulie 2010 la data de 26 iulie 2010, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 9 mai 2012.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că factura în cauză a fost refuzată la plată de S.N.T.G.N.T. SA, prin adresa din 20 iulie 2010, întrucât, aşa cum rezultă din rapoartele transmise de S.N.T.G.N.T. SA la A.N.R.E., cantitatea transportată şi dispecerizată în anul 2008 a fost de 13.594.223,551 mii mc şi nu cantitatea stabilită prin factura din 5 iulie 2010.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5354 din 28 septembrie 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii ca neîntemeiate; a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.704.076,57 RON, reprezentând tarif regularizare aferent anului 2008 pentru licenţa de dispecerizare din 2006, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective cu rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, prima instanţă a observat că reclamanta a emis factura fiscală din 5 iulie 2010 cu referire la suma de 1.704.076,57 RON pe care pârâta a refuzat să o plătească, fapt comunicat reclamantei prin adresa din 20 iulie 2010.
Reclamanta a respectat procedura prealabilă prin adresa A.N.R.E. din 27 martie 2012 prin care a cerut pârâtei să-i plătească suma datorată.
Referitor la excepţia tardivității, prima instanţă a reţinut că pârâta nu i-a răspuns reclamantei la adresa din 27 martie 2012 deşi trebuia să răspundă în termen de 30 de zile, respectiv până la 26 aprilie 2012, dată de la care curge termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, or cererea a fost introdusă la 14 mai 2012 înăuntrul acestui termen.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta este titulara a două licenţe distincte pentru activităţile specifice pe care le desfăşoară în sectorul gazelor naturale, respectiv:
- Licenţa de tranzit al gazelor naturale din 17 ianuarie 2001 (în vigoare);
- Licenţa de dispecerizare a gazelor naturale din 13 ianuarie 2006, acordată prin decizia preşedintelui A.N.R.G.N. din 13 ianuarie 2006 după expirarea licenţei de dispecerizare din 25 iulie 2001 acordată prin decizia preşedintelui A.N.R.G.N. din 25 iulie 2001.
Aceste activităţi şi, respectiv licenţe, corespund obiectului de activitate al pârâtei, astfel cum este prevăzut la art. 6 din actul statutar al societăţii, respectiv H.G. nr. 334/2000 privind reorganizarea S.N.G.N.R. SA.
Fiecăreia dintre aceste licenţe îi sunt aplicabile tarife anuale distincte, tarife care sunt calculate de instituţie în baza prevederilor anexei nr. 8 la Regulamentul pentru acordarea licenţelor în sectorul gazelor naturale în care sunt prevăzute tarife distincte aferente activităţilor de tranzit şi dispecerizare.
Prin decizia nr. 3304 din 22 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat pârâta S.N.T.G.N.T. SA la plata către reclamantă a sumei totale de 6.696.373,73 RON din care debitul principal, tarif aferent licenţei de dispecerizare în cuantum de 4.555.285,63 RON şi penalităţi în cuantum de 2.141.088,10 RON, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii;
Înalta Curte a reținut în motivare că pârâta deţine două licenţe distincte pentru activitatea de transport şi pentru activitatea de dispecerizare şi fiecare activitate desfăşurată este distinctă, deşi interdependente una faţă de cealaltă, licenţa fiind acordată separat în baza unor documente diferite şi pe cale de consecinţă pentru fiecare activitate transport şi dispecerizare desfăşurată în baza unei licenţe diferite se calculează două tarife distincte, cu atât mai mult cu cât perioada de valabilitate a celor două licenţe este diferită.
În urma controlului Curţii de Conturi realizat în anul 2010 prin decizia din 2011 la punctul 4.2 din aceasta s-a reţinut ca abatere „nefacturarea pentru activitatea de dispecerizare a regularizării tarifelor anuale datorate de S.N.T.G.N.T. SA în funcţie de cantităţile de gaze naturale efectiv dispecerizate, astfel în anul 2008, conform adresei din 24 februarie 2009 a fost dispecerizată cantitatea de 33.678.403,980 mii mc gaze naturale”.
Reclamanta a emis factura din 5 februarie 2008 în valoare de 1.428.015 RON pentru cantitatea de 15.355.000 mii mc, iar pentru diferenţa de 18.323.403,98 mii mc nu a fost facturat şi implicit recuperat tariful aferent.
În anul 2009, conform adresei din 11 iunie 2010 a fost dispecerizată cantitatea de 26.453.974 mii mc (11.573.740 mii mc, cantitatea transportată şi 14.880.234,044 mii mc cantitate tranzitată) gaze naturale pentru care nu a fost facturat şi implicit recuperat tariful aferent.
În timpul auditului, pentru cantitatea de 18.323.403,98 mii mc a fost calculat tariful aferent în sumă de 1.704.076,57 RON (0,093 RON/ u.m. x 18.323.403,98 mii mc) pentru recuperarea căruia a fost emisă factura din 5 iulie 2010 iar pentru cantitatea de 26.453.974 mii mc a fost calculat tariful aferent în sumă de 2.460.219 RON (0,093x26.453.974 mii).
Pârâta a refuzat plata facturii menţionate, precizând, prin adresa din 26 iulie 2010, că nu există bază legală pentru achitarea facturii fiscale menţionate, aceasta achitând doar tariful de dispecerizare aferent activităţii de transport, dar, cantitatea de gaze naturale dispecerizată conţine cantitatea de gaze naturale transportate şi cantitatea de gaze naturale tranzitate.
Activitatea de tranzit a gazelor naturale are ca obiect activitatea de dispecerizare, întreţinere şi exploatare a conductelor magistrale dedicate şi a instalaţiilor tehnologice aferente acestora, destinate transportului gazelor naturale provenite din Federaţia Rusă, şi care tranzitează România prin zona Dobrogei spre culoarul balcanic.
În momentul în care se realizează activitatea de tranzit a gazelor naturale, se realizează şi activitatea de dispecerizare a gazelor naturale.
Prin urmare, pârâta are obligația de a plăti tariful aferent dispecerizării gazelor naturale tranzitate.
3. Recursul formulat de pârâta S.N.T.G.N.T. SA împotriva sentinţei nr. 5354 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Recurenta arată că factura fiscală de regularizare din 5 iulie 2010 a fost întocmită în mod greşit, pornind de la premisa falsă conform căreia în anul 2009 cantitatea de gaze naturale efectiv transportată şi dispecerizată a fost de 33.678.403,98 mii mc.
Cantitatea de gaze naturale transportată şi dispecerizată pentru care se calculează tarifele de licenţă se declară pe propria răspundere de către operatorii licenţiaţi, conform pct. 4 Anexa nr. 8 din H.G. nr. 784/2000.
Pentru anul 2008, recurenta a estimat cantitatea de 15.355.000 mii mc, pentru care a achitat suma de 1.428.015 RON reprezentând tarif anual licenţă, dispecerizare gaze naturale.
Cantitatea efectiv transportată şi dispecerizată pentru anul 2008 a fost de 13.594.551 mii mc.
În urma pronunţării deciziei nr. 3304 din 22 iunie 2010 a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurenta a achitat suma de 1.428.015 RON tarif de dispecerizare, deoarece instanţa de judecată a considerat că se desfăşoară două activităţi autonome, chiar dacă acestea sunt interdependente una faţă de cealaltă.
Factura din 5 iulie 2010 a fost refuzată la plată, deoarece cantitatea transportată şi dispecerizată în anul 2008 a fost de 13.594.223,551 mii mc, rezultând o diferenţă de 10.609,965 mii mc.
3.2. Soluţia instanţei de fond este criticată şi din perspectiva greşitei respingeri a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.
Adresa din 27 martie 2012 se referă la plata unor sume de bani stabilită prin hotărâre judecătorească şi nu la sumele avute în vedere prin cererea de chemare în judecată în prezenta cauză.
3.3. Prima instanţă nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Tarifele de licenţă aferente transportului şi dispecerizării gazelor naturale se plătesc pentru cantitatea de gaze naturale transportată şi dispecerizată.
Tariful de licenţă aferent tranzitului gazelor naturale se achită pentru capacitatea de gaze naturale contractată, iar în cantitatea de gaze dispecerizată nu este inclusă şi cantitatea de gaze tranzitată.
Până la data controlului Curţii de Conturi, intimata A.N.R.E. nu a considerat că în cantitatea de gaze dispecerizată este inclusă şi cantitatea de gaze tranzitată pentru a percepe tarif de dispecerizare.
Licenţele de transport şi de dispecerizare nu au condiţii de valabilitate asociate.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă A.N.R.D.E
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta are obligaţia să achite două tarife distincte, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3304/2010.
Se mai arată că recurenta confundă obiectul cererii de chemare în judecată care reprezintă obligarea la plata sumei de 1.704.076,57 RON, valoarea cantităţii de gaze naturale dispecerizate ca urmare a tranzitului efectuat.
Obiecţia referitoare la diferenţa de 10.609,965 RON nu a fost expusă în dosarul de fond.
Singura obiecţie care a fost dezvoltată de recurentă a fost cea referitoare la cantitatea de 18.323.403,980 mii mc dispecerizată ca urmare a tranzitului efectuat.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, se arată că aceasta a fost în mod corect respinsă, ca urmare a îndeplinirii plângerii prealabile prin adresa din 27 martie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
Recursul este nefondat.
1.1. Obiectul prezentei acţiuni este obligarea S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei de 1.704.076,57 RON reprezentând tarif regularizare aferent anului 2008, pentru licenţa de dispecerizare din 2006 acordată de A.N.R.E.
La dosarul de fond se regăseşte adresa din 12 ianuarie 2012 emisă de S.N.T.G.N.T. SA, prin care se recunoaşte că reclamanta a efectuat plângerea prealabilă, arătându-se că: „prin plângerea prealabilă din 14 decembrie 2011 înregistrată la A.N.T.G.N. S.N.T.G.N.T. SA din 16 decembrie 2011, afirmaţi că datorăm A.N.R.E. suma de 1.704.076,67 RON reprezentând regularizarea tarifului pentru licenţa de dispecerizare aferentă anului 2008”.
Împrejurarea indicării unui alt înscris doveditor al formulării plângerii prealabile de către judecătorul fondului, nu conduce la modificarea soluţiei adoptate în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Excepţia de tardivitate a formulării acţiunii a fost respinsă în mod corect de prima instanţă, acţiunea fiind introdusă în termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, cu respectarea prevederilor art. 7 din acelaşi act normativ.
1.2. Pe fondul pricinii, se constată că diferenţa în minus de 10.609,965 mii mc nu a fost invocată ca apărare în faţa primei instanţe, ci pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare.
Este adevărat că recurenta a estimat că va transporta şi dispeceriza în anul 2008 cantitatea de gaze naturale de 15.355.000 mii mc, însă aceasta este numai o presupunere a societăţii. Din actele dosarului rezultă că această cantitate a fost de 33.678.403,980 mii mc, pentru care recurenta este obligată să plătească tariful licenţei de dispecerizare.
Cantitatea de 33.678.403,980 mii mc este împărţită în cantitatea aferentă transportului de 13.604.824,516 mii mc şi din cantitatea aferentă tranzitului de 20.073.580,464 mii mc.
Cum recurenta este obligată să achite tariful aferent activităţilor de transport şi tranzit, în mod logic, aceasta trebuie să achite şi tarifele activităţii de dispecerizare, pentru transport şi tranzit.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N.T.G.N.T. SA împotriva sentinţei nr. 5354 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 705/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
