ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 638/2014

Dosar nr. 7729/2/2012

Şedinţa publică de la 12 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea formulată şi hotărârea instanţei de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 octombrie 2012, reclamanta SC F.E.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D. şi C.C., în principal, anularea Hotărârii nr. 302 pronunţate de C.N.C.D. în data de 12 septembrie 2012 şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei cu o amendă în cuantumul minim, raportat la situaţia de fapt concretă, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa nr. 1598 din 14 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 302 din 12 septembrie 2012, C.N.C.D. a constatat că aspectele sesizate de petentul C.C. intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. 1 şi 5 coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000.

C.N.C.D. a dispus sancţionarea părţii reclamate - SC F.E.P. SRL - cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei, potrivit art. 2 alin. 11 şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 şi a recomandat acesteia să depună toate diligenţele necesare pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul privind egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, precum şi în vederea eliminării condiţiilor discriminatorii care pot încălca dreptul la angajare ori în domeniul muncii.

În considerentele hotărârii, C.N.C.D. a reţinut că efectul creat prin reintegrarea petentului într-un spaţiu neadecvat şi schimbarea atribuţiilor în mod nejustificat au avut legătură cu situaţia litigioasă dintre părţi şi a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv şi umilitor, în sensul prevederilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 rep. În acest sens, s-a arătat „Colegiul ia act de e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, dl. C.P., către unul dintre angajaţi, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar intenţia de a-i oferi petentului alte atribuţii decât cele avute anterior: „Salut, M. După cum ai fost informat deja, începând de luni, 23 aprilie 2012, fostul nostru coleg C.C. se va prezenta la serviciu din nou. Este un bun prilej pentru noi de a pune în practică proiectul privind analiza cantitativă şi calitativă a activităţii de montaj. Ca rezultat final al acestui proiect dorim să dezvoltăm o strategie de marketing adaptată la condiţiile pieţei din Timişoara. Pentru faza de analiză a proiectului avem nevoie de date centralizate care vor rezulta din fişele de instalare. Pentru aceste motive şi pentru că noul - vechiul nostru coleg nu are acces la e-mail te rog să-i pui la dispoziţie arhiva cu fişele de lucru ale departamentului de montaj, începând cu cele din 2006. Pentru a nu răvăşi toată arhiva şi să pierdem documentele te rog să-i dai un număr de 200 de fişe pe zi. Acestea îţi vor fi predate integral înapoi la sfârşitul programului. Să-i comunici lui C. documentul ataşat - instrucţiuni completare centralizator - care cuprinde sarcinile de serviciu în perioada următoare”.

Colegiul a mai avut în vedere e-mailul trimis petentului tot de către directorul tehnic: „Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuţiei telefonice de azi: spaţiul pentru amplasarea biroului pentru activităţile de centralizare a fişelor de montaj spaţiu atribuit este în podul construcţiei. Te rog să respecţi acest lucru. Mulţumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea maşinilor aflate în interiorul spaţiului de lucru (…)”.

Colegiul a apreciat că aceste probe denotă premeditarea acţiunilor societăţii şi a înlăturat apărarea acesteia conform căreia petentul a insistat să reînceapă munca iar la insistenţele acestuia i-a oferit ceva de lucru provizoriu, într-un spaţiu provizoriu şi din motive obiective nu a reuşit să-i amenajeze biroul. Colegiul a apreciat că amenajarea unui „birou” pentru un electronist nu necesită timp atât de îndelungat şi nici nu ar trebuie să pună probleme prea mari.

C.N.C.D. a apreciat că declaraţiile de martor depuse de societate nu sunt obiective şi a avut în vedere fotografiile şi înregistrările depuse de petent.

S-a mai reţinut ca fiind de notorietate cazurile în care angajatul are câştig de cauză în defavoarea angajatorului şi din acel moment începe un tratament bazat pe hărţuire şi victimizare, în unele cazuri, împotriva angajaţilor, mulţi fiind nevoiţi să renunţe.

Curtea a constatat că probele avute în vedere de C.N.C.D. la pronunţarea Hotărârii contestate în speţă fac dovada comportamentului discriminatoriu, sub forma hărţuirii.

Conform art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, „Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv”.

Curtea a reţinut că hărţuirea reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică.

Conform legii, este sancţionată orice formă de manifestare: orice comportament, pe un criteriu, dintre cele menţionate expres (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant) sau orice alt criteriu, care are ca efect crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

În speţă, cu ocazia reintegrării în funcţie a fostului angajat, i-a fost pus la dispoziţie, pe fondul situaţiei litigioase încheiate cu hotărârea judecătorească de obligare a societăţii la reintegrare şi plata despăgubirilor, un loc de muncă impropriu, diferit de cel al colegilor săi şi de cel avut anterior, ducând la crearea unui cadru ostil, degradant, pentru petent.

Instanţa nu a reţinut apărarea reclamantei potrivit căreia societatea a fost luată prin surprindere de cererea pârâtului C.C. de punere în executare a hotărârii judecătoreşti într-un termen apreciat de reclamantă ca „fiind foarte scurt”.

Prin sentinţa civilă nr. 5782 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Timiş a dispus reintegrarea pârâtului pe postul şi pe funcţia deţinute anterior emiterii deciziei de concediere (electronist) - fila 40 dosar.

La data de 14 martie 2012 a fost pronunţată decizia de respingere a recursului declarat de reclamanta SC F.E.P. SRL împotriva sentinţei sus menţionate (Decizia nr. 849 din 14 martie 2012- fila 35).

Astfel că, a reţinut Curtea, de la această dată - 14 martie 2012 - se naşte obligaţia executării hotărârii judecătoreşti. Faptul că decizia nu fusese redactată nu are nicio relevanţă, în condiţiile în care obligaţia era dispusă prin sentinţa de fond şi menţinută de instanţa de recurs.

Pârâtul C.C. s-a adresat reclamantei cu cererea de executare a obligaţiei de reintegrare la 26 martie 2012.

La data de 23 aprilie 2012, i s-a pus acestuia la dispoziţie un birou în podul imobilului.

Prima instanţă a constatat că nu sunt fondate criticile reclamantei cu privire la nulitatea actului administrativ atacat.

Colegiul a arătat care sunt împrejurările de fapt susţinute de petent, dar şi cele pe care se bazează soluţia adoptată, precum şi probele din care rezultă acestea.

Astfel cum a reţinut C.N.C.D., M.D. primise anterior, la 20 aprilie 2012, mesajul prin poşta electronică de la C.P., din care rezultă faptul că pârâtului C.C. i-au fost stabilite sarcini generate de punerea în aplicare, cu ocazia reintegrării sale în postul de electronist, a unui proiect privind „analiza cantitativă şi calitativă a activităţii de montaj”. Pentru faza de analiză a proiectului, era necesar ca pârâtul să procedeze la centralizarea datelor care rezultau din fişele de instalare sau formularele utilizate înainte de implementarea acestora pe o perioadă de şase ani (din 2006).

Curtea a mai constatat, din declaraţiile depuse la dosar de către reclamantă, că M.D. şi D.C.A., colegii pârâtului, angajaţi în funcţia de electronist, au „avut de întocmit, la cererea şefului direct, pentru anumite perioade, situaţii centralizatoare cu privire la diverse aspecte legate de montajele întocmite la Timişoara, din care să rezulte beneficiarul montajului, produsele montate, data montării, tipul modelului auto”.

De asemenea, Curtea a reţinut că pârâtul avea în fişa postului sarcina de a asigura centralizarea datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru şi chiar dacă că fişa postului a fost semnată la data de 23 aprilie 2012, pârâtul nu a făcut dovada faptului că în fişa postului anterioară această sarcină nu exista. Aceasta în condiţiile în care sarcina de a asigura centralizarea datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru este menţionată şi în fişele de post ale celor doi colegi, M.D. şi D.C.A., fişe care datează din 4 mai 2011.

Curtea a constatat că din probele administrate rezultă faptul că la data de 23 aprilie 2012, pârâtul C.C. a primit informaţia că locul său de muncă este în podul imobilului.

Astfel, din înregistrările audio efectuate de pârât la sediul societăţii, rezultă că persoanele prezente: M.D., colegul „C.” şi „A.” cunoşteau faptul că pârâtul urma a munci în pod.

Din discuţiile purtate de pârât şi colegul său M. rezultă că cel din urmă primise instrucţiuni pentru amenajarea biroului în pod.

Colega A.N. i-a comunicat pârâtului faptul că „a primit instrucţiuni clare” că locul pârâtului este în pod, să nu aibă contact cu clienţii, iar dacă are ceva de spus, să ia contact cu „cei de la Bucureşti”.

Aceste elemente de fapt sunt evidenţiate în vederea înlăturării criticilor formulate de reclamantă prin acţiune, cu privire la faptul că la data de 23 aprilie 2012 pârâtul nu a lucrat în pod, urcând doar a doua zi.

Esenţial, în aprecierea instanţei, este faptul că pârâtului i s-a oferit acest loc de muncă. Chiar dacă în data de 23 aprilie 2012 pârâtul nu a desfăşurat efectiv activitatea acolo, purtând numeroase discuţii cu colegii săi pentru a lămuri aceste aspecte, efectele negative ale acţiunilor organelor societăţii care transmiseseră instrucţiunile respective s-au produs, punând persoana în cauză într-o situaţie degradantă, umilitoare, intimidantă.

Curtea a mai constatat că stabilirea locului respectiv pentru desfăşurarea muncii rezultă fără echivoc din răspunsul directorului tehnic C.P. la aspectele discutate telefonic cu pârâtul C.C.: mesajul comunicat prin poşta electronică, citit de C.C. la 24 aprilie 2012 şi semnat de acesta (fila 34 dosar): „Bună, C. Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuţiei telefonice de azi: spaţiul pentru amplasarea biroului pentru activităţile de centralizare a fişelor de montaj spaţiu atribuit este în podul construcţiei. Te rog să respecţi acest lucru. Mulţumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea maşinilor aflate în interiorul spaţiului de lucru. Ca metodă de asigurare, te rog să legi scara folosind unul dintre montanţii laterali ai acesteia, sub ultima treaptă de sus, cu ajutorul unei sfori sau cablu de podeaua podului, astfel încât să nu permită capătului de sus al scării să se deplaseze. Atenţie: sfoara nu trebuie să împiedice accesul pe scară, poziţionarea acesteia trebuie făcută în afara treptelor. Cu privire la alegerea sforii (sau cablului); aceasta trebuie să poată suporta greutatea scării.”

Împrejurarea că prin decizia C.N.C.D. s-a reţinut că „urma să fie mutat în vestiarul societăţii”, chestiunea dacă pârâtul a fost sau nu mutat ulterior în vestiar, nu are relevanţă, de vreme ce, conform pct. 5 noiembrie, acest aspect de fapt nu a stat la baza sancţionării.

Având în vedere aceste considerente, reţinând şi starea în care se găsea încăperea situată în podul imobilului, astfel cum rezultă din fotografiile printate depuse la dosar şi cele aflate pe C.D.-ul depus ca probă, din înregistrările video efectuate în 24 aprilie 2012, Curtea a apreciat că amenda contravenţională de 2000 de lei, (limitele legale situându-se între 400 şi 4.000 de lei) este în măsură să asigure scopul sancţionator şi preventiv, o amendă într-un cuantum minim nefiind justificată.

Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.E.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă că instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale ca urmare a reţinerii unei situaţii de fapt neadevărate în urma coroborării probelor administrate în cauză, neanalizând corect motivele de nulitate a hotărârii C.N.C.D. invocate.

A arătat recurenta că în pronunţarea sentinţei instanţa nu a verificat toate motivele invocate. Motivele de nulitate absolută trebuiau analizate cu precădere şi înaintea motivelor de netemeinicie a hotărârii, iar înlăturarea motivelor de nulitate fără o analiză a acestora nu poate conduce decât la modificarea sentinţei recurate.

Recurenta a învederat instanţei că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde mai multe elemente distincte, precum obiectul şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director.

Elementul constitutiv al hotărârii denumit obiectul cererii este diferit de elementul constitutiv al acestuia intitulat descrierea faptei de discriminare.

În ceea ce priveşte obiectul cererii, a subliniat recurenta, acesta este cel formulat de intimatul C.C. prin sesizarea adresată C.N.C.D. şi, prin natura sa are caracter subiectiv. Spre deosebire de acest element care trebuie cuprins în hotărârea C.N.C.D., cel referitor la descrierea faptei de discriminare este necesar a fi unul obiectiv, redactat de către Consiliul director al C.N.C.D. şi care să cuprindă toate aspectele referitoare la fapta de discriminare.

Elementul referitor la descrierea faptei este unul esenţial al hotărârii pronunţate de C.N.C.D. şi presupune nu numai o amintire sumară a acesteia, ci identificarea concretă a faptei, indicarea concretă a condiţiilor în care se presupune că a fost săvârşită, modalitatea, mijloacele prin care s-a realizat precum şi indicarea elementelor temporale în care fapta s-ar fi desfăşurat.

Recurenta a mai susţinut că prima instanţă a coroborat greşit probele ceea ce a avut drept consecinţă aplicarea incorectă a legii la o situaţie de fapt diferită de cea reală.

Astfel, a apreciat că din hotărârea recurată reiese că instanţa de judecata a reţinut că reclamanta nu a modificat sarcinile şi atribuţiile de serviciu ale intimatului-pârât, dar că simpla informare a intimatului-pârât că va lucra în podul imobilului este suficientă pentru a fi calificată drept comportament discriminatoriu sub forma hărţuirii.

Astfel, intimatul-pârât, după insistenţele de a fi reintegrat cât mai rapid (în condiţiile în care recurenta reclamantă a achitat drepturile salariate ale acestuia pentru fiecare zi până la data efectivei reintegrări), s-a prezentat la locul de muncă numai 2 zile.

În aceste două zile, în mod premeditat, a înregistrat audio şi video în incinta sediului recurentei reclamante, provocând discuţiile de care s-a folosit mai târziu în prezentul dosar.

De aceea recurenta a apreciat că scopul intimatului-pârât nu a fost acela al unei reintegrări efective, în concordanţă cu principiul bunei credinţe care trebuie să guverneze relaţiile de muncă, ci a urmărit numai să prejudicieze imaginea societăţii.

A mai susţinut recurenta reclamantă că în mod premeditat intimatul C.C. nu numai că a folosit în incinta sediului societăţii o cameră video şi un aparat foto, fără a avea autorizaţia necesară, dar s-a filmat/fotografiat cu o lanternă pe cap în podul imobilului, încercând să arate/simuleze condiţiile precare în care se presupune că îşi desfăşura activitatea, cu toate că intimatul nu a lucrat niciodată în condiţiile la care face referire, singurul interval de timp pe care l-a petrecut în podul imobilului fiind acela necesar efectuării înregistrărilor pe care le-a folosit în prezenta cauză.

Recurenta reclamantă a solicitat instanţei să aibă în vedere şi multiplele declaraţii ale colegilor acestuia, potrivit cărora, în fapt, intimatul şi-a desfăşurat activitatea numai la parterul sediului societăţii, la un birou amenajat într-un spaţiu corespunzător pentru activitatea pe care trebuia să o presteze. Aşadar, nimeni nu l-a obligat pe intimat să urce sau să muncească în podul imobilului, din chiar înregistrările depuse de acesta reieşind că el a fost persoana care a solicitat şi obligat colegii să îl ajute să urce în pod un birou.

Mai mult, reţinerea instanţei potrivit căreia „ceilalţi colegi cunoşteau faptul că intimatul C.C. urma a munci în pod" este greşită şi provine din coroborarea incorectă a probelor. Astfel, din înregistrările audio reiese faptul că: intimatul (şi nu conducerea societăţii) este cel care şi-a înştiinţat colegii că va munci în pod, intimatul i-a solicitat unui coleg (în a doua zi de muncă) să îi urce în pod un birou (strict pentru a-şi procura dovezi pentru acest dosar, întrucât nu a muncit efectiv în spaţiul respectiv), intimatul a avut un comportament de victimizare faţă de colegii săi. Dovadă a faptului că intimatul nu şi-a petrecut timpul în podul imobilului sunt chiar înregistrările efectuate de acesta, înregistrări ale discuţiilor cu colegii, care au avut loc la parterul imobilului şi care durează aproape cât durata timpului de lucru. Aşadar, singurul motiv pentru care intimatul s-a prezentat la locul de muncă a fost acela al procurării unor pretinse dovezi incriminatoare împotriva societăţii, întrucât urmărea numai să prejudicieze imaginea acesteia, scopul său nefiind niciodată reintegrarea şi reluarea activităţii. Totodată, pentru a dovedi totala rea-credinţă a intimatului C.C. în îndeplinirea sarcinilor de serviciu din cele 2 zile lucrătoare în care se presupune că societatea l-as fi discriminat si hărţuit, recurenta a arătat că acesta a fost concediat pentru motive disciplinare, iar prin Decizia nr. 696 din 09 aprilie 2013. pronunţată în Dosarul nr. 8611/30/2012. Curtea de Apel Timişoara a menţinut măsura dispusă. Aşadar, printr-o hotărâre irevocabilă s-a constatat că intimatul C.C. nu a avut un comportament adecvat în intervalul 23-24 aprilie 2012. nu si-a respectat obligaţiile contractuale faţă de societate şi a încălcat mai multe reguli. Cu toate acestea a susţinut recurenta, prin hotărârea care face obiectul prezentului dosar se constată în mod greşit un pretins comportament neadecvat din partea angajatorului.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile atacate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin Hotărârea nr. 302 din data de 12 septembrie 2012, C.N.C.D. a decis că faptele prezentate de C.C. privind reintegrarea sa, ulterior unei hotărâri judecătoreşti, în condiţii umilitoare, intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1), (5) coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Potrivit art. 2 alin. (5) "Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv".

Hărţuirea reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în J.O.C.E. nr. 5180 din 19 iulie 2000.

În acest sens, în materia legislaţiei nediscriminare, astfel cum este transpus aquis-ul comunitar, pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de hărţuire este necesară întrunirea cumulativă a elementelor constitutive acesteia. Astfel, fapta de hărţuire se circumstanţiază într-un comportament care poate îmbracă diferite forme. Formularea textului cuprinde sintagma „orice comportament". Sintagma „orice comportament" denotă intenţia legiuitorului de a cuprinde o arie largă de comportamente, şi nu una restrictivă, ceea ce permite reţinerea unor calificări diferite în practică, şi care pot să varieze de la caz la caz, circumscrise sub forma unor afirmaţii exprimate prin cuvinte, gesturi, acte sau fapte etc. Motivul sau cauza comportamentului este determinat de un criteriu inerent, care este în mod expres prevăzut de legiuitor, într-o lista neexhaustivă, având în vedere că textul de lege prezintă într-o enumerare cu caracter determinat criteriul de „rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţa la o categorie defavorizată, vârsta, handicap, statut de refugiat ori azilant". Caracterul neexhaustiv este dat de însăşi sintagma „sau orice alt criteriu" alăturată criteriilor expres enumerate în art. 2 alin. (5). Sintagma „sau orice alt criteriu", practic oferă posibilitatea reţinerii oricărui alt element nespecificat de lege, dar care este materializat ca fapt determinant în săvârşirea formei de discriminare denumită ca hărţuire.

Manifestarea comportamentului pe baza oricăruia dintre criteriile prevăzute de lege „duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest element constitutiv al hărţuirii, permite reţinerea acelor comportamente care, chiar dacă nu au fost săvârşite cu intenţie, produc efectul de realizare al unui cadru definit ca „intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest aspect este cu atât mai evident cu cât însăşi Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, defineşte hărţuirea în art. 2 alin. (3) ca „un comportament nedorit pe bază de etnie sau rasă care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii unei persoane şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv."

Includerea hărţuirii ca formă de discriminare în aquis-ul comunitar şi transpunerea acestuia în legislaţia naţională este extrem de importantă. Discriminarea nu se manifestă per se, doar sub forma unor prevederi normative sau practici, dar şi sub forma comportamentelor care creează un impact asupra mediului în general, variind de la violenţa fizică la remarci sau afirmaţii cu caracter rasist, sexist, xenofob etc. până la ostracizare generală. Acesta formă de discriminare aduce atingere demnităţii sub aspect psihic şi emoţional persoanelor aparţinând unei minorităţi sau alteia, (vezi „A comparison between the EU Racial Equality Directive and the Starting Line" in I. Chopin and J.Niessen, The Starting line and the Incorporation of the Racial Equality Directive into Natioal Laws of the EU Member States and Accession States, 2001, pag. 26, 27.).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte opinează că efectul creat prin reintegrarea petentului într-un spaţiu neadecvat şi schimbarea atribuţiilor în mod nejustificat, au avut legătură cu situaţia litigioasă dintre părţi şi a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv şi umilitor.

În acest sens este de menţionat e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, domnul C.P., către unul din angajaţi, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar intenţia de a-i oferi petentului alte atribuţii decât cele avute anterior.

Tot în acest sens, este şi e-mail-ul transmis petentului tot de către directorul tehnic, prin care i se specifică că trebuie să respecte dispoziţiile luate, în sensul că trebuie să-si desfăşoare noua activitate în podul imobilului unde îşi desfăşoară activitatea angajatorul.

Înalta Curte reţine de asemenea că nu sunt fondate criticile recurentei reclamantei cu privire la nulitatea actului administrativ atacat, pe care de altfel le-a formulat şi în faţa instanţei de fond.

Colegiul a arătat care sunt împrejurările de fapt susţinute de petent, dar şi cele pe care se bazează soluţia adoptată, precum şi probele din care rezultă acestea.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa de recurs apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC F.E.P. SRL împotriva sentinţei nr. 1598 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 73/2014. Contencios. Obligare emitere act...		ICCJ. Decizia nr. 564/2014. Contencios. Acţiune în constatare.... →

ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs