ICCJ. Decizia nr. 73/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 73/2014
Dosar nr. 545/35/2012
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2012, reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu M.A.D.R., a solicitat anularea actului administrativ nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. ca fiind nelegal; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ constând în autorizarea reclamantei pentru a putea comercializa liber şi în mod legal pe teritoriul României produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat M.A.D.R. în vederea obţinerii autorizaţiei pentru comercializarea în mod liber şi legal pe teritoriul României a produsului ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL si în baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului.
M.A.D.R. a răspuns solicitării prin intermediul actului administrativ din 01 august 2012. Răspunsul primit a conţinut în esenţă o decizie de refuz a administraţiei de eliberare a autorizaţiei solicitate.
Întrucât reclamanta a apreciat că acest refuz este unul nejustificat a hotărât să se adreseze M.A.D.R. cu o plângere prealabilă prin care a solicitat administraţiei să-şi revoce propriul act administrativ emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Prin intermediul răspunsului din 07 noiembrie 2012 M.A.D.R. i-a adus la cunoştinţă că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând deci să revoce actul administrativ ilegal.
Prin urmare, a fost nevoită să se adreseze instanţei de contencios administrativ.
A arătat reclamanta că acest produs a mai fost autorizat în prealabil în Slovacia, Ungaria şi alte state membre U.E., prin intermediul unor proceduri rapide şi simplificate, şi că în baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului are dreptul de a solicita în mod direct această autorizare având în vedere principiul recunoaşterii reciproce care stă la baza funcţionării pieţei unice comunitare.
A invocat art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului invocat mai sus, care prevede, cu referire la recunoaşterea reciprocă a nivelului de competenţă al organismelor acreditate de evaluare a conformităţii, faptul că "statele membre nu pot refuza certificatele sau rapoartele de încercare emise de către un organism de evaluare a conformităţii, acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformităţii pe motive legate de competenţa organului respectiv".
În faţa autorităţilor maghiare Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European si al Consiliului a avut efect direct şi s-a acordat autorizaţia direct în baza acestuia. Prin urmare, a susţinut că şi în România ar trebui să se aplice în acelaşi mod dreptul unional, pentru că altfel ar exista o aplicare neuniformă a dispoziţiilor de drept unional, ceea ce este inacceptabil.
Totodată, a învederat faptul că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, ca urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Acest articol consacră în mod expres principiul rangului prioritar al dreptului comunitar faţă de dreptul naţional astfel că, în opinia reclamantei, întreaga procedură de autorizare prevăzută în răspunsurile oficiale ale pârâtei, respectiv procedura omologării şi autorizării în baza Ordinului nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, nu este aplicabilă în speţa de faţă, căci produsul a fost autorizat într-un stat comunitar, iar nu într-un stat terţ din afara U.E.
De altfel, acest act normativ contravine dreptului unional în măsura în care impune efectuarea unor proceduri de testare suplimentare a produselor (în condiţiile în care aceste produse au fost deja testate într-un alt stat membru U.E. şi-anume Slovacia) de către I.C.D.P.A.P.M. Bucureşti (I.C.P.A. - Laborator autorizat si notificat la Comisia Europeana) pe o perioadă de 2 ani de zile.
Totodată, Ordinul nr. 6/2004 constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la import prohibită expres în art. 34 din Tratatul privind funcţionarea U.E. (ex-art. 28, T.C.E.) care statuează limpede: "între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent".
Acest act normativ invocat de pârâtă împiedică în fapt libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul intracomunitar în măsura în care solicită efectuarea unor noi testări pentru produsele în cauză, în pofida faptului că aceste produse au mai fost testate în prealabil într-un alt stat membru U.E.
În consecinţă, reclamanta a apreciat că actul administrativ nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. contravine dreptului unional, fiind deci nelegal.
Subsecvent anulării actului administrativ nelegal al M.A.D.R., D.G.P.A.S., a arătat că se impune obligarea autorităţii administraţiei publice centrale la emiterea unui act administrativ legal în acord cu dispoziţiile de drept unional derivat, respectiv cu respectarea Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului.
Prin întâmpinare, M.A.D.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, invocând în drept prevederile art. 115-118 C. proc. civ.
Instanţa a respins excepţia ca neîntemeiată, reţinând că M.A.D.R. a răspuns solicitării societăţii reclamante referitoare la obţinerea autorizaţiei pentru comercializarea în mod liber şi legal pe teritoriul României a produsului ecologic denumit „O.G.G.V.A.” prin intermediul adresei din 1 august 2012, care, în opinia instanţei, constituie o decizie de refuz a administraţiei de eliberare a autorizaţiei solicitate.
Mai mult, cum prin răspunsul din 7 noiembrie 2012, M.A.D.R. a adus la cunoştinţă reclamantei că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând deci revocarea actului administrativ contestat, a apreciat ca fiind incorectă susţinerea pârâtului cum că reclamanta ar fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ răspunsul la plângerea prealabilă, care a avut de altfel un alt număr de înregistrare.
Prin sentinţa nr. 48 din 18 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtul M.A.D.R. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia prin adresa din 4 septembrie 2012 emisă de pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S., referitor la solicitarea reclamantei din 1 august 2012 cu privire la autorizarea produsului „O.G.G.V.A.”, i s-a comunicat acesteia că M.A.D.R. prin Compartimentul agriculturii ecologică şi ecocondiţionare, nu eliberează astfel de autorizaţii.
Totodată, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă că după depunerea documentaţiei conform prevederilor Ordinului M.A.P.A., M.M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările şi completările ulterioare, produsul va fi supus procedurii de obţinere a autorizaţiei solicitate.
În motivarea acestei decizii, se menţionează că pentru ca produsul „O.G.G.V.A.” să poată fi comercializat pe teritoriul României, acesta trebuie să se supună prevederilor Ordinului M.A.P.A.M. şi M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar îngrăşămintele care nu se regăsesc în Anexa I la Regulamentul (C.E.) nr. 2003/2003 privind îngrăşămintele şi nici în Lista îngrăşămintelor omologate şi autorizate în România din Anexa I la Ordinul Comun al M.A.P.A.M. şi M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi comercializate dacă nu sunt marcate C.E. sau R.O.Î. şi nu pot fi introduse pe piaţă.
Referitor la „Documentul de autorizare privind punerea în circulaţie şi utilizarea preparatelor microbiologice - G.G.V.A. şi O.G.G. pe teritoriul Slovaciei”, M.A.D.R. a menţionat în aceeaşi adresă că, în urma analizei documentelor respective nu reiese că aceste produse pot fi utilizate în agricultură ecologică şi nu acoperă legislaţia specifică ce reglementează punerea pe piaţă a îngrăşămintelor pe teritoriul României.
De asemenea, reclamantei i s-a comunicat şi că procedura de obţinere a documentului R.O.Î. i s-a transmis prin adresa din 19 iulie 2012, operatorul economic care solicită autorizarea îngrăşămintelor urmând a se adresa I.C.D.P.A.P.M. Bucureşti (…) ”şi a obţine „Avizul de mediu eliberat de M.M.P. şi avizul sanitar eliberat de M.S.”
Prin adresa din 7 noiembrie 2012, pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S. i-a comunicat reclamantei că îşi menţine punctul de vedere transmis prin adresele anterioare din 4 septembrie 2012, din 19 iulie 2012 şi din 3 aprilie 2012.
Instanţa de fond, reţinând prevederile art. 2 din Regulamentul C.E. nr. 764/2008, art. 3 din Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor - republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranţa generală a produselor, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (C.E.) 834/2007 privind producţia agricolă şi etichetarea produselor ecologice, potrivit cărora produsele şi substanţele incluse ca îngrăşăminte şi amelioratori ai solului (prezentate în Anexa I a Regulamentului C.E. nr. 889/2008), categorie în care intră şi produsul „O.G.G.V.A.”, pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în agricultura generală a statului membru în conformitate cu dispoziţiile de drept comunitar relevante sau dispoziţiile naţionale care respectă dreptul comunitar, a apreciat că, în speţă, nu se pune problema încălcării principiului rangului prioritar al dreptului comunitar faţă de dreptul naţional, după cum a susţinut, fără temei, reclamanta.
Judecătorul fondului a reţinut că, în baza prevederilor legale anterior menţionate, în mod temeinic şi legal, pârâtul a comunicat societăţii reclamante că procedura omologării şi autorizării produsului respectiv este stabilită prin Ordinul nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, cu menţiunea R.O.Î. pentru utilizarea şi comercializarea în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la completarea de acţiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale, în cuantum de 241.548 euro, având în vedere respingerea acţiunii principale, în baza principiului accesorium sequitur principale, prima instanţă a respins şi acest capăt de cerere.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de fond limitându-se la enunţarea unor texte legale fără relevanţă în speţa de faţă şi care nu au fost comentate în contextul respingerii solicitărilor formulate.
În acest sens, recurenta a susţinut că deşi a invocat în faţa primei instanţe dispoziţiile art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului care prevede recunoaşterea reciprocă a nivelului de competenţă al organismelor acreditate de evaluare a conformităţii, act normativ comunitar care se aplică cu prioritate faţă de dreptul naţional în temeiul dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României, instanţa de fond nu a reţinut aplicarea directă a acestor dispoziţii.
Totodată, recurenta a susţinut că deşi a invocat în faţa primei instanţe faptul că Ordinul nr. 6/2004 invocat de intimat, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la import, prohibită expres de dispoziţiile art. 34 din Tratatul privind funcţionarea U.E., acest aspect nu a fost analizat prin sentinţa atacată.
O ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează calificarea greşită a produsului care face obiectul cauzei de către instanţă, ca fiind îngrăşământ sau ameliorator al solului, ceea ce a determinat o aplicare greşită a legii întrucât produsul în cauză, nu poate fi inclus în această categorie.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora sentinţa atacată nu a fost motivată, instanţa de fond nerespectând exigenţele impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 61 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 61 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi a altor elemente probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului judecătorului, care îl determină să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr hotărârea atacată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la admisibilitatea acţiunii formulate de reclamantă, calificată ca fiind un refuz de soluţionare a unei cereri precum şi cu privire la caracterul nejustificat al acestuia.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, instanţa de fond reţinând în mod corect, în raport de dispoziţiile legale incidente că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acţiunii judiciare în faţa instanţei de contencios administrativ, orice persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în temeiul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În speţă, recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 solicitând în contradictoriu cu intimatul M.A.D.R.-D.G.P.A.S. anularea adresei din 04 septembrie 2012 emisă de acesta şi obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în autorizarea reclamantei pentru a putea comercializa liber şi în mod legal pe teritoriul României, produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. în baza prevederilor Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului precum şi a confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL.
Verificând legalitatea conţinutului răspunsului comunicat reclamantei prin adresa din 04 septembrie 2012 privind autorizarea produsului „O.G.G.V.A.” în vederea comercializării pe teritoriul României, instanţa de control judiciar, constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, că acestea nu constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi că în cauză nu se pune problema încălcării principiului aplicării prioritare a dreptului comunitar faţă de dreptul naţional, astfel cum în mod eronat susţine recurenta-reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, produsele şi substanţele incluse ca îngrăşăminte şi amelioratori ai solului în lista limitativă - prezentată în anexa I a R/(C.E.) nr. 889/2008- pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în agricultura generală a Statului Membru, în conformitate cu dispoziţiile de drept comunitar relevante sau dispoziţiile naţionale care respectă dreptul comunitar.
Astfel, îngrăşămintele marcate C.E.”, conform Regulamentului (C.E.) nr. 2003/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind îngrăşămintele, circulă liber în Comunitate, iar îngrăşămintele car nu se regăsesc în Anexa I la acest Regulament şi nici în Lista îngrăşămintelor omologate şi autorizate în România - Anexa I la Ordinul nr. 6/22/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi comercializate.
Din perspectiva acestor dispoziţii comunitare şi naţionale instanţa de control judiciar constată că în ceea ce priveşte produsul „O.G.G.V.A.” pentru care recurenta-reclamată a solicitat autorizarea privind comercializarea, aceasta are obligaţia legală de a urma procedura reglementată prin Ordinul MA.P.A.M. şi al M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum în mod corect i s-a comunicat şi prin adresa contestată.
Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reţinând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SRL împotriva sentinţei nr. 48/2013/CA/PI din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2983/2014. Contencios. Anulare hotărâre Casa... | ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
