ICCJ. Decizia nr. 70/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 70/2014
Dosar nr. 1045/2/2012
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 februarie 2012, reclamanta I.M. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A.A.C. SRL - în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală de Inspecţie Socială, anularea în tot a Procesului- verbal de control din 16 martie 2011 şi a Procesului verbal de monitorizare din 04 august 2011 întocmite de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, în data de 16 martie 2011, prin procesul-verbal de control întocmit de Direcţia Generala de Inspecţie Sociala, debitoarea SC A.A.C. SRL -în reorganizare judiciara a fost obligata sa înteprindă demersuri pentru obţinerea documentelor necesare organizării şi funcţionării Căminului de bătrâni Sf. Vasile.
A susţinut reclamanta că Procesul verbal de control din 16 martie 2011 întocmit de către organele constatatoare este, în principal, nul absolut şi, în subsidiar, nelegal şi netemeinic pentru următoarele motive care nu au fost avute în vedere la stabilirea măsurilor dispuse.
1. In primul rând, a solicitat reclamanta a se constata existenţa cauzelor de nulitate absoluta a procesului - verbal de control din 16 martie 2011, având în vedere faptul că reprezentantul legal al SC A.A.C. SRL la data efectuării controlului şi întocmirii procesului - verbal era administratorul judiciar SP I.M. SPRL şi nu administratorul N.A. ce a semnat actul de control.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 47 şi art. 3 pct. 26 din Legea NR. 85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolventa debitoarea SC A.A.C. SRL este reprezentată numai de administratorul judiciar desemnat de instanţa de judecata şi anume SP I.M. SPRL.
În condiţiile în care reprezentantul legal al SC A.A.C. SRL - în reorganizare judiciara, respectiv administratorul judiciar SP I.M. SPRL nu a fost prezent la efectuarea controlului, nefiind citat în acest sens, conform legii, procesul verbal este nul de drept fiind întocmit cu nerespectarea legii, respectiv dispoziţiile art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
A mai susţinut reclamanta că la data încheierii procesului - verbal, pârâta nu a avut în vedere anumite aspecte de fond care nu impuneau luarea masurilor dispuse prin acest act, menite a afecta activitatea societăţii generatoare de venituri şi implicit profit, pentru achitarea creanţelor înscrise în planul de reorganizare.
Căminul de bătrâni Sf. Vasile înfiinţat de petenta funcţionează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comerciala şi nu ca furnizor de servicii sociale, cum considera în mod eronat pârâta, astfel încât petenta să fie obligată sa-si înfiinţeze propria fundaţie.
Serviciile sociale sunt considerate servicii non-profit şi ca atare legislaţia nu prevede ca o societate comerciala cu răspundere limitata care este axată pe profit să fie furnizor de servicii sociale.
Petenta poate funcţiona şi sub codul C.A.E.N. "Activităţi ale centrelor de îngrijire medicala", pentru ca acesta este specificul activităţii subscrisei, şi anume prestarea serviciilor medicale nu sociale.
Autoritatea publică pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând astfel admiterea acesteia şi introducerea în cauză a A.N.P.P.I.S. iar, în subsidiar, pe fondul pricinii, a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea actelor atacate.
Conform rezoluţiei din data de 07 februarie 2012, s-a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a depune taxa de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, până la primul termen de judecată, sub sancţiunea anulării acţiunii.
Curtea a constatat că partea nu s-a conformat acestei obligaţii, motiv pentru care, din oficiu, a ridicat excepţia de netimbrare şi a reţinut cauza în pronunţare pentru a se pronunţa pe această excepţie, ca o condiţie de admisibilitate a investirii instanţei, aceasta având prioritate, în raport de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de autoritatea publică pârâtă.
2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Prin sentinţa nr. 2827 din 30 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de netimbrare şi a anulat acţiunea formulată de reclamanta I.M. SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A.A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Inspecţie Socială, ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanta I.M. SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A.A.C. SRL, a fost legal citată, atât la sediul I.M. SPRL, ca administrator judiciar, cât şi la sediul debitoarei SC A.A.C. SRL, cu menţiunea de a timbra acţiunea cu taxa stabilită conform rezoluţiei de primire, încă de la primul termen de judecată, iar partea nu s-a conformat acestei dispoziţii, face ca acţiunea sa, să fie anulabilă.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, şi dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, care dispun că în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, instanţa de fond a admis excepţia netimbrării şi a anulat acţiunea, ca netimbrată.
3. Recursul
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta - reclamantă I.M. SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A.A.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
A susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, susţinând, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006.
4. Apărările formulate de intimata-pârătă
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Direcţia de Inspecţie Socială a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi întemeiată.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Este necontestat faptul că reclamanta SC A.A.C. SRL se află în procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, fiind desemnat administratorul judiciar I.M. SPRL pentru a conduce activitatea societăţii şi pentru a exercita atribuţiile prevăzute prin lege.
Pe cale de consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru", aceste dispoziţii având caracter special, derogatoriu, de la dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru reprezentat de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare, avute în vedere în mod eronat de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate.
Din analiza acestui text de lege, rezultă că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are caracter general, în sensul că priveşte toate acţiunile promovate de către administratorul judiciar, indiferent care este felul şi natura cererii formulate, astfel încât niciuna dintre aceste acţiuni nu poate fi anulată ca netimbrată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul este fondat, iar, întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., să fie admis recursul, să fie casată sentinţa atacată şi să fie trimisă cauza, spre rejudecare în fond, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.M. SPRL în calitate de administrator judiciar al SC A.A.C. SRL împotriva sentinţei nr. 2827 din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 43/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 71/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|