ICCJ. Decizia nr. 71/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 71/2014
Dosar nr. 9111/2/2012
Ședința publică de la 14 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 decembrie 2012, reclamantul J.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea procesului-verbal din 24 aprilie 2012 al Comisiei nr. 1 constituită prin O.M.J. nr. din 2012, prin care a fost respinsă cererea sa înregistrată sub nr. 20841/6 martie 2012 şi obligarea pârâtului, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, să îl numească pe reclamant în funcţia de executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Focşani, Camera executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal, a cărui anulare o solicită, s-a constatat că nu ar îndeplini una din condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 pentru numire, respectiv că nu a făcut dovada că desfăşura activitatea de executor la data solicitării numirii în funcţia de executor judecătoresc.
A susţinut că hotărârea comisiei este greşită, bazându-se pe faptul că reclamantul nu era înregistrat ca executor I.F.N. în evidenţa specială a M.J. la data depunerii cererii, de unde s-a tras concluzia că nu ar fi putut desfăşura activitatea menţionată la data arătată şi pe faptul că din adeverinţa din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N. SA a rezultat că a desfăşurat activitate de executor I.F.N. în cadrul societăţii în perioada 1 aprilie 2010 - 7 iulie 2011, fiind radiat din evidenţa specială a M.J. la data de 15 iulie 2011.
Împotriva soluţiei comisiei a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă.
Reclamantul a susţinut că prima condiţie prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, respectiv aceea de a fi înregistrat în evidenţa specială a M.J. până la data de 31 mai 2011, era îndeplinită.
A arătat că a îndeplinit şi a doua condiţie, aşa cum rezultă din recomandarea din 23 februarie 2012 şi adeverinţa de serviciu din 23 februarie 2012 eliberate de B.T. L.T. I.F.N. SA, conform cărora reclamantul este angajatul acestei societăţi în funcţia de executor începând cu data de 1 aprilie 2010 şi până în prezent, de unde rezultă că raporturile sale de muncă nu au încetat în perioada de referinţă 1 aprilie 2010 - 23 martie 2012.
În opinia reclamantului, comisia a reţinut greşit că nu îndeplineşte această condiţie la data formulării cererii - 6 martie 2012, când data prevăzută de lege este 19 martie 2012 şi că nu îndeplineşte această condiţie pentru că a fost radiat din evidenţa specială, deşi legea nu distinge asupra acestui aspect. Cerinţa legală cu privire la înregistrarea în evidenţa specială se referă strict la prima condiţie de a fi înregistrat până la data de 31 mai 2011.
A precizat că la data de 7 iulie 2011 a cerut intrarea în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani (până la 2 noiembrie 2012), perioadă în care raporturile de muncă sunt suspendate de drept, cu efectul radierii din evidenţa specială a M.J. la data de 15 iulie 2011, conform art. 18 din Ordinul nr. 1661/C/2007. Dovada că s-a aflat în concediul de creştere a copilului o constituie Decizia nr. 1310485236848 din 12 iulie 2011 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Vrancea, care a fost depusă la M.J.
A solicitat a fi avute în vedere în soluţionarea cererii şi prevederile art. 18 alin. (7) din O.U.G. nr. 148/2005, modificat prin O.U.G. nr. 124/2011, precum şi prevederile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002, conform cărora drepturile celor aflaţi în concediul de creştere a copilului trebuie protejate, iar nu sancţionate, reclamantul având dreptul ca, la finalul concediului de creştere a copilului, să se poată întoarce la activitatea sa, aşa cum a fost reformată de către legiuitor.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 şi ale art. 9 alin. (1) din O.M.J., nr. 1661/C/2007 şi arătând că nici la data depunerii cererii şi nici la data expirării termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011 reclamantul nu era înregistrat ca executor I.F.N. în evidenţa specială a M.J., astfel încât nu putea desfăşura activitatea de executor I.F.N. Mai mult decât atât, conform adeverinţei din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N. SA, reclamantul a desfăşurat activitatea de executor I.F.N. în cadrul societăţii în perioada 1 aprilie 2010 - 7 iulie 2011, M.J. procedând la radierea reclamantului din evidenţa specială a executorilor instituţiilor financiare nebancare la solicitarea B.T. L.T. I.F.N. SA, urmare a încetării contractului individual de muncă al reclamantului.
Prin sentinţa nr. 870 din 1 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul J.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei .
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că susţinerile reclamantului privitoare la continuitatea raportului de muncă în baza contractului individual de muncă încheiat cu B.T. L.T. I.F.N. SA, respectiv suspendarea acestuia începând cu data de 7 iulie 2011, la iniţiativa sa, ca urmare a intrării în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, a reţinut că din documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat face parte Decizia nr. 315 din 6 iulie 2011 emisă de angajatorul B.T. L.T. I.F.N. SA, de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului prin acordul părţilor, urmare a cererii de demisie a reclamantului.
Prin urmare, contractul individual al acestuia a fost desfăcut, începând cu data de 7 iulie 2011 şi, urmare a solicitării instituţiei angajatoare adresată Ministerului Justiţiei, reclamantul a fost şi radiat din evidenţa specială a M.J. începând cu data de 15 iulie 2011.
Faţă de aceste dovezi asupra încetării activităţii reclamantului de executor I.F.N. în cadrul B.T. L.T. I.F.N., SA, iar nu a suspendării contractului individual de muncă la iniţiativa reclamantului, conform art. 51 alin. (1) lit. a) C. muncii, rezultă că nu sunt incidente şi nu pot fi aplicate reclamantului prevederile O.U.G. nr. 148/2005 sau prevederile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002 care se referă la dreptul salariatului de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent.
Curtea a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să dovedească această situaţie prin depunerea deciziei angajatorului de suspendare a raportului de muncă ca urmare a intrării în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani. Or, în cauză nu există o astfel de decizie, existând, în schimb, decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Decizia nr. 1310485236848 din 12 iulie 2011 emisă de A.J.P.S. Vrancea dovedeşte acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, iar nu suspendarea raportului de muncă al reclamantului.
Judecătorul fondului a constatat că, în cauză, s-a dovedit că a avut loc încetarea contractului individual de muncă la 7 iulie 2011, ceea ce înseamnă că nici la data formu lării cererii de numire - 6 martie 2012 şi nici la data expirării termenului limită prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011, reclamantul nu îndeplinea condiţia esenţială pentru numire, de a desfăşura activitate de executor I.F.N.
Prin urmare, a apreciat ca fiind nerelevante atât cererea reclamantului adresată fostului angajator, de reluare a activităţii, rămasă fără efecte juridice sau recomandarea din 2012 emisă de B.T. L.T. I.F.N. SA.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamantul J.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 287/2011 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii având ca obiect numirea recurentului în funcţia de executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Focşani, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În motivele de recurs recurentul arată că în mod nelegal şi netemeinic, în raport de situaţia de fapt Comisia nr. 1 din cadrul autorităţii pârâte prin procesul verbal din 24 aprilie 2012 i-a respins cererea de numire în funcţia de executor pe motiv că cererea sa nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 în sensul că nu s-ar fi probat, la data formulării cererii de numire exercitarea funcţiei de executor judecător I.F.N.
În cadrul recursului recurentul critică ca nelegală soluţia de respingere pronunţată prin sentinţa atacată prin care s-a menţinut soluţia administrativă apreciindu-se că cererea se îndeplinea la data expirării termenului prevăzut la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011 din 19 martie 2012 condiţiile cumulative pentru a fi numit ca executor judecătoresc şi anume înregistrarea în evidenţa specială a Ministerului Justiţiei până la data de 31 mai 2011 şi desfăşurarea activităţii de executor bancar I.F.N. la data de 19 martie 2012, fără a fi necesară la data de 19 martie 2012 înregistrarea în evidenţa specială.
Recurentul arată că în mod nelegal prima instanţă pe situaţia de fapt a apreciat că raporturile sale de muncă cu B.T. L.T. I.F.N. SA au încetat în perioada de referinţă, respectiv din data de 6 iulie 2011, în condiţiile în care raporturile sale de muncă au fost numai suspendate de drept începând cu data de 7 iulie 2011 când a solicitat intrarea în concediu de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv până la 2 noiembrie 2012.
Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţii din legislaţia muncii care ocrotesc dreptul persoanelor, la finalul concediului de creştere copil.
Se arată că în mod greşit prima instanţă nu a ţinut cont de recomandarea din 23 februarie 2012 şi adeverinţa de serviciu din 23 februarie 2012 din care rezultă că avea calitatea de executor bancar B.T. L.T. I.F.N. SA din data de 1 aprilie 2010 şi până în prezent.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 „Executorii înregistraţi în condiţiile legii la Ministerul Justiţiei până la data de 31 mai 2011, aparţinând corpurilor proprii de executori organizate de instituţiile de credit şi alte entităţi care aparţin grupului acestora şi care desfăşoară activităţi financiare, de instituţiile financiare nebancare sau de instituţiile de credit cooperatiste, care desfăşoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectivă de cel puţin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc, d acă îndeplinesc condiţiile generale prevăzute la art. 15 lit. a) și f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată."
De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că „Cererea prevăzută la alin. (1) şi, respectiv, alin. (2), însoţită de actele doveditoare necesare, se depune la Ministerul Justiţiei în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. în cerere se va arăta circumscripţia judecătoriei în care se solicită numirea, potrivit dispoziţiilor art. 2."
Comisia nr. 1, constituită prin O.M.J. nr. 124/C/2012, în urma analizării documentelor depuse de către reclamant, a constatat că acesta nu îndeplineşte una din condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, respectiv nu a făcut dovada că desfăşoară, la data solicitării numirii în funcţia de executor judecătoresc, activitate de executor aparţinând corpurilor proprii de executori organizate de instituţiile de credit şi alte entităţi care aparţin grupului acestora şi care desfăşoară activităţi financiare, de instituţiile financiare nebancare sau de instituţiile de credit cooperatiste.
Soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus menţionate în condiţiile în care recurentul la data depunerii cererii 6 martie 2012 şi la data de 19 martie 2012 nu era ca înregistrat ca executor I.F.N. în evidenţa specială a Ministerului Justiţiei astfel încât nu putea desfăşura activitate de executor I.F.N.
Desfăşurarea activităţii de executor presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii.
Pe de o parte, executorul trebuie să aibă contract de muncă încheiat cu una dintre instituţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 şi să exercite funcţia de executor în cadrul acestor instituţii, iar pe de altă parte executorul trebuie să fie înregistrat în evidenţa specială a Ministerului Justiţiei, aşa cum rezultă din prevederile art. 9 din O.M.J. nr. 1661/C/2007.
Conform adeverinţei din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N. S.A., reclamantul a desfăşurat activitate de executor I.F.N. în cadrul societăţii în perioada 01 aprilie 2010-07 iulie 2011.
La data de 15 iulie 2011, la solicitarea B.T. L.T. I.F.N. SA intimata a procedat la radierea recurentului din evidenţa specială a executorilor instituţiilor financiare nebancare, ca urmare a încetării contractului individual de muncă prin demisie - depusă la 6 iulie 2011 şi nu ca urmare a intrării în concediul de creştere a copilului.
În mod corect prima instanţă a înlăturat susţinerile recurentului privind suspendarea contractului de muncă al recurentului începând cu data de 7 iulie 2011 până la data de 19 septembrie 2012.
Curtea constată că susţinerile reclamantului privitoare la continuitatea raportului de muncă în baza contractului individual de muncă încheiat cu B.T. L.T. I.F.N. SA, respectiv suspendarea acestuia începând cu data de 7 iulie 2011, la iniţiativa sa, ca urmare a intrării în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză. Astfel, din documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat face parte Decizia nr. 315 din 6 iulie 2011 emisă de angajatorul B.T. L.T. I.F.N. SA, de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului prin acordul părţilor, urmare a cererii de demisie a reclamantului. Prin urmare, contractul individual al acestuia a fost desfăcut, începând cu data de 7 iulie 2011 şi, urmare a solicitării instituţiei angajatoare adresată Ministerului Justiţiei, reclamantul a fost şi radiat din evidenţa specială a M.J. începând cu data de 15 iulie 2011.
Faţă de aceste dovezi asupra încetării activităţii reclamantului de executor I.F.N. în cadrul B.T. L.T. I.F.N. SA, iar nu a suspendării contractului individual de muncă la iniţiativa reclamantului, conform art. 51 alin. (1) lit. a) C. muncii, rezultă că nu sunt incidente şi nu pot fi aplicate reclamantului prevederile O.U.G. nr. 148/2005 sau prev. art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002 care se referă la dreptul salariatului de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent. Dacă ar fi avut loc o suspendare a activităţii reclamantului, iar nu încetarea acestei activităţi prin demisie, reclamantul ar fi trebuit să dovedească această situaţie prin depunerea deciziei angajatorului de suspendare a raportului de muncă ca urmare a intrării în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani. Or, în cauză nu există o astfel de decizie, existând, în schimb, decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
În consecinţă recurentului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile speciale privind drepturile persoanelor a căror contracte de muncă sunt suspendate de drept deoarece contractul muncă al reclamantei a încetat prin demisie astfel încât nu se putea suspenda de drept un contract de muncă care nu mai exista.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de J.M. împotriva sentinţei nr. 870 din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 78/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
