ICCJ. Decizia nr. 763/2014. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 763/2014
Dosar nr. 199/2/2010
Şedinţa publică de la 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin sentinţa nr. 4514 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta M.M.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), prin care solicita anularea ordonanţei din 14 aprilie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării acesteia până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi obligarea autorităţii pârâte la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral şi material suferit de reclamantă în urma emiterii deciziei contestate.
Prin aceeaşi hotărâre reclamanta a fost obligată la 10.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 14 aprilie 2009, emisă de C.N.V.M., S.S.I.F. B. SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 723.679,20 RON (reprezentând echivalentul a 95% din capitalul social subscris şi vărsat) şi cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a sucursalelor Deva şi Baia Mare. De asemenea, prin art. 4 din acest act administrativ s-a dispus în sarcina Consiliului de Administraţie al reclamantei obligaţia ca în termen de 30 de zile să remedieze deficienţele constatate şi să informeze C.N.V.M. asupra măsurilor adoptate în vederea încadrării în prevederile legale.
Măsurile luate de pârâta C.N.V.M. prin actul administrativ-contravenţional atacat au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1), alin. (4), alin. (10) şi art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul C.N.V.M., modificat şi completat, art. 271, art. 272 lit. a)-lit. d), art. 273 alin. (1) lit. b) şi lit. c) pct. 2, art. 275 alin. (1) şi art. 276 lit. a) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 2, alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, art. 151 alin. (1) din regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 şi art. 23 din regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008.
Prin ordonanţa C.N.V.M. din 14 aprilie 2009 reclamanta M.M.A. a fost sancţionată cu 15.000 RON amendă, retragerea autorizaţiei de reprezentant al compartimentului de control intern şi interzicerea, pe o perioadă de trei ani, a desfăşurării de activităţi şi servicii ce intră sub incidenţa Legii nr. 297/2004.
În cuprinsul ordonanţei din 14 aprilie 2009, C.N.V.M. a reţinut un număr de 38 de încălcări ale legislaţiei în vigoare, fiind de subliniat că aceste încălcări au fost reţinute şi în cuprinsul ordonanţei din 14 aprilie 2009, cu precizarea că prin această din urmă ordonanţă a fost sancţionată societatea de investiţii din care face parte reclamanta.
Având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 3555 din 23 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 10136/2/2009 a fost respinsă acţiunea formulată de S.S.I.F B. SA împotriva ordonanţei C.N.V.M. din 2009, se constată că efectele acestei sentinţe se impun a fi valorificate sub aspectul celei de a doua accepţiuni a puterii de lucru judecat, privită ca prezumţie de veridicitate a celor dezlegate de instanţă prin hotărârea menţionată.
Sub acest aspect, este de reţinut că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Prin urmare, pentru soluţionarea prezentei acţiuni, instanţa de fond a avut în vedere exclusiv apărările formulate de reclamantă cu privire la lipsa responsabilităţii sale pentru neregulile constatate de C.N.V.M.
Conform prevederilor art. 76 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 32/2006, în aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are ca atribuţii să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii S.S.I.F. şi a procedurilor interne şi să ţină evidenţa neregulilor descoperite.
Funcţia de control intern se realizează în cadrul S.S.I.F. prin intermediul compartimentului de control intern ce are ca atribuţie supravegherea respectării de către societate şi personalul acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital şi a procedurilor interne, precum şi minimalizarea riscurilor de neîndeplinire a obligaţiilor de către societate.
S-a reţinut astfel în motivarea deciziei C.N.V.M. de respingere a contestaţiei formulate că reclamanta M.M.A. a fost sancţionată în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F. B. SA, atât pentru fapte ce îi sunt direct imputabile, cât şi pentru faptele angajaţilor S.S.I.F. aflaţi sub supravegherea acesteia, în acest caz funcţionând o răspundere solidară.
Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, „S.S.I.F. trebuie să stabilească şi să menţină în mod permanent şi operativ funcţia de control intern.”
Funcţia de control intern se realizează în cadrul S.S.I.F. prin intermediul compartimentului de control intern care are ca atribuţie supravegherea respectării de către societate şi personalul acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital şi a procedurilor interne, precum şi minimizarea riscurilor societăţii de neîndeplinire a obligaţiilor.
Potrivit alin. (3) al art. 68 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006:
a) persoana numită în funcţia de reprezentant al compartimentului de control intern trebuie să aibă autoritatea, resursele şi experienţa necesară, precum şi acces la toate informaţiile relevante;
b) persoana numită în funcţia de reprezentant al compartimentului de controlul intern poartă responsabilitatea respectării atribuţiilor aferente funcţiei de control intern şi pentru orice raportare referitoare la respectarea reglementărilor în vigoare conform art. 84 alin. (3).
Astfel cum rezultă din dispoziţiile mai sus menţionate reprezentantului compartimentului de control intern i s-au oferit „ope legis” autorităţi, resurse şi responsabilităţi pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu aşa cum sunt ele definite la art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare.
Astfel, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor impuse de actul normativ mai sus menţionat, reprezentantul compartimentului de control intern era obligat să:
a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii S.S.I.F. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite;
b) să asigure informarea societăţii şi a angajaţilor acesteia cu privire la regimul juridic aplicabil pieţei de capital;
c) să avizeze documentele transmise de S.S.I.F. către C.N.V.M. în vederea obţinerii autorizaţiilor prevăzute de reglementările C.N.V.M., precum şi raportările transmise C.N.V.M. şi entităţilor pieţei de capital;
d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către S.S.I.F. sau de către angajaţii acesteia;
e) să ţină evidenţa tuturor reclamaţiilor primite de la clienţi şi a modului de soluţionare a acestora;
f) să analizeze şi să avizeze materialele informative/publicitare ale S.S.I.F.;
g) să se asigure de utilizarea exclusiv personală de către fiecare agent pentru servicii de investiţii financiare a codurilor de acces şi a parolelor transmise de entităţile pieţei de capital;
h) să raporteze consiliului de administraţie, conducătorilor şi auditorilor interni situaţiile de încălcare a legislaţiei, a reglementărilor în vigoare sau a procedurilor interne.
Susţinerea reclamantei, în sensul că potrivit organigramei S.S.I.F. B. SA nu avea în subordinea sa nici un angajat şi din acest motiv nu putea să supravegheze toţi angajaţii nu poate reprezenta un temei de înlăturare a răspunderii, cât timp atribuţiile referitoare la exercitarea funcţiei de control şi supraveghere sunt conferite reclamantei prin actul normativ anterior menţionat.
În egală măsură, s-a apreciat că este nefondată afirmaţia reclamantei, potrivit căreia inexistenţa unui raport de prepuşenie între aceasta şi eventualii săi subordonaţi au împiedicat-o să facă demersurile cerute de regulamentul C.N.V.M. şi astfel nu se poate pune problema unei „culpe in vigilando”, cât timp angajarea răspunderii reclamantei s-a realizat pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a funcţiei de supraveghere şi control. Aşa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, răspunderea pe care o poartă reprezentantul compartimentului de control intern este una administrativ-contravenţională şi nu una de drept civil, atribuţiile de serviciu fiind stabilite „ope legis” şi chiar în condiţiile în care organigrama sau regulamentul privind controlul intern nu prevăd anumite obligaţii, acest lucru nu înseamnă că reprezentantul compartimentului de control intern nu este ţinut răspunzător de îndeplinirea lor.
Fată de considerentele anterior menţionate, au fost înlăturate criticile reclamantei cu privire la legalitatea ordonanţei C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, reţinându-se că în mod legal a fost sancţionată reclamanta pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuţiilor de supraveghere şi control, atribuţii cu care reclamanta a fost învestită prin efectul Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006.
Cât timp reclamanta nu a arătat prin acţiune împrejurările de fapt şi de drept care conduc la concluzia că şi-a îndeplinit obligaţia de diligentă deţinută în calitatea de reprezentant al compartimentului de control intern, simpla susţinere în sensul că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei administrative, formulate împotriva ordonanţei C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, nu au fost luate în considerare de către pârâtă nu pot conduce la constatarea nelegalităţii ordonanţei în discuţie, întrucât controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ se rezumă la analiza motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul acţiunii şi nu poate fi extins la criticile formulate în procedura prealabilă învestirii instanţei.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamanta
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Solicitând admiterea recursului cu consecinţa anulării ordonanţei C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, iar, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă autorităţii pârâte, apreciate ca fiind excesive în raport de circumstanţele cauzei, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a înfăţişat, în esenţă, următoarele critici raportat la hotărârea atacată:
- în mod eronat şi nelegal instanţa de fond a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat cu referire la hotărârea prin care a fost respinsă acţiunea formulată de S.S.I.F. B. SA împotriva ordonanţei C.N.V.M. din 2009, întrucât răspunderea sa nu poate fi sub nicio formă solidară cu cea a S.S.I.F. B. SA;
- instanţa de fond nu a luat în considerare conţinutul contestaţiei sale administrative, formulată fată de ordonanţa C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, în cuprinsul căreia, în detaliu, s-a arătat, argumentat, modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor ce-i reveneau, conform art. 76 din Regulamentul 32/2006, instanţa de fond neglijându-şi astfel rolul activ în ceea ce priveşte înscrisurile depuse dar şi prin lipsa de stăruinţă pentru lămurirea tuturor aspectelor şi probelor administrate;
- decizia C.N.V.M. din 7 iulie 2009, prin care s-a respins contestaţia sa administrativă la ordonanţa din 14 aprilie 2009, conţine temeiuri şi fundamente juridice contradictorii, impunând în sarcina sa o răspundere total diferită de cea care-i revenea prin Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, însă instanţa de fond a înlăturat aceste susţineri fără a arăta motivele pe care se sprijină;
- în speţă, noţiunii de „supraveghere” i-a fost atribuit un alt înţeles juridic faţă de cel avut în vedere de Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 după cum, în mod eronat în cazul său s-a reţinut întrunirea condiţiilor „culpei in vigilando”, fişa postului său arătând că nu a avut în subordine nici un angajat al S.S.I.F. B. SA.
3. Apărările intimatei-pârâte
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a C.N.V.M. a formulat întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă, solicitând în esenţă respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei legale şi temeinice a prime instanţe.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenta-reclamantă, faţă de apărările intimatei şi raportat la cadrul normativ aplicabil, dar şi sub toate aspectele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de fată nu este fondat.
Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea ordonanţei C.N.V.M. din 14 aprilie 2009 prin care a fost sancţionată de către C.N.V.M. cu 15.000 RON amendă, retragerea autorizaţiei de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F. B. SA şi interzicerea pentru o perioadă de 3 ani a desfăşurării de activităţi şi servicii ce intră sub incidenţa Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital.
Instanţa de fond, prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs a respins ca neîntemeiată acţiune reclamantei, argumentele de fapt, dar şi raţionamentul juridic ce susţin soluţia adoptată fiind cuprinse în expunerea rezumativă a hotărârii de mai sus.
Reevaluând probatoriul administrat şi cadrul normativ aplicabil în analiza motivelor de recurs înfăţişate, Înalta Curte reţine că temeiurile de drept invocate în susţinerea criticilor formulate îl reprezintă prevederile art. 304 pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
4.1. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţiile în care instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.
Înalta Curte constată, raportat la cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi faţă de soluţia adoptată de prima instanţă, că acest motiv de modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
De altfel este de remarcat că recurenta-reclamantă, deşi a indicat expres acest motiv de reformare a sentinţei, prin motivele de recurs dezvoltate nu a adus argumente juridice valabile pentru a-l susţine.
4.2. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, vizând nemotivarea hotărârii, respectiv lipsa motivării sau caracterul său superficial cât şi existenţa motivelor de contradictorii sau străine de natura pricinii.
Recurenta-reclamantă nu a indicat ipoteza textului de lege pe care o are în vedere, după cum, nici în cazul acestui motiv de nelegalitate nu a adus practic argumente de natură a contura incidenţa acestuia.
Totodată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului prin considerentele hotărârii pronunţate şi-a motivat soluţia adoptată, cu argumente clare şi convingătoare, fiind astfel respectate cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În mod evident, astfel cum s-a reţinut de altfel în doctrină, obligaţia de motivare se referă la soluţiile date fiecărui capăt de acţiune, iar nu la analiza tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor cereri.
În fine, concluzionând pe acest aspect Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită critica recurentei vizând pretinsa lipsă de rol activ a instanţei de fond, câtă vreme au fost administrate probatoriile cu înscrisuri solicitate de părţi.
4.3. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reţinând că, în mod efectiv, criticile recurentei cuprinse în motivele de recurs dezvoltate sunt circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea sau greşita aplicare a legii, Înalta Curte le va examina din această perspectivă.
4.3.1. O primă critică adusă de recurentă sentinţei atacate vizează lipsa de validitate a argumentelor cuprinse în considerentele hotărârii vizând efectul pozitiv al hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care a fost respinsă acţiunea formulată de S.S.I.F. B. SA împotriva ordonanţei C.N.V.M. din 2009, în sensul că se impune valorificarea aspectelor dezlegate în cuprinsul acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, sub aspectul celei de-a doua accepţiuni a puterii lucrului judecat, pe considerentul că răspunderea sa nu poate fi sub nicio formă solidară cu cea a S.S.I.F. B. SA.
Nu este întemeiată o atare susţinere în condiţiile în care, în mod evident, nu forma răspunderii reclamantei-recurente incidenţă în cauză a fost avută în vedere de instanţa de fond în statuarea în sensul reţinerii prezumţiei de veridicitate a aspectelor dezlegate anterior, pe cale judecătorească, prin sentinţa civilă nr. 3555 din 23 septembrie 2010, irevocabilă prin decizia nr. 524 din 2 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Aprecierea instanţei de fond este corectă şi priveşte, în măsura incidenţă, faptele materiale pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare s-a urmărit prin intermediul celor două acţiuni, împreună cu împrejurările de fapt ce au generat promovarea acţiunii. Cu alte cuvinte, chiar reţinând existenta unor temeiuri de drept diferite în baza cărora a fost antrenată distinct, răspunderea S.S.I.F. B. SA, pe de o parte prin ordonanţa C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, iar pe de alta, a recurentei-reclamante prin ordonanţa C.N.V.M. din 14 aprilie 2009, nu se poate nega contextul factual comun, constând în faptele constatate ca fiind încălcări ale legislaţiei pieţei de capital, astfel că prima instanţă în mod justificat a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat derivând din cuprinsul hotărârii judecătoreşti în care a fost analizată sancţionarea de către C.N.V.M. a S.S.I.F. B. SA, în care reclamanta deţinea funcţia de reprezentant al compartimentului intern.
4.3.2. Referitor la susţinerea recurentei în sensul îndeplinirii atribuţiilor conferite conform Regulamentului nr. 32/2006, privind serviciile de investiţii financiare, contrar celor cuprinse în actele administrative atacate.
Nu sunt reale afirmaţiile recurentei privitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a argumentelor şi susţinerilor sale, în condiţiile în care, considerentele hotărârii atacate cuprind referirile consistente dar şi analiza judecătorului fondului atât în ceea ce priveşte cele 38 de încălcări ale legislaţiei în vigoare reţinute în sarcina recurentei-reclamante, cât şi cu trimitere la prevederile art. 68 şi art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, în care sunt enumerate şi arătate expres atribuţiile reprezentantului compartimentului de control intern, ce exercită funcţia de control intern.
Responsabilii compartimentului de control intern poartă responsabilitatea pentru faptele angajaţilor S.S.I.F. aflaţi sub supravegherea lor, săvârşite în perioada în care aceştia exercită în mod efectiv funcţia de control intern, respectiv de la data numirii în această funcţie şi până la data încetării raporturilor de muncă sau, după caz, până la numirea în altă funcţie. Cum bine s-a subliniat, responsabilitatea reprezentanţilor compartimentului de control intern pentru faptele contravenţionale săvârşite de angajaţii S.S.I.F. este fundamentată, potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, pe ideea unei culpe proprii în supraveghere (culpa in vigilando), constând în faptul că aceştia, deşi puteau şi trebuiau să prevină săvârşirea lor, nu au făcut-o.
Prin urmare, un reprezentant al compartimentului de control intern nu este sancţionat pentru faptele săvârşite de angajaţii S.S.I.F. sau pentru cele imputabile societăţii, ci pentru fapta proprie reprezentată de neexercitarea sau exercitarea necorespunzatoare a activităţii sale specifice de control şi supraveghere, astfel cum este aceasta prevăzută în Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.
Astfel, reclamantei îi revenea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, să monitorizeze şi să evalueze în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum şi măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor societăţii (deficienţe constatate în ducerea la îndeplinire a obligaţiilor societăţii).
De asemenea, potrivit aceluiaşi text legal, reprezentantul compartimentului de control intern trebuia să acorde consultanţă şi asistenţă persoanelor relevante responsabile cu desfăşurarea serviciilor şi activităţilor de investiţii pentru respectarea cerinţelor impuse S.S.I.F de reglementările aplicabile.
Prin urmare nici criticile recurentei privitoare la natura juridică a răspunderii ce a generat emiterea ordonanţei C.N.V.M. atacate nu se susţin, atribuţiile sale de serviciu, identificate şi enumerate şi în cuprinsul hotărârii atacate derivând din lege astfel că lipsa unor menţiuni exprese în organigrama sau regulamentul privind controlul intern nu se constituie în cauze exoneratoare de responsabilitate.
În condiţiile în care instanţa de fond, în mod direct a făcut trimitere la prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 nu se poate reţine că noţiunii de „supraveghere” i-a fost atribuit un alt înţeles juridic decât cel avut în vedere şi stabilit de legiuitor.
Prevederile acestui regulament, se coroborau, la data emiterii ordonanţei în discuţie cu cele ale art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (în vigoare la acea dată).
Conform dispoziţiilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2004, C.N.V.M. poate aplica sancţiuni persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanţi legali sau exercitând de jure sau de facto funcţii de conducere, le sunt imputabile respectivele contravenţii pentru că, deşi puteau şi trebuiau să prevină săvârşirea acestora, nu au făcut-o.
S-a considerat aşadar că faptele constatate cu ocazia controlului efectuat de C.N.V.M. s-a considerat ca sunt imputabile şi reclamantei deoarece puteau fi prevenite de aceasta, în calitatea sa de reprezentant al compartimentului de control intern al entităţii reglementate, în cazul în care nu ar fi socotit cu uşurinţă că rezultatele nu se vor produce sau nu le-a prevăzut, deşi ar fi trebuit să le prevadă.
În cazul de faţă, acţiunea sau inacţiunea persoanelor în cauză s-a întemeiat pe culpă, iar culpa există atunci când se socoteşte cu uşurinţă că rezultatele nu se vor produce sau nu sunt prevăzute, dar ar fi trebuit să fie.
În fine, este de reţinut, în acord cu cele statuate şi de prima instanţă, că apărările reclamantei în sensul că pentru o parte din faptele constatate de către controlul C.N.V.M. sunt responsabile alte persoane nu îi înlătură acesteia vinovăţia atâta timp cât prin activitatea sa putea să prevină, să înlăture sau să sesizeze acele fapte.
În plus, reprezentantul compartimentului de control intern avea obligaţia să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către S.S.I.F. sau de către angajaţii acesteia lucru care de altfel nu s-a întâmplat.
Or, din constatările organului de control rezultă fără putinţă de tăgadă că implicarea reprezentantului compartimentului de control intern a fost minimă, S.S.I.F. B. SA făcându-se vinovat pentru perioada controlată de multiple încălcări ale dispoziţiilor legale aplicabile.
4.3.3. Cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată
Înalta Curte reţine ca neîntemeiată şi critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate autorităţii intimate pârâte prin hotărârea atacată, în sumă de 10.000 RON.
Instanţa de fond a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a redus motivat onorariul avocaţial iniţial solicitat, de 22.657 RON, apreciat ca excesiv în raport de circumstanţele cauzei.
Reducerea la mai puţin de ½ aplicată de prima instanţă, cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată este, şi în opinia instanţei de recurs, justificată dar şi suficientă totodată, nefiind necesară o ajustare suplimentară, în sensul solicitat de recurentă.
Prin urmare, reţinând argumentele mai sus arătate şi apreciind că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, nefiind incidente motivele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta M.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 4514 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 705/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 772/2014. Contencios → |
|---|
