ICCJ. Decizia nr. 772/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 772/2014
Dosar nr. 2442/2/2012
Şedinţa publică de Ia 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3538 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, împotriva sentinţei nr. 7156 din 29 noiembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care a fost respinsă acţiunea revizuentului, având ca obiect obligarea intimatului la emiterea unui ordin privind pensia de serviciu şi indemnizaţia egală cu 7 salarii brute lunare.
În motivarea hotărârii pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată, înscrisul invocat în susţinerea cererii neputând avea nicio influenţă asupra soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată cu revizuire.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs A.D., invocând prevederile de art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurentul reiterează argumentele prezentate în cererea de revizuire, susţinând, în esenţă, că instanţa de judecată în mod greşit a considerat că înscrisurile invocate nu sunt relevante în cauza dedusă judecăţii. Recurentul aduce o serie de critici cu privire la sentinţa ce face obiectul cererii de revizuire, reiterând, practic, motivele referitoare la fondul cauzei; recurentul susţine, în esenţă, că „instanţa de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului”, fără însă a combate sentinţa recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a considerentelor ce constituie temeiul soluţiei de respingere a cererii de revizuire, respectiv neîndeplinirea de către înscrisul invocat a condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Temeiul cererii de revizuire, formulată de A.D. şi respinsă prin sentinţa recurată în cauză, îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.
Potrivit acestor prevederi, revizuirea se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)”.
Prevederile legale citate stabilesc, aşadar, condiţiile de exercitare a cererii de revizuire, printre acestea regăsindu-se şi următoarea: înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În cauză, înscrisul invocat de revizuent, respectiv „fişa postului” acestuia, nu îndeplineşte condiţia susmenţionată pentru că îl priveşte în mod direct pe recurentul-revizuent, care putea să îl solicite şi să îl invoce oricând în recurs; de altfel, acest înscris se referă tocmai la funcţia şi gradul profesional deţinute de recurentul-revizuent la data respectivă şi înscrise în carnetul său de muncă, pe care acesta le-a şi contestat în instanţă, încă din anul 1999, acţiunea fiindu-i respinsă prin sentinţa nr. 1857/2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pe de altă parte, pentru ca înscrisul ce se invocă în sprijnul cererii de revizuire să fie „înscris doveditor” în sensul aceloraşi dispoziţii legale citate mai sus, este necesar ca el, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut determina o altă soluţie decât cea pronunţată.
Or, aşa cum corect s-a reţinut şi prin sentinţa recurată, nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât, aşa cum rezultă din hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, soluţia instanţei de judecată se întemeiază pe împrejurarea că drepturile băneşti solicitate de recurentul-revizuent au fost obţinute, deja, prin sentinţa nr. 3860/2009 a aceleiaşi instanţe, rămasă irevocabilă, a cărei executarea silită o poate cere; de asemenea, reţine instanţa de judecată, în lipsa unei obligaţii legale de emitere a unui act administrativ pentru calcularea pensiei, nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de emitere a unui asemenea act.
Aşadar, înscrisul invocat de revizuent, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, nu ar fi fost de natură să schimbe soluţia contestată, raţiunile care au stat la baza respingerii acţiunii fiind străine de acest înscris.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea recurată este temeinică şi legală şi că nu este incident nici unul din cazurile de casare invocate de recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 3538 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2014. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 854/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
