ICCJ. Decizia nr. 868/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 868/2014
Dosar nr. 4511/2/2011
Şedinţa publică de la 21 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, a solicitat anularea deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 80 din 31 martie 2011.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării deciziilor contestate până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, reclamanta a susţinut că cele două decizii au fost adoptate cu încălcarea procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 291/2010. Astfel, decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011 nu este motivată în fapt, pârâta la momentul soluţionării plângerii prealabile, a încercat să suplinească această cerinţă legală şi a motivat mai amplu decizia nr. 80 din 31 martie 2011, însă prin această modalitate nu se poate înlătura nelegalitatea Deciziei nr. 35/2011.
Cu privire la producerea unei pagube iminente, a arătat că timp de 4 luni nu a desfăşurat activităţi, în condiţiile în care la punctul de lucru din Călăraşi, str. Varianta Nord se aflau toate utilajele şi instalaţiile necesare desfăşurării activităţii, iar reclamanta nu poate desfăşura alte activităţi acolo şi nici nu poate pătrunde în incintă.
Referitor la cererea de anulare a celor două decizii, reclamanta a susţinut că în motivarea deciziei nr. 80/2011 pârâta a arătat că s-au obţinut alte produse decât cele specificate în cererea de autorizare din două cauze: antrepozitarul nu a respectat reţetele de fabricaţie declarate la autorizare sau au fost respectate aceste reţete şi produsele respective nu reprezintă produsele pentru care s-a obţinut încadrarea tarifară, respectiv încadrarea în grupa de produs accizabil.
Reclamanta a afirmat că pârâta trebuia să indice în clar în ce constau informaţiile inexacte prezentate de către antrepozitar şi nu să prezinte două situaţii, fără a şti care este cea aplicabilă societăţii reclamante, în condiţiile în care a susţinut că s-au prelevat probe.
De asemenea, reclamanta a arătat că nu cunoştea decât scriptic ce produse se vor obţine pentru că nu mai utilizase instalaţiile. Din aspectele invocate de către Comisie nu rezultă că ar exista înscrisuri care să confirme cele două ipoteze prevăzute de art. 8.alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 potrivit cărora o decizie favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care ea a fost luată pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete şi atunci când: solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit în mod normal să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.
Prin urmare, a conchis reclamanta, pârâta a pronunţat deciziile numai pe baza presupunerilor, fără a exista probe care să ateste reaua sa credinţă. Dacă ar fi apreciat la momentul formulării cererii de autorizare că informaţiile sunt incomplete sau incorecte, pârâta nu trebuia să aprobe cererea de autorizare.
Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor contestate, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, reiterând argumentaţia conţinută în actele administrative atacate.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2579 din 10 aprilie 2012, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011, ca inadmisibilă, a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a anulat deciziile nr. 35 din 26 ianuarie 2011 şi 80 din 31 martie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3251/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod irevocabil.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011, instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiate motivele invocate de reclamantă în dovedirea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea de anulare a deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 şi 080 din 31 martie 2011, instanţa de fond şi-a însuşit întru totul motivele de nelegalitate expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost detaliate la punctul anterior.
3. Recursul declarat de către Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs în termen legal Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, criticând, prin memorii distincte, atât modul de soluţionare a acţiunii în anulare, cât şi a cererii de suspendare a executării, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat reformarea hotărârii atacate pentru următoarele motive:
- a fost preluată integral motivarea reclamantei, instanţa nefiind deloc preocupată să analizeze apărările pârâtei;
- actele administrative atacate nu au fost corespunzător analizate, nu s-a observat că erau motivate în fapt şi în drept şi că nu se poate pune problema unei agravări a situaţiei în propria cale de atac;
- instanţa a ignorat prevederile art. 20628 alin. (1) din Codul fiscal şi întreaga situaţie de fapt care atesta încălcarea de către reclamantă a condiţiilor de autorizare.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., luând act de faptul că intimata nu a depus întâmpinare ori concluzii scrise, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Intimata-reclamantă SC A.P. SRL a supus controlului de legalitate decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011 prin care Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate i-a anulat autorizaţia de antrepozit fiscal din data de 26 noiembrie 2010, precum şi decizia nr. 80 din 31 martie 2011, cu acelaşi emitent, prin care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă.
Preluând integral argumentaţia reclamantei, curtea de apel a anulat actele atacate şi a dispus totodată suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Înalta Curte nu poate păstra această soluţie pentru că reflectă o abordare superficială a raportului de drept administrativ supus examinării, a situaţiei de fapt şi a cadrului normativ incident.
Răspunzând criticilor recurentei, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la motivarea sentinţei
O parte semnificativă a motivării recursului se concentrează asupra calităţii considerentelor sentinţei, din perspectiva dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se că acestea preiau pur şi simplu argumentaţia reclamantei.
Această critică este fondată
Într-adevăr, în întregul lor, considerentele curţii de apel reflectă punctul de vedere al reclamantei exprimat prin cererea de chemare în judecată. În acelaşi timp, instanţa de fond nu răspunde la apărările invocate prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtă, deşi acestea erau punctuale, urmărind firul raţionamentului părţii adverse.
Fără a nega de plano posibilitatea instanţei de judecată de a-şi însuşi punctul de vedere al unei părţi şi argumentaţia care îl însoţeşte, Înalta Curte reţine că o abordare echilibrată a cauzei, în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil (lato sensu) impune cu necesitate analiza şi respingerea motivată a susţinerilor celeilalte părţi. Mai ales în situaţia în care se consideră că prezumţia de legalitate de care beneficiază actul administrativ a fost răsturnată, temeiurile de fapt şi de drept ale emiterii acestuia nu pot fi ignorate în cadrul raţionamentului judiciar.
Referitor la situaţia de fapt
La data de 26 noiembrie 2010 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a aprobat cererea SC A.P. SRL pentru autorizarea unui antrepozit fiscal de producţie produse energetice, stabilindu-se în sarcina acesteia obligaţia constituirii unei garanţii în cuantum de 5.829.600 euro, corespunzătoare cotei de acciză pentru motorină, „în termen de 30 de zile de la data când devine valabilă autorizaţia”, potrivit prevederilor pct. 108 alin. (2) - (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, emise în aplicarea art. 20654 din Codul fiscal.
Această garanţie nu a fost constituită, societatea contestând modul de calcul la nivelul cotei de acciză corespunzătoare produsului motorină, iar nu păcură, părţile situându-se pe poziţii divergente în privinţa procentului de motorină în formula produsului.
Ca urmare, Comisia recurentă a dispus monitorizarea şi analiza activităţii desfăşurate în antrepozitul fiscal, prelevarea de probe pentru certificarea exactă de către direcţia de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor a clasificării tarifare a produselor finite obţinute. S-a reţinut că deşi în documentaţia depusă în vederea autorizării, intimata a declarat că va realiza produse accizabile care corespund din punct de vedere al accizelor cu păcura, produsele finite au în compoziţie un procent de motorină nejustificat de mare.
Potrivit procesului - verbal din 13 ianuarie 2011 întocmit de inspectori ai Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, la controlul inopinat s-au prelevat probe din produsele finite obţinute conform listei de produse finite avizate, pentru care a fost obţinută autorizaţia de antrepozit fiscal, respectiv:
- Combustibil NAVO pentru nave tip CMO 1 şi CMO 2 - Păcură
- Combustibil lichid uşor CLU - Păcură
- Combustibil lichid greu CLG - Păcură
- Solvent OPTIMA - Alte produse energetice.
Rezultatul analizelor de laborator (filele 184-188, dosar fond) au demonstrat că produsele finite prelevate au caracteristici diferite faţă de cele din documentaţia tehnică depusă în vederea autorizării, fiind încadrate într-o altă clasificare tarifară.
Totodată, analiza rapoartelor de producţie şi a fişelor de magazie din perioada 23 decembrie 2010-31 decembrie 2010 a relevat că în urma primei faze de producţie, respectiv prelucrarea ţiţeiului, societatea a obţinut o cantitate de păcură egală cu cea a ţiţeiului prelucrat, fără a evidenţia/obţine şi alte produse de natura celor pe care a declarat că le va obţine.
Nu în ultimul rând, produsele finite prelevate la data de 13 ianuarie 2011 nu au aceleaşi caracteristici tehnice cu cele scriptice, mai mult, nu sunt nici măcar asemănătoare.
Referitor la cadrul normativ
Potrivit dispoziţiilor art. 20628 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
„Autoritatea competentă poate anula autorizaţia pentru un antrepozit fiscal atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal.”
Contrar celor reţinute de curtea de apel, dispoziţiile citate - ca de altfel şi situaţia de fapt – au fost indicate în chiar Decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011, neexistând nicio bază pentru considerentul că actul administrativ ar fi fost nemotivat şi abia prin decizia pronunţată în soluţionarea plângerii prealabile s-ar fi suplinit aceste lipsuri.
Nici teza potrivit căreia sintagma „informaţii inexacte sau incomplete”, din cuprinsul art. 20628 din Codul fiscal ar fi neclară, şi, deci, societatea nu şi-a putut adapta corespunzător comportamentul, nu poate fi primită.
Situaţia de fapt prezentată la punctul anterior nu este de natură să genereze dubii ori aprecieri subiective, câtă vreme produsele finite realizate în antrepozitul fiscal, identificate şi prelevate la controlul inopinat, au alte caracteristici tehnice decât produsele autorizate, iar diferenţele sunt majore.
Practic, analiza chimică a arătat că produsele nu au încorporate motorină şi păcură astfel că, pe drept cuvânt, reprezentanţii Direcţiei Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal au conchis că s-au utilizat alte materii prime decât cele declarate.
Ca urmare, în această cauză nu există elemente care să susţină în mod rezonabil ideea că la adoptarea măsurii de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal s-ar fi depăşit limitele marjei de apreciere de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, intrându-se în sfera excesului de putere (art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004).
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Corelativ, va fi respinsă şi cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi va fi menţinută dispoziţia referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.F.P. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinţei civile nr. 2579 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că:
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei 80 din 31 martie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Respinge acţiunea principală formulată de reclamanta SC A.P. SRL, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2983/2014. Contencios. Anulare hotărâre Casa... → |
|---|
